Nocturn natural

Prin ochi privesti sufletul, se spune. Ca te uiti spre inauntru. Se poate. Poate ochii arata ce simti, si poti, sau nu poti sa spui despre tine. Si asa e si cu oamenii. Ei privesc la fel de sincer spre lume. Privirile si gesturile lor ii arata cum sint. E firesc. Nu e o rusine, ca si cind ai fi in pielea goala in fata lor, e doar o sinceritate a omului din tine, si o dorintza de a comunica ce simtzi. E frumos, simplu, si deschis. Un suflet in fata unui univers urias, care e vulnerabil. El, sufletul. Ieri am fost sa-mi cumpar unele, si altele, si am vazut alti oameni care si ei au suflete. E bine ca ei sint acolo, si ca poti sa ii vezi, ca te simti mai putin singur. Viata e un schimb de stari. Lumile devin, se schimba dupa cum simt ele. Noi sintem aceiasi, un timp, apoi ne schimbam si noi. Ieri am avut iar un vis, cu busul prin orasul de noapte. Totul parea la fel. Locurile, oamenii. Ca si cum erau sperantze infinite in locuri uitate. Ca si cum doar eu puteam sa adun atitea din ceva ce era atit de singur, ca si mine. Na, poate asa sint doar eu. Poate altii au alte surse de a-si gasi energiile bune. Pentru mine e orasul asta, cu toate ale lui. Locurile astea le am in memorie, si revin la ele cind imi e mai greu. Locuri adunate, care mai frumoase, care mai urite, sint toate adunate ca sa imi spuna povestea lor, pe care o tot ascult. Ele sint sincere, si asta mi-a placut tot timpul. Se deschid si vorbesc ca un copil, catre un alt copil. Care nu stie inca ce e rusinea. Ieri am coborit din bus  sa vad unele locuri. M-am plimbat prin locuri cu multe lumini. M-am dus la un magazin sa cumpar ceva. M-am plimbat mult, am vazut rafturi cu multe produse de toate felurile. Ce lume colorata. E frumos asa, cind ti se arata toate in nuditatea lor. Asa e viata noastra. Asa sintem si noi. Asa ne traim clipele ca si cind am musca din  feliile de timp ca din felii de pepene zemos, bun, si aromat. Si m-am plimbat sa vad tot, ca sa simt ca traiesc iar vremurile acelea, de demult. Ce uimitor e tot. Si citi oameni pot fi imprejur, ca sa poata trai, impreuna cu mine, atitea uimiri. Acum e adevarat ca sint singur, dar pe ei ii simt ca sint alaturi. Si e liniste, si echilibru. Viata e frumoasa. Cit timp mai e pina se trezesc? Si atunci cum va fi, oare? Si cine va fi la comanda? Sau vom fi toti, impreuna? Timp, peste timp, peste alt timp, adunat. Peste spatziu, peste alt spatziu, care sa ne faca sa ne simtim alaturi de toate. Ca si cind toate ar fi fost la fel, sau ar putea fi la fel, orice s-ar intimpla. Ca si cind orasul ne-ar garanta asta. Ca noi am putea fi la fel. Dincolo de orice singuratate ne-ar veni alaturi. Sau care ne-ar privi din vreo oglinda. Eu sint, tu esti, noi sintem. Totul e o revenire. Retraim, cumva, alte vise. Sau vise uitate. Ca si cind ceva din noi revine dincolo de timp. Ca sa fie la fel de adevarat ca atunci. Si ca sa nu se uite pe sine, cind va reveni, la fel de adevarat, intr-un viitor posibil. Ha, ce trist pare uneori ca trairea asta e doar pentru acum, si ca doar noi am simtit-o in toata splendoarea ei. Doar ca,vezi, e si pentru altii. Dintr-un viitor posibil. Oameni ai altor incercari, si ai altor shanse. Care sint fix ca noi. Dar, care s-au nascut in alte timpuri. Cu care am putea avea conversatzii foarte placute despre absolut orice. Natural. Asa ca o plimbare prin trecutul unui oras nocturn, intr-un bus.