Umor englezesc de simbata seara

Bai nene, "stilul" romanesc e unul controlat de mediocri prin mediocritisme, adica muuuulte tabu-uri, multe limitari. In bunul simt al unui roman verde nu se admit derapajele de la idei, expresii, cuvinte, etc. M-au mai "jignit" niste tute pe fb, si le-am blocat, nu pentru jignirea in sine, de care, sincer mi se filfiie, ca nu m-as obosi sa blochez pe nimeni, ca e mai bine sa-i lasi pe idioti sa se dea singuri de gol, clar, dar prostia combinata cu o jignire de vreun fel mie imi da dureri de stomac, sa zic asa, combinatia asta e cea mai timpita, si are tendinta sa ma ameteasca, asa ca dupa un condus de 1/2 de ora (nu suport sofatul, mi se pare ca ma blocheaza mental, ca trebuie sa stau cu ochii in drum, si nu mai pot sa gindesc liber). Si ma uitam si cum apar commenturile mele in asa context de "bun simt verde", eram ca magarul intre oi, adica neadecvat total. Si un grobian prost isi da drumul cu un tupeu fara limite, si emite, dupa mintea lui "judecati de valoare", care evident ca sint ridicole, cum se vede de la Caragiale incoace, dar na. Judecati de valoare ar trebui sa emita aia care si stiu despre ce vorbesc, care au un control al notiunilor, nu asa oricum. Asa cum legea sanctioneaza un sofer beat (ca tot ziceam de soferie), la fel ar trebui sa taxeze expresii, fraze, care sint folosite aiurea si jignesc bunul simt inteligent al omului de rind inteligent. Clar. In fine, nu conteaza. Eu o sa ma feresc peviitor de situatii de a deveni eu ridicol cind contextul pare ca nu-mi permite. E bine, sintem in parametri. Ca afara e inceput de toamna, si e cald, ca intr-un septembrie care se respecta. Ma uit acuma la un film, se cheama A Fish Called Wanda, cu un umor englezesc incredibil, de cad pe jos de ris din 3 in 3 minute, sint la inceput, dupa ce ei au dat spargerea, si seful a ascuns bijuteriile intr-un loc, apoi le-a transferat, iar cei 2 amanti (din cei 4 din grup) le cauta cu disperare. E frumos, mai caut filme cu John Cleese, si cu Michael Palin, ca ei au fost si in Monty Python, grup genial de umor englezesc, evident. Imi place ca dialogul e gindit, clar, si are un umor matematic, fara detalii inutile. Michael Palin a facut si o serie de documentare cu calatorii in jurul lumii, sau a unor continente, tari, bunisoare, cam plicticoase un pic, dar bine facute. Acum pe Youtube gasesti foarte multi calatori prin toate tarile lumii, care arata si cultura, si mincare traditionala, obiceiuri, curiozitati, bine facute si ele, dar cam un pic haotice, facute repede, dar care iti arata destul de bine cum e viata in locurile alea, cum sint oamenii, etc. Mai sint interesante si videourile cu masinarii, gadgeturi, inventii, care sint ingenioase, acolo e si technica combinata cu multa imaginatie, si o sursa buna idei de viitor. Dar e simbata seara, si ne calmam, si nu ne mai gindim la balarii, ca avem de terminat de vazut filmul, ca cine stie cum se termina, poate recupereaza biju-urile, sau nu, imi iau pretzelurile la indemina, cola, si ma duc sa vad continuarea.
PS Gata, nu mai vorbesc despre idiotii/oatele de pe fb, ca simt ca mi se micsoreaza creierul  cind fac asta, plus ca am trecut de tracul de a bloca pe cineva, si le-o trag daca sar calul, ca ce ma scoate din minti e cretineala de a-i judeca pe toti dupa cretineala unui cretin, care are acceptul altor cretini ca el/ea, si se simte ab solut indreptatit sa ti-o traga, ca el vorbeste pe glasul poporului idiot, ca, la citi sint e un popor intreg aici, nu doar grupari, sau clanuri. Si poporul asta a tras in jos poporul roman, asa ca, na, sariti domnilor cu smecherii ca va blocez pe toti pina ramin singur si pe fb, ca am experientze de astea cu singuratatea, hahaha.

Relatii posibile

Am intrat in toamna astronomica. Era sa zic astrofizica. E bine, am supravietuit. Am vazut si vara cum ne supra-incalzeste, ne-am gindit si la vacantze, eee, ce frumos, am mai visat tot felul de chestii, am mincat/baut, am trait, adica, relatuv calm, si echilibrat. Cit s-a putut, ca na, mai sint me-andre de destin, te mai dai cu capul de un perete, doi, chiar trei, ca sa simti cum mai e cind te doare, si sa-tu revii in fire, daca ai fi avut, cumva, tendintza sa o iei razna. Sintem in parametri, pe cit pare situatziunea. Nimic exagerat, doar chestii aaaaabsolut normale. Trebuie sa ma tund, barbieresc, epilez (hahaha), si sa incep naibii curatzenia aia de toamna, ca pe aia de primavara am sarit-o, pe aia de vara am ocolit-o, pe aia de iarna am shuntat-o, ca era prea frig, asa ca, na, s-au epuizat si scuzele, plus ca nu mai avem pe ce/cine sa dam vina, si o s-o incepem. Nu se stie exact cind, ca e relativ totul, dar vine, ca nu se mai poate, si trebe care pentru ca sa ne respectam rangul, si valoarea, clar. Sigur ca meritam mult mai mult de la viatza, cum ar fi o familie, o casa, o masina mai buna, un job fabulos, etcaetera, dar, acum ne descurcam pe etape, si rezolvam problemele pe rind, simplu, si la obiect, fara promisiuni exagerate, sau termene strinse. Relaxat, cu calm, rational, adica inginereste. Bine, asta se aplica si ca sa justifici lenea, dar e si o lipsa de motivatie, de iti vine sa-ti dai demisia, serios acuma, la cite mizerii am incasat, chiar ca am rezistat ca un leu. Maaaaa rog, stiu ca exista si contra-argumente la ce spun, dar e bine, ca mintea e cea mai importanta, sa nu cedam, ca sa fie bine, sa nu fie rau. Ca ca sa actionezi eficient tre'sa te gindesti bine inainte, sa ai niste strategii, niste planuri, ceva ca sa te justifici tie-insuti, si sa fie ceva rezonabilo-acceptabil, ca pe urma, cind incepi actiunea sa ai toate detaliile bine puse la punct. Bun, stiu ca sint si aici discutii, ca uneori planurile nu ies cum a trebuit, ca a intervenit una, sau alta, si s-a prelungit termenul. Asta e cit se poate de real, ca practica asta schimba niste chestii, ca asa e cu lumea reala, intervin tot felul de necunoscute, sau parametri noi, sau anticipabilul de dinainte are in el parametrii schimbatzi, etc, se intimpla. Nu ma scuz, ca sa ma acuz implicit, doar zic cum a fost, ca sa stiu si pe viitor cum sa abordez problemele. Serios vorbind, lucrurile sint complicate, si multe nu depind de tine, si, ca sa le rezolvi tre'sa fii atent si cu mintea activa, oricind gata sa gaseasca solutii, ori asta nu e deloc usor, se stie deja. Si, cel mai bine e ca toate lucrurile importante sa fie rezolvate, ca detaliile le mai faci si pe traseu, ba, chiar pe unele le mai si amini, daca ai ceva mai bun de facut, ca pe ele le poti lucra si in pauze. Dar mintea trebuie sa fie activa, utils, si practica, si nu trebuie supra-aglomerata, ca sa nu devieze. Bun, usor de spus. In fine, merge. Fara sa ma laud. Dar curatenia asta a devenit prioritara. Si e si buna, ca-mi mai schimba perspectivele, si imi da o motivatie de moment. Ce bine e intr-o familie ca iti imparti toate sarcinile la doi, si iesi clar in cistig. Plus ca mai ai muuuulte alte avantaje, daca iti gasesti omul tau de incredere. Poate gasesc o tipa bogata, si o sa am o viata mai abundenta. Asa vroia taica-meu, si eu am respins continuu varianta asta, nu ca venea de la el, cit ca nu-mi placea mie ideea asta, sa fiu un fel de entertainer pentru una bogata, ca sint suficient de inteligent cit sa ma imbogatesc singur, hahaha. Apoi ideea de bogatie mi-a fost una respingatoare, pentru ca mi s-a parut dezgustator total sa alergi dupa bani, ca si cind nu ai avea ceva mai bun de facut, dar banii iti trebuie, ca sa traiesti. Si banii sint buni, totusi, chiar daca ideea de a avea bani, pe care o au toti fripturistii, repugna fundamental. In fine, banii cistigati prin munca sint absolut, si perfect valabili, e adevarat. Iar ma gindesc la proiectul meu, si ce potential bun areeeeee, ah, daca l-as face intr-o zi, as fi eliberat de o grija, dar mai am de elaborat la el, chiar daca imi vin uneori multe idei, e inca pe sfert facut, ca partea asta practica are multe necunoscute. Cred ca trebuie sa iau contact cu mai multi specialisti, si, poate, cine stie, ii pot coopta in proiect. Bun, stiu, ca mai am de rezolvat si treaba asta cu relatiile sociale, ca nu-s asa de prietenos cu oricine, si am si probleme cu unii idioti. Chiar ma gindeam cum sa rezolv treaba asta: ce faci cind ai de-a face cu temperamente violente? Lasi de la tine, cautind o pace relativa, sau reactionezi identic? Ca daca reactionezi la fel, risti sa intri intr-o spirala a violentei, care e total reprobabila, si nu rezolvi nimic. Aici depinde si de oameni, de stil, de metoda, dar, mai ales, de inteligentza celuilalt, clar. Ca e ceva important sa stii sa cauti un dialog, si sa intuiesti daca el va functiona. E mult de spus. Mai ales ca, de la un nivel de inteligentza in sus intervine si orgoliul. Na, sint tot felul de situatii, sau cazuri, si trebuie sa fii atent, si matur, daca simti ca merita. Ca, daca nu "se" merita iti bagi picioarele de la inceput, si ii lasi pe idiotzi pe drumurile lor, ca nu vrei sa fii o victima colaterala, clar.

O poveste

Conceptul de "lumi" e vechi de cind lumea, nu l-am inventat eu, asa cum n-am inventat, de fapt, nimic. Cind eram prin liceu am avut niste idei fabuloase, atunci am fost ultra-activ intr-un dialog de idei cu lumea, si atunci am descoperit eu niste lucruri, care, pe urma, s-au dovedit a fi fost descoperite cu mult inainte de altii, si elaborate deja. Te simti nasol cind vezi asta, ca ideea aia era a ta, ai ajuns la ea dupa eforturi destul de mari, ca sa vezi, ca, uite, acu' vreo 500, sau 1000 de ani, cineva a construit chiar lumi in jurul acelei idei. Dar e bine ca poti prelua din gindirea unora, si ai la ce sa meditezi, lucruri bune si constructive. Si e interesant, am descoperit asta, ca, sa lucrezi si tu imprejurul unor idei, concepte, situatii, stari, etc, si sa vezi chestii noi, legaturi mai mult sau mai putin posibile intre unele elemente, legaturi care adauga elementele intr-un sistem intreg. Aici e chestia ta pur originala, clar. Sa faci tot felul de legaturi originalo-spectaculoase intre unele lucruri, la care lumea nu s-a gindit inainte, si asta te face si pe tine original. Chiar daca elementele acelea au existat de cind lumea, felul in care le vezi tu le face speciale. Astea se pot face. Ce e mai dificil, un pic, cel putin pentru mine, e sa scriu simplu-clar-fundamental, pentru ca trebuie ca totul sa fie perfect accesibil. Iar eu am tendintza sa asum ca unele lucruri sint perfect cunoscute, si nu le clarific suficient, sau nu le exprim clarificate, plecind de la o cunoastere fundamentala, dar ne-specializata, a unui cititor onest, care e fix ca mine. Daca fac si pasul asta ma fac scriitor, si o sa scriu lucruri de succes. Teoretic, ca practic, drumul e lung, nu ajungi la rezultate imediat, fara sa folosesti o foaaaaaaaarte multa cunoastere, si travaliu. Calatoria e cit se poate de interesanta, asta e adevarat, si iti da un scop foarte bun. Te motiveaza sa vrei sa traiesti, hahaha, ca na, scapi din cercurile vicioase construite de altii imprejurul tau. Si te conectezi la sursa adevarata a energiilor bune, care te fac constructiv. Esti ca un indragostit, pe alt nivel al existentei tale, unul situat suficient de sus, cit sa vezi mai clar adevarurile. Ca si cind ai fi un pilot pe o nava spatiala, care exploreaza intii Terra, apoi Sistemul Solar, apoi spatii mult mai indepartate. Si profiti la maxim de libertatea fiintei tale. Pentru ca poti zbura cind vrei, unde vrei. Si poti sa regasesti in alte spatii locuri care iti dau echilibru. Si asa simti ca traiesti alergind prin lumi, prin visurile altora, chiar, ca sa te reintorci la visurile tale. Totul poate fi redus la simplu, si fundamental. Ca sa nu obosesti printre detaliile artificiale ale celorlalti. Ieri am fost iar in orasul de noapte, intr-un altfel de vis. Am stat bine pe locul meu din bus, de la geam, pina cind busul a oprit intr-un loc mult prea luminat. Sa-u deschis usile, si doua doamne m-au luat de brat, si m-au dat jos,  si m-au condus pe un fel de covor rosu, spre o intrare triumfala spre un fel de festin. Am urcat niste scari, si am ajuns intr-o sala uriasa de bal, sau ceva. M-au dus spre un scaun, m-am asezat, si am ramas, uluit, sa privesc imprejur. Masa era supra-incarcata, si lumea era vesela. Multi dansau, in mijloc, si toti vorbeau, sau rideau, ori mincau, ori beau. Vecinii mei de loc au incercat sa imi faca o conversatie despre ceva ce era legat de amintiri, parca. Mi-am aprins o tigara, am baut un pahar virtos de vin rosu, si am ascultat. Apoi, vecina din fata mea si-a scos o oglinda, sa se aranjeze. Nostim. Apoi a intors oglinda, ca sa ma pot vedea. La ce te gindesti?, m-a intrebat. N-am stiu sa raspund. Uite-te la tine, asa cum te uiti la ceilalti, si cauta sa te descifrezi, mi-a zis. Apoi mai bea un pahar, ca sa iti mai vina o idee.  Poti sa maninci, sau sa dansezi, dar asta doar ca sa te inspire. Si povesteste-mi despre tine. M-am bagat mai adinc in scaun. Trebuie sa ma gindesc inainte, ca sa pot construi o poveste.

Variante de iluzionism

Bai nene, bai nene, cind e o chestie,  se intimpla, adica. Acuma ce se intimpla, asta tre'sa fii tu atent, sa privesti simultan din mai multe puncte de vedere. Adica e mai greu, in sensul ca e imposibil. De aia faci o chestie. Fixezi punctele de vedere eg-zact in 3D, le marchezi cu-culori colorate diferit, saaaaau, daca n-ai culori diferite le colorezi la fel, dar asta conteaza in sensul ca aceeasi culoare se vede la fel, pe cind culorile diferite intre ele se vad diferit intre ele, e logic. Lucram stiintific adica, cu logica la indemina, pentru ca o avem clara in fatza. Daca nu e in fatza e ori in spate, ori in alta parte. Logic. Bun, sa nu deviem, ca pierdem firul logic, asta, daca, nu cumva am pierdut firul logic, si nu l-am mai gasit, deci a ramas pierdut, si deci nu e, ca daca era, era gasit deja, si il aveam, dar nu-l av em, si deci nu e, deci e logic ca nu e. Asa. Ziceam de punctele de vedere colorate. Acuma daca chiar n-avem culori deloc le marcam cu creionul cu carbune care are carbune pentru ca e Carbon haotic, nu e organizat si arenjat ca cum e cind e diamant. Ca daca aveam diamant in loc de carbune atunci nu mai puteam sa scriem cu el pe hirtie, si deci ori il aruncam la reciclabile, ori il vindeam la pretul pietei si ne imbogatzeam si eream fericitzi. Din carbune mai puteam sa faceam Grafen, daca puteam, ca asta e o "coala" din atomi de Carbon legati intre ei, de grosimea unui atom de Carbon, deci cam greu cu lupa si penseta ca atomii e asa de mici ca chiar daca esti ameoba tot nu poti sa-l faci, ca n-ai miini si picioare de amoeba, si nici lupa de ameoba. Ameoba e un organism unicelular, adica dacit o celula mare si lata, care e pe cont propriu, si n-are nici masini sau case luxoase, asa ca altii care-s pe cont propriu. Bun, dar ziceam ca punem punctele de vedere in 3D, si acuma facem o chestie cu computerul, ca el ne ajuta la operatia asta, facem un zoom-out, adica ne ridicam mai sus, ca sa vedem punctele de vedere mai adunate, ca sa vedem situatia mai clara din noul nostru punct de vedere, care le cuprinde si pe celelalte, ca si cind am avea un panou mare cu multe televizoare, si in fiecare televizor e imaginea unui punct de vedere. Zic teoretic, ca practic cu atitea televizoare ne confuzam, ca nu putem sa fim atenti la toate din prima, trebuie reluare, adica urmarim primul tv, dam timpul inapoi, urmarim al doilea tv, dam timpul inapoi, urmarim al treilea tv, etc, pina terminam de vazut tot, apoi ne gindem la ce am vazut, si tragem. O concluzie tragem, nu tragem altceva, sau pe cineva de ceva, ca nu se stie. Ziceam de punctele astea de vedere sa fim atenti la situatie, ca de aici plecasem, si ne-am luat cu detaliile technice, ca in realitate se intimpla unele lucruri, dar se mai intimpla si alte lucruri simultan, si noi tre'sa fim atenti, pentru ca e ca in iluzionism: ti se atrage atentia spre ceva, pe cind altceva important se intimpla in alta parte, adica esti pacalit de iuteala de mina, si nebagarea de seama, cum se zice. Ma uitam si la fazele din fotbal, cind se fac driblinguri. Io n-am avut talent la fotbal, ca na, n-am picioare asa mobile, si rapide, ca sa pot sa fac fente, sau sa trag la poarta de la distanta mare, si sa bag mingea in vinclu. Dar ma uitam la cei care pot asta. La o fenta un jucator se face ca se duce intr-o parte, deci corpul lui sugereaza o anumita directie, pe cind cu piciorul impinge mingea in alta directie, si corpul isi schimba si el brusc directia, dupa minge. E chestie de exercitiu, tot in stilul iluzionistic. Si asa e in mai multe locuri din societate, din carti, din filme, etc, ti se atrage atentia spre ceva, pe cind altceva important se petrece in alt loc, si de asta ziceam ca-s importante punctele de vedere, ca sa vezi ambele locuri simultan, si sa nu poti fi pacalit. Asta nu e usor, evident, totul e ca tu sa stii sa urmaresti ce e important, de fapt, iar asta cere antrenament. Si asta pentru ca, ma gindeam eu, intr-o carte, film, conversatie, etc, cele mai importante sint ideile de fond, si nu detaliile. Sigur, prin detalii aflam fondul, aici e un paradox, cumva, dar nu e , daca urmarim mai degraba unele caracteristici ale unor detalii care sint importante, si legaturile dintre detalii, sau acele caracteristici. Si asa nu scapam din ochi fondul, desi el e lunecos de multe ori. Si ce ma distreaza e ca vezi pe unul care citeste ceva, pricepe ce a citit, pentru ca presupunem ca nu-i analfabet functzional, si incepe sa se creada dashtept, de parca nu scriitorul a bagat ideea in text, ci el, cititorul a descoperit-o. Na, poate aici e farmecul descoperirii ideilor, ca e si munca cititorului care ii da si lui satisfactie. Acuma e posibil ca sa fie si un caz de scriitor ultra-prost, si un cititor ultra-destept care cauta sa-i inteleaga aluia ideile, care nu-s; dar asta e caz rar, ca de asta e scriitorul scriitor ca scrie cu idei. Desi, in zilele astea se folosesc multe cuvinte care sa faca textul un show cit mai exotic, ca la tv. Cred. Depinde si de scopul cartii, e adevarat. N-am mai citit fictiune de ceva timp, ca ma enerva lalaiala aia, si scenariile alea care incercau sa ma manipuleze emotional. Cu filmele la fel, ma mai uit ca-s mai concentrate, si caut sa invat si technica de filmat, dar sint slabe, n-au idei, au doar ceva simplificat la maxim, si mult suspans ieftin. Sigur ce e interesant e realitatea, oamenii, personajele, locurile, peisajele, etc. Ca e ceva care te pune pe visat la locurile alea, plus ca mai vezi eroi care fac eroisme, eroine sexy, tot felul de chestii posibile, daca n-ar fi exagerate ca sa fie show, clar. PS Am zis de iluzionism, ca de fapt ma gindeam la realitatea asta, in care, foarte multi nu comunica nimic, ca nu au ce, nu au idei, ci doar efecte speciale: grimase, "atitudini", folosind body language, sau cuvinte multe si obositoare care, te fac sa te interiorizezi injurind. Ca astia doar asa pot sa se bage in seama in fata multora altora ca ei.

Timp eficient

Realitatile mintii nu se supun legilor stiintelor exacte, omul are ginduri si trairi diferite, si proprii, uneori ciudate, pentru altii. Nu esti catalogabil in niciun fel, pentru ca nu functionezi dupa algoritmi. Esti doar analizat din exterior de alte minti, care sint la fel de relative. Apoi esti judecat foarte brutal, jignit, mintit, blamat, si pus la zidul rusinii. Asta daca nu esti si batut, intre timp. Ca ranit vei fi oricum, iar ranile alea care nu se vad dor mult mai tare ca orice, si vor ramine deschise mult timp. Unele nu se vor vindeca niciodata, pentru ca au cum, iar cei care le-au provocat vor sti, si se vor bucura de asta. Nu tre'sa fii un ultra-fino-sensibil pentru asta, desi, pe masura ce te educi devii mai altfel, mai rational, judeci altfel lucrurile, vezi lumea dupa cum gindesti, o analizezi altfel, dar asta nu e un inconvenient decit in masura in care iti dai seama de cum sint oamenii cu adevarat. Daca vine la tine un dobitoc, si te injura iei asta ca pe o descarcare, mai mult, si poti sa il injuri si tu, pe fata, sau in gind, dar asta e o atitudine franca, si de admirat pentru adevarul din realitatea ei. Nu te deranjeaza cit timp nu vezi ca respectivul sare pe tine cu alte jigniri, mai subtile, ca sa te faca ko, pentru ca atunci rautatea asta din spate incepe sa te puna pe ginduri, ca nu stii ce o motiveaza, si cum s-o abordezi, ca, totusi, nu te poti cobori asa usor ca cu un lift spre mizeria umana, si sa faci la fel, clar. Oricum frustul ramine, si il tratezi asa cum e. Pentru ca iti dai seama ca nu poti sa continui, si replici, injuri la fel de grobian, te retragi, daca el continua cu injuraturile mai dai o smetie, apoi iei o distantza suficienta, si fugi, ca e sanatos, si asa iti mentii si conditia fizica, hahaha. Da, glumesc, desi asa ceva ar merita o corectie nemernicului. In fine, asta e o varianta, dar mai sint atite de multe altele. Poti avea neplacuta surpriza, ca sa vezi pe cineva cu care te mai conversezi, ca te jigneste intr-un mod mai subtil, si complet neasteptat, ca sa nu zic nemeritat, pentru ca, printre chestii normale, unele dragutze, iti baga o chestie despre tine, de ca si cind ai fi ultima tiritura din lume, si capabila de nu stiu ce nemernicii dupa minte lui/ei. Iar la asa ceva e mai greu sa raspunzi, pentru ca, pina atunci conversatia a fost asumata ca politicoasa, cel putin, daca nu chiar prietenoasa, iar mizeria asta apare asa de nicaieri, ca un asteroid neobservat, care vine sa loveasca brutal. Aici in mod normal ar trebui sa lovesti la fel de dur, dar asta presupune sa incalci regulile astea nescrise ale politetii, si e prea abisala abordarea, totusi. Mai bine te repliezi, cum ziceam, si analizezi mai bine persoana, ca iti dai seama ca, daca e in stare sa faca asa ceva, e ceva dubios la mijloc. Mie mi s-a intimplat asta tot timpul in conversatiile cu unele dudui. Stiu ca si eu am un stil mai cinic, dar nu jignesc, doar fac analogii, si analizez lucruri din lumea asta, nu imi bat joc de ceva, sau cineva. Bun, poate ca gresesc si eu, cind ma mai enervez, si mai sar calul, dar atunci intzep omul, nu-i dau in cap cu un ciocan invizibil, si asta e foarte-foarte observabil. Ma rog, aici e o discutie lunga despre maniere, si cunoastere, pe care nu o prea pot purta, ca lumea nu are timp de "subtilitati" de astea, ca toate trebuie sa respecte niste reguli ipocrite, si sa ramina asa, stabile, ca inainte, ca doar nu schimb eu maniera de comunicare deja existento-impusa, nu? Dar, astea toate depind de oameni, si de educatia lui adevarata, nu cea din hirtii. Care e fin e fin, fara sa fie un ultra-super-extra intelectual care vrea sa se dea mare cu nush'ce cunoastere din nush'ce domeniu. Daca esti erudit, si stii multe detalii nu te face destept suficient cit sa te respecte omenirea. Cunoastere inseamna sa poti pluti usor printre lucruri, sa cunosti foarte bine fundamentele, si sa poti analiza serios, si trage concluzii destepte. Restul e apa de ploaie. Am vazut multi "destepti" care au luat-o razna, asa cum am vazut multi destepti care au mers pe drumul lor, si nu s-au uitat la judecatile unor cretini, care cautau sa-i domine. In fine, e discutie lunga de tot, si daca am sta sa vedem toate detaliile am imbatrini prea repede, hahaha. Ori noi avem prea multe lucruri importante de facut, si de gasit multe raspunsuri care ne tot asteapta. Cu ocazia asta le cer scuze, dar e mult de lucru.

Tablou de toamna fericita

Spatiile sint la fel,  toamna asta. Nu au avut motiv sa-si schimbe formele, sau culorile. Doar unele nuantze mai difera, pentru ca e toamna, si toamna asta afecteaza, totusi, nu e ca si cum am putea spune ca toate au ramas la fel, ca e toamna, si mai bate un vint stelar, mai cade o frunza cosmica, e ce se intimpla pentru ca trebuie sa se intimple, ca schimbarile vin si ele peste noi, ca e dreptul lor sa se mai agite, si sa se deplaseze in toate directiile. Soarele e bun, si la fel de cald ca in mijlocul verii. Cerul la fel de albastru, pe fundal, cu nori in dans in plan mai apropiat. Si vintul de toamna pare ca a luat o pauza. S-o fi imbatat la ultimul festin, si doarme pe sub mese, hahaha. E dreptul lui, clar. Ca doar toamna se culeg roadele, se fac mesele, si se maninca si se bea cit se poate de serios. Ca la concurs. Si e asa liniste, si calm, si buna dispozitie, de parca au uitat toti de griji, si probleme, si au decis sa conlu-creze in armonie deplina. Bine, mai e cite unul care vrea sa faca atmosfera, si mai danseaza pe mese, dar se plictiseste si el, ca mesele sint cam aglomerate, si te impiedici prea usor in cite o chestie comestibila, sau baubila, mai mare, sau mai mica. tot mai bine tumbe pe podea, ca orchestra cinta cu spor, si iti da ritm, e mai bine asa. Ce e comic, ca toti aia care urlau inainte vorbesc acuma in soapta, si se pupa cu comesenii, sau comesencele, si mai dau un pahar pe git. Merge unsa treaba, asa e cind incepe toamna. Sau cind se termina vara, ca acuma e in trecere, un amestec de anotimpuri de te confuzeaza cit sa mai dai un pahar cu fundul in sus, si sa vorbesti singur, daca ceilaltzi sint prea betzi sa te asculte, hahaha. Poti si sa cinti, poti sa faci orice. Chiar daca ai o voce de magar cu octavele uitate prin buzunarele de la pantaloni, n-are a face, optimismul primeaza, si veselia se da in spectacol fara jena si, mai ales fara vreo rusine. Ca asta cu rusinea a disparut, era de pe alte timpuri, acuma e cu chestia la vedere, pe fatza, si cu voce tare, clar. Ridici mina ca pe vremea liceului, si te ridici in picioare, si dai drumul la vorbe, de parca ai fi cel mai orator din clasa, care e acolo ca sa zica ce vroiau sa zica ceilalti, si nu aveau curaj. Si gesticulezi, te agitzi, te inrosesti la fatza, te urci pe catedra, si, in punctul maxim al discursului ridici o mina in sus, cu degetul spre tavan, si declari ca asa e prezentul, viitorul, si trecutul, adunate gramada, ca sa te sustzina sa spui ce ai de spus pentru binele a orice, ca lumea e recunoscatoare, si oamenii sint buni (hahaha, asta te abtzii sa rizi, ca sa nu para ca esti cinic), si totul e mirobolant, si traiasca toti, si noi impreuna cu ei, si hai pa, ca eu am terminat discursul. Urmeaza, evident, aplauze in delir, urale, strigate de "bravo", "mai vrem", "suge-o" (pardon, astea sint doar de la dusmani), " te votam", "mori ba dilimanule" (tot dusmani), si altele, dar totul in aceeasi atmosfera febrila, cu fastul unui nou inceput de scoala, sau de sezon, la vreun serial de mare succes. Cobori de pe catedra demn, ca un invingator in vreo batalie celebra, faci reverentze, semnezi autografe, si faci pasi triumfali spre usa. Iesi trintind usa, si mergind spre wc sa faci pipi, ca de la atita succes se mai intimpla. Te uiti imprejur la holurile goale, si te gindesti ce frumos e tot, cum s-au transformat locurile astea in ceva ce doar visai, demult, cind erai elev, si iti era frica de profesori, si de colegii cu tupeu, si pumni si picioare agile. E bun visul asta. O surpriza placuta de la oamenii cu simtul umorului, hahaha. E frumos sa vezi trecutul in toate detaliile lui absolut savuroase. Ca acelea cind te alergau prin curte tot felul de idiotzi aparuti de absolut nicaieri ca sa te puna cu curul pe tzisnitoarea de la LVA. Si cind te luptai cu dusmanul, pina cind erai bine apucat de miini, si picioare, si tinut caqm 2-3 minute sa te uzi bine, ca sa simti ca ai primit botezul locului, ca marinarii care treceau Ecuatorul. Tu nu treceai nici un Ecuator, doar treceai prin curte la momentul nepotrivit, asta e intimplarea, dar hei, sa ne bucuram de orice, ca altfel sa nu picam in depresie, si sa cautam sa ne punem singuri cu fundul pe tzisnitoare, asa, ca si cum am fi bagati in seama, cind, de fapt n-am fi. Nu conteaza, pamintul e rotund si se invirte, si noi vedem cind soarele ziua, cind stelele noaptea, si ne bucuram ca niste idioti, ca sintem contemporani cu alti idioti, si ce bine, si asta e. E de bine, ca e bine peste tot, si, printre discursuri, laude, premii, diplome,  dansuri pe mese, mai e soarele asta fabulos care ne ride in fatza si ne promite zile care sa ne faca sa ne amintim cu placere alte vremuri. Io-s satisfacut, stiu ca se putea si mai bine, dar acuma fac o poza cu toata lumea asta care zimbeste cu toti dintzii, si ma duc sa ma culc ca am mincat si beut cit sa stiu ca toamna asta e alaturi si ma mingiie ca sa adorm fericit.

Nocturn natural

Prin ochi privesti sufletul, se spune. Ca te uiti spre inauntru. Se poate. Poate ochii arata ce simti, si poti, sau nu poti sa spui despre tine. Si asa e si cu oamenii. Ei privesc la fel de sincer spre lume. Privirile si gesturile lor ii arata cum sint. E firesc. Nu e o rusine, ca si cind ai fi in pielea goala in fata lor, e doar o sinceritate a omului din tine, si o dorintza de a comunica ce simtzi. E frumos, simplu, si deschis. Un suflet in fata unui univers urias, care e vulnerabil. El, sufletul. Ieri am fost sa-mi cumpar unele, si altele, si am vazut alti oameni care si ei au suflete. E bine ca ei sint acolo, si ca poti sa ii vezi, ca te simti mai putin singur. Viata e un schimb de stari. Lumile devin, se schimba dupa cum simt ele. Noi sintem aceiasi, un timp, apoi ne schimbam si noi. Ieri am avut iar un vis, cu busul prin orasul de noapte. Totul parea la fel. Locurile, oamenii. Ca si cum erau sperantze infinite in locuri uitate. Ca si cum doar eu puteam sa adun atitea din ceva ce era atit de singur, ca si mine. Na, poate asa sint doar eu. Poate altii au alte surse de a-si gasi energiile bune. Pentru mine e orasul asta, cu toate ale lui. Locurile astea le am in memorie, si revin la ele cind imi e mai greu. Locuri adunate, care mai frumoase, care mai urite, sint toate adunate ca sa imi spuna povestea lor, pe care o tot ascult. Ele sint sincere, si asta mi-a placut tot timpul. Se deschid si vorbesc ca un copil, catre un alt copil. Care nu stie inca ce e rusinea. Ieri am coborit din bus  sa vad unele locuri. M-am plimbat prin locuri cu multe lumini. M-am dus la un magazin sa cumpar ceva. M-am plimbat mult, am vazut rafturi cu multe produse de toate felurile. Ce lume colorata. E frumos asa, cind ti se arata toate in nuditatea lor. Asa e viata noastra. Asa sintem si noi. Asa ne traim clipele ca si cind am musca din  feliile de timp ca din felii de pepene zemos, bun, si aromat. Si m-am plimbat sa vad tot, ca sa simt ca traiesc iar vremurile acelea, de demult. Ce uimitor e tot. Si citi oameni pot fi imprejur, ca sa poata trai, impreuna cu mine, atitea uimiri. Acum e adevarat ca sint singur, dar pe ei ii simt ca sint alaturi. Si e liniste, si echilibru. Viata e frumoasa. Cit timp mai e pina se trezesc? Si atunci cum va fi, oare? Si cine va fi la comanda? Sau vom fi toti, impreuna? Timp, peste timp, peste alt timp, adunat. Peste spatziu, peste alt spatziu, care sa ne faca sa ne simtim alaturi de toate. Ca si cind toate ar fi fost la fel, sau ar putea fi la fel, orice s-ar intimpla. Ca si cind orasul ne-ar garanta asta. Ca noi am putea fi la fel. Dincolo de orice singuratate ne-ar veni alaturi. Sau care ne-ar privi din vreo oglinda. Eu sint, tu esti, noi sintem. Totul e o revenire. Retraim, cumva, alte vise. Sau vise uitate. Ca si cind ceva din noi revine dincolo de timp. Ca sa fie la fel de adevarat ca atunci. Si ca sa nu se uite pe sine, cind va reveni, la fel de adevarat, intr-un viitor posibil. Ha, ce trist pare uneori ca trairea asta e doar pentru acum, si ca doar noi am simtit-o in toata splendoarea ei. Doar ca,vezi, e si pentru altii. Dintr-un viitor posibil. Oameni ai altor incercari, si ai altor shanse. Care sint fix ca noi. Dar, care s-au nascut in alte timpuri. Cu care am putea avea conversatzii foarte placute despre absolut orice. Natural. Asa ca o plimbare prin trecutul unui oras nocturn, intr-un bus.

Proiectul unui timp

M-am nascut prea devreme. Am mai zis asta de multe ori, ca, na, daca te nasti in viitor poate e o lume mult mai buna. Zic poate, ca nu se stie, sint filme, si carti care zic ca o sa fie mai nasol. Unele observatii facute de economisti arata ca  ne pindeste o criza economica gen tsunami, ca nush ce fapte, lucruri, indicatori arata asta. Naiba stie ce o sa fie, ca omul e imprevizibil. Cica intre timp bogatii aduna mai multi bani ca inainte de la saraci, si, cu toata productivitatea, si masinariile astea care au un randament nemaivazut in istorie, lucrurile se polarizeaza si mai mult. Ca asa e natura omului lacom, sa adune cit mai mult ca sa se simta el puternic, ca cu ce aduna poate sa domine. Chestia ca, cu toti banii lui nu-si poate prelungi viata mai mult decit il lasa ADN-ul, si, cind moare nu ia nimic dincolo, deci care e scopul, pina la urma? Mai sint si care, la presiunea societatii fac donatii de bani unor organizatii caritabile, si asa se cred mai buni. Uneori, cind au interese comune, astia se mai aduna, ca sa cistige mai mult, dar, in general sint pe cont propriu, ca nu au incredere in nimeni, si asta e un mare avantaj, ca nu se pot face cine stie ce organizatii care sa domine lumea. Desi se tot vorbeste de asta, nu cred ca exista. Cel putin asa imi zice intuitia. Ce se intimpla e la mina sortii, nu e dirijat de cineva anume. Asa, dar ziceam ca m-am nascut prea devreme, ca, acuma nu am cum sa-mi fac niste proiecte ale mele, ca n-am fonduri, pe cind, in viitor, poate ca banii pentru testat idei noi vor fi mai multi, si mai usor de obtinut, si atunci doar imaginatie sa ai, ca poti incerca multe variante. Desi mai e o chestie ca iti trebuie si sa te gasesti cu anumiti oameni cu care sa faci o echipa, ca sa-ti faci proiectul, ca nu stii atit de multe sa le rezolvi singur pe toate. In fine. Mi-au mai venit idei bune, si acuma am pe putin 10 variante la acelasi device, ca sint tot felul de solutii technice combinate, dar mai am probleme de rezolvat, ca nu e niciodata asa usor cum pare. Plus ca te gindesti si la costuri, ca potentialii clienti nu ti-l cumpara daca nu e ultra-eficient pentru banii pe care-i da, si care tre'sa fie cit mai putini. Si mai trebuie sa fie si rezistent in timp, sa dureze, si sa fie, la fel, ultra usor de folosit, ca aici e cheia. Pe urma, daca device-ul tau e imbunatatibil, vor veni multi cu idei noi, si pot face ceva mai bun ca tine, furindu-ti ideea, deci tre'sa fie foarte bun fix din start. In fine, ma mai gindesc. Nu ma grabesc, ca mai am da gasit niste idei, si mai trebuie timp. Sa videm ce ese. Zilele astea  am fost intre multe ape, a trebuit sa-mi rezolv niste chestii, si mi-a mai pus mintea la incercare. Poate toamna asta o sa explodeze cererile de designeri, si ma duc si eu pe o alta directie, ca-s multe. Acuma stiu cum sa abordez multe variante, nu-s ca la inceput, si nu mi-e frica de ei, ca oricit ar vrea nu au ce sa-mi faca, ca am invatat sa-i contracarez. Daca seful e un animal atunci e nasol, si nu stau in locul ala. Ca oamenii conteaza cel mai mult, pe linga daca e interesant jobul. Cu designerii m-am impacat binisor, ca ei sint oameni incercati, si mai trecuti prin greutati, si sint cu mult mai mult bun simtz decit pulimea, cea usor inlocuibila de robotzi, hahaha. Ma rog, nu ma bucur de raul nimanui, ca asa e mersul lumii, munca fizica va fi facuta de masini. Mai sint joburi care cer o dexteritate pe care inca n-o au robotii, si nu o vor avea un timp. Dar, pe viitor omul va fi un creator care isi va folosi mult mai intens imaginatia. In fine. As fi vrut sa scriu in postul asta ceva de toamna pe nava spatziala, si in orasul prin care se plimba busul de noapte, dar poate in urmatorul post, ca acuma aveam de zis astea care le-am zis ca-mi stateau in minte.

Enorm amestecat

Uneori ma gindesc daca nu cumva gresesc cind fac unele generalizari, ca na, nu toate-s generalizabile, mai sint si chestii pur locale, care nu pot sa sara din rangul lor, ca se dau cu capul de tavan. Clar. Chestii limitate, pentru ca asta le e soarta. Va rog sa nu facetzi paralele cu persoane cunoscute, ca nu e cazul sa interpretatzi fara permis de interpretangiu, adus la zi, cu shtampile, poza actualizata, si analizele fizico-mentale valabile pentru urmatorii 3.14 ani. Bun, adica na, eu zic ca sa nu facetzi, asa ca sa par corect, dar voi stiti ca si eu pot sa gresesc, si ma injurati probabil in gind, la fel de tare cum va repetati in gind ca doar voi sinteti corecti. Deci voi putetzi sa interpretatzi, ca in mintea voastra sinteti liberi sa credetsi orice, inclusiv ca sinteti Dumnezeu. E la mintea cocosului, si voi stiti ca si eu stiu ca voi putetzi sa interpretati, si sa injurati orice, si sa credeti orice, si toate astea pe rind, sau, cite doua, sau simultam, ca la sah. Bun, dar nu despre interpetat am vrut sa zic, dar m-a luat valul. Era despre chestiile negeneralizabile, si sper sa nu uit ce am vrut sa zic. A, n-am uitat, ca mi-am propus asta, desi na, uitarea e omeneasca, unii ar spune ca e chiar nobila, si ca are singe albastru. Asta cind n-are singe verde ca-clorofila din substantza sperantzei. Bun, n-am uitat. Ce n-am uitat? Hahaha, am glumit, cum era sa uit ce nu trebuia sa uit, ca asa mi-am propus. Pai asa pot sa-mi propun sa fiu ultra-bogat, ca sa-ti propui e simplu, si e pe gratis. Sa realizezi e mai nasol, ca acolo nu depinde doar de tine, e o adunatura haotica de chestii, care mai bune, care mai rele, care se imbirliga intre ele mai simplu, sau mai complicat, ca sa dea un rezultat la care nu te astepti aaaaabsolut deloc, chiar daca e de bine, sau de nashpa de nashpa de nashpa de tot. Na. N-am uitat ca sa zic despre chestii generalizabile si ne-generalizabile. Una e, ca, ti se pot intimpla multe nasoale in viata, pentru ca asa  se intimpla, sau poti intilni foarte multi oameni rai, sau poti avea ghinioane, si, dupa experiente repetate poti sa zici, bai nene, absolut toate sint asa cum mi s-a intimplat mie: viata e nasoala, toti sint rai, n-am noroc, si tragi un sir de injuraturi obsecene care privesc chestii erotice ale acelor personaje nasoale care determina chestiile nasoale care te afecteaza. Ele exista, na, doar ca ele nu definesc lumea, ca lumea asta, nene, e uriasa, si are in ea si bune, si rele. Cred ca important e sa treci peste chestiile rele, care apar, daca lasi lucrurile sa se intimple, si sa te trezesti, sa-ti dai palme, si sa pornesti intr-o aventura ca sa gasesti lucrurile bune. Ca astea bune se cam ascunde de tine, nu vin singure sa te intilneasca pe un posibil covor rosu. Ca, de ex, oameni buni sint in numar mult mai mare ca oamenii rai, asta e verificat si statistic, doar ca ei sint mai timizi, si mai tematori, ca si ei, ca si tine, si-au furat-o, si au incasat lovituri sub centura nemeritate. Si inveti de la viata, si de la modul cum sar pe tine oamenii rai, ca sa sari si tu, nu pe ei, ci peste ei, sa alergi repede, si in zig-zag, ca la armata, ca sa te feresti de gloantze, si sa te agatzi de lucrurile bune, cind le gasesti, si sa le pastrezi. Bine cind e vorba de oamenii buni, au si ei starile lor, si pot si ei sa mai faca nasoale, dar fondul il au bun, si ai o garantzie ca au intentzii la fel de bune. Ca asta ii deosebeste de rai, fondul. Forma, na se mai schimba, in timp. Ca se adapteaza fiecare la mediu, si cauta sa se protejeze. Alte greseli pe care le mai fac cei buni, na, sint multe, ca nu-s ultra-destepti, o mai dau si ei pe alaturi, mai bat cimpii, se mai enerveaza, se mai intimpla. Dar lumea e mare, si e material de luat in considerare foarte mult. Cacalau, vorba poetului. Iti trebuie un pic de self-esteem, si curaj, sa te bagi in chestii care promit, dar sa fii si atent. Si, o sa fie bine. Aproape garantat.

Inventzii martziale

Trebuie sa fii relaxat. Gindeste-te ca esti un samurai care are de dus o lupta cu un oponent foarte calculat, rece, si cu o precizie matematica a loviturilor. Iti trebuie acolo toate energiile posibile, si concentrarea, ca sa reactionezi cum trebuie, sa parezi lovituri, sau sa dai lovituri, daca vezi punctele slabe. Bun, o lupta intre samurai e una, si realitatea vietii e alta, dar sint asemanari. Lupta samurailor e un fel de caz ideal de lupta, ca amindoi respecta regulile, si au onoare, dar, in rest, nu se dau in laturi de la nimic ca sa invinga, asta e sigur, ca e pe viata si pe moarte acolo. Bun, hai sa nu zicem samurai, ca e cam dura asocierea, sa zicem ca ne putem lupta ca in artele martiale, ca aici viteza de reactie e poate mai mare, lucrurile sint in viteza, si concentrarea trebuie mai mare. Aici e un pic mai anticipabil si mai matematica treaba, pentru ca loviturile sint standard, se stiu. Ce nu stim e cind se aplica, cit de repede, in ce fel. Aici trebuie observat orice detaliu, ca sa putem anticipa cum ataca el, ca sa ne putem apara, si ataca in momentele optime. Asta e teoretic, si presupune si un antrenament pe masura. In viata reala loviturile sint haotice, fara reguli, si neasteptate, pentru ca oponentul e un cretin diliu, in cele mai multe cazuri, capabil de orice. Surpriza e chestia, ca el cauta sa ti-o traga neavind stilul, si antrenamentul tau, dar el e si foarte vulnerabil, ca si tu il poti foarte usor surprinde cu viteza, si precizia formate in timp. E un care pe care unde fiecare isi foloseste toate atu-urile. Asa, asta cind te lupti unu la unu, dar cind esti atacat din toate partile, de mai multi, e mai greu. Si cam asa e in viata, ca te inconjoara oponentii, si uneori vin mai multi o data, de nu stii ce, si cum sa raspunzi. Si oponentii astia sint fie oameni, fie probleme de tot felul. Sau cine mai stie cite altele. De asta trebuie sa fii relaxat cind incepi lupta asta, si sa lasi la o parte tot trecutul, toate problemele care te-au framintat, ca sa te poti concentra pe lupta de acum. Teoretic. Bine, nu e asa usor asta, dar ti-o faci pentru tine, mai mult, si ca sa te usurezi, si sa poti continua. E ca la o calatorie cu balonul cu aer cald, arunci balastul, si poti urca in liniste. In fine, e mult de spus, si fiecare are stilul lui, dar, in viata iti mai faci resetari, cind iei pauze, si stai, in liniste, tu cu tine, ca sa iti reorganizezi gindurile. La mine cel mai bine functiona asta cind incepeam un proiect nou, ca efectiv stergeam tot din memorie ca sa abordez noul, si sa ma reorganizez pentru asta. Si faceam totul constient ca sint singur, si ca nu ma poate distrage nimeni. Apoi singuratatea asta a devenit o chestie ciudata, ca ma simteam izolat de indiferentza celorlalti. Daca m-as fi casatorit mai demult poate as fi divortat, ca sigur m-as fi indepartat de ideea de a fi intr-un cuplu, pentru ca aveam multe la care ma gindeam, si imi trebuia spatiul meu, ca sa gasesc solutiile alea. Acum parca m-am mai maturizat, si chiar imi doresc o familie, ca sa am si sprijin, la nevoie, si sa si dau sprijin, ca intr-o echipa. Imi trebuie un suflet, cu care sa comunic, si care sa imi fie alaturi. Cred ca restul vietii mele spre asta se cam indreapta. Sa vedem si cum mai evolueaza treaba cu ingineria, proiectul, si alte nebunii. Trebuie sa incep sa actionez mai hotarit, si sa scap de unele obsesii. Dar am avut si niste bariere de trecut, adica unii cretini, care, efectiv m-au blocat. La asa ceva nu m-am asteptat, dar ii rezolv eu si pe astia. E o zicere chineza, sau japoneza, ca, cica, daca ai suficienta rabdare, ai sa vezi cum curg, pe fluviul timpului cadavrele dusmanilor tai. O parte deja au aparut, adica astia din resurse umane, care verficau ei resumeurile, si luau ei deciziile pe cine sa angajeze, si care, ca sa-si pastreze posturile luau niste decizii aberante, si complet nefunctionale; acuma cica sint inlocuit de botzi care fac ei tot travaliul. Si mai sint si managerii idioti, ca si pe astia or sa-i inlocuiasca computerele, si uite asa, lumea noastra devine din ce in ce mai buna. Eu, unul, nu mai vreau sa mai am vreodata de-a face cu animale care sa ma mai blocheze. Sa vedem ce se mai inventeaza.

Mizerie sociala

Am scris despre unele formule, si amintiri de-ale mele, legate de stiinta, de aplicatii, etc, dar asta e asa, ca sa fie ca un mic exemplu, de admiratie, ca nu fac stiinta popularizata, ca nu stiu chiar atit de multe, si nici nu as avea rabdare. La mine e altceva in toate, e admiratia pentru acei oameni, care cunosc enorm de multe lucruri, pentru ca sint absolut fascinantzi, si sint exemple uriase, pe care le putem usor lua, ca modele. Ma uitam, de exemplu, la fostii mei profesori. De unde stiau atitea? Ca tot timpul predau o lectie noua, care era alta, si alta, si parca nu se terminau. Si cum poti sa stii asa de multe lucruri, ca esti om, si oamenii sint, de regula limitati, si imbecili, ca nu au nici o logica, si se manifesta haotic. Dar profesorii nu, ei cunosteau, si ne vorbeau, ne explicau atitea chestii noi, de care habar nu aveam.Si parintii mei au fost profesori, si ma contram de multe ori cu ei, ca mi se pareau extrem de limitati. Dar, cind mai mergeam la ore la maica-mea, mi se parea ca e altfel, nu stiu, mult mai dedicata, si mai adunata in idei. Bine, asta si pentru ca respecta o programa, si trebuia sa se comporte profesional acolo. Cu taica-meu nu prea comunicam ca era ultra-arogant, si distant, si ma repezea de multe ori, era complet ostil mai tot timpul, chiar cind se dadea prietenos, pentru ca avea un orgoliu aberant, si sinistru, ma rog, nici nu prea vreau sa-mi amintesc vremurile alea, cind a trebuit sa inghit multe nedreptatzi de la niste viziuni ultra-primitive, ca erau din propria familie, sau de la altzii, foarte multi. De altfel, toti astia si-au cam dat arama pe fatza, si i-am vazut ce animale sint, de fapt, si ca tot ce predicau erau aberatzii puerile de satisfacut amorul propriu. Bai ce lume, si cite a trebuit sa acceptam. De fapt, sincer acuma, eu am invatat sa simulez ca ma conformez, ca nu eram chiar atit de imbecil, dar am facut asta ca sa n-am scandal cu toti istericii, si mi-am vazut de ale mele. Cu ai mei, de la un timp, nu ne-am mai certat, ca sincer, nu mai avea niciun rost, ei cu ale lor, si eu cu ale mele, dar ne-am separat definitiv, ca nu aveam cum sa fim impreuna. In familie taica-meu era un intelectual, si, probabil admirat, ca era de la tara, si evadase din mediul ala, ca sa faca o facultate, si sa devina profesor, dar ma uitam la el ce arogant devenise in mintea lui, ca e destept, si ca reusise ceva ce nu reusisera altii, ca el. Toata povestea asta e un exemplu absolut elocvent de cum nu trebuie sa fie: societatea, si individul. Ca societatea incuraja niste aberatzii, si unii salbatici aberantzi era una, dar ca sa urmezi chestiile alea, si sa te crezi de success era cu totul altceva. Si toate mizeriile alea trebuiau sa le suporte niste oameni de bun simtz, e inca ceva ce pare, acum, privind cu ochii unor oameni traitori intr-o lume modernizata, o absoluta, si inadmisibila timpenie, clar. Sigur, acuma se incearca o abordare mai "umana" a ce a fost, desi numai "uman" nu e ce au suferit unii din cauza unor nemernici, sau ale unor nemernicii facute de altii. Bun, timpul si vremurile au incurajat asta, dar asta nu justifica absolut nimic. Nemernicii ramin nemernici, nu? Istoria noastra a fost nefericita, dar au fost si multi profitori. Eu nu pot sa uit ce manifestari salbatice aveau unii din colegii mei de liceu, pe care, si acuma, nu doar i-as injura, dar ma abtin, ca nu m-as cobori chiar atit de mult. Sau colegele, ca si ele se dadeau ce nu erau. Ce menajerie, oooo. Si astia si acuma sint asa, ca naravul din fire se conserva, clar. Ce dileala, si ce vremuri. Asta te cam indeparteaza de oameni, ca toate se cumuleaza. Am avut tot timpul un mediu ultra-ostil, asta e viata. Totul promis, totul ramas la nivel de promisiune, si nimic adevarat, adica o porcarie absolut abjecta. Daca m-as fi nascut in alta tara as fi trait alte drame, e adevarat, dar nu de magnitudine asta. E un blestem pe acolo, altfel nu si-ar parasi romanii tzara cu un asa entuziasm. Oamenii nu au nicio vina ca s-au nascut acolo, dar nici nu trebuie sa accepte atit de multe mizerii. Vad ca societatea romaneasca se lauda cu unii oameni, ca-s din arte, sau stiintze, dar uita ca oamenii aia au trebuit sa emigreze, ca sa se realizeze, altfel ar fi fost redusi la tacere, si completa uitare. Bravo, asa o atitudine e demna de damnatziune. Ca asta e situatzia, nu poti sa te lauzi cu oameni pe care i-ai respins bai, rahat de societate care esti. In ce hal au ajuns toate, pai la ce te-ai fi asteptat? La o evolutie exponentiala? Poate ca fantezie, doar. Un cicat e ce e, si ramine la fel de cicat, chiar daca il impachetezi in aiureli elucubrante.

Stiinta aplicata

Stiintele exacte sint mai abstracte, e adevarat, par mai seci, si mai reci cu toate formulele alea, si chestiile alea specializate, dar asta pentru ca se cauta sa se evite vorbaria inutila. Dar toate sint atit de frumos legate logic intre ele, de ramii uimit, cind descoperi ce lumi incredibile sint acolo. E si stiinta, dar si arta, intr-o formula matematica. Unele sint mai simple, altele mai complicate, dar toate sint de admirat. Lumea s-a entuziasmat la E=m(c^2), dar multi nu stiu ce reprezinta asta, si cum se poate transforma masa in energie. In fine, sint domenii, si domenii, unele iti plac, altele nu, functie de pasiunile tale, si de logica respectivului domeniu, ca sint diferentze uriase, totusi, si nu trebuie sa le stii pe toate, oricum. Imi aduc aminte ce m-a impresionat legea lui Bernoulli aplicat pe un fir de fluid P+(ro)(v^2)/2+(ro)gh=constant, cu P=presiunea statica, ro=densitatea fluidului, v=viteza de curgere, g=acc gravitationala, h=diferenta de inaltime, si calculul asta se facea la nivel infinit mic, deci firul era unul ideal, matematic. Cu formula asta poti calcula viteza apei (sau ulei, petrol, alt fluid) prin conducte, care au modificari de sectiune, care urca, sau coboara, etc. Dar poti sa calculezi si forta de ridicare a unui avion cu o aripa de o anumita sectiune, pentru ca, pe partea de sus a aripii, fiind mai lunga, aerul are o anumita viteza, in partea de jos (mai scurta) o alta viteza, deci presiunile statice difera, cea de jos e mai mare ca cea de sus, de asta apare forta de ascensiune, care tine avionul la inaltime. Si de asta cabina de avion e presurizata, pentru ca, la viteza aia presiunea statica e foarte mica, si, cind se sparge un geam, presiunea statica din cabina fiind cu mult mai mare impinge aerul afara. Imi place sa-mi amintesc cite am mai invatat prin scoala, ca sa mentin fresh. Glumesc, e, de fapt, pasionant sa intelegi cum functioneaza unele lucruri, si cum se leaga toate. De asta mi-a placut enorm science fiction ca acolo erau scenarii posibile, plecind de la unele adevaruri stiintifice. Tin minte cum explica, in Omul Invizibil, Griffin unele legi ale opticii, ca sa ajunga el sa devina invizibil. Si cum o injura pe proprietara apartamentului in care locuia, ca avea creierii muratzi in bautura, parca asa era. Bine, asta legat de partea scrisa, dar a fost la noi, la tv, pe vremea lui ceasca un serial Cosmos, cu Carl Sagan. Pe mine m-a socat, la inceput, cite spunea omul ala, acolo, si serialul ramine, de departe cel mai bun, pentru ca vorbeste despre toate, nu doar despre astronomie, sau mecanica cuantica, sau evoluite biologica, iti arata enorm de multe adevaruri, fara sa intre prea mult in detalii specializate. Dupa ce vezi asa ceva, clar ai sa vrei sa devii om de stiinta, ca nu poti sa rezisti la atitea challenge-uri. Dar, ca sa obtii ceva, trebuie sa studiezi pe cont propriu, si sa cam mergi pe un domeniu, pentru ca sint enorm de multe date. Sint foarte multe de spus, si multe lucruri tin de pasiunile proprii, de ce iti place sa studiezi ceva anume, si nu tot, in ansamblu. Stiinta e fabuloasa, si prin partea ei frumoasa, ca e si multa arta aici, nu doar abstractizare, si cine a prins-o ii ramine atasat toata viata, pentru ca e continuu ceva nou si fabulos de descoperit. Cred ca mi-a venit sa scriu iar despre stiinta, ca si cind m-am intors in trecut la amintirile frumoase. Si m-am si plictisit de conversatii sterile cu unii, pe fb, complet ignorantzi, dar laudarosi. Na, poate mai scriu, dar nu stiu daca ma mai intorc la unele episoade din trecut, ca le-am cam depasit, acuma m-am mai maturizat, desi nu s-ar crede, hahaha. Chiar, mai bine ma focusez pe proiectul meu, ca l-am cam lasat balta, dar am nevoie si de comunicare, de un brainstorming, ca sa mai iau si alte idei, si sa le leg, ca sa iasa totul asa cum trebuie. Pina mai reusesc ceva ma mai gindesc, dar secretul il pastrez, ca sa nu-mi fure cineva ideea/ideile si sa se imbogateasca, clar. Glumesc, dar ce am in minte e o chestie buna, sa vedem ce mai apare in viitor. Poate il fac, totusi, intr-o zi. Ca e vara, sau inceput de toamna, sau chiar iarna, ramine de vazut.

Stiinta si viata

Am vazut o chestie pe fb cu un astronaut cum lucra pe o statie cosmica (orbitala, sa presupunem), si cum se vedea pamintul dedesubt, cu ape, uscat, nori, era fabulos-antastic ce frumoasa e planeta noastra cea mica si al-bastra. Si am pus o intrebare: ce se intimpla daca astronautul se decupleaza de nava (care se presupune ca e pe orbita circulara in jurul pamintului), cade spre pamint, ramine pe orbita, sau se pierde in spatiu? Conditiile le presupunem, ca la orice problema de fizica de liceu, ideale, adica nu exista frecare cu aerul, si celelalte corpuri ceresti nu influenteaza (o fac, dar prea putin, fiind la distanta mare). Asa, si am pus intrebarea, si am primit, stati sa numar cite raspunsuri am primit, fix canci, adica zero, adica na. Acuma lumea discuta subtilitati de fizica probabil, ca e la moda mecanica cuantica si toti interpreteaza, ca uite ce chestie, si na, ce vin eu acuma cu ceva asa de ieftin, de mecanica de clasa 9a. Bine, acuma lumea e varza, dupa mine, ca nu stie ce particule elementare exista, si ce proprietati au, cum interactioneaza, adica baza bazelor bazelor din cuantica, in fine. Nu ca vreau sa-i laud, dar cind vad pareri de babuini, pic pe joc de ris, scuze, n-am vrut sa jicgcgcnesc babuinii, dar asa a venit vorba, am folosit ideea de babuin, ca exemplu doar, ca un babuin habar n-are de cuantica, si nu-l intereseaza, dar nu se da mare, ca na, chiar daca s-ar da, restul babuinilor i-ar da vreo bataie, sau l-ar trage de urechi, sau etc. Acuma bine, poti sa inveti chestii despre cuantica, dar e prea de top, si nu prea te ajuta in viata, ai face-o de amorul artei, ca sa descoperi un altfel de univers, in fine, sa revenim la problema noastra. Deci astronautul se desprinde de nava-satelit. Cit timp satelitul e pe o orbita fortza de atractie pamint-satelit e egala cu fortza centrifuga, deci pentru ca satelitul sa stea pe o orbita la o anumita distantza, ii trebuie o anumita viteza, nu oricare. Omul cind iese din nava, are viteza navei, dar masa mai mica, si deci fortza de atractie om-pamint mai mica decit satelit-pamint, intuitiv vorbind, am avea tendintza sa credem ca omul se pierde in spatiu, dar daca scriem formula kmM/(r^2)=m(v^2)/r  (forta de atractie universala egal cu fortza centrifuga), cu k=constanta atractiei universale, m=masa satelitului (sau a omului), M=masa pamintului, v=viteza satelitului (tangenta la cercul traiectorie), si r=distantza satelit-centrul pamintului, dupa ce simplificam iese ca kM= r(v^2), adica masa satelitului, sau a omului nu conteaza, orice obiect, indiferent de masa, pe o anumita traiectorie trebuie sa aiba aceeasi viteza, si, deci, astronautul nostru ramine sa satelizeze, nu cade spre pamint, si nu se pierde in shpatziu. Am facut fizica in liceu cu dl Amarinei, un tip cu un fizic de halterofil, si calm, si care, dupa un experiment in clasa, care nu prea ii iesea, ne spunea ce ar trebui sa observam, si nu ce am observat, hahaha. In clasa a 9a mi-a zis ca gindesc bine, ca tot ridicam eu mina (la indemnul parintzilor, ridica mina, si arata-le ce stii, nu sta ca boul in banca), dupa care a trecut gloria mea, ca alte chestii gen electricitate nu ma pasionau absolut deloc. Pe urma, in facultate am facut fizica cu dl Velican, un tip foarte cinic, dar vioi, si cu simtul umorului, si atunci am intrat in alte chestii, gen ecuatia lui Schrodinger, care era ciudata rau, daca iti pica asa ceva la examen, cam picai, ca nu aveai cum sa retii ce era acolo, doar daca invatai pe de rost. Apoi am facut mecanica, pina prin anul 2, sau 3, nu mai stiu. Ce mi-a ramas in cap era ca o roata, cind se misca pe un plan e ca si cum se roteste instantaneu in jurul punctului de contact cu planul, si cu asta puteai sa gasesti vitezele/directiile oricarui punct de pe roata. Restul ce tinea de ecuatii diferentziale ale miscarii am uitat tot, ca era prea complicat. Matulea era proful de mecanica, le cam tragea la masea, era calm, dar cind se enerva pica 2-3 studenti la rind, ca sa se calmeze. Bine, acuma si noi eram lepre, ca nu invatam tot, si ii dadeam motive, mai ales si pentru ca unii aveau gura mare, si se certau cu el. Il inteleg si pe el. Cele mai multe emotii le-am trait in cladirile din corpul D. Stiu constructia aia cu detalii, la cite emotii am trait acolo. Ce vremuri. Era pe vremea lui ceasca, si toata lumea era dura, nu mergea cu shpagi, ca te dadea afara. Mai puteai copia, dar rar, ca erau experimentati, si te vedeau. Am invatat multe din examele alea, ca am inceput sa ma studiez pe mine, si sa ma cunosc, sa-mi vad limitele, plus ca mi-am ultra-exersat memoria. Am avut destule lectii de viata, dar examenele au fost cele mai adevarate.

Ceva ca si cum

Lumea e ca o cutie cu bomboane. O deschizi sigur pe tine, si cu placerile gusturilor, ca vezi, simti, mirosi, gusti, si ramii uimit, ca uite ce de arome pe care nu le stiam. Na, pai cum altfel? E bine ca sint lucruri bune, si nu cine stie ce chestii dezgustatoare. Asta apare in timp, ca, dupa o bomboana vine si o aiureala de senzatie de gust generata de ce vezi in realitate. Ca asa e viata asta, cind buna, cind absolut mizerabila. Si ce e aiurea e ca ce pastram in memorie e doar partea aia de porcarie, pe care am trecut-o cum am putut, dar care ne ramine ca sa ne bintuie. Si cum naiba sa pasesti ca un invingator, cind mizeria se agatza de tine, si isi cere drepturile. Si asta e la fel cu mizerabilii. Ca revin, si se dau mari, si se vor parte mare din tine. Cum naiba sa-i uitzi, si sa cauti sa mergi inainte? E vreo metoda sa stergi tot trecutul, si sa pastrezi doar ce te face sa poti merge inainte? Ca vreau si eu asa ceva. Sincer, habar n-am. Lumea m-a impregnat cu multe, si eu m-am lasat condus de ea, de parca eram un cretin adus la un show, si caruia i se spunea cind, si cum sa aplaude. Si e asa, ca nu ai cum sa reactionezi, daca totul e construit in stilul ala. Ai optiuni fixe. Ce crezi tu nu conteaza, pentru ca asa a fost tot timpul, nu a contat nimic din ce ar fi putut sa fie altfel. Ceva ca un altceva. Si toate ramin ca sa para ca sint, dupa un trecut ce a fost, fix asa, si ca si cum.

Entuziasm de septembrie

La ultimile posturi am fost suparat pe lume, adica pe unii reprezentantzi ai lumii, care fac nasoale. Tre'sa te feresti de nerozi cit poti, ca cu astia n-o scoti la capat, fac ce le tuna prin cap, si nu invata nimic, si se dau si mari, ca asta le e soiul. In fine, ma enervez nu mai cit ma gindesc la ei, dar imi ies in fata tot timpul. In fine, uitam tot, ne resetam, si ete, sintem ca noi. Teoretic, ca practic imbatrinim. Asta e viata. Asa e viata, vorba cintecului, are si usor si greu, asa e viataaaa. Asa. E bine. Sintem in sec-temvrie. Vine toamna cit de curind, dar, pina la echinox, e inca vara, deci mai avem timp. Ne mai putem imagina ca e inceput de vara, sau de primavara, sau de altceva. Incepe scolile. Mama ce naspa era, ca se termina vacantza, si o luam iar de coada. Ma uitam la colegi, la festivitatile de inceput de an scolar ce mecle sifonate aveau, dar erau veseli, ca se revedeau cu ceilalti, si, un timp, aveau ce sa-si povesteasca, ce aventuri au avut ei vara asta. Ce harmalaie era, ce vorbeau unii peste altii, care sa se laude mai tare, ca ce-a facut el e unic, si asa ceva numai lui i s-a intimplat, ca e unic, si tare, si smecher, si dash-tept. Toti cu figuri, cu fandoseli, arenjatzi, rashi-tunsi-frezatzi ca pentru expozitie. Incepeau iar sa faca mistouri grobiene, se luau in clantza intre ei, bateau cimpii, ca sa se dea cit mai rotunzi. Cu profii erau la fel de respectuosi, ca altfel si-o incasau, ca profii erau cu puteri paranormale, si te executau la nota, ba te mai si faceau de ris in fata clasei, daca macar indrazneai sa pui vreo intrebare. De contrazis nici nu se punea problema, ca na. Chiar, cum or mai fi acuma orele la LVA? Uniforma nu se mai cere. Acuma e mai bine sa fie elevul lejer, fara sa-i impui niste chestii absurde. Noua ne verificau la intrare in liceu sapca, tinuta, matricola, etc, si la fete la fel, ca na, era o institutie serioasa. O chestie anti-sistem era sa-ti pui matricola cu capse, si sa o poti scoate cind vrei, sau sa-ti transformi sapca intr-un fel de basca. La ore era o atmosfera foarte rece, nu putei sa faci niciun zgomot, sa sa nu fii atent, ca te lua la ochi, si ora urmatoare te aculta fix din chestiile mai grele. Discutii mai libere aveam la orele de franceza, si germana, ca faceam conversatii, sau mici compuneri pe ce subiecte vroiam noi. Mai aveam si profi cu simtul umorului, si realisti. La chimie, de ex, nu ne toca la cap, chiar daca era nevasta directorului, dna Spiridonescu, pentru ca stia ca in clasa a 12a oricum ne pregateam fiecare pentru ce facultate vrem sa urmam pe urma. Cei care mergeau la medicina, chimie, etc erau mai mult ascultati serios, pe ceilalti ne mai lasa, bine trebuia sa invatam ceva, de fapt sa ne descurcam la reactiile chimice, sa punem coeficientii corect cind "egalizam" numarul de atomi, ca pe urma luam masele atomice, cantitatile, si era un calcum simplu. La chimie, ca cam trebuia sa stim era cum se obtine benzenul, parca, primele reactii. Si inca ceva la electroni, cum sint asezati pe straturi, si substraturi, aici erau citeva chestii, cu spdf, si nu era chiar o chestie ca electronii umplu straturile cu numarul maxim al fiecaruia, ca mai erau nush ce reguli. Habar n-am am uitat toata chimia, ca avea o logica aparte. Toate orele erau grele, ca trebuia sa stii, si profii de la alte materii in afara de mate si fizica erau pretentiosi ca stiau ca noi nu prea invatam la ei, ca ne statea mintea la bac, si admitere, pe urma. Si invatam mate si fizica cel mai mult, ca aveam teme multe, mai ales pentru vacantza, era ceva dur. Am facut inginerie ca asta era drumul normal, dar m-a pasionat si biologia. Mi se parea fascinant cit de complexe erau formele de viata, chiar si cele mai simple, si cum au evoluat toate, cum unele au disparut, pe traseul evolutiei, dar ma gindeam ca e si aici mult de tocit, daca e sa urmezi biologia, ca sa iesi pe urma un profesor repartizat cine stie pe unde, in vreun sat uitat de lume. Asa, ca inginer navalist nimereai intr-un port, care era macar un orasel, daca nu chiar un oras mare. Deci am facut asta din ratiuni practice, ca habar n-aveam eu ce inseamna sa fii navalist. Dupa ce am terminat facultatea, in 92, nu se mai dadeau nici repartitii, si nici nu mai erau joburi de ingineri. Multi dintre colegi au mai facut alte facultati, in special economie, ca se cautau, sau altii si-au luat joburi in alte domenii, altii au emigrat, si au lucrat, la fel, in alte domenii. Fiecare si-a facut drumul lui, functie si de ce putea sa faca, sau ii placea. Ma gindesc acuma, daca as fi stiut atunci ca ingineria o sa fie cam fara cautare, dupa revolutie, oare ce as fi urmat, ce facultate? Ca nu prea imi placeau celelalte, tot ceva technic ar fi fost. Plus ca nu s-ar fi gindit nimeni, ca o sa pice ceasca, si toate se intorc cu fundul in sus. Ce aveam toti era chestia asta de admiratie pentru occident, ca ne holbam la toate filmele de la video, si revistele pe care le mai aduceau la liceu unii colegi. Pe urma ascultam cam toti Europa libera, si auzeam tot felul de grozavii, cu ce le face securitatea unora, care se revoltau, si ne era cam frica. Unii mai spuneau bancuri cu ceasca, dar asa, in cerc restrins.  Bine, probabil ca, dupa ce cazusera toate regimurile comuniste din est, securitatea avea probleme mari, si nu mai dadea importanta la unii care spuneau bancuri, dar si asa, era bine sa te feresti, ca nu se stia niciodata. Unii se dau zmei acuma, ca ce dizidentzi erau ei. Nu e chiar asa. Unii au avut curaj, e adevarat, dar i-a costat scump, si na, sistemul era prea bine intzepenit, ca sa zici ca poti misca ceva. Abia dupa ce au picat cam toate regimurile din est, aveai sansa sa obtii ceva, si asta s-a si intimplat. E mult de spus, istoria noastra are multe rasuciri, ca am iesit dintr-o dicatura dementa, si am liberalizato-jefuit tot, pina n-a mai ramas nimic. In fine. Imi aduc aminte de vremurile de atunci ca atunci eram tinar, si aveam energiile virstei, atunci invatam lucruri pentru prima oara, era frumos, intr-un fel, chiar daca afara toate erau sinistre. Noi ne traiam viata noastra, si aveam toate sperantzele ca vom reusi sa realizam cite ceva din ce visam. Asa sint toti tinerii. Cei de acum au net, mobil, societate deschisa, e cu totul altceva, fata de noi. Dar parca sint mai apatici, nu stiu, nu mai au dorinta aia a noastra de a acumula multe informatii. Sau poate o au, dar e mai discreta. Tot ce se poate.La noi informatiile erau putine de tot, si distractiile erau mai mult legate de mici chestii electronice, carti, mai multe, ca nu eram batuti in cap, cautam si noi sa aflam chestii de viata, sa exploram. Cred ca am mai pastrat ceva din entuziasmul naiv, de atunci.

Destine tragice

Mi-am adus aminte de Testament of Youth, un film al unei generatzii care a acceptat sa lupte intr-un razboi, primul mondial, ca sa demonstreze ceva; ceva ce nu au stiut nici ei, asa cum nu a stiut nimeni. Pentru ca ei credeau ca au o cauza pentru care merita sa iti sacrifici tineretzea, si idealurile, si sa te batzi cu un necunoscut, ca sa incerci sa determini o schimbare a lumii, pe care doar tinerii stiu a o face. Si, te duci acolo, singur printre singuri, si omori oameni ca tine, ca sa poti demonstra ca exista o anumita superioritate a unora, in opozitie cu a altora. Si apoi omori, ca sa nu fii omorit tu insuti. Ca barbat combatant. Ca femeie, Vera a asistat ranitzii, si povestile lor, si a vazut cum multi au murit regretind ceva, fie ca e familia, gindurile lor neimplinite, visurile lor nerealizate inca. Si i-a simtit, le-a simtit sufletele, asa cum doar o femeie stie sa o faca, si asta a schimbat-o. Si a realizat, ca, ea, ei, oricine, dincolo de ce afisam ca maretz e acelsi suflet care cauta ceva, si sa se faca cunoscut prin ceva ce nu a fost inca sa fie.E ca si cind noi, ca suflete ne alaturam altor suflete, dar ne delimitam de alte suflete, ca sa construim o alta alternativa a unui social strimb, si noi, in determinarea noastra chiar credem ca ce putem face e cu mult mai adevarat de ce au facut cei de dinainte, ca si cind am vrea o revolutie, in  felul nostru, dar una care sa ne semene, si de la care sa pornim cu totii sa fim altii, si sa cautam sa construim o lume complet diferita. Da, aici e un adevar, ca lumea pe care o vedem nu ne merita, si, ca atare, o alta trebuie sa ii ia locul. O lume mai buna, mai corecta, si mai intzeleapta in tot ce face. Doar ca, uite, lumea asta ideala e o utopie, pentru ca lumea reala o domina, cu toate mizeriile ei, si ce e ideal pare sa fie usor de acaparat de tot felul de creaturi dispuse sa pretinda ceva, si sa faca altceva. Pentru ca depinde unde revolutiile astea au loc, in ce context social. Francezii au avut revolutia lor, care a determinat prabusirea monarhiilor, si aparitia unui lantz de republici, rushii au avut-o pe a lor, ca sa genereze o societate utopica, care a degenerat profund intr-o dictatura proletara, care a cazut si ea, ca sa revina la un capitalism abject si anti uman. La romani comunismul a esuat, ca sa se transforme intr-o monstruozitate sociala post apocaliptica. Au cazut miturile, si si-a revenit substantza umana cea plina de porcarii. Am uitat ce timpenii ne-au fost impuse, ca sa ne impunem propriile noastre timpenii. Pentru ca totul a degenerat lamentabil. O tara cu atitea posibilitati, ca Romania, in care odiosul dictator a creat, totusi, o infrastructura, si o economie cit de cit valabila, a devenit o caricatura a unor corcituri, vinduta, si data pe gratis, ca altii sa-si desfasoare mendrele. Romania cea cu industrie, si fara datorii a ajuns ruinata, si datoare cu 100 de miliarde de dollari. V-ati fi inchipuit asa ceva cind ati mers la revolutia cea care sa ne elibereze de trecut? Romania ce plina de specialisti, plina de resurse si posibilitatzi, din care toti cei capabili au emigrat. In care au ramas doar cei batrini sa voteze pentru continuarea unui sistem slab, si fara perspective, unde valorile mor de foame, si descreieratzii conduc. Nu stiu, mi-e mila de valori, si de cei care merita, pentru ca au ajuns la mina mizerabililor. Asa a fost destinul nostru, sa ne lasam distrusi de niste dementzi. Poate ca meritam tot. Pentru ca nu am stiut sa ne descurcam intr-o lume complicata. Ne-au invadat strainiii de noi, si de cultura noastra. Si noi, cei fara capatii le-am dat voie. Adevarul e ca ne meritam soarta. Sintem ultimii oameni de pe planeta.