Sunday, June 23, 2019

Bucatareala



Am sters postul de dinainte ca era si sinistru, si stupid, ca nu facea decit sa te bage in zona aia a mizeriilor de care sint capabili unii mizerabili. E buna si sinceritatea, si sa spui niste adevaruri, dar daca au efect nasol, mai bine le lasi, ca oricum scopul nu e sa rezolvi ceva, cit sa inteleaga cretinii aia, si sa-i scoti din minte, dar,  oricum, daca n-au inteles e pentru ca oricum nu vor intelege, si daca au inteles, sau stiut deja, e fara sens sa le spui tu chestii despre ei, ca na. Contactul cu speciile astea e nasol, oricum, si solutia optima e sa fugi de ei, de cum ii detectezi, ca altfel te afecteaza. Bine, sint si situatii in care specimene de astea iti sint colegi, sefi, rude, pretinsi prieteni, etc, ca na, lumea are si de astia in contzinutul ei. In fine, sa nu ne mai gindim la ei. Sa vorbim de mincareee, ca am vazut pe youtube multe, de la mincai fabulosi (care cred ca au un stomac/matze speciale din nastere), la chestii gatite, la altele cu calatorii, si incercat specialitati locale, evaluat retzete, sau restaurante, etc, ca sint multe, ca mincarea pare un subiect fascinant. Femeile gatesc pentru ca tine de o traditie a familiei, dar azi gatesc si barbatii, fara probleme, ca hobby, cum o fac si eu, sau de nevoie, unii, pentru ca, sa recunoastem, mincarea gatita acasa e de un miliard de ori mai buna ca fast-foodul, sau alte chestii, plus ca, vorba unui cunoscator, mincarea la cazan nu ingrasa, si e si mai sanatoasa, ca nu pui in ea chimicalele pe care le pun altii. Si ca sa gatesti inveti, nu e o mare filosofie, te joci cu ingredientele care iti plac, le combini in toate variantele, ba chiar poti sa faci matematic lucrurile, pentru ca, sa zicem ca vrei sa faci o ciorba, in care pui ce vrei tu, ca sa fie ciorba ta, proprie, si personala. Pui apa la fiert, si in momentul cind fierbe consiferi o origine a timpului; iei un ceas, si notezi cind ai pus carnea, legumele, ingredientele, etc, toate  cu timpii notatzi, ca au timp de fierbere diferit. Si e stiintific, poti sa faci asta, pentru ca apa fierbe la 100C, deci temperatura e constanta. Conteaza si cit de mari sint bucatile din orice, ca sa le patrunda caldura. Si asa gatesti aproape matematic, si rezultatul e acelasi, daca repeti aceiasi pasi (cu variatii mici, aproape nesesizabile). Ar fi buna o retzeta de asta, cu cantitatile, dar si timpii dati, ca sa fie mai clar, si mai usor. Astazi timpii de fierbere sint la latitudinea bucatarului, dar, in timp ei vor deveni o constanta, pentru ca e fundamentala, totusi, ca sa ai componentele fierte suficient, cind e gata ciorba, sau tocanitza, mincarea, etc. Bun, pentru mincaruri ne-ciorbe, care implica si ceva prajit, dupa care pui alte ingrediente, conteaza si daca e foc de aragaz, sau foc de lemne, ca e alt transfer de caldura acolo. Ma rog, fiecare isi cunoaste propriul aragaz, sau cuptor, si cum functioneaza. Oricum, retetele de pe net sint foarte bune, totul e sa ai curaj sa le incerci, daca crezi ca iti plac. Ce am mai vazut pe net sint tot felul de gadgeturi pentru bucatarie, mama, ai ceva incredibil la indemina. Imi plac cele care te ajuta sa curetzi/tai legumele, ca usureaza enorm, tot. Si una e sa folosesti legume adevarate, si alta congelate, clar, e o mare diferentza la gust mare de tot, zic asta din proprie experientza. Eu pun in ciorba legume congelate, carne de pui barbecue, cubuletze de gust, vegeta, paste, si reglez gustul final acru/sarat. Nu am facut o ciorba cu legume adevarate de mult timp, oho, pentru ca imi e mai comod asa, dureaza mai putin, e mai putin de munca, etc. Si mai pun malai, fulgi de cartofi, boia, ca sa ingroashe zeama, uneori pare un sos, hahaha. De grasimi ma cam feresc, sincer, desi am mai pus si bacon, uneori. Si mai folosesc si fasole la conserva, sau paste chinezesti, ca-s mai cu aroma specifica. Bine, recunosc, ciorbele mele sint proprii, si personale, e dupa cum am vazut in timp, ca pot face ceva mai rapid, ieftin, si gustos, nu e ca le spun aici ca sa le recomand ca fiind universale. Na, ca fiecare are preferintzele lui. Si imi mai plac enorm salatele, oh, as minca numai salate de tot felul. Mi se par geniale, si cea mai buna varianta de mincare, pentru ca nu distruge vitaminele prin fierbere. Bine, nu refuz o carne, din cind in cind, ca e rasol, friptura, conserva, etc, pentru ca are proteine adevarate, si sint necesare, dar e mai rar, la mine, ca iau ce am nevoie din fasole. Si cumpar, na,  ca tot omul, din cind in cind, cite un pui la rotisor, din mall, pe care il aleg inteligent, ca sa fie cit mai baban, nu iau orice. Am vazut pe youtube ca s-au facut niste chestii de-ti sta mintea in loc; ceva cu 2 bratze robotice care gatesc tot felul de mincaruri, in special paste, ca-s mai usoare, clar, dar e uimitor, desi, daca ai banii aia iti angajezi nene o bucatareasa, sa faca ceva de sa-ti sara palaria. Na, sint multe de zis de bucatareala, ca e un domeniu urias. Eu invat pe traseu, nu ma dau mare, dar am ceva experientza. Si am si preferintzele mele, na, ca orice om. Am pus o poza cu aperitive, ca pe mine astea ma intriga, ca nu-s mincare, dar sint delicioase, si te satura super-bine, plus ca-mi aduc aminte de bairamurile din tineretzeeeeeeeee.

No comments:

Post a Comment