Existentze

Lumea are miliarde de fetze..Cu miliarde de ochi..Care iti inregistreaza starile..Sec..
Uneori, imi vine sa pling..Asa, fara motiv..Alteori imi vine sa zbor..Cu motiv..Apoi, cind ploua, imi vine sa ma plimb..Asa, doar ca sa vad cum si cerul poate sa plinga..Si imi vine sa intind miinile spre ploaie..Sa simt cum ma uda apa aia din cer..Imi vine sa ma invirt, in ploaie, ca un carusel de la marginea linistilor lumii..Ca si cind prin mine ar trece toate axele lumilor..Ca prin origine..Prin punctul universului..Prin mine..
Ploaia are axa ei..Ea nu coincide cu Terra..Are propria ei universalitate..E dincolo de rasariturile curcubeului.. De asta ploaia este altfel..Ea nu apartine toamnei, verii, sau primaverii..Isi apartine doar siesi..E fiinta cu o infinitate de forme..E entitatea a carei existentza, atunci cind o simti, iti transforma instantaneu toate eurile..Ca un maseur care se joaca cu toate punctele de pe toate meridianele energetice ale fiintei tale, atit de usor si miraculos, invirtindu-le, si rearanjindu-le in spatiu..Ca un magician, care scoate dintr-o palarie imaginata atitea trucuri uimitoare, si neasteptat de placute..Ca o dansatoare exotica, care, intr-un dans vizual iti aduce in fata ochilor lumile care erau doar in imaginatia ta..Sau ca o amintire, venita, cu atita lumina, din neasteptarile asteptate ale micilor dorintze, spuse cu atita pasiune in scrisorile catre Mos Craciun..Simplu.
Da..Ploaia e universul care ni se invirte imprejur..Si, care, uneori e tot..Tot universul dorintelor..E apa pe care o simtim pe corp..Fluidul vietii si dorintelor de dintotdeauna..Spatiul nestiut, care ne-a despartit de noi, si de ceilalti..Locul de unde, toti vor pleca purificati..Originea infinitului..Marginea lumilor..Spatiul tuturor determinarilor..Si al tuturor inceputurilor..Locul de unde pornesc toate furtunile timpurilor..Si ale schimbarilor nestiute..