Frigul a mai intristat falezele..Le-a dezbracat, le-a insingurat..Caldura a fugit pe o alta felie de spatziu si timp..Au ramas doar citiva trecatori sa vada, printre pasi, ultimile momente ale toamnei..
Incepem sa ne intoarcem inauntru..In noi..
Visam sa ne reunim cu sufletul pereche..Pentru ca stim ca sintem construiti ca pe jumatati, care se vor parte din intreg..Poate nu vom reusi niciodata, dar vom fi trait dorintele noastre privind la povestile construite de altii..
Un el venind din viitor, o ea din trecut, s-au intilnit in prezent..Toate iubirile seamana, fie ca sint adevarate, sau doar imaginate..Oriunde in spatiu, si oricind, in timp..
Ce imagine frumoasa...ramasitele tarzii ale verii, amprenta toamnei, faleza si acest balcon din care privesc soarele la limita dintre cer si pamant. E adorabil cum isi revasrsa auriul peste mare, cum cade in diagonala prin fereastra aceata mare (asta cu diagonala, asa vreau eu sa fie :D )...parca simt briza sarata si usor racoroasa a marii...
ReplyDeleteCred ca intregul unei iubiri se cladeste usor uneori, e mai greu sa ii mentii intensitatea in anii care trec peste el, sub amprenta piedicilor, evenimentelor si insasi a anotimpurilor care il uzeaza. Trecem de la o stare la alta pe parcursul vietii, ne maturizam si cu fiecare zi ce trece vedem viata altfel decat am vazut-o anterior clipei. Iubirea se deseneaza in culorile sentimentelor noastre, de noi depinde sa o zugravim in culori noi atunci cand e cazul...zic eu! :)