A-mintiri
Clipele au si ele dimensiuni subiective..Cele obisnuite sint ca vagoanele, una dupa alta, puse in miscare de locomotiva-timp..Dar altele sint mari de tot, uriase, incit incap in ele foarte multe trairi si sentimente..Asa simteam eu in prima zi de scoala.. Cum toate imprejur erau infinite: timpul, privirile colegilor, zimbetele cu toti dintii, uniformele calcate si aranjate impecabil, clasele, festivitatea de deschidere, cind toti ne uram tuturor mult-mult-mult optimism si incredere in viitor.. De atunci au trecut anii..Amintirile acelor timpuri s-au mai decolorat.. Dar emotiile au ramas..E ca in dragoste, fiorii de atunci ne mai bat la usa sufletului..Si cred ca ii vom avea toata viata cu noi.. Cum am putea vreodata sa uitam ce frumos era scris pe tabla "Bine ati venit"? Si noi, mirati, sa raspundem in gind: Bine v-am gasit din nou dragi colegi si profesori ai noilor inceputuri..Si, in atmosfera generala fastuoasa ne promiteam, tot in gind, ca de acuma, chiar va fi altfel...
Toate inceputurile "beneficiaza", daca pot spune asa, de o anumita cantitate de emotie. Apoi, dupa importanta acelor momente, ori incep sa se decoloreze, cum spui tu, ori, dimpotriva, prind o alta dimensiune, pe care o cladim noi, imbracand cu un plus de magie ceea ce s-a intamplat atunci. Peste ani, amintirea e mai stralucitoare decat a fost momentul defapt. Fiindca e important pentru noi, fiindca nu se mai intoarce, cine stie de ce...
ReplyDeleteAmintirile se schimba, in timp..Devin mai frumoase decit au fost, atunci..Ne zimbesc dintr-un colt de timp, si ne sint aproape, atunci cind viata ne arata o latura dureroasa..
ReplyDeleteAmintirile ne sint atit de pretioase..