Ochii lor ne-au aratat momente, trairi, si sentimente..I-am privit, si le-am transmis, si noi, cumva, propriile trairi..A fost bine, atunci..Pentru ca, am simtit ca eram la fel..
Intre noi sint spatii mari, si felii mari de timp..Ne mai apropie atingerile fizice, cuvintele, si durerile..Altfel, sintem, constiinte la distante galactice unele de altele..Plutim solitari, prin eterul atit de rece..
Avem dorinte..Vrem sa simtim..Vrem o constiinta, cu care sa comunicam, sincer..Pe care, sa o simtim aproape, intelegatoare..Vrem sa fim impreuna, sa ne ajutam in tot ce intreprindem, prin timp..Vrem sa vedem aceleasi rasarituri si apusuri..Sa ne spunem ginduri, sa ne impartim confidentze nestiute..
Femeia e atit de sensibila si sufletista, cit n-as putea sa fiu eu, in 1000 de ani..Stiu, eu sint de cealalta parte a psihologiei..Poate tocmai de aceea, o admir atit de mult..Si stiu ce bine ar fi sa fim..Impreuna..
O imagine impresionanta asociata unui text profund. Ma si vad pasind lenes printre frunzele acelea vopsite in nuantele toamnei. Calc cu grija sa nu prind vreuna sub talpi. E un adevarat slalom printre trairi, sentimente si clipe pe care le traiesc. Sunt femeie si asta inseamna simplu: femeie. Privesc aceasta imagine si, undeva spre capatul acestui trotuar, m-as aseza pe o banca (daca nu exista, nu-i bai!...as putea sa ma asez langa frunze - cred ca s-ar uita la mine curioase si intrigate de figura mea umana, atat de diferita de textura lor :)) ) si as sta acolo o clipa reflectand la acest...."impreuna".
ReplyDelete