Nu stiu cine, sau ce, ne-a determinat sa fim, sau sa gindim asa..Ne-am luptat cu destinul, cu viatza, cu tot ce ni s-a intimplat..Am fost martori ale luptelor intre lumile noastre, si ale celorlalti..
Zimbim cind ne privim in oglinzile lor..Cind, imprejur ridicolul construieste un comic de situatii..Sau ridem cu gura pina la urechi, cind sesizam situatii, cind, noi, de fapt, sintem ridicoli..
Cum e, cind, abia acasa iti dai seama, ca, pantalonii iti sint rupti in fund? Sau, ca, reactiile tale ii confuzeaza pe ceilalti? Pentru ca, doar, ai zimbit la puerilitatzi, si, te-ai intristat la lucruri cu adevarat dramatice, la care ceilalti au ris..
Cum te-ai simtit, cind ai fost obligat sa fii penibil, dar, socialmente dorit? Cind iti venea sa urli si sa plingi, si ai fi vrut sa intri in pamint de rusine?
Stiu..Toti jucam un rol..Si trebuie sa fim si mascarici, uneori..Care sa distreze grotescul dimprejur..
Stiai ca clownilor li se vede tristetzea dincolo de masca? Sau, poate, doar obsevatorii mai fini observa asta..E uimitor..Tot..
Stii ce cred eu ca e important pana la urma? Sa nu ramanem spectatori al vietile noastre sau ale celor din jur. Aplaudam in marile sali de spectacole, teatre...dar in viata, rolul asta de spectator ma revolta! Si, ai dreptate, trebuie sa fii un bun observator sa vezi tristetea clovnului mai departe de masca sa. Nice!
ReplyDelete