Lumi

 Lumile se intre-patrund. Isi comunica una alteia multe experientze. Isi vorbesc, asa ca oamenii. Si evolueaza. Iar noi le urmam. Ne seamana, asa cum si noi le semanam. Pentru ca, ne pare ca au existat acolo dintotdeauna. Chiar daca pare ca noi le-am creat. Sau poate doar le-am descoperit. Nu stim. Asa cum nu stim nimic. Si e posibil sa nu fi stiut nimic, niciodata. Dar doar sa ne amagim. Si sa pretindem ceva. Ca si cind totul ne-ar fi fost perfect controlabil. Pentru propria amagire de confort, si stabilitate. Oricum, admitem ca totul e o provocare, si ca, noi, ca entitatzi, putem gasi tot ce nu e, inca, descoperit. Ne place rolul asta pe scena lumii. Ne place sa ne uimim cu imaginea din oglinda. Una modificata si re-formulata. Cu alte euri pe fundal, si cu alte contexte care sa ne puna in valoare. Care sa ne arate grandioshi, si de ne-egalat. Asa ca niste zei. Intr-o poveste relativ credibila. Si asta desi ne admitem conditzia modesta de muritori, care au de luptat din greu cu tot felul de monshtri. Care mai de care mai infect, si mai eficient in a darima orice idealuri.