Armonii identice

 A existat ceva. Dincolo de mine, si de tine. Ceva ce venea din alte lumi. Pe care nu pot sa le explic, pentru ca nu am cum. Era ceva in aer. Spus, si explicat prin zimbete, si mimici. Care ne faceau sa ne simtzim absolut speciali, unul fatza de altul. Ca doi, fatza in fatza, care isi comunicau visele prin nestiuturi. Ca sa fie, cumva, atashate de lumi pe care cautam sa le intzelegem. Ca pe jucarii, pe care sa ni le aratam, cu aceeasi mindrie a unor copii arogantzi. Ca intr-un joc, pe care il construiam impreuna, ca unul de care sa ne amintim peste anii ce vor trece...Unul care sa ne devina motiv sa supravietzuim. Peste anii ce ne vor veni. Mi s-a parut ciudat cum unii spun despre trecutul lor, asa cind si-ar arata, cu indecentza, ce au trait. Ca sa devina acum, cumva, ce si-au dorit. In ce sint. Asa ca si cum. Desi, noi, privind, stim ca, ca si ei, imbatrinim, si ne raportam la amintiri fix la fel. De ca si cum, cumva, am semana. Desi sintem atit de diferitzi. E ciudat, stiu. Si totul e asa de altfel. Desi armoniile ne cinta acelasi cintec. Si totul trece prin noi, asa cum a trecut si prin ei. Ca sa ne arate ca asa semanam. In fix acelasi fel.