Clipa

 Lumea de acum e o varianta, dintre toate cite pot exista. Lumi paralele, perpendiculare, secante. Lumi care sint variante ale celeia pe care o traim, si o simtzim. Avem spatzii si vremuri care ne impun unele trairi. Avem ceva imaginabil, alaturi de ceva inimaginabil. Aduse aici, in acelasi spectru propriu, si perceptibil. Pe care sa-l putem recunoaste, si aprecia. Lumile vin, si se prezinta, dupa care pleaca. Doar sufletul ramine acelasi. Pentru ca noi, dincolo de orice, raminem fideli imaginii din oglinda. Si ne repetam, in minte, aceleasi refrene care ne-au adus fericirile pe care nu le-a intzeles nimeni. Sint aici, cint acelasi cint, si, de dincolo, poate mai intzelegi niste armonii. Sintem atit de aproape, asa cum sint toate civilizatziile care s-au cautat. Un om, un timp, o traire. Dincolo de noi e un infinit pe care nimeni nu l-a intzeles. E firesc. Sintem infinitezimali. Si semanam la fel de mult cum ne deosebim. Raminem la fel, si constientizam la fel, in aceeasi lume. O lume in care toate detaliile se evapora atit de repede. Din tot, cred, mai ramine un abur. O privire, un sens, si totul dispare, la fel de repede cum a aparut. Nu e o parere de rau, sau o constringere. E doar o clipa.