Lumile se amesteca, iar. Cu toate cite vin, de la ele, sau de la noi. Sintem fiintzele amintirilor. Am trait momente care sa ne revina, ca sa ne re-faca, dupa ce primim atitea lovituri, de la viatza. Pentru ca noi, cu toata alambicareala haotica, si dincolo de toate, raminem simpli. Si conformi cu ce sintem, in noi. Ne depasesc atitea, cite ni se intimpla. Dar ne revenim la fiintza, cind totul se complica. Nu e o rushine sa traiesti ce ti s-a impus. Pentru ca a venit dinafara ta. Si nu e orusine sa fii ce esti, si ce simtzi. Pentru ca vine din tine. Totul e sa fie un echilibru, daca se poate. Si tu sa poti ramine ce esti in ce e. Ca sa stii ca exista tot, in spatziile promise. In felul in care ele exista. Sau pot sa existe. Cu acele amintiri, care au fortza lor. Amintiri care te pot re-aduce la fiintza aceea de inceput. Cea de dincolo de timp, unde orice era posibil. Si unde, tu, ca fiintza, puteai reusi orice. Bine, timpul a modificat ceva, dar asta e asa, ca sa confirme niste realitatzi. Nu ca sa te contrazica. Pentru ca, nu prea ar avea cum. Totul s-a transformat in modul propriu, fara sa te intrebe. Si a devenit cam cu totul altceva. Pe cind tu ai ramas acelasi, in acelasi context. Care context s-a schimbat continuu. A fost o lupta care-pe-care, din care nu a reusit nimeni sa se impuna. Pentru ca timpul, in toata puterea lui, nu a stiut niciodata ce stii tu. Lucruri de toate culorile, pe care le-ai aplicat lumii. Asa, ca sa fie. Si ca sa ramina ceva in memorie. Amintiri. Care parcurg toate anotimpurile.
No comments:
Post a Comment