Jocul cuvintelor

Spatiile s-au intins, ca un covor rosu in fata noastra. Ne invita parca la o petrecere de simbata seara. O petrecere in orasul liber, care ne accepta asa cum sintem. Frumosi, entuziasti, tineri in ginduri, si liberi. Am luat din libertatea orasului, am facut-o medalie, ne-am prins-o in piept si am iesit sa ne plimbam pe strazi, mindri de asa o reusita. Sintem uneori arogantzi cind nu sintem de acord cu ce ne arata orasul cel cu multe fetze. Dar ne trece, pentru ca e atit de mult frumos linistit prin locurile astea, ca ne revenim foarte repede. Mai ales ca arogantza o folosim ca pe o masca, uneori, ca sa ne putem ascunde unele sinceritatzi vulnerabile de ceilaltzi. Nu sintem de blamat. Nici n-am avea cum sa fim, pentru ca ne incadram in acea normalitate a omului obisnuit. Sintem trecatori obisnuiti prin tot, uite, de exemplu pasii ii facem la fel, miinile le miscam la fel, capul, la fel. Nu avem ceva care sa ne separe brutal de ceilaltzi. Chiar daca sintem diferitzi totusi, ca poate gindim altfel. Si noi, si ei avem totusi acelasi spatiu si timp, pe care il impartim ca un fel de asociatzi. E bine. Orasul e mai pustiu pe masura ce cresc orele spre noapte. Parca e alt oras. Nu? Oamenii sint aceiasi, dar cladirile, strazile, luminile arata altceva. Si oamenii se plimba mai linistiti, si mai elaborat, parca danseaza mersul, ca niste balerini ce abia si-au terminat antrenamentul. Sau poate doar eu vad lucrurile asa. Dar e ceva in aer, un fel de iubire relativa eliberata din vreul loc, si raspindita prin aer peste tot. O iubire de simbata seara, hahaha, una intr-adevar speciala, diferita de una din zilele fara sens. Nu ca celelalte zile n-ar avea sens, am zis asa, ca sa par mai distantat social de celelalte zile cind nu e chiar asa o mare iubire prin aer, ca acum. Chiar, oare cite iubiri sint de obicei, fata de acum? Si de ce unele circula liber, asa, de parca sint abia destupate din sticle ce au asteptat multi ani, ca sa se invecheasca, si sa prinda alta aroma? Nu stiu. Iubirile astea sint altfel, mai elaborate si mai profunde. Vin din alte lumi. Si sint libere pentru ca si orasul e liber. Chair daca e noapte si luminile mai arata unele singuratatzi. Ma uit la lumini, si ma las dus de ginduri. Imi e bine asa cum sint acuma. Nu mai vreau sa stiu parca de trecut. Oricare ar fi fost. Stiu ca traiesc un vis programat, dar e al meu, si imi place sa fiu in el mai mult decit orice pe lume. Eu prins intre singuratatile mele abstracte. Unde logicile determina tot. Desi le pot modifica oricind, ca sa-mi convina, hahaha. Sint cel mai puternic om de pe planeta asta, pentru ca stiu. Sint ce vreau, pentru ca pot. Ce bine suna. Am sa-mi scriu unele maxime inventate de mine, pentru mine, sa le pun in locurile cheie din cabina, cele unde ma duc sa fumez cind n-am inspiratie. Desi, stiu ca ele sint asa ca niste cuvinte doar, spuse cind ma simt bine, ca sa ma faca sa ma simt mai putin rau cind mi-e rau, dar nu prea ma ajuta, ca unele cuvinte spuse la fericire nu prea rezoneaza cu alte stari. Ca fiecare stare are cuvintele ei proprii. Mi-ar trebui niste cuvinte universale. Asta daca le-as gasi, desi e greu, ca intre stari e o diferentza de la cer la pamint. Cred ca starile se pot conecta, cumva, daca as folosi niste valori de substantza ca repere. Pe care sa le scot in fatza, si sa le eliberez. Asa ca sa poata fi folosite oricind, de orice stare posibila. Daca ma incordez un pic, si las mintea limpede as gasi si solutii. La absolut toate. Stiu, e mediul dimprejur total ostil care cauta continuu sa ma blocheze. Na, e adevarat. dar ar trebui sa am o justificare. MAi ales ca mediul asta e la fel de ostil si pentru ceilaltzi, si ei se descurca cu el asa cum e. Asta ar fi fost un bun motiv pentru parintii mei sa ma taxeze: "uite cum altii pot, tu de ce nu poti?".Chia, si eu ar trebui sa pot, ca-s tenace si atent, si ma pot concentra bine. Plus ca memoria mi-a functionat impecabil de cind ma stiu. Pot sa-mi amintesc aproape tot. Hahaha, pare ca ma laud. Dar mi-am adus aminte de cuvinte si expresii in germana, limba pe care, ohohoho n-am mai folosit-o de 1 miliard de ani. Ich habe aber nicht alles vorgessen. Asta mi s-a parut colosal, sa-mi aduc aminte de ceva invatat in scoala generala, si ein bischen liceu. Nemtii au o litera numita scharfess ess, arata ca un beta grecesc, dar se citeste s. Ce bun sint. Bine, acuma nu ca ma dau mare, dar ma mir, sincer. Ca germana e legata de un trecut indepartat. Fanceza mi s-a lipit de stil, la franceza am avut numai 10, oriunde si oricind, ca era la generala, sau liceu. Apoi n-am mai folosit-o. Acuma engleza imi vine mai direct, si pe ea ma bazez, chit ca n-o vorbesc ca un autohton, ca e totusi o limba dobindita practic. Asta si dupa ce am invata un vocabular urias de cuvinte, dar sint expresii care imi par mai ciudate. Oricum nu limba e cea care sa ma determine, ca eu gindesc ideile mele abstract, si le expun in oricare. Ce imi place e jocul asta al variantelor, cum spui ceva si in romana, germana, franceza, engleza. Pentru ca sint unele chestii mai greu de tradus, dar posibil de. Poate odata ma lansez in dialoguri in toate limbile, ca sa vad care sint limitele. Acum savurez doar linistea de simbata seara.