Procesul scrisului e unul interesant, pentru ca cere foarte multe activitati facute simultan. Trebuie sa incepi prin a te gindi la ceva, prin a avea in cap un schelet de idei pe care sa asezi ca in Frankenstein, muschi fiintzei textului, muschi care sint, evident, cuvinte si fraze. Si vezi ce iese, hahaha, ori la bal, ori la spital. Ei, nu e chiar simplu, pentru ca in capul tau se elaboreaza tot. Cum spuneam pleci de la o idee, sau un cuvint, sau o imagine, sau o actiune, ceva puternic oricum, care sa iti dea suficienta generalitate, si odata cu ea libertate de dezvoltare a ideilor, actiunilor, a orice urmeaza sa construiesti. Si dezvolti, adica adaugi substantza la ce aveai dinainte. Metoda asta merge si in arta plastica. Sigur, sint metode si metode, functie de stilul tau. Unii elaboreaza in minte, si, cind creaza dau drumul la tot ce aveau. Altii fac din aproape in aproape tot, adica merg pe incercari multe din care selecteaza ce se potriveste. In ambele cazuri iti folosesti experientza, care, dupa multe exercitii iti devine intuitzie, pentru ca incepi sa simtzi ce merge, ce e bun pentru ansamblu. Pentru ca, in final ansamblul conteaza, daca e sa faci ceva serios. Si poti folosi multe feluri de a spune lucrurile, ori direct, ca in stiintze, adica explici direct, ori sugerezi, prin simboluri sau metafore. Nu sint un expert in literaturi, nu am studiat/citit enorm, ca sa am o baza de date uriasa din care sa pot folosi unele metode ale altora. Eu mi-am dezvoltat partea mea de imaginatie, care mi se potriveste. La inceeput nu stiam despre ce sa scriu, si cum. Si am incercat de toate: proze, poezii, lirice, epice, etc. La dezvoltat teme uriase cu actiuni, multe personaje, etc nu m-am priceput, ca n-am chiar atitea resurse psihice, si nu mi se parea bun, pentru ca e plictisitor, ca nu scrii ca sa te dai tu bun, scrii ca sa ramina ceva in memoria cititorului. Traim intr-un timp in care nimeni nu mai are rabdare sa citeasca romane fluviu lalaite. Vrem ceva concentrat si cu cit mai multe directii deschise pentru ginduri, sau vise/visuri, asa incit cititorul sa-si construiasca in minte varianta lui proprie, care-i convine mai mult, sau care-i place, care-l avantajeaza, etc. Mintea cititorului e de fapt cea care rescrie ce ai scris, dar cu propriile cuvinte/imagini/idei, etc. Si asta nu e usor, pentru ca mintea omului e, statistic vorbind, si manipulabila, si rece, si sensibila, si meditativa, si perversa, si calma, si furtunoasa, si cum vrei, si cum nu vrei. Si ca sa fii bun in ce scrii trebuie sa spui ceva semnificativ pentru toate laturile mintii omenesti, nu doar pentru unele din ele (o poti face dar educi drastic interesul). Sigur, cind scrii induci anumite lucruri in mintea celui care citeste, ca nu doar scrii ca sa te afli in treaba. Asta presupune ca manipulezi, ceea ce e adevarat, manipulezi anumite laturi in sensul ca il aduci pe cititor pe teritoriul tau al unor elaborari artistice. Asa despre oricine care scrie ceva, sau care picteaza, sculpteaza, cinta, etc se poate spune ca manipuleaza, ca in fond arta asta e, o manipulare a unor minti pentru a fi impresionate si a receptiona placeri artistice. Asta nu e manipulare ca a unor politicieni mincinosi, evident, e un fel de atragere spre idei, ginduri, trairi mai elaborate, spre o intelegere mai buna a unor realitatzi, etc. E un proces de invatare, ca la scoala, doar ca facut cu alte metode, mai de suflet, mai calme si mai calde, e unul artistic, care nu are scopuri imediate si de profit. E altceva. E si o metoda de a te invatza sa te cunosti prin cunoasterea altora, sau a altor realitatzi. E frumos, mie de asta imi place. Ca te pune pe travaliu serios. Arta cere sacrificii si cind e creata, dar si cind e consumata. Si satisface mintea umana maxim; in timp ce ii si cere travaliul. Aduce agonie, si extaz, in diverse proportii, dar le aduce. Nu te pacaleste cu promisiuni goale, ci iti da enorm, in timp ce iti si cere enorm. Adica ceva ce nimeni nu face, dintre oameni; ca nu poti avea (chiar si dintre cei mai buni prieteni) care sa iti dea atit de mult in timp ce iti cere la fel. Si e interesant ca in timp s-a acumulat multa arta, si ea a evoluat, si a cautat tot timpul sa fie actuala, sa vina in intimpinarea cererilor. Omenirea a trecut prin multe curente artistice, metodele s-au elaborat pina au ajuns la un nivel care e, dupa mine, cam dubios. Pentru ca nu am dezvoltat idealurile, ideile, nu am elaborat ce simtim ca sa ajungem la niste elaborari divine, ci totul s-a raportat la om, si s-a mers spre trairile cele mai de jos. Azi e de mare success ceva grobian, pueril, relativ stupid, dar cu impact. Emotia artistica s-a transformat intr-o emotzie foarte joasa. Sa ne uimim? Sa ne revoltam? Nu stiu. E mersul lucrurilor, cred. Sau poate e doar o moda. Vom vedea. Pentru ca, oricum, partea cea inalta si elaborata exista, si e reper pentru toti artistii. Ps Nu-s erudit, in sensul stupid al cuvintului, pentru ca, sincer acuma, mi-e asa o greatza de tot felul de creaturi cu memorie de elefant care n-au construit nimic valabil. E suficient sa citesti ce scriu unii care se cred valori ca sa-ti treaca entuziasmul de a fi "dashtept" asa ca ei. Stiu ca pot parea obraznic, dar am si eu limitele mele, asa cum am si tolerantzele mele. Lumea e una a contzinuturilor, a lucrurilor desfashurate, si mai putin a criticilor dezgustatoare, chiar daca si ele satisfac un gust al unora mai grobieni si suficient de cretini.
No comments:
Post a Comment