Locul amintirilor

Cind te intorci o faci pentru ca ai nevoie sa te regasesti, dupa ce mai ratacesti drumurile..Pentru ca drumurile astea le simti ca sint neprietenoase si straine..Si te opresti, faci stinga-mprejur si inapoi la locurile alea cu mult soare si multa libertate..De fapt nu te intorci, pentru ca distanta de strabatut e prea mare..Te teleportezi mental..Ca si cind ai lipsit de acolo un timp scurt, dupa o pauza in care a trebuit sa te reintorci-traiesti o realitate care te oboseste, si de la care nu ai putut sa lipsesti..Si revii fresh si deschis iar, reluind lucrurile de acolo de unde le-ai intrerupt nevoit..Dar toate-s bune, si redevii acela care erai cu toate gindurile tale nebune si deschise spre tot, ca si cind nimic nu te-ar fi afectat (usor de spus, e adevarat, cu mult mai usor de spus decit de facut, dar fiintza se reformeaza, se reconstruieste dupa tiparele initziale)..Si reiei tot..Erase rewind, cum ar spune Cami. cea lenesa:)
Nu ma mai gindesc la lume, la lumea aia din trecut, pentru ca e mult prea important ce e acum..Si acum e calm, si liniste, si toate lucrurile cu multe semnificatii sint inca aici..
Sint licean, am sub 18 ani, si am scapat de la ore..A fost infernal tot programul asta, si am trait sub o imensa presiune..Mi-a fost frica, am trecut peste asta, si mi-a fost si liniste, ca am avut si mate si franceza, si la franceza la dna Brenner chiar m-am eliberat, ca am facut o compunere despre cum e orasul meu, numit Galati, evident, privit de un adolescent care mediteaza la multe, si are nevoie de o plimbare luuuunga pe o faleza inalta si verde..Acum sint liber si mai linistit, pentru ca am scapat de tot..Mi-am pus toate cartile si caietele in ghiozdan, si am luat-o incet, la pas, pe strada care ma duce spre statia de bus de la teatrul dramatic..E atit de bine..Nu ma mai gindesc la nimic, si vreau doar sa-mi traiesc fericirea asta a eliberarilor de constringeri..De toate constringerile..Sint cu mine, si ma las in voia peisajului luminat orbitor de un soare inalt, si plin de variante dulci de viitor..Ma uit la casele boieresti cu un fel de admiratie, si care parca isi stralucesc arogant propriile trecuturi, cautind sa-mi vorbeasca, cumva..Ma uit la strazi, la oameni, la copacii cei care au acoperit urias cu un verde al sperantzelor griul existentzelor..Vad detalii, si mimici, si simt parca, printre toate, sufletele care s-au plimbat, asa ca mine, liber, prin aceleasi locuri cu mult timp, in urma..Le simt pe toate ca si cind ar fi alaturi, si toti am fi adunati ca sa celebram ceva..Vad oameni care zimbesc, si isi vorbesc autentic si discret despre unele intimplari si fericiri trecute, si carora le raspund cind sincer, cind diplomatic si plictisit..Dar ei sint acolo, vii si cautind parca sa ne afle micile noastre secrete printre cuvintele pe care le lansam dintr-o atit de mare dorintza de a ne spune ceva despre noi, cei care vrem sa ne deschidem..Zimbim iar, si continuam conversatiile, ca si cind totul ar fi la fel de real cum ne dorim..
Drumul spre casa e incintator..Pentru ca e plin de raze de soare cald si bun..Si pentru ca are atitea surprize placute..Chiar daca e doar imaginat..El exista, si e parte din ce simtim..E intr-un trecut pe care l-am refacut, si ni l-am oferit cadou, meritat, dupa o zi lunga si obositoare..Si e locul in care vom reveni oricind..