Substantza vietii

Totul e sa fie echilibru in tine, in tot ce simti, si gindesti, pentru ca va fi echilibru si in ce faci, si ce esti, sau ce esti mai presus de ce faci, pentru ca actiunile iti urmeaza fiintza ta interioara..Si echilibrul ti-l faci si ti-l pastrezi singur, e ca o opera de arta construita cu atentie, in pofida a orice s-ar intimpla imprejur..Pentru ca sint rele mari de tot care te dor atit de tare ca aproape uiti tot, asa cum sint si unele bune, atit de bune, care te-ar face sa explodezi in tot felul de fericiri colorate, si ti-ar risipi fiintza..Si, ca sa nu te ratacesti in lumea asta periculoasa, te bazezi pe echilibrul tau, care inseamna o conectare cu eul tau profund, cu tine, cu defectele si calitatzile tale pe care le-ai avut dintotdeauna..E pretios echilibrul tau, e ca un diamant pe care l-ai mostenit cind te-ai nascut, si pe care il vei pastra, ca sa-l dai mai departe, cuiva, cindva..Un diamant albastru, in forma de inima..Sau care sa aiba forma pe care sufletul tau o simte, si culoarea ta preferata, prelucrat cu formele care sa fie ale fiintzei tale..
Echilibrul inseamna liniste uneori, o liniste dintre armoniile de dinainte, si de dupa..O liniste a adincurilor, sau a inaltzimilor tale proprii, oricare ar fi contextul exterior, pentru ca inafara e de multe ori furtuna, si strigate, si conflicte, si rareori calm..
Pe mine linistea asta a echilibrului interior m-a salvat din multe situatii conflictual-isterice, si m-a ajutat sa evit tot felul de provocari, sau sa rezolv multe dezechilibre din relatiile astea sociale instabile, pentru ca mi-am pastrat calmul cind toti o luau razna..Desi, de multe ori ma gindeam cum ar fi fost daca as fi reactionat si eu la fel de dezaxat ca si ei, si na, poate ca as fi fost pe moment mai impacat cu mine, si ar fi fost corect fata de mine asta, pentru ca am reactionat corect si drept, dar, pe termen lung as fi pierdut foarte mult..Si am constientizat asta, si am decis ca trebuie sa ramin calm, si rational..Si am ramas..Dar in mintea mea profunda a ramas o detasare de toate, si o ura profunda fata de toate mizeriile astea, dar nu o ura din aia care sa ma consume psihic, ci una profunda, de substantza, una fundamentala si limpede, una care seamana cu o eliberare a mea de oameni, de idei, de trairi, de tot ce mi-a provocat atita repulsie..
E relativ tot, si viata, si trairile, si ce sintem..Si traim o viata pe care o putem, in lumea asta care ne e oferita in felul ei..Ne luptam relativ cu oameni relativi ca sa demonstram niste adevaruri relative..Asta ca sa simtim ca traim ceva, cit de cit, relativ la tot, si la toti, si ca sa ne fie singuratatea mai putin amara..