Ginduri nocturne

Invatam toata viata..De cind sintem nascuti primim imagini, sunete, atingeri de la lume, pe care le memoram continuu, le analizam, le organizam, si le asezam intr-un sistem propriu..Crestem facind asta continuu..Intilnim oameni cu care schimbam cuvinte, fraze, idei, si traim adaptindu-ne si acomodindu-ne  la mediul dimprejur..
Relatiile noastre cu ceilalti sint mai apropiate, sau mai indepartate, functie de afinitati..Apoi vine un timp cind incercam sa ne cautam prieteni, sau partener de viata..Si atunci ne constientizam fiinta intelectuala proprie, valorile, sentimentele, atitudinile, in aceeasi masura in care ne dam seama si de ale celorlalti, si de diferentele dintre noi, si ei..Apoi mai cedam, cautam iar, gasim, pierdem, iar gasim, iar pierdem, intr-un continuu al inceperii intelegerii lumii..
La un anumit moment realizam ca diferentele dintre noi sint, pe masura ce invatam mai multe si mai multe, din ce in ce mai mari..Iar probabilitatea de a ne gasi prieteni sau parteneri scade si ea, continuu, pentru ca devenim mai aplicati, mai personali, mai diferiti de ceilalti..Si toate evolueaza pina intelegem absoluta noastra unicitate, si cvasi-imposibilitatea de a relationa cu ceilalti..In acel moment invatam sa ne acceptam singuratatea..Dar lucrurile merg in continuare pina gasim alte si alte singuratati, toate diferite intre ele, care se aduna intr-o singuratate mai mare, si mai complicata..Asta ar putea sa ne duca spre o depresie adinca, daca nu am privi spre ceilalti, gindind ca si ei sint la fel de singuri, si totusi isi traiesc viata relativ optimist, cautindu-si micile si propriile fericiri..Si, asa, continuam si noi, invatind de la ei..
Sigur, drumul fiecaruia cu propriile singuratati alaturi e propriu, si unic, si el, e adevarat..Sintem destul de diferiti, si distantele dintre noi cresc pe masura ce invatam mai multe, si mai diferite..
Dar ceea ce e o proba de rezistentza a fiintei noastre e constientizarea ca totul e, de fapt, praf, si pulbere.. Si ca noi avem consistenta unui fir de praf pe obrazul timpului, cum spunea Octavian Paler..Din tot nu va mai ramine nimic..Nu ca ne-ar incalzi mai mult faptul ca amintirea fiintei noastre va ramine dupa ce vom disparea, dar ideea stergerii fizice ne sterge si ultimele iluzii din minte..Pentru ca, dupa toate, va ramine doar praf, si pulbere..Si nimic altceva..