Nu stiu, imi plac filmele, cartile, situatiile, tot, in care lucrurile par naturale..Adica se combina firesc, asa, ca in viata..
Am vazut iar "Declaratie de dragoste" dupa atita timp..Filmul asta e facut cu sinceritate..Lucrurile sint simple si directe, fara complicatii inutile..Totul e imediat, natural, ca in viata reala..Si direct, si frumos, bine, cu anumite obstacole care se pun in calea iubirii pure, dar pe care ei le trec..Aici e cam fictiune..Da e frumos, si e tentant, si placut..Cine n-ar vrea sa intilneasca de la inceput iubirea vietii lui? Si sa lupte pentru ea, asa ca in filme, si sa invinga, si asa sa aiba despre el o parere foarte buna..
In viata te lupti tot timpul, si cu lumea, si cu tine..Si, daca iti mai ramin energii, lupti si pentru lucruri pe care le simti ca iti sint apropiate..Cum ar fi iubirea..Pentru ca iubirea asta e o chestie foarte greu de gasit..Dar tu o cauti, si ai esecuri cu miile..Si dupa fiecare esec esti terminat, apoi te ridici, si cauti iar, si etc..Si uite asa iti consumi timpul, cautind, si sperind..Ca poate, undeva, cindva, ceva fabulos ti se poate intimpla..Sau na..
Ce de amintiri frumoase din vremea aceea...s-a nimerit sa fiu in Bucuresti cand a avut loc premiera filmului si imi aduc aminte ca am stat la o coada la bilete ce parea fara sfarsit, asa cum erau mai toate cozile pe vremea aceea. Dar s-a meritat, am savurat fiecare minutel, ba nu, l-am trait la cote maxime. Cred ca a fost primul film de dragoste romanesc care m-a atins...bine, era si perioada liceului, normal, nu? :)
ReplyDeleteDar de ce crezi ca esecurile in dragoste ar afecta increderea in propria persoana? E cu totul altceva cand vorbim despre esecuri profesionale, unde vina ne apartine, insa nici aici pe deplin. Dar in iubire e altceva, se completeaza sau nu doua suflete, iar asta depinde de felul cum e construit fiecare...si de noroc. Vorba aia, fiecare cheie cu broasca sa...desi e aproape imposibil intr-o viata de om sa se intalneasca cele doua jumatati care sa se completeze sub toate aspectele, ermetic.
Viata curge de la sine, simti cum se strecoara printre degete, e cu urcusuri si coborasuri, cu serpentine ce alcatuiesc un adevarat labirint, la care uneori nu mai gasesti iesirea, si ajungi la un moment dat sa accepti ca asta e, nimeni nu e perfect, nici viata nu poate fi perfecta....insa cautam mereu sa ne bucuram sufletul cu acel "ceva" care ne face sa simtim ca traim, ca iesim din starea de amorteala, ca vibram, macar si pentru o clipa... si uite asa invatam sa apreciem CLIPA chiar daca e efemera. De ce momentele frumoase sunt atat de rare si scurte? ..sau asa le percepem noi? ..sau chiar asa sunt? Oare le-am mai aprecia la adevarata valoare daca n-ar fi asa? cine mai stie?....Cati sunt cei care pot afirma sincer ca si-au gasit sufletul pereche? E mai mult un compromis.. Traim visand si visam ca traim...
A fost incredibila si ideea filmului, si realizarea, si conceptul era revolutionar pentru societatea noastra de atunci..Probabil de asta a avut asa impact..Si pentru noi era o baza de date despre relatiile baieti-fete..
ReplyDeleteDa, sufletul pereche e, intr-un fel o idealizare, pentru ca in real toti avem stilul nostru, defectele proprii, si, cumva un cuplu e format din 2 entitati cu psihologii complementare, dar foarte diferite..
Nu stiu cum se formeaza, si cum functioneaza un cuplu, eu doar privesc diferite povesti, si incerc sa inteleg..Pentru ca nu am trait niciodata cu o femeie..Nimeni nu e perfect:)