Drum posibil

Lanturile traiectoriilor s-au legat si s-au desfacut ca sa se lege iar..Fiecare traiectorie are o culoare proprie, usor de recunoscut pe fondul negru al spatiului-timp, dar greu de urmarit pentru ca se rasucesc si se combina continuu..Cind se ating intre ele reactioneaza ciudat, uneori se intrerup si se retrag timide, iar alteori se sudeaza in puncte luminoase, foarte rar..De cele mai multe ori se aliniaza ca sa mearga in paralel un timp, pe un drum comun..Fiecare traiectorie e de fapt un drum posibil prin timp, o varianta de destin care apartine unui univers propriu..Intilnirea dintre variantele de destin e, de fapt o alaturare miraculoasa a acelor universuri posibile, si un punct de inflexiune, de rasucire masiva intre lumi, de trecere, de schimbare a variantelor de vieti intre ele..
Azi am facut un experiment..M-am legat cu trecutul..Am folosit ca intermediar o masinarie uriasa plina de cabluri si electronice..M-am intors intr-un punct fix din amintiri, locul in care coboram din bus, ca sa merg spre liceu, intr-un timp de iarna cu zapada mare, si lumina redusa..Coboram din ingramadeala unui bus care mergea incet, si zdranganea din toate incheieturile..Saream treptele eliberat, si stateam un timp sa astept ca sa se inchida usile, si sa plece..Treceam strada atent sa nu alunec, si ma indreptam decis spre locul durerilor absolute, liceul meu..La fiecare pas mai vedeam casele vechi, si ma mai gindeam la toti cei de acolo, oare cine sint ei, si cum au ajuns sa traiasca in propriile lor vieti, pentru ca stiam ca erau ca mine, doar mai maturi si mai incercati de toate experientele trecutului..Si ajungeam la ultima strada, Balcescu se numea, dincolo de care incepea micul parc din fata liceului..La intrare era ingramadeala, pentru ca toti asteptau ca sa le fie verificata uniforma, matricola, sapca, ca sa fie conforme cu regulamentul acela atit de strict..Cind am ajuns la rind s-a intimplat o schimbare la care nu m-am gindit..Probabil o eroare de program, dar au disparut toti, liceul a devenit complet gol, si toate usile erau deschise..Am intrat pe hol, si, cu toata frica din mine, am mers incet, la pas, prin toate locurile..Am intrat in clase, am stat in banci, de la locul meu din banca a 2-a pe stinga, la geam, pina la unele din fundul clasei cel confortabil si strategic plasat..Apoi m-am dus in labul de mate, cel din fundul holului cel mare, care avea 5 sau 6 table uriase la care am trait cele mai cumplite drame din viata asta..Locul extremelor dureri si neputintze, locul in care sistemul simteam ca ma strivea..Si nu doar pe mine..Totul sub o forma de conventie sociala care aparent punea stiintza, in speta matematica,  intr-o pozitie de fortza suprema..Stiu ca acolo erau strictetile absolute ale unor logici abil folosite ca sa ne loveasca sensibilitatzile, pentru ca in acel delir al intimplarilor viata noastra nu conta, iar noi eram doar o carne de tun folosita ingenios si subtil pentru cine stie ce drac de scopuri..Profii erau fosti inspectori promovati politic care cautau minti naive pe care sa le puna la un travaliu cvasi-inuman pentru a se promova pe ei insisi de fapt..Sigur, aveau si ei meritele lor, aveau cunoasterea si metode bine elaborate de constringere..
Stiu ca elevii cu note mari erau cei care recitau pe de rost, la infinit, tot ce fusese predat, cu aceleasi cuvinte, si in acelasi mod..Ei toti erau incredibil de seriosi in a asimila toate metodele pe care eu le vedeam atit de cosntringatoare in tot, si chiar erau fericiti (asta ca sa ma faca sa ma simt si mai mizerabil, hahaha, dar o faceau inconstient cumva)..Ce imi placea era cind reuseam sa mai conversez cu ei pe tot felul de alte teme, asta era chiar interesant pentru ca simteam ca aveam atit de multe de invatat..Nu pot sa uit imbracamintea aceea de atunci, si atitudinile lor care veneau dintr-o constiintza proprie, dintr-un suflet care exista si care invata sa se adapteze acelor lumi, din acel timp..
Acuma sint singur, si ma plimb prin locurile alea avind in minte ecourile spuselor care s-au reflectat de peretii aia.."Ai copiat, esti suspect" asta mi-a scris  dirigul meu de romana la teza din clasa 12a, cind chiar imi dadusem drumul la ginduri, si fabulasem filosofind pe tema curentelor literare..
Locurile au ramas aceleasi..Au ramas cu aceleasi dimensiuni ale unor spirite de dinainte..Doar oamenii s-au schimbat..Nu mai stiu cum au evoluat toate, dar poate ca au mai ramas valori peste timp..Poate ca nu mai sint aceleasi salbaticii inutile, poate lumea s-a mai maturizat, si a invatat din propriile greseli..
Azi ma plimb prin locuri ca sa ma refac, si sa iert ceva ce mi-a adus alaturi de cunoastere o atit de multa durere..Ma uit la toate, si sint uimit de cum lumea s-a schimbat ca sa devina atit de primitiva si simplificata.. Si asta o resimt ca pe o jignire pentru spirit, sincer..Nu asa, si nu in felul asta as fi vrut ca vreodata sa evolueze lucrurile..In fine..
M-am mai plimbat prin liceu, prin sala de sport, dupa care am iesit..Am plecat pe o strada pe care ma duceam spre statia de bus..Am fost linistit, ca atunci..Ma simteam ca si cum am avut o zi plina de atitea, dupa care ma retrageam spre casa..Mi-a placut ca am retrait exact o zi din acele vremuri..
Azi simt ca sint o parte din ce am fost..Si imi place, cumva, desi unele lucruri m-au durut..Dar merg inainte pe un drum al meu, drum construit atunci cu multe sperantze si iluzii..