Caldura sufletului

Ce multe nestiuturi avem inainte..Cit de multe intrebari la care nu vom putea raspunde, probabil, niciodata.. Cite mistere ne vor dansa pe dinainte fara sa avem cea mai mica idee de ce sint, ce reprezinta, de unde vin, sau macar cum sa cautam sa le abordam..

Lumea e un carusel care ne invirte pina ne ametzeste..Si noi stam in locul nostru privind imprejur, si lasindu-ne purtatzi de evenimente..Pentru ca ne place sa privim la spectacolul vietii..

Azi am avut o viziune tablou..Un copac cu multe ramuri cu frunze galbene, pe un  sol verde cu ceva frunze cazute, avind pe fundal o cladire de caramida rosie cu ferestre cu rame albe..O viziune de toamna infinita pe care am simtit-o in adincurile fiintzei, ca un fel de cadere ireversibila dupa care pare ca urmeaza o uitare  eterna ca moartea..Un tablou atit de sumbru, ca parea real..Ca un fel de despartzire de tot..

Cred ca am inceput sa invat ce e linistea..Pentru ca o simt ca acopera lugubru nelinistile de dinainte..Si cred ca invat sa o accept, pentru ca a venit ca sa eternizeze peste tot..

E inca lumina..Ne mai putem privi in liniste..Mai vedem tablourile toamnei..Ne mai gindim la ceva din noi care pare sa cinte pe alte armonii, care ne vin din alte teritorii..Si suprapunem o stare de acum peste una data de o zi de noiembrie in care lumea a devenit melancolica si nostalgica..

Un cintec povestea despre septembrie, mai demult..Despre un septembrie care mai avea in el suficient optimism cit sa treaca de octombrie, noiembrie, poate si de decembrie, pentru ca avea in el caldura sufletului..Cea care trece peste timp..