Singuratatile mele

Simplitatea se opune complexitatii, si complicatiilor fiintei..Tot ce e haotic, si alambicat incepe sa se ordoneze, si sa se aseze pe straturi..Confuziile se preschimba in liniste, si clar..Ne intoarcem la ce sintem..
Intunericul e substantza fiintzelor.Fondul intunecat e cel care substantzializeaza formele si culorile..Toate se limpezesc, si se elaboreaza atit de firesc..Stiu acum ce n-am stiut niciodata, si totul e atit de cald, si de primitor, ca si cind o voce feminina a unui supercomputer imi vorbeste..Ma relaxez in scaun, si imi las mintea sa se elibereze..Vad in fundal imaginile cosmosului, de la origini, pina la stele, si planete..Galaxiile se formeaza natural, in toate formele lor, dupa toate posibilele coliziuni cu alte galaxii..Natura merge pe drumul propriei evolutii, si formele succed esentzialurilor din toate..Traiesc  un imponderabil in care si visurile par ca se elibereaza de constringerile formelor elaborat-matematice..Plutesc prin eter, si uit de tot ce am trait.. Sint o fiintza ce a fost, cindva, constrinsa de atit de multa materie, si de atit de multe legi, si reguli..Si de atit de multe conshtiintze..
Umanul din noi e conditionat de social, dar se poate dezvolta si singur, pentru ca regula fiintzei evoluabile e propria singuratate, si propria putere sta in capacitatea efectiva de a fi singur..Specia se bazeaza pe singuratatea individului, si pe lupta lui continua cu tot..Cu cit mai singur, cu atit mai eficace, si mai posibil a construi specii noi care sa supravietuiasca unor si mai dure conditii de viata..
Esti singur, pentru ca asa iti e scris in ADN..Dar cita singuratate poti suporta tu, ca fiintza care esti determinata sa te dezvolti, si evolua intr-un mediu populat cu alte fiintze, la fel de singure ca si tine? Si ce devii, daca toti ceilalti se blocheaza in propria fiintza, ce faci, cu cine mai comunici?
Linistea e o varianta a tacerilor..O asculti asa cum iti asculti propriile ginduri..Esti un suflet izolat..Te gindesti la ziua de miine..Cit de departe sint ceilaltzi? Si cit de mult mi-ar lua sa-i ascult, si sa-i intzeleg? Sint deschis spre ei, sau doar pretind? Si de ce ei nu fac spre mine pasii doriti, asa, spre o posibila intelegere?
Sint liber, si sincer..Ascult ce imi povestesc ceilalti, si ma vad parte din povestile lor..Si sint la fel de singur cind stiu ca eu, am trait ceva, asemanator, mai demult..

Noi, intre iubiri

Viata e schimbare, si nestiut..Azi esti un explorator care echilibreaza toate universurile, si miine esti un nostalgic care absolutizeaza trecuturile pline de lumini..Azi esti un determinat care stie ce ascunzisuri sa caute din trecuturi, si miine un sceptic pe care realitatile il fac sa simta ca totul e atit de absurd, si fara sens, ca si cind nimic nu ar fi fost, vreodata, altfel..
Viata e schimbare, si cautare de sens absolut..Viata e tot, si determinare a fiintzei din noi..E ceva ce ne vine din ce sintem, si simtim..Viata e cum sintem acum, ca parte din explozia de culori a momentului, si cum vom fi cind tristetzile ne vor cauta raspunsuri la ceva ce nu vom avea curajul sa formulam..
Eu sint pe virful lumilor mele, te privesc, si te pun sa imi raspunzi la ce vezi..Tu te uiti la mine, si imi vorbesti, in cuvinte, asa cum simti, despre tot..Te simt, printre cuvinte, si ma gindesc si la mine, cel ce a pus acele intrebari, asa cum incerc sa te simt pe tine, cind mi-ai raspuns..Parca sintem 2 singuri, care au vorbit in oglinda, si s-au placut in ce au facut..
Cum zice cintecul, daca va fi sa ma indragostesc, va fi asa ca tu sa-mi fii omul absoluturilor mele..
Imi place Natalia Barbu in Noi  2, enorm, e ca o intoarcere intr-o lume relativ izolata si insingurata, o lume relativa, ca si cind as sta undeva, suspendat deasupra tuturor, as privi, si analiza, in liniste, tot, si as vedea limpede toate absoluturile..Ca si cind ca incep sa retraiesc toate vietile posibile, si incep sa simt ca in mine se redeschid atitea universuri cite nu am stiut ca exista..
In mansarda unui vis tu lumina ai aprins..Devenim tot ce am visat..Lumea incepe cu noi 2..Avem un suflet ca sa fie ca un raspuns intre intrebarile lumii..

Un om al universurilor

Drumul e deschis, il vedem clar, si il simtim, si ca sa pornim pe el trebuie un pas, o aplecare inainte, si o determinare..Acuma, pasul asta e cel mai greu lucru din lume, pentru ca pasul il putem face pe directii nestiute..In mecanica navei exista  2 miscari relativ posibile: ruliu, si tangaj.. Ruliul e o oscilatie stinga-dreapta, iar tangajul e una inainte-inapoi..Si asta poate fi asociat pasilor, dar si gindurilor si dubiilor inainte de a face pasii aceia doriti..Pentru ca avem in minte atitea lucruri privind pasii..
Se spune ca intre rai, si iad e doar un pas, asa ca intre geniu, si nebunie, ca intre relativ, si absolut..Ca intre tot, si nimic..Stinga e adevar, si dreapta, minciuna..Stinga e ce simti, si dreapta ce gindesti, sau invers..Lumea e divizata in alb si negru in toate formele imaginabile, si tu esti intr-un loc al determinarilor, si alegerilor.. Alegeri pe care le faci functie de cine esti, si ce simti..
Faci un pas, pasul tau, primul, si cel mai im portant, pasul fiintzei tale catre toate deschiderile..Pasul de mijloc, intre rai, si iad, pasul de inceput pe un drum posibil..Pasul sperantza spre tot..Pasul eliberator al fiintzei tale, pasul deschis, si limpede, cel de dinainte..
E o liniste imprejur..Toate se pregatesc, conform..Mai sint citeva secunde pina la decolare..Ai in minte doar citeva manevre, si optiuni..A inceput numaratoarea inversa..Esti un suflet ce a iesit din corp..Peste scurt timp ai sa devii cosmic..Ai sa zbori intr-un vid plin de lumini.. Acolo ai sa-ti schimbi conditia..Ai sa devii un om printre stele..Un om al universurilor..

Deschiderile universurilor

Mi-am format o dexteritate de presti-digi-tator, hahaha ce cuvint imbirligat, parca e mai greu ca sternocleidomastoindian, asta era un muschi, l-am invatat la anatomie..Mama, cite chestii am memorat, numa de la anatomie, sau biologie, ca mi-a placut enorm stiinta asta a fiintelor vii, a istoriei, evolutiei lor..Si asta cu oasele din corp a fost asa, ca un fel de joc de memorare, ca aveau niste sonoritati in creierul meu: la miini: humerus (osul cu biceps si triceps) de la clavicula in jos, radius-cubitus (2 oase ale antebratului), carpiene, metacarpiene (mina) si falange (degete), apoi la picioare: tibia, fibula, tarsiene, metatarsiene, si falange (laba piciorului, care e o mina transformata si adaptata mersului biped)..Muschii ii mai stiu asa, sporadic, dar mi-i amintesc daca ma uit pe o harta a corpului, ca am studiat-o mult cind faceam grafica, ii stiu mai mult ca forme, dimensiuni, si raport fata de intreg, ca erau niste proportii destul de clar-artistice, si curbele de contur trebuiau sa respecte un real posibil, nu puteai sa iesi din ele, mai puteai sa faci variatii, totusi..Mama, cite picturi am studiat, nuduri, grafica, tot ce gaseam in toate albumele de arta posibile, ca pe vremea aia nu era net. Am si vazut enorm de multe muzee, cam tot ce era prin tarile din est, plus la rushi. Pe urma am vrut sa invat sa construiesc matematico-grafic perspective, cu toate metodele de a desena liniile de fuga in peisaje, dar erau cam complicate pentru mine, pe atunci, ca totul era pe baza de punctul de observatie, si puncte la anumite distantze teoretice, care generau dreptele si curbele..Bine, daca e sa le definim matematic riguros, asta ar insemna carti intregi de calcule si metode, dar astea au fost facute deja, si incluse in programele de grafica, si design..Acuma daca ai o pasiune pentru arta poti folosi ceva bine pus la punct, si care nu exista inainte, dar eu am cam lasat-o mai moale cu arta de cind cu ingineriile..Bine, arta a fost pasiunea profunda a tineretii mele, si proportiile ei ma urmaresc din umbra tot timpul, dar ingineria a fost o lume paralela care mi-a dat dorintza sa simt, si sa construiesc lucruri reale, si posibile..Si nu ma laud, dar asa sint, si asa simt, imi plac provocarile vietii, si lupta asta continua de a deveni tot timpul altceva, si altcineva, cautind in tot ceva, nu stiu ce, ceva ce parca e al meu, si a fost al meu..Bine, acuma scriu in cuvinte ce simt, dar viata mea e printre forme abstractizate, care au incercat sa reconstruiasca artistic, totul..Brincusi a facut travaliul asta inainte, si si-a construit formele lui, absolute, sintetizind..Si zic de el, pentru ca simt in el aceeasi fibra, cu a mea, si simt in el trairea aia profund romaneasca, si stabilitatea din ea..Simt in el omul  care a plecat din aceeasi realitate, si a dezvoltat de acolo niste drumuri incredibile, si deschise in acelasi timp pentru toate mintile visatoare..
Ei, ce univers de posibilitati avem..Cite rasarituri ne zimbesc, si ne indeamna sa ne cautam drumul inainte.. Cite frumuseti asteapta sa le descoperim, si intelege..

Drumuri albastre

Trairile se invirt in jurul fiintzei ca satelitii, pe orbitele lor eliptice..Cind se apropie, cind se departeaza, respectind parca legile lui Kepler, cind simtim ca ne invadeaza cu universul lor bun, sau rau, cind ne parasesc de parca nu le-ar pasa..Si noi stam in focarul atitor elipse intrebindu-ne de ce toate sint asa, si se intimpla asa, si de ce totul nu e mai simplu, si direct, asa ca in matematici, sau fizici..
Spatiile imi lasa cicatrici in suflet..Spatiile acelea in care timpul era pietrificat, si sfarimicios, cele care imi veneau din acel trecut care ma schimbase atit de brusc..Spatiile acelea au sculptat in mine cu cicatrici, pina au obtinut ceva ce poate si-au dorit, pentru ca spatiile alea aveau in ele o duritate mai mare ca a timpului pietrificat pe care il contineau..Si s-au jucat cu mine acele spatii ale amintirilor asa cum se joaca un copil cu plastilina..Ce ironie, si ce triumf, pina la urma, sa devii ce nu ai crezut, nestiind ca ai un suflet de plastilina..
Mi-e mai liniste..Am trecut prin unele furtuni, si am ajuns in ape mai line..Marea e iar orizontala, si cerul si-a dizolvat albastrul in calmul ei..E timp de visat iar la albastrul unor ochi a caror privire ma urmarea cind am plecat..Uneori cind ma apuca tristetea ma gindesc iar de ce m-a atras mai mult drumul, decit stabilitatea sociala..Nu stiu..Poate e spiritul explorator care ma trimite iar pe teren..
Am trecut..Albastrul asta infinit ma linisteste iar..Caut orizonturi noi..Poate, cindva, am sa vizitez Galaxia..

Referintze culturale

Vorbeam tura trecuta de confuzii, asa, in general, si cum sint ele in social, ca pare ca si socialul e confuzat, pentru ca promoveaza valori pe baza emotional-puerila, chit ca evolutia socialului are in spate artisti si oameni de stiinta absolut uluitori..Pai uite-te la un Beethoven, sau Chopin, sau Bach, pai ce muzica se asculta azi, e ea mai complexa decit ce au facut ei? Evident ca nu, dar in muzica au evoluat ritmurile si armoniile mai aplicate, mai practice, si mai imediate..Si eu ascult mai mult pop si rock decit classic, pentru ca imi merge direct la substantza mea interioara de om modern, si care nu mai are timp, si rabdare sa caute adevarurile absolute..Apoi, hai sa zicem in sculptura, un Brincusi a spart lumea artistica cu abstractiunile unor absolutizari care, iar, merg in substantza firii, chiar daca Brincusi, realistic vorbind, nu e comparabil cu Michelangelo..El e altceva, altfel, el cauta substantza in modul lui propriu, si o sintetizeaza mai bine, de asta e urias (pentru ca substantza, ea aceeasi, pentru toti, doar ca e aratata in moduri diferite)..Asa, in arta, un Picasso iar e urias pentru ca sintetizeaza puritatea liniilor, fara a mai fi preocupat de realitatea a ce picteaza..Si asa in toate artele, ca e literatura, sau arta gastronomica..Se cauta ceva care sa satisfaca mai bine si mai rapid toate dorintele interioare, vezi Coca-Cola, Pepsi, McDonalds, supele la conserva, pizza, street food, etcetc..
Pe drumul asta a mers lumea, adica pe preferintza maselor..Bun, stim ca sint si lucruri personale, cele care ni se potrivesc fiecaruia functie de educatie, experiente, etc..Eu prefer in arta clasicul, si in social armoniile unor atitudini, si urasc haoticul si impulsivul, dar asta e pentru mine doar..Imi place sa ma regasesc in lucruri care au sens si multa substantza profunda, multa seva, si mult sos de suflet..Si urasc robotizarile de orice fel, si agresiunile absurde..Dar hei, iar, asta sint eu..
Am inceput sa scriu postul asta cu gindul la a analiza diferentzele dintre Badea, Banciu, si CTP, pentru ca pe toti ii admir sincer, dar intr-un fel diferit, si parca de toti am nevoie..Toti 3 sint imbatabili pe domeniul lor, absolut, si fiecare isi are capacitatile si defectele asociate..Badea e bun pe genul caterinca, pe mistouri, si analiza metodica, format in stilul riguros al stiintelor exacte, el iti gaseste cu precizie greseli ale unor sisteme, si iti formuleaza perfect distorsiuni, e atent si imediat, clar si explicit..Analizeaza detaliile cu experientza unui chirurg de mare clasa, taie si recompune totul in modul lui autentic..Este un showman nascut, si o parte din cuplul Badea-Teo, care a facut deliciul publicului..E intr-adevar special, si departe de orice a aparut in media..Ma uit cu placere la tot ce face, si spune, pentru ca invat de la el foarte multe lucruri, recunosc..E viu, e activ, si are o privire proaspata si energica asupra unor relitati strimbe din social..Are o energie de invidiat, si un tonus in care toti vrem sa ne regasim..Bravo..
Bun, acuma domnul Banciu, ambasadorul fara ambasada, omul care stie, si analizeaza cultural tot ce se poate..E stabil, si apoteotic, descrie in realitati metaforice totul, combina elemente din multe domenii care sa construiasca realitati care pot exista, sau nu, dar face totul cu talentul unui conceptualizator, si al unui constructor de posibilitati pornind de la realitati imediate..E focusat pe uman, stiintele exacte ii sint cam straine ca mod, si metoda, dar e sigur pe el, si pe experientele despre care vorbeste..
Si in final CTP, omul care vine din cunoastere..Pe el il pretuiesc pentru ca efectiv m-a invatat atit de multe, pentru ca el a trecut printr-o scoala a ingineriilor absolutiste, a citit, si scris mult SF, a vorbit mult despre multe, in multe interviuri, a explicat multe, a descris, etc..E omul universal, potent, si capabil sa simta in tot ce face, si cerceteaza..Si e omul cu care chiar as vrea sa discut despre orice..Stiu ca are si el limitele lui, dar, dincolo de ele, pe mine, ca om, el ma determina sa caut raspunsuri la intrebari ale fiintzei mele..El e unul din reprezentantii scolii de SF din care mai face parte si dl Ficeac..Bine, sint multi pe care as vrea sa-i intreb multe, dar, acuma, ca vorbim doar de unii, fie si asa..
Si, ca sa spunem asa, azi am vorbit doar de unii, mai vizibili, dar noi mai avem in minte pe atitia altii..

Confuzii amestecate

Dupa revolutia din 89 am intrat intr-o alta lume, pe care si-o imagina fiecare cum putea, sau functie de cit stia despre ce inseamna democratia..Aveam in minte filmele vazute, informatiile primite din reviste, ziare, tv, auzite, etc..Si ne imaginam ca va fi lapte si miere la liber..Problema e ca, in extazul de atunci, nu am realizat ca libertatea-democratia vine cu o cheltuiala..Adica trebuie sa dai ceva la schimb..Si asta doar timpul ne va arata..Si ne-a aratat..De fapt, timpul ne-a aratat ceva mult mai profund, ca sa avem de gindit; ne-a pus o oglinda in fata, ca sa ne vedem cine sintem, de fapt, ca societate, ca sa intelegem de ce se intimpla ce ni se intimpla..De fapt, societatea e la fel, peste tot, pentru ca e formata tot din oameni, si cea romaneasca evolueaza si ea pe drumul pe care au evoluat toate societatile, doar ca are de trecut niste handicapuri istorice..Acuma , la inceput e mai greu, dar lucrurile merg inspre bine..Sau inspre ce va fi sa fie, ca nu stii niciodata ce-ti rezerva viitorul..Bun, si societatea asta democratica e una libera, adica construita liber, de oameni ..E simplu, si firesc..
Ceea ce m-a frapat pe mine, in incercarea de a intelege oamenii si relatiile dintre ei in societate a fost ca, de la societate la societate lucrurile pot fi complet diferite..Noi, pe vremea regretatului odios si a sinistrei sale sotii eram loviti de social tare, si atunci ne refugiam intr-un fel de idealism al unor valori umane mai speciale, sa zic asa, care erau legate de altruism, deschidere, prietenie sincera, trairi umane profund pozitive, etcetc, lucruri pe care noi le credeam a fi fundamental adevarate (si in care eu sincer cred inca)..Ei bine, cind am trecut intr-o societate libera, am vazut ca de fapt individualul era mai important decit socialul, si valorile tale primau inaintea orice..Iar reusita ta individuala  (cea dorita de societate) presupunea unele chestii la care nu ne gindisem inainte; egoism, cinism, duritate, tenacitate, agresivitate, capacitate de lovire si revenire dupa lovituri, lipsa de empatie, (ba chiar un anume sadism), rigoare in rau, anumite monstruozitati chiar, etcetc, toate necesare pentru a fi capabil a inainta, calcindu-i pe cap pe absolut toti, fara mila, si fara resentimente, ba chiar afisind un zimbet de plastic pe moaca, tot timpul, si oricind, si orice ai face..Si toate astea facute lejer, si relaxat, ca si cind ar fi fost cel mai firesc lucru din lume..
Bai nene, aici cinismul mi se pare cam criminal, pentru ca eu am valorile mele, care ma impiedica sa fac anumite monstruozitati, pentru ca ingineria mea inseamna rigoare, precizie, si deschidere spre orice solutie care e functionala..Eu caut sa rezolv, si sa dezvolt, si ma chinui din greu pentru asta, si nu am energie suficienta sa ma bat cu toate creaturile pentru cicaturi ieftine..Sigur, am invatat sa ma adaptez pe alte domenii, ca sa rezist, dar parca e cam mult, cel putin pentru mine, pentru ca nu am creierul lor relaxat, si ura, si acumularile lor de resentimente..Si mi-e si sila de stilul mediului asta impus..In fine..
Bun, solutia e reintoarcerea la valori, si eu la ingineriile mele, aici e bine spus, ca nu poti amesteca mere cu portocale, si fiecare om are talentele lui proprii propice pentru anumite meserii..De fapt asta era esentza, ca, noi, ca oameni avem fiecare locul nostru in societate, si eu, ca inginer si ca om ar trebui sa ma lupt mai mult pentru el, dar parca e o mare confuzie, o uriasa confuzie, in care se confunda valorile reale cu maimutzarelile ieftine dar corecte politic..Ma rog, stiu, e o lupta care pe care, si n-ar trebui sa ma pling ca asa si pe dincolo, ca, na, astea-s vremurile, si fiecare e pe cont propriu..Bun, fie, dar de ce variantele de adevar sint atit de grobian amestecate cu aiureli sinistre? Or fi venit extraterestrii si n-am aflat inca?

Sensul cautat

Viata te duce pe cai absolut incredibile..Iti traiesti starile cu mirare, dupa care te intrebi ce naiba mai poate urma, ca sa te simti la fel cum te-ai simtit atunci..Ce naiba sa mai vina atit de fabulos? Si mai vin, pentru ca, daca analizezi, si gindesti metodic, cam tot ce iese din logica ta te-ar surprinde..Si sint atit de multe, oho..Natura umana e un spectacol continuu de posibilitati neimaginate inca de tine..
Dar mai si obosesti, si in ameteala din minte, pe care ti-o traiesti pe un fel de posibilitati inca neincercate, vezi fetze, chipuri, grimase, gesturi hotarite si pe cit de bizare, pe atit de concrete, pentru ca sint atit de reale cit nu ti-ai fi putut imagina..Si ele isi continua mersul in sustzinerea continua a fiintzelor..Si gesturile se succed cu o vigoare care iti neaga, parca, existentza ta de privitor, sau cu o determinare care te face pur si simplu invizibil, ca si cind ai disparea din orice raza vizuala..Si asta te pune, inca o data, sa te intrebi, daca tu chiar existi, sau esti doar un opac printre privirile celorlaltzi..
Stii, sensul vietii noastre nu exista de fapt..Noi ne nastem si existam pentru ca asta e un fapt, nu pentru ca are vreo semnificatie pentru societate..Sensul vietii il cautam doar noi, sensul vietii proprii..Si il gasim in tot felul de chestii date de legaturile cu ceilalti, dar daca nu am fi existat nu ar fi fost, probabil, nici o problema, pentru ca locul pe care il ocupam acum  ar fi fost luat de altcineva..
Noi nu avem un sens, noi ne cautam un sens al propriei vieti, unul care sa ne faca sa ne simtim importanti.. Si asta e cam tot..Noi ne batem aprig, de fapt, pentru ca viata noastra sa aiba un sens..Pentru ca, daca nu am face-o ar fi ca si cum nu am simti ca, vreodata, am fi putut trai ceva autentic..

Legaturi de suflet

Nu stiu, probabil e felul in care am crescut, mediul, provocarile pe care le-am asumat, sau alte si alte chestii traite, dar eu cred ca sint un elaboratzionist, un perfectionist relativ, si un cautator de variante de lumi..Adica imi place ca ce am scris sa fie cit de cit in acord cu ce simt, si pentru asta fac mai multi pasi; inainte de toate incerc sa ma eliberez de tot, sa uit 99% din griji, ca sa ma pot focusa pe ce am de facut, am invatat asta dupa miliarde de experiente din trecut, pentru ca am trecut prin experiente dure, si examene grele, care m-au marcat profund, si din care am invatat ca ceea ce conteaza din ce faci e rezultatul, pina la urma, si nu eforturile depuse, pentru ca eforturile pot fi uneori absolut uriase, pentru niste chestii care sint, aparent, minore, adica detaliile constructiei, oricare ar fi ea, ca e proiect, text, diferite analize, calcule, etc..Dar am sarit, si incerc sa revin la cestiune. Deci, ca sa scriu mai inainte de tot sterg grijile, problemele, etc, si imi eliberez imaginatia, las mintea sa alerge pe toate cimpiile posibile, si sa acumuleze orice merita, din care selectez o idee, sau o imagine de baza, o expresie, ceva de la care sa pot porni, dar acel ceva sa fie absolut deschis pentru cele multe posibilitati, idei, imagini, etc, care sa poata urma logic..Poti pleca, de exemplu, de la, sa zicem "zbor", sau "incriptare", sau "visul interior", sau "galaxia uitata" etc, etc, ceva care sa fie, cum spuneam deschis pentru aproape orice fel de continuari le-ai putea avea in minte..Sau, daca nu e clar inca startul, poti da drumul la niste melodii inspirationale, sau secventze, sau imagini, orice ar putea ajuta..La mine functioneaza Vangelis, pentru ca are in melodii foarte multe armonii care pot elibera ideile, si le pot lega de imagini, trairi, intr-o logica solida si destul de stabila, chiar daca legaturile dintre umanist si riguros stiintific pot parea uneori surprinzatoare si interesante (pentru ca sensul artei e emotia, surpriza, socul alaturarilor unor concepte ce in conceptia noastra nu au nici o legatura aparenta).
Odata startul realizat, continuarea vine cu eforturile constructiei, si aici e arta fiecaruia, pentru ca muncesti ca un sclav la o piramida; iei fiecare piesa, o prelucrezi, o potrivesti, treci la urmatoarea, iar prelucrezi, o asezi peste cea de dinainte, urmatoarea iar, pina realizezi un perete suficient de inalt..Se mai intimpla ca la piesa 123 sa-ti dai seama ca ce ai facut se poate bloca, si atunci te intorci si refaci tot, ca sa poti merge mai departe..Si asa realizezi opera; pas cu pas, refacind, revizuid, pina la sfirsit, avind tot timpul in minte ca toate elementele sa se imbine armonic , si totul sa fie un intreg stabil, cu ideile bine legate si care sa pastreze finalul deschis si construibil in continuare in mintea cititorului..Pentru ca sensul a ce ai scris e sa dai impresia ca el, cititorul e, de fapt, arhitectul si elaboratorul final al ideilor, pentru ca el si-a construit in minte toata arhitectura unor lumi posibile, plecind de la frazele tale, si el e singurul capabil sa o construiasca in continuare..Aici e arta artistului autentic, sa deschida imaginatia cititorului, sa-l determine sa fie el insusi, gindind cu mintea lui lucruri pe care tu i le sugerezi cit de subtil poti..
Bine, ce spun eu aici sint o mica parte din cite exista, sau pot exista in materie de ce ma pricep la scris, pentru ca eu sint de moda veche, si un tip mai insingurat pe drumurile vietii, si care a cam suferit din cauza asta..Eu am cam scris ca sa-mi fac prieteni, si ca sa incerc o comuniune de ginduri cu oameni care pot fi ca mine, si nu ca sa ma dau mare, sau sa impresionez..Pentru ca am simtit ca singuratatea mea, traita in felul meu, in acele timpuri, poate fi un fel de model istoric..Bine, lumea s-a mai schimbat, si singuratatea moderna e mai altfel, pentru ca astazi e mai multa expunere, fata de cum era, dar natura umana ramine aceeasi, si poate ca, in ce am facut, sau incercat, a fost sa construiesc legaturi intre ce a fost, si ce este, ca un pod peste vremurile trecute, si viitoare, care sa conecteze sufletele..Pentru ca, nu, pina la urma tot despre suflete e vorba, despre sufletele noastre, ale celor ce traim vremurile astea atit de schimbatoare..

Cinism perfectibil

Spatiile noi s-au amestecat printre straturile de timp, si s-au asezat peste spatiile vechi..Presiunea asupra straturilor trecute a crescut, pina s-au sfarimat..A ramas din ce a fost o amintire..Si un praf fin, ce mai apare, uneori, prin aer..
Zilele si noptile pleaca, ca sa se intoarca iar, una dupa alta..Monotonia e aceeasi..Toate par perfect previzibile..Nimic nu mai pare sa tulbure ordinea universala..Misterul a fost hulit, injurat masiv, si alungat.. Nu mai e nimic interesant imprejur..Pare ca o divinitate se distreaza, copiind ideile fixe ale pamintenilor..Pare ca o sa ne plictisim de acuma incolo pina o sa crapam, sau pina vine acopalixa (hahaha, ce nume complicat)..
Se pare ca doar singuri ne salvam, fiecare pe cont propriu..De fapt e normal, cum dracu de mi-a trecut prin minte, macar o secunda, ca am putea sa ne ajutam unul pe altul..Ar fi absurd..Sau ar fi alta lume, sau altceva ce nu-l banuim inca..
Ne bagam singuri mai in adinc cu fiecare cicanarie pe care o facem, sau acceptam..Devenim mai bizari si haotici, cu fiecare privire sociala care mai trece prin noi..Invatam sa ne ascutim si armele, dar si salbaticiile, ca sa supravietuim, conform legilor darwiniste, pe care le-am invatat cum functioneaza, atit de bine, din experientza..Ah, ce pierdere de timp, si ce galactica prostie..In fine, sa blamam istoria, timpurile, ignorantza, conspiratiile, extraterestrii, lipsa de sex, sau altele..Oricum nu mai conteaza..E cum e, pentru ca inertzia e mare..Si mare e si dileala..Cuvintul determinant e mehlem..Adica un cicat amestecat cu unele ingrediente care sa-i dea o aparentza reala; nostalgie dupa trecut, si multe depresii de culorile curcubeului..
Totul e nimic, pina la urma..Nimicul ia incet-incet locul totului..Pare ca asa curg lucrurile, inspre un amestec obscen de lipsa de reguli, care favorizeaza tiriturile..Sau cum e modern definit: fusion..
Scoala de moda veche a devenit o fortareatza in care ajunge cine mai poate..Nefericitzi cei cu spiritul, in aceeasi masura in care fericitzi cei saraci duhul..O sa ajungem sa cersim atentie, mai mult decit bani..
Mai e si miine o zi..O sa ne consideram cei mai norocosi din lume ca o mai apucam..Dar sa nu ne deprimam si din cauza asta..Mai bine ne imbatam bine, si ne imaginam orice, despre orice, ca inca e legal..In cinismul asta atent construit, si diabolic perfectionat de toti, din toate timpurile..