Zile de septembrie

Prostia ma oboseste. Asta e deja cind e prea multa, si prea peste tot. Citesti pe facebook tot felul de pareri, "analize", sau "creatii". Toate absolut goale de contzinut, dar cu cuvinte care mai de care mai sa te atinga la stomac. Ai de ales intre injuraturi, blesteme, mizerii de tot felul care mai libidinoase, care mai vomitive, speciale  ca sa socheze si ca sa aiba efect. Greu de acceptat pentru o minte normala, de om obisnuit. Dar asta e starea, probabil, asa se poate realiza ceva. Le uiti pe toate, ca nu iti incarci memoria cu prostii, dar iti ramine o senzatie de "asa nu" orice ar fi. Apoi afli de fraude electorale. Intimplate intr-o tara UE si NATO, in sec XXI. IAr cauti sa uiti. Iti impui sa te gindesti la ceva frumos, ceva ce vine din amintirile care te leaga de locuri din tara aceea de la margine de civilizatie. Si te intorci pe acelasi culoar al vietii profunde, pe care calatoresti cel mai mult, inainte, sau dupa ce treci printr-o experientza, mai mult sau mai putin fericita. Si iti revii la tine, la realitatea ta din realitatea a ce exista. O revenire, ca o revenire, care e grea tot timpul. Pentru ca diavolul cel zimbitor te imbie la prea multe. Si e expert in a te conduce pe drumurile lui, si a-ti fi ghid placut si ademenitor. Te pacaleste usor, folosindu-si metodele mult experimentate pe altzii, si, pe masura ce iti cistiga increderea incearca sa te hipnotizeze chiar. Si reuseste. Asta pina cind elementele realitatzii din mintea ta incep sa analizeze cu mijloacele invatzate mai demult ce ti se propune ca o alta realitate. Vezi discordantzele, si incepi sa le scoti din ce acceptasesi. Apoi te distantzezi, si te rupi de toate. Adevarul iti revine in minte, si te reintorci la tot. Pe aceleasi culoare. Ale realitatzilor care ti-au fost indepartate temporar. E o trezire ca dupa o betzie. Te doare capul, dintzii, oasele, stomacul, un timp. Apoi toate dispar, si ramii intreg si singur, iar, sa infruntzi lumea. Intreg, si fericit, si multumit ca nu ai luat-o razna, dupa ce toate prin care ai trecut. Asa e viata. Plina de promisiuni, si iluzii. Si de lectzii de care sa-ti amintesti data viitoare, cind toate se vor intimpla la fel. Si toate astea din cauza oamenilor. A celor pe care ii vezi ca potentiali prieteni. Si care sint, de fapt dusmani rapace, si cautatori sa te foloseasca. Oameni de care e plina lumea. Vezi, cind iti cauti prieteni devii vulnerabil. Sau poate ca esti deja vulnerabil de cind te-ai nascut. PEntru ca de atunci iti cauti prieteni. Doar ca nu-i poti gasi asa usor printre tot felul de indivizi inselatori, care mai de care mai adaptatzi la o lume inselatoare. O lume in care te revezi tot timpul singur. PEntru ca asa e dat sa fie. Si te gindesti, daca si ei, ceilaltzi sint tot atit de singuri. Si poate si ei cauta prieteni, asa ca tine. Doar ca de teapa lor. E posibil. Toti cauta ceva, si toti vor ceva sa reuseasca. Doar ca scopul lor e de multe ori destul de josnic, si imediat. Atit pot, atit ii duce mintea. Si tu, daca intri in jocul lor esti cam victima a propriei prostii. Se mai intimpla. Nimeni nu a mers pe un drum drept, asfaltat, si sigur, prin viatza. Toti am facut nenumarate ocolisuri pina a reusi ceva propus demult. Asa a fost sa fie. Si asta e prin ce au trecut cam toti, cu mici exceptii. ORicum, toate au trecut. Acum e liniste. A plouat calm. Lumea s-a mai curatzat de praf. Sintem intr-o trecere spre altceva. Asa cum am fost tot timpul.O trecere relativa, a unor relativi ca noi. E inca septembrie. Peste putin timp va fi octombrie. Apoi noiembrie, decembrie. Anotimpurile se vor schimba intre ele. Si noi ne vom gindi tot timpul la ce a fost bine, sau nu in felia asta de viatza. Cit vom putea sa o facem.

Dumnezeu ca raspuns

Totul e simplu. Asta cind nu e complicat. Dar, orice complicat poate fi redus la simplu. Asta cind e posibil. Pentru ca, depinde de context, de situatie, de personaje. Sa luam exemple. Fericirea, e o stare, la care se poate ajunge simplu, si imediat. Teoretic, evident. Pentru ca, practic, ca sa fii fericit trebuie ca sa functioneze oarecare parametri. Adica totul sa fie pus la punct, pregatit, arEnjat, organizat, controlat STAS, si aprobat. Teoretic. Adica sa le ai pe toate rezolvate. Ca daca mai ai unele nefericiri, depresii, probleme care persista, ei bine, ele trebuie fie puse in ecuatzie, fie uitate. Ca risti sa te traga inapoi. Si totul depinde exclusiv de tine, de cum faci ca sa fie fericirea, sau fericirile posibile. Pentru ca am mers pe felul in care functzionam. Teoretic, evident, ca practic mai sint abateri destul de multe de la teorie. De simplu, e, aparent, cum spuneam simplu. Ca, uneori facem o chestie mica, gen mincam ceva bun, bem ceva bun, fumam cind vrem, etc, si asta aproape ca ne duce in extaz. Asa, pur si simplu. Pentru ca, in spate, toate sint ok, ca-s rezolvate, sau uitate. Ca na, mintea noastra cea perversa uneori ne da posibilitatea asta. Unii vad ca incearca metode aiuristice, gen ezoterisme de tot felul. Poate pentru unii functzioneaza. Sau unii folosesc credintza, fac ritualuri, sau rugaciuni, sau nu mai stiu ce. Si asta functioneaza, pentru ca implica o determinare profunda, o implicare, si o cedare a eului in fatza unei puteri acoperitoare numita Dumnezeu. Care Dumnezeu e cel al nostru, si care e diferit de cel al altor religii. Desi, poate, mai bine am face din noi, din natura, din altceva, nu stiu, un Dumnezeu, pentru ca asta ar fi legat mai mult de fiintza proprie. Aici e dorintza de a avea un protector, si o conshtiintza care intzelege mai bine ca oricine fiintza noastra. Cineva care e sus, si care e singurul apropiat din toti ceilaltzi care ne inconjoara. Pentru ca lumea in care traim e atit de dura si rece, si indiferenta, si ostila. Daca lumea noastraa ar fi mai buna, si Dumnezeul de acolo ar fi altfel. Dar, pentru moment, el e un singur prieten posibil. Nu e gresit sa credem, evident, pentru ca o facem pentru noi. Totul e sa nu dam unui posibil prieten puteri prea mari, pentru ca atunci nu ne-am mai agita suficient pentru schimbarea destinului nostru. Pina la urma societatea, mediul in care traim ne determina, si nu o fiintza exterioare cu niste extra-puteri. Oamenii cu care interactionam pot fi cei care ne ajuta, sau nu la construirea propriului drum. In orice facem trebuie sa fim realisti si circumspectzi, si sa ne bazam pe propriile puteri, pentru ca ele sint cele care decid; ele impreuna cu cit sintem de determinatzi sa reusim in ce ne propunem. Astazi exista multe alternative la credintza, gen multe videouri motivatzionale, in care cineva incearca sa ne faca sa ne simtzim bine in pielea noastra, si sa actzionam. Sint bune si motivatzionalele, dar nu au capacitatea si puterea data de credintza intr-un Dumnezeu. Sint, cumva, pentru un moment anume, nu pentru un drum lung cit o viatza. Unii cred intr-o iubire suprema, altii cred in bani, altii in altceva, si pentru ei Dumnezeu e iubire, sau bani, sau altceva. In ortodoxie Dumnezeu e o suma a tuturor valorilor acumulate. E bine sa credem intr-o suma de valori care sa ne protejeze. Doar ca, din ce vedem, asta nu e realist, pentru ca multe rele inca se intimpla. Exista legi care guverneaza universul, legi pe care le-am determinat stiintzific, dar ele ramin ca un set, si nu provenind dintr-o conshtiintza anume. Exista multe valori morale, la fel ca un set, si, care sint ca un fel de sistem asociat unor lumi inalte, divine chiar, dar, care, iar, nu apartzin unei conshtiintze. Valoarea de conshtiintza am creat-o noi, pentru noi, si ca sa ne fie mai simplu asa, de folosit. Multi il cauta pe Dumnezeu prin teorii, sau metode. Unii il gasesc, altii nu. Depinde de noi, pina la urma, de ce alegem sa credem ca ar putea fi un sistem de valori care sa ne raspunda la toate cautarile. Un sistem stabil, pe cae il dorim asa de mult a fi o conshtiintza superioara, si care sa ne ajute. Doar ca asta se intimpla doar atunci cind avem suficienta determinare data de asa ceva ca sa actionam cu inima deschisa. Dumnezeu nu e un mister mai mult decit capacitatile noastre pot fi un mister, pentru ca asta nu e o intrebare cu raspuns sigur. El e ce ne trebuie, ca sa reusim, si ca sa nu ne insinguram prea mult.Altfel Dumnezeu ar putea fi exact un simplu om, ca noi toti, care traieste fix aceeasi viatza pe care o traim. Un prieten, care ae o experientza infinita, si care poate sa ne ajute cind ne e atit de greu.

Intuitiv

Viata poate fi vazuta in miliarde de feluri, pentru ca e complicata. E un caz particular din filosofia :orice poate fi orice. Unde prima variabila orice poate fi inlocuita cu viata. Ca intr-o formula matematica. Al doilea orice poate lua multe valori. Poate fi o drama. Sau o comedie. Sau un teatru. Sau un thriller. Un Forerest Gump spunea ca viata e ca o cutie cu bomboane, ca nu stii ce gasesti inauntru. Ar fi dragut asa, pentru ca, oricum, o bomboana e dulce si iti face placere. Bun, nu toate bomboanele din lume sint asa, dar cele mai multe cam da. Cele ambalate intr-o cutie sint destul de bune. De restul nu stiu. Oricum, asta cu bomboanele e un caz cu totul particular, si cu happy-ending. Iar viata are muuulte suisuri si coborisuri. Din care uneori mai invatam cite ceva. Unele invataturi sint bune. Altele merg uitate, ca nu ajuta. Pe total, cred ca, acum, viata are un posibil inteles. Pentru ca sintem relativ norocosi ca nu am prins anii razboaielor de tot felul. A fost liniste relativa. Plina cu crize economice, e adevarat. Poate ce traim acum e un inceput de o lume noua, si cu totul altfel de ce a existat. Poate. Timpul ne va da unele raspunsuri. Acum parca asteptam ceva ce nu stim inca. Un nou inceput. Ieri am fost intr-o plimbare pe nava mea cea unica. Am urcat in turnul cel mai inalt, si m-am uitat la oras cum isi schimba culorile la lumini. Pe urma m-am intors in cabina mea. Am stat pe intuneric un timp, in liniste. Apoi am plecat spre locul unicelor mele experientze de vis programat. Si m-am lasat pe mina inginerilor. Nu am stiut ce vis sa cumpar, asa ca mi-au dat ei unul. Eram iar in busul de noapte, la geam, cu o calatoare in stinga mea. Am crezut ca e o continuare la ce a fost inainte, cu un sir de intrebari, care sa ma puna pe ginduri. Intr-un fel asa a fost. Pentru ca doamna si-a scos ecranul computerului, si a inceput sa noteze. Dupa un timp m-a privit fix, cit sa ma faca sa o privesc si eu. Stiam ca va urma un dialog. Era inevitabil. Si era bun, ca asa ma simteam mai conectat cu lumea asta artificiala. Aveti 1.81m inaltime? m-a intrebat. Am facut o figura uimita. Da, am spus, de ce? Pentru ca facem o statistica, si vrem niste confirmari. A, bun, dar eu nu sint curios sa astept intrebari, si urasc sa dau raspunsuri personale. Va vor ajuta si pe dumneavoastra aceste intrebari. Da? In ce fel? Sinteti psiholog? Nu, mi-a raspuns, sint doar statistician. Ce culoare preferatzi? Nu stiu, prefer orice culoare, functzie de stare. Dar nu prefer o culoare, cit un amestec de culori, ca intr-un tablou. Da, dar si tablourile au culori dominante, mi-a spus. Credeti? Ce culoare dominata are Van Gogh? Sau Klimt? Nu stiu, mi-a raspuns, depinde de subtilitatea privitorului. Unii aleg culoarea din intreg si continua sa exploreze tabloul din unele puncte cheie. Bun, am raspuns, si ce relevantza are asta? Nu va pot raspunde, asa e facut chestionarul. Ma testatzi? am intrebat. Da si nu. Cum stati cu matematica? Bine, am zis, ca orice inginer. Nu m-am specializat in vreo ramura matematica, deocamdata folosesc tot ce am invatat. Mi-a aratat niste imagini. Ce vedeti aici? m-a intrebat iar. E un test Rorschach? E mult mai mult, dar spuneti-mi doar un raspuns. Nu stiu, ce as putea sa vad? Pot vedea absolut orice, lucruri diferite, functie de starea pe care o am. E ca la culori, nu? Uite aici e o fatza de om care zimbeste, aici un inceput de cladire, aici un peisaj, aici un interior. Ce fel de interior? Unul care seamana cu cabina mea. Sau cu locul unde am avut o conversatie cu o roboata, mai demult, in peisajul acela complet albastru, cel putin cel pe care-l vedeam la fereastra din coltz. Era peisajul, sau geamul albastru? Nu mai stiu, era totul parca indus in mintea mea, pentru ca nu cred ca ce puteam vedea putea fi albastru. Va place albastrul? Hm? Nu stiu, de ce as putea prefera doar o culoare? V-am zis eu caut o lume a culorilor, nu doar o dominantza. Bine, multumesc, am terminat chestionarul. A fost prea simplu, credeti ca aveti toate datele? Da, pentru ca v-am studiat toti parametrii. Bine, si asta intra intr-o baza de date? Da, una care sa ne arate cit de repede putem gasi o planeta similara cu Terra, sau una terraformabila. Da? Sinteti sigura? Da. Nu va pot explica in ce fel functioneaza dar am totul compact, pentru ca avem formule complicate de evaluare, si determinare. Am intrat adinc in cunoasterea dumneavoastra de fapt, si am vazut acolo tot ce ne trebuie. Va multumim pentru cooperare. Cu placere, dar nu m-ati intebat nimic teoretic, nu mi-ati cerut nimic din toate rezultatele mele stiintifice. Stiu, asa pare. Vom vedea cum va fi dupa ce evaluam si pe alti lucratori. Cautam sa stabilim un nivel al intuitziilor, ca raspunsuri posibile. Pentru ca acolo cautam raspunsuri la ce ne intereseaza. Am ramas masca. Era o experientza unica. Una care sa-mi vada raspunsurile posibile. Pe care sa le cumuleze cu altele, si sa gaseasca unele solutzii la ce cautam de atit de mult timp.

Relatzii potentziale

E un timp, clar e un timp, ca el e dominator. E timpul unui spatziu. El e absolut. Desi, parca, de cind cu relativitatea asta nu mai e la fel, ca intr-o nava relativista timpul e mai lent. Taiesti mai mult prin timpul celorlaltzi. Asta daca nu-ti afecteaza sanatatea, sau ceva, ca cine stie ce efecte poate avea sa calatoresti cu viteze apropiate de viteza luminii. Bun , asta e o modificare, cumva, a unor forme de timp, ca timpul nu-l modifici, doar te deplasezi prin el mai altfel. Bun, hai sa admitem ca nu e absolut, e si el relativ. Atunci ce ar putea fi absolut, spatiul? Adica putem sa zicem ca, de fapt, nu e timpul unui spatziu cit, e spatziul unui timp? Dar spatziul se modifica in timp, deci, oho, e cu atit de mult mai putzin absolut ca timpul. E o fractziune infima din posibilul absolut al timpului. E un supus, si el, ca si noi, ca noi sintem mai lipitzi de spatziu, decit de timp. Si, in plus, sintem plini de defecte ne-rezolvabile. Decit partzial. Teoretic. Dar iar am deviat. Am vrut sa vorbesc despre altceva, cu totul altceva, o tema indubitabil si irevocabil si iremediabil mai fierbinte. De un catralion de ori. Tema relatziilor. Ca ea ne afecteaza cit de profund posibil. Ca sintem dacit oameni, si dacit avem legaturi si dacit asta ne face instabili. Pentru ca dacit asta e ce e probabil, si posibil, si e mare si tare si e absolutizabil/a. Ca e din noi, si noi gindim si simtzim, si tot timpul avem legaturi strinse. Cu tema, si cu ceilaltzi. Ca, uite, eu sint hetero, si caut partener de suflet. Ca oricine altcineva, deci, aici nimic special. si sa zic, bai, bun, caut. Ce caut? Mi-am facut temele? Adica am o lista cu ce vreau, si cu ce nu vreau? PAi cam am, ca asa s-a intimplat, si am fost constient ca asta m-ar ajuta, ca macar sa stiu ce, si cum vreau. A, bun, ca lista asta e prea mare, e un adevar, adica ca io cer cam multe, si asta e adevarat, si ca, bai, uite, in viatza tre'sa fii apt sa negociezi, deca vrei sa obtzii ceva. adica, lasi de la tine. Ca si partenera lasa de la ea, ca asa e drumul spre success, lasi, pina gasesti, ca nu e nimic ca in filme, e doar ca in ce traiesti, ca in realitatea asta care are si ea, ce are. Bun, si s-ar mai putea pune problema, ca, na, tu ceri ceva, da' ce dai la schimb? Chestii reale, adica, nu imaginate. Bun, asta inainte sa incepi. Apoi dai drumul la realitatea cautarilor. Vezi pe cineva. Te atrage cu chestiile ei. E draguta, placuta, simpatica, spirituala (pe moment), volubila, chiar efervescenta, adica ce chiar iti place felul ei de a fi. Si intri intr-o incercare de comunicare. Spui tu, spune ea, iar spui tu, iar spune, ea, si incepi sa-ti construiesti in minte o imagine. Apoi stai sa te gindesti. Ca tu esti tu, si ea e ea. Independentzi amindoi. Cum e sa stai la o conversatie? Cum e la doua, sau la mai multe? Cum e sa stai impreuna un weekend? Cum e sa stai impreuna o luna, o saptamina, un an? E ceva ce functioneaza? Sau are potential sa functioneze? Ca, pina la urma, timpul trait impreuna e ala care e fundamental. Si aici se verifica o relatie reala. Cum e sa traiesti cu omul ala. Cite accepti, si cite nu, de la el? Iti plac calitatile, dar poti accepta defectele? Ca si tu le ai pe ale tale. Si ea e la fel de intrebatoare, relativ la tine. Si toate se combina. Daca e vointza si dorintza e posibil, cred. Dar asta cu conditzia sa ai valori fundamentale si aspiratzii findamentale comune, sa te simti bine impreuna, si chiar sa iti doresti sa fii impreuna. Cu tot ce rezulta din asta. E o combinatzie de chin/satisfactzie intr-o ecuatzie complicata care se rescrie continuu. Ca apar si conflicte, nu doar placeri. Si pe mine partea asta cu conflicte ma scoate din pantofi. Ca nu le vreau. De-loc. Mai bine le evit, le las sa se duca, si reiau de unde ramasesem, la dialogul in forma continuata. Sint constient ca sint si pareri diferite, dar astea pot fi minore, si date naibii la o parte. Asta daca avem impreuna de construit un proiect atit de grandios pe cit e relatzia asta. Ca atunci e ma-xim de frumos. Travaliul impreuna formeaza cel mai eficient, si face relatia mai stabila, ca te raportezi la ceva exterior viguros, si de viitor. Ca asa se face, ceva cu potential urias. Altfel ramii sa baltesti idiotic pina dai divortz. Si asta e ultra-cretin. Decit asa ceva mai bine singur. In fine, e la latitudinea ta. Oricum mergi pe variantele care merita. Daca apar, si au potential de a evolua esti un maaaaare norocos.

Rezultatele intentziilor

Citeste orice. Lasa-te patruns de ideile, de visurile, si imaginatzia altora cu un suflet cald ca al tau. Asa scrie pe un panou publicitar. Nu stiu la ce face reclama. Probabil la cartzi. Desi azi nu stiu daca mai exista, in era asta a videourilor 3D, care iti dau absolut tot ce ti-ai putea imagina. Altii iti dau, si tu doar iei, fara sa faci cea mai mica analiza-sinteza. Iei si presupui ca iti va face bine, ca doar e public, e aprobat de cineva superior. E posibil orice. Azi limitele s-au dizolvat. Totul e intrepatruns si transformat in module din ce in ce mai mici. Micronice. Azi e schimbat tot. Si ieri a fost la fel. Ne schimbam iar, si iar. Ca si cum ne-am fi speriat de noi, fugim, apoi ne e frica singuri, si ne intoarcem. Tot noi, la noi. Nu citi, nimic, spune alt panou. Ne lasa absurdurile celorlaltzi sa te determine. Ei nu au dreptul asta, decit daca vrei doar tu ca ei sa-l aiba. Ciudat, contrazice ce spunea celalalt panou. O fi tot reclama? O fi de la aceeasi companie care sa incite la ceva? Ca apr ca nu vor sa vinda, doar sa dea drumul la niste ginduri in niste capete vorbitoare. Sau asa pare. Ciudata lumea asta. Are multe rele si multe bune amestecate, de nu iti mai dai seama ce e, de fapt. Nu e buna de la un capat la altul, cum ar trebui. Ca fiinta noastra profunda e pe iubire si lucruri bune, nu? Teoretic. Ca vine pe urma diavolul cel sharmant si ne baga in cap lucruri rele. Si noi le luam de bune, si uite cum ne facem rai. Sau cum ne ajuta sa ne facem din buni, rai. Teoretic. Ca devenim rai daca sintem idioti, si nu facem diferentza. Mda. Teoria e una, iar practica e alta. Practica  darima tot, ca un tanc in actziune. Si noi sintem soldati mici intr-un razboi prea mare. Sintem jucarii pentru altii. Tot ce se poate. Sintem si jucarii, ca asa e lumea in care traim, ne cere sa jucam diferite roluri. Pe care le putem absolutiza. Si sa spunem ca, de cind ne nastem sintem manipulati eficient de altii. Sau le putem relativiza. Si sa spunem ca altii incearca sa ne manipuleze, dar noi sintem verzi, tari, avem suficienta vointza si capacitatzi uluitoare, si ne construim singuri destinul. Si tot ce facem e uluitor de bun, pentru ca sintem niste super-personaje intr-o carte care inca se scrie. Ar putea fi si asta o teorie. Teoretic. Apoi iar vine practica si darima castelul de cartzi. Si iar ne punem mintea la incercare si construim alte teorii, din resturile adunate de pe cimpul de batalie. Refacem totul, altfel, si iesim iar sa dovedim asta. Mergem apasat, si hotarit. Stam un timp, apoi ne asezam pe o banca. Asteptam un bus. Ne-am intors la cotidian. E viata reala de dinainte. Daca vine busul e clar ca sint iar intr-un vis programat. Sau? Nu mai conteaza. Ma urc in busul asta care tocmai a oprit in statie. MA asez la geam. Iar e noapte, si iar nu ploua. E absurd sa nu ploua, e ca si cum timpul ar merge inapoi. Desi n-ar fi rau, doar ca nu e posibil. Cum sa nu ploua, ce, am deviat de la destin chiar asa de mult? Ciudat, daca ar fi adevarat. De ce ma mai mir, totusi. Pe scaunul din stinga se aseaza o tinara. Ma intreaba daca fumez. Evident ca fumez, ce intebare e asta? Imi spune ca face niste statistici. Pentru un institut care prezice viitorul. Si ca, daca eu fumez conteaza. Bine, fumez, dar nu mult. Bine, dar fumezi, mi-a replicat. E o atitudine fumatul. O faci ca sa influentezi ceva, mi-a spus. Da? Nu m-am gindit. Credeam ca o fac pentru relaxarea unor tensiuni, si sa-mi eliberez unele ginduri. Asta e o mica parte, mi-a zis. Pentru ca are influentza sociala. Da? Oare? Si ce as vrea sa cistig cu asta, daca as vrea? E complicat, mi-a raspuns. Si nu pot sa spun mai multe, inainte sa incepem analiza datelor. Deci eu fac ceva, si asta e deja o chestie sociala. Bine, asa orice as face e social. Ca traiesc in social. Si cind maninc as deveni un obiect de studiu? Posibil, mi-a raspuns, dar asta intra la alta categorie. Dar poti influenta daca maninci in public. Eu? Serios? Pai lumea e indiferenta la actiunile ne-importante, de ce m-ar studia pe mine ce si cum maninc, ei nu au o viata personala, sau lucruri mai importante de facut? Ba da, au, mi-a raspuns, dar actiunea ta ar putea fi o atitudine ambigua pe moment, dar cu consecintze in viitor. Ca fluturele care prin bataia din arripi declanseaza n timp, si spatiu, un uragan. Serios? Si de ce doar atitudinea mea, si nu si a altcuiva? Sint eu asa de important? Nu esti, mi-a raspuns, social vorbind. Dar poti fi. Asta doar viitorul decide. Hm. Ce lume. E multa subtilitate in interconectarea asta. Nu ma gindisem. Sper ca influentzele mele sa fie benefice. Daca exista. Altfel mi-ar parea rau sa stiu ca am avut nush ce rezultat nepotrivit prin nush ce parte a lumii. Ca io-s bine intentzionat. Cred.

Schimbari rapide

Am vrut sa scriu un post pe facebook, dar m-am gindit ca e prea important ca sa il uit acolo, si e un lucru de gindit bine, si de luat atitudine, desi e foarte greu. Ma uitam pe un video pe youtube cu niste pompieri din Australia ca s-a repliat foarte repede cind a venit focul spre ei. Si comentariul era ca pompierii actioneaza repede la schimbari rapide. Si ma gindeam ca, de fapt, tot ce se intimpla acum e intr-o incredibil de rapida schimbare. Totul e intr-o viteza uriasa. Ce era inainte de 89, si ce e acum la doar 30 de ani distantza. La scara istoriei 30 de ani sint foarte putin. Pentru noi sint enormi, pentru ca am sarit de la ceva la cu totul altceva. PRoblema cea mai mae e cu oamenii. Ca ei s-au adaptat bine la viata intr-o societate comunistoida, cum era: salbatica, primitiva, relativ stabila totusi. Iar societatea s-a transformat rapid in una absolut instabila si haotica, si incorecta. Ce faci? Cum te adaptezi? MAi ales ca oamenii si-au aratat acum, pe fata, toata mizeria si agresivitatea, si libidinoseniile. Si ti-ai dat seama ca esti inconjurat de niste exemplare foarte periculoase. Pe mine, sincer, toate astea m-au lasat rece, ca aveam in cap niste scheme de aparare, scheme gindite, cumva, de mine, si, pe care sa le aplic in tot felul de cazuri, sau situatii. Doar ca nu mi-am inchipuit ca totul o sa dureze atit de mult, si oamenii vor fi atit de inumani si primitivi, si agresivi. Pentru ca ma gindeam ca oamenii au partea asta rea ca fiind artificiala, si daca-s rai prea mult timp obosesc. Criza asta economica a durat de ne-a terminat pe toti, joburile in special pentru inginerie au fost rare, si lumea a devenit incredibil de ostilo-razboinica. Nu puteam sa comunic aproape cu nimeni. Si din cauza de prostie, si din alte cauze. Totul parea sa alunece spre un razboi inevitabil, eu asa vedeam, ca parca inebunisera toti. Si, peste toate a venit criza cu virusul. Economia s-a calmat, apoi a lesinat. Acuma e in coma. Iar noi toti ne intrebam ce schimbari vor veni, ca sa stim cum sa cautam sa ne adaptam la ele.

Printre ei

Beatlesii se intrebau, adica cintau si la versuri intrebau ca de unde vin toti oamenii astia singuri. Pentru noi, aia cu ceva idealism marca Ro, intrebarea asta o puneai si cu o gestica mai pretioasa, adica sa dai de intzeles ca e adinca, si persoana care emite stie deja chestia asta, si iti arata si tie, ca nu cumva sa incepi sa batii cimpii si sa emiti niste mediocritisme, ca sari din schema automat. Ca la noi la tzara era pe sistem comunist, adica ori esti cu noi, ori esti impotriva noastra, dacit. Si daca nu esti cu ei, automat erai impotriva. Si de asta isi dadeau imediat seama, ca mai scapai vreun gest de sictir-lehamite fara sa vrei, ca na, nu mai suportai. In fine, erau idiotii multe si variate, si idei tembele, si clisee super-stupide, si multe altele in societatea noastra cea mica si primitiva. Si fara valori, si fara maniere, si fara nimic, de fapt. Ca nu stiu pe ce valori stam inchegatzi ca societate, ca intre noi sintem cei mai dusmanosi. Chit ca sintem in tara, sau strainatate. Sintem ciudati ca exageram orice nimic, orice rahat de doi lei care ne poate aduce vreun avantaj, si injuram valori nationale, adica oameni speciali, care, ce sa vezi, emigreaza. Eu am tot criticat multe nasoale din societatea noastra, ca m-au scos din sarite, si mi-au facut si probleme. Bine, oamenii sint cauza, dar ei se bazau pe chestiile astea sociale, pe care le luau drept chestii intangibile, si beton, adica nu cumva sa critici asta ca e tabu. Na, se asociau un idiot cu o idee cretina ca sa te combata violent. Ca am tot intilnit cohorte de salbatici, in fond prosti cu atitudini smecheresti. Asta era romanul mediu. Acuma nu mai stiu cum mai e, probabil la fel, poate majoritatea e mai naroada, dar mai petins inteligenta, ca a invatat niste nume/denumiri/cuvinte care i se par ca au prestantza/rezonantza si, pe care, cu arogantza le repeta. De fapt un cineva cind iti arunca cite un cuvint de asta (al carui inteles nu-l cunostea de fapt) o facea in stilul unui actor prost, chiar daca parea ca iti face o favoare. Dincolo de tot felul de gesturi simteai ca unul ca asta te uraste, asa cum ii uraste si pe altii. Pentru ca el era modelul de bun in capul lui. Oricum nu conta nimic din ce spunea, ca erau pure aberatii. Spun asta ca am fost asediat de personaje de astea. Autoritare, cu figuri pompoase, si fara continut. Bine, inteligenta lor maxima o foloseau la domeniul lor, care aveau asa ceva. Isi faceau treaba mediocru, si asta considerau ca e tot, ca si-au facut datoria. Ca nimeni nu se pricepea la absolut nimic. Se vede acum din felul in care a ajuns tara. De buni ce erau au facut varza o societate intreaga. Asa probabil considera ei ca e bine, sa-si bata joc de trecut distrugind ce au facut altii. Dar mai era ceva. Niciodata nu spuneau ce simteau. Asta daca simteau, evident. Parintii nu aratau afectiune fata de copii. Ca asta ar fi fost probabil sub rangul lor. Trebuia tu, ca copil sa intuiesti ce simte mama, sau tata, si sa le faci conversatie, ca sa le arati ca le intelegi starile, si sa-i sustii moral. Asta cind pe mine, tot timpul m-au demoralizat cit au putut. Pai e corect? Erau chestii incrincenate discutiile cu ei, ca gaseau tot felul de motive sa-mi reproseze ceva. Asa ca n-am mai comunicat decit pe teme imediate, seci, fara legatura cu nimic. Si atit. Azi nu stiu cum e, probabil la fel, ca asta e narav social din fire, nu e dobindit. Ca dobindite sint tot felul de aiureli vazute la straini. Acolo tot pomposenia lucreaza. Toti cauta obsedant sa para ce nu sint. Asta ca sa deturneze atentia de la ce sint, probabil. Si fiecare joaca un rol pe care nu prea il intelege, dar care il satisface. Ca si cind toti ar fi ultra-prosti si n-ar sesiza. De fapt discutia despre asa personaje e sterila. E buna doar ca sa intelegi cine/ce sint, sa-i depistezi repede, si sa-i contracarezi cum poti. Sau, in unele cazuri, daca poti, sa fugi de ei. Nasol sa fii obligat sa cresti in asa un mediu care te constringe masiv, ca risti sa devii o leguma, si unul care pe viitor sigur va esua. Ca sa ripostezi e futil, ca sint salbatici si risti sa iti iei si bataie. Varianta optima e "zici ca ei, si faci ca tine". Si cauti sa uiti.

Lumile realitatilor imaginate

Lumea e dincolo. Lumile reale cele care se intind, si se desfac sint dincolo. Ce putem percepe sint bucati mici, care mai pot ajunge la noi, in realitate. Simtim ca un orb, sau ca un om normal ramas in intuneric. Am uitat tot, iar. A trebuit sa ma adaptez, si pentru asta iar a trebuit sa uit. Desi ce am avut in minte imi revine tot timpul, si ma bintuie, ca fantomele cele fara liniste. Si ramin iar sa caut, si sa incerc sa inteleg. Viata se eintoarce in tot felul de forme. Mai vad, mai aud un verde crud al altor timpuri. Si asta ma face sa ma reintorc la cel care eram atunci. Mai vesel, mai usor-uitator, mai energic, si mai, oho, plin de vise si infinite si neiertator de vigilente sperantze. Acelea care imi dau impuls sa mai cred ca ce era in mine de dintotdeauna e inca valabil. Si ma pot propulsa la fel de infinit spre un infinit de infinite idealuri. Pai, acum ce sa mai cred, daca tot sint inghesuit intre atitea infinituri? Ca pot si eu sa am rangul lor, nu? Adica sa ma cred tot un infinit. Bun, nu unul chiar asa de mare. Ca, totusi, infinitul inseamna nesfirsit, ori eu am un sfirsit in timp. Bun, dar am si privilegiul sa ma pot asemana, cumva. Ma alint, normal. Stiu ca nu am rangul infinitului. Dar stiu si ca pot sa abstractizez infinitul, ca sa-l pot percepe. Cumva. Ca nu am cum sa-l pot identifica, ca e infinit, e ne-identificabil. E el prin el insusi. Dar si eu sint eu prin mine insumi. Pe el, pe infinit il vad prin anumite lucruri palpabile. Matematic il vad ca pe ceva care are deasupra un altceva, care are deasupra altceva, care are iar altceva. E o forma de a pune un concret pe deasupra unui abstract. Sau de a folosi umanul ca sa construim abstractul cel mai matematic posibil. Asa cum facem tot timpul. Pentru ca asa functionam ca fiintze, noi cu toate abstracturile. Le facem reale. Le vedem, le simtim, ca si cind ar fi usor de folosit, de modificat, de construit alte abstracturi pe el. Ca doar nu vezi tu, ca om normal ca un punct matematic nu are nicio dimensiune. Sau ca o dreapta, sau un segment are doar o dimensiune. Sau ca o forma geometrica plana are 2 dimensiuni, sau alta are 3 dimesiuni. Pentru ca tu, de la altitudinea celor 3 dimensiuni ale propriei realitati vezi lumea in 3 dimensiuni. Si crezi ca o poti vedea pe cea in mai putine dimensiuni ca 3. Te dai mare, atunci, ca lumile cu mai putine dimensiuni sint sub rangul tau. Desi, si, daca stai sa te gindesti, infinitul asta nu e doar cel exterior. Nu ce e departe e urias. Uita-te ca un segment de dreapta are o infinitate de puncte. Suna ciudat? Aha, pai ce credeai, ca daca e un simplu segment e asa, pur si simplu? Ai fi naiv, totusi. Infinitul mic e tot un infinit. Cel matematic e asa. Cel fizic inca nu e suficient cunoscut. Tu esti compus din atomi, care sint compusi din particule subatomice, care sint compuse din cuarci, care sint compusi din nu mai stim ce. Sau poate stiu unii specialisti. Ca dincolo de ce vedem prin experimente poate fi o lume absolut incredibila. Si asa la nivel de particule e alta fizica. Ca in lumea minunilor pe care o descopera Alice. In fine, sa nu intram in detalii technico-plictisitoare. Ca e inca septembrie, si vara e pe duca, vine toamna, si iar ne amintim cit sintem de singuri. Ca abstractizam, ne distram, dar lumea ramine la fel de rece si indiferenta ca mai inainte. Desi, na, asta a fost, asta a ramas. Noi mergem inainte.

Ideea de Dumnezeu

Io-s confuz. Ca cica Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul si asemanarea lui. Si azi sint multe religii, fiecare cu Dumnezeul propriu, care Dumnezeu e cel mai tare din parcare. Si toti oamenii astia de la religii diferite arata la fel. Inseamna ca si Dumnezeii cei diferiti au acelasi chip si aceeasi asemanare? Sau e cumva invers? Adica omul poate ca l-a facut pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea lui. Pare mai logic asa, nu? Si atunci,

Dumnezeu nu e constructie artificiala? Un ceva/cineva special ca sa ne protejeze sufletele noastre cele mici ale unor fiintze vulnerabile? Nu cumva el exista pentru ca noi vrem ca el sa existe? Pare ca a aparut dintr-o mare necesitate a noastra, una interioara. Doar ca ideea asta a dus la unele multe aberatii, care, na, ca orice ideologie (sa-i spunem asa) a dus la multe crime, si o perioada Dark Ages. De vina nu a fost ideea pozitiva de Dumnezeeu, care initial a fost ultra-progresista, cit preluarea ei de catre rai si folosita pentru imbogatire. E complicat, e o intreaga istorie legata de asta.

Am postat asta pe fabebook, dar mi s-a parut prea buna ca sa n-o pun si aici. Fara falsa modestie, hahaha.

Realul dintre visuri

Am dormit, m-am trezit. Simplu. M-am culcat special ca sa ma trezesc. Ca intotdeauna cind te trezesti realitatea e de un miliard de ori mai frumoasa ca visul. Sau poate ca realitatea e cum e, dar doar visele mele sint naspa. Asa e de obicei. Acuma e altfel. Sint in aceeasi realitate de dinainte de somn. Si de vis. E un pustiu urias plin cu dune de nisip. Probabil nisip e pe planeta asta. Din ce o fi facut? O fi bun de mincat? Ca mi se termina mincarea si apa. Si naveta mea cea elaborata si valoroasa s-a oprit si nu mai porneste. Nu stiu pe unde sint. Destul de departe de nava. De fapt stiu unde sint, cum naiba sa nu stiu? Doar nu m-am timpit. Sint la 2 zile de mers pe jos pina la nava. Din punctul asta. Pe o geodezica. Teoretica. Ca nu stiu ce si cit ar trebui sa ocolesc, ca poate sint tot felul de capcane, ca planeta asta are viata pe ea. Doa ca e invizibila. Deocamdata. Nici in infrarosu nu apare nimic. Or fi toate sub nisip. Naiba stie. Poate-s periculoase. Sau poate-s comestibile, ei, da, aici ar fi ceva, ca as mai cistiga timp. Or fi viermi de nisip ca in Dune, de aia uriasi care merg pe sub pamint? Sau alte lighioane cu alte chestii? Ca niste adaptari ciudate ar trebui sa aiba, altfel n-ar supravietui pe uscaciunea si caldura asta. Pe cer sint 3 sori. Ciudat sa vezi asa multe stele. Oare imprejurul cui se invirte planeta? 3 stele e mult, atractia e uriasa, mai devreme sau mai tirziu planeta asta o sa fie inghitzita. Par ficsi sorii astia. Probabil planeta se roteste in jurul axei foarte incet, asa ca Luna fata de Pamint. Si reuseste sa arate aceeasi fatza tot timpul spre sori. Poate de asta e desert si viata nu pare sa existe. S-or fi retras toate animalele si plantele pe fatza nevazuta. Acolo trebuia sa ma duc. Dar n-am riscat pentru ca era intuneric, si, la intuneric e mult mister care poate sa mushte. Mai bine sa mai bag o sonda in nisip sa vedem cum arata interiorul. Ce sec e tot. Daca mai tine treaba asta o sa incep sa delirez. Tre'sa fac ceva. Ce sa fac? Nu stiu, nu stiu, nu stiu, o sa ma joc cu imaginatia. Imi dedublez personalitatea inainte. Si ma fac 2 persoane psihice intr-una. Si cei 2 o sa-i las sa joace ceva. Orice, habar n-am. Sau ii pun sa se certe. Sau sa fie unul ceva si altul opusul, ca sa fie motiv de lupta reala. Psihica. Un eu contra alt eu. Asta daca ma pot dedubla. Oare cum pot sa verific asta? Sa caut sa vorbesc cu mine? O fi greu? Bai, dar daca-s intr-un vis? Ca intr-un vis nu stii ca esti in vis, doar traiesti ce ti se intimpla. Daca-s un creier intr-un borcan si traiesc un vis indus si etern? Sau daca-s un creier electronic cu propria constiintza? Sau daca nu exist, si sint doar un spirit care-si construieste singur propria realitate? Ha? Cite ipoteze. Si pe care nu am cum sa le verific. Ca acuma sint intr-o naveta esuata pe o duna. Asta vad, si asta aud, si asta miros, si gust, si pipai. Asa o fi cum imi spun simturile. nava isi reincarca rezervele de energie. Pare ca asta functioneaza. Sorii sa traiasca. Si-alta data, si-alta data, o s-o facem si-mai-si-mai lataaaaaaa. Lata-lata-lata, cea mai lata dintre late. Trebuie sa am o activitate, sami functioneze creierul pe unele directii bune, si sa n-o ia razna prin cine stie ce obsesii. Sin un i-di-ot. Cel mai mare si mai tare idiot. Cel mai idiot dintre cei mai tari idiotzi. Unul ratacit printre dune, si care vorbeste singur. E ca intr-un serial din secolul ala, mmm, am uitat care, secolul ala cu seriale multe numite science-fiction. Stiinta si fictiune. Care sa fie stiinta si care fictiunea acum? Adica stiinta e. Ca e, cum e, dar fictiunea e cea din capul meu, probabil. Aia pe care mi-o imaginez, cind bat cimpii. Imi fac mea culpa, public. Ca si-asa nu e public, sint doar eu. Eu cu mine. Singur, sau singuri, ca ma declar asa. De fapt eu exist? Cum as sti asta? Des-cartes spunea ca el exista pentru ca cugeta. Deci ca sa exist tre'sa cuget. Cum fac asta? Sa-mi pun niste intrebari filosofice? Ar merge? Sa incerc. Deci. Cine sint eu? De unde vin, si unde ma duc? O fi suficient? Am demonstrat ca exist? Sa ma uit prim-prejur. Nava si-a incarcat rezervele. Sa vad daca si merge. A decolat singura. Si se intoarce singura la nava. Fara sa-mi ceara acordul. Na, deci existam, si eu, si nava. E bine. Miine imi bag iar un vis programat. Unul in care sint esuat cu naveta printre dune, hahaha, ca sa retraiesc, ca sa simt ca totul a fost real.

O lume noua

Ati avut vreodata stalkeri? Adica de astia de stau dupa voi continuu, si reactioneaza continuu, care-s obsedati sa va urmareasca si sa va taxeze. Sau ceva. Par a fi din specia ignorantzilor arogantzi, care sint probabil enervati de ce scrii tu, si de tenacitatea cu care nu iti schimbi ideile ca sa fie asa cum vor ei. Zic ca "par" ca n-am de unde sa stiu cine sint, dar vad ce aberatii scriu. Cum naiba mai nene sa fii atit de timpit, si sa cauti sa te exhibi relativ la ceva care clar te depaseste? Nu banuiesti macar ca esti absolutamente ridicol? La inceput le-am zis stalkeri la astia din specia asta, dar ei sint ceva intre hateri si stalkeri, ca-s cu atitudine, nu doar te urmaresc. Ca asa te mai urmaresc multi altii, dar care spun ceva, sau nu; sau oameni care vorbesc avind in spate un bun simtz al valorilor pe care le au. Si care fie ca te critica, sau nu, au tot dreptul sa o faca, pentru ca pastreaza echilibrul, si ramin constantzi., si in plus ai de la ei de aflat unele lucruri interesante. Lumea de azi e intr-un proces accelerat de prostire; se prostesc pe capete, ajung sa nu mai gindeasca lucruri simple. Te cutremuri. Si aia care au in cap idei putine si fixe ajung sa-i domine pe astia, ca e ca in natura, se asociaza daca-si dau unul altuia ceva de care au maxima nevoie. De fapt asta e valabil mai mult la oameni, psihologiceste vorbind, ca pe sistemul asta se fac, de fapt, familiile, sau grupurile de prieteni, sau grupurile care au interese comune, etc. Si ma gindeam ca chestia asta cu stalkeritul e mai degraba legata de niste vedete, care apar in splendoarea lor pe ecrane si irita pe unii mai uriti care sint si invidiosi, si care vor sa fie si ei frumosi, si stiu ca nu vor fi niciodata, si ramin uriti, si asta le e soarta, si asta le da tendinte de actiune stalkerofila. Bun, una e sa fii urit ca asa te-ai nascut, si alta e sa fii prost ca noaptea. Ca si daca esti frumos si esti prost n-o sa reusesti prea multe. A, bun, ca mai sint exceptii, dar astea nu-s regula, sint doar exceptii care fac invidioase ne-exceptiile. Pe cind daca esti urit si inteligent esti cu alte sanse, sa zicem asa. Sanse care depind si ele de cit de tenace esti, cita energie ai, cit de subtil esti, cita rabdare ei, etcetc. Oricum nu te vei gindi ca, daca ai avut unele ghinioane, ele au fost pentru ca nu esti frumos. Ca frumusetea asta fizica e una care atrage, dar si confuzeaza. Desi depinde de om, ca daca esti prietenos si deschis si vesel, conteaza mai putin cit esti de frumos; ca atunci eventuala ffrumusetze vine ca bonus. Pe cind daca esti frumos si prost/rau, frumusetea e o tragedie, ca nu are ce cauta acolo, asociata cu o personalitate malefica (ca din prost si rau iese clar un malefic, desi raul pe care-l face e unul la care nu stie nimeni cind, cum apare, si cit de mare e, ca o bomba cu ceas). N-as face teorii pe baza prostilor, railor, a stalkerilor, etc, daca astia n-ar fi periculosi prin numarul lor mare. Daca ar fi putini ar fi adusi pe drumul bunului simtz de majoritari, dar asa cum sint, si cum se asociaza intre ei creeaza probleme. Poate ca si mentalitatile joase de acum, ideile gresite care circula liber prin societate sint tot din cauza lor. Poate de asta evoluam greu, si cu dureri, ca idiotii astia reuniti frineaza tot procesul. Poate de asta a si aparut C19, ca sa mai puna lumea pe ginduri, ca poate era pe un drum gresit, si totul trebuie re-evaluat. Glumesc, desi cu asa ceva nu se glumeste, stiu. Dar ce putem face? Probabil sa asteptam, pe moment. Vedem pe urma ce fel se reconfigureaza lumea, si cum putem sa supravietuim. Mie imi convine o scvhimbare, recunosc. Ca la ce era inainte era greu de facut fatza. Am tot scris pe blog ce mizerii a trebuit sa inghit, de la ce mizerabili. Bine, nu ca m-as fi asteptat la altceva. Dar parca totul o luase complet razna.. Asta e. Lumea cea noua speram sa fie mai buna. Macar sa stie sa blocheze pe idiotii care ar bloca ei tot, pentru niste mizerabile avantaje proprii, si de moment.

Substantza vietzii

Ma uit la un film, se cheama Good Will Hunting. E despre un tip genial (Matt Damon), si citeva intimplari, si locuri, si povestea unor vieti, si conexiunea dintre suf-lete. E bun, ca atinge niste adincimi. Scenariul e de Damon si Ben Afleck. Le-a mers mintea. As scrie si eu scenarii geniale, dar ar trebuie sa fiu genial pentru asta, ca baiatul din film. Sau macar sa fiu genial la scenarii, ceea ce, iar, nu-s. De unde atita genialitate, ce, asta creste peste tot ca sa o culegi pur si simplu? E genial cine se naste cu asta. De fapt ca sa fii geniu iti trebuie foarte multe calitati, nu doar memorie, abstractizare, vointza. Pentru ca esti om, si ai o fiintza bio-logica, care trebuie mentinuta in stare de functionare. Nut-i poti duce actiunile doar in minte, ca na, nu esti un creier intr-un borcan, esti o masinarie intreaga, care se lupta sa supravietuiasca. Traiesti acum, si faci ce poti acum, nu lasi pe miine, ca miine, sau intr-un viitor, dupa ce mori, nu mai conteaza. Chiar daca lumea devine suficient de idioata cit sa te considere pe tine genial, si sa iti faca statui. In fine. Ma gindesc la filmul asta, ca baiatul genial, bun la toate, un fel de super-erou e si baiat al strazii, bataus, si foarte sigur pe el. Bai nene, un om cu cit cunoaste mai mult cu atit vede cit de mult nu cunoaste, si cit de relative sint toate, ca chiar sint. Unul super-destept e unul cu multe intrebari fara raspunsuri care i se invirt continuu in cap, si pe care cauta sa le elucideze. E nesigur, preocupat, aparent indiferent, cu mintea in nori, sau in papuci, sau prin copaci, nu stiu, dar oricum plimbatoare, ca poate fi oriunde, si se misca cu o viteza mai mare ca a luminii. Ca asa e respectivul/respectiva. Si poate parea si distant, si arogant, si ne-realist, si in multe alte feluri neplacute, desi el nu e asa nici pe departe. Da, in film eroul trebuie facut si cu bune si cu rele, ca sa para real, dar cele bune trebuie sa fie mai mari ca sa-l faca pe erou iubibil, si sa se vinda povestea asta impachetata in film. E bine ca se spun asa niste adevaruri, ca sint scoase la lumina niste realitati cu care ne putem identifica. Sau pe care le-am trait efectiv. Oricum lumea asta e asa cum e, si noi sintem cind ca ea, cind diferiti. Ma gindesc ca fenomenul asta al gindirii e unul care te acapareaza, si tinzi sa uiti de viata reala. Tinzi sa uiti sa traiesti. Asta mi s-a intimplat mie. Cind esti tinar nu cunosti prea multe, si inveti experimentind. Sau invatind de la altii. Doar ca nu tot ce spun altii sint adevaruri, sau sint bune pentru tine. Pentru ca ei vad lucrurile din punctul lor de vedere, nu din al tau. De asta e bine sa treci prin mintea ta tot, si sa te gindesti la tine, in primul rind, ca tu esti subiectul. Asta nu inseamna ca esti egoit. Adica esti si un pic egoist, ca na, esti tu, e viata ta, e drumul tau pe care-l mergi inainte luind deciziile tale. Unii te vad intr-un fel, altii intr-altul. Unii te judeca, altii iti dau sfaturi, unii te lauda, multi te injura. Dar trebuie judecate toate, ca unele sfaturi te pot pune pe traiectorie gresita. Cum imi spuneau mie ca trebuie sa invat sa iau diploma, sa ma insor, sa am copii, sa-mi fac o viata demna. Doar ca nu-ti poti planifica viata, ca ea depinde si de ce gasesti ca sa reusesti ce ti-ai propus. Si daca nu reusesti incepi sa te gindesti uneori si daca ce ti-ai propus e ce iti doresti doar tu, sau ti-a fost bagat in minte de altii. De asta partea cu gindirea e buna, e bine sa fii genial daca poti, dar trebuie sa iti si traiesti viata, ca doar o viata ai, si na, e relativ scurta. Si cam tot ce traiesti e in premiera. O singura data implinesti 50 de ani, pentru ca a doua zi vei avea 50 de ani si o zi. Si la fel, experientele unele le traiesti o singura data, pe altele de mai multe ori. E interesant de cautat, de cercetat tot timpul ceva nou, si asta nu doar ca sa nu te plictisesti cit ca sa-ti satisfaci pasiunile, ca aici e substantza a ce esti, in dorintze, ginduri, iubiri, actiuni, etc.