Nou construibil

Ai curaj, sau ti-e frica. Viata nu e un drum plat, pe un plan care are (din pacate pentru el), doar doua dimensiuni, ci are si inaltimi mici, medii, sau chiar inalte, urcate asa de sus, ca abia poti vedea pamintul, sau adincimi mici, medii, sau atit de mari ca abia vezi capatul..Si viata mai are si ocolisuri de toate felurile, intoarceri, rasuciri, etc. Asa e viata, si noi sintem asa, pentru ca am trait viata asta asa cum am trait-o. Daca ne-am fi nascut in alta coordonata spatiu-timp, am fi fost altii, poate complet diferiti de cei de acum, pentru ca am fi avut alte experiente, poate complet diferite; eu poate as fi cautat alte adevaruri, plecind de la literatura, sa zicem, sau de la o alta stiinta, care, poate mi-ar fi placut mai mult, pentru ca mi-ar fi placut mai mult de profesoara care mi-a predat-o. Sau poate nu mi-ar fi placut nimic, si as fi lasat viata sa curga intr-o dulce si sublima mediocritate. Orice ar fi fost posibil. Eu si acel om am fi fost straini, si nu ne-am fi recunoscut, daca ne-am fi intilnit. Sau, cine stie, poate ne-am fi imprietenit, daca n-am fi fost un pic arogantzi si prea naivi, sau interiorizati. Cred ca, in orice varianta as fi fost, pina la urma tot m-as fi intrebat lucruri, adica aceleasi lucruri, viata m-ar fi adus poate pe acelasi drum, spre cam aceleasi cautari de raspunsuri la aceleasi intrebari. De fapt, de ce ma intreb, oare, cum ar fi fost, daca ar fi fost altfel? Ca nu ma ajuta in vreun fel, doar mai adauga o alta intrebare fara raspuns, la mormanul adunat pina acum. Mda, probabil ca-s la vreo rascruce de drumuri, si, inainte sa-mi iau curajul sa continui, mai stau un timp sa ma pregatesc psihic, sa ma adun, sa termin unele cicluri de ginduri, si sa inchei glorios cu trecutul. Regrete n-am, tristeti nu, fericiri nici chiar, adica sint impacat. De fapt am de toate, dar vreau sa le las asa, sa se stinga singure, pentru ca asta-i ritualul pentru un nou inceput. Inchizi usa, si sari pe fereastra, sa nu te zareasca nimeni, si o iei la fuga. PEntru ca atunci cind fugi ai nevoie de toata atentia concentrata inainte, nu mai ai timp de altceva. E ca atunci cind incepi un nou proiect, te focusezi strict pe ce date ai, si ce trebuie sa faci, pui ideile in miscare, fara sa te mai gindesti la ce proiecte ai avut, pentru ca ai acum e ceeeeel mai interesant dintre toate, pentru ca e acum. Cuvintele sint ca sa acopere trairile, dar sint cam mici, totusi, pentru ca un nou inceput, ca acolo esti doar tu fata in fata cu miliarde de lumi necunoscute, singur, cu fricile tale, si cu puterea ta de a ti le depasi. Ca sa-ti dai curaj te gindesti ca lumile alea pot fi prietenoase, si te asteapta sa le descoperi, chiar daca la inceput par inchise, si ostile. Sau poate doar oamenii sint asa, rai si anti-nou. In fine, mergem inainte, si vedem cum ne conduce viata, pe ce drumuri. Le acceptam care cum vin, si ne gindim ca ce ni se intimpla este exact ce ne trebuie, ca sa atingem una din fericirile dorite. Una, sau mai multe, dintre cele mici-mijlocii-mari, care sint proprii momentului asta in care ne pozitionam fiintza. Hai sa ne uram success, si tout pour le mieux, dans le meilleur des mondes possibles (cre'ca am scris corect, nu mai corectez daca nu, las sa fie o greseala autentica, ha).