O ea pentru un eu

Cind pleci in viata nu stii nimic. Nici despre tine, nici despre ceilalti, si nici ce sa faci cind se vor intimpla lucruri pe care nu le banuiesti. Tu doar pornesti cu acel curaj al naivitatii si inocentzei, si incepi sa alergi, sa te zbati, sa intri cu toate energiile tale in aventura asta care te intriga si te incita. Apoi incepi sa acumulezi experientza, si incepi sa in veti ce sa faci, cum  sa reactionezi la atitea. Ce face interesant jocul asta e infinitatea de intimplari noi care iti pun mintea la lucru. Apoi afli ca te poti asocia cu prieteni, sau iubite, pe care ii cauti din oamenii pe care ii intilnesti. Te expui cu sinceritate, crezind ca asa trebuie sa faci, pentru ca asa simti, si asa simt si ei. Dar oamenii sint schimbatori, si, dupa un numar de esecuri realizezi ca e mai bine singur. Desi cu un ajutor ar fi fost ideal. Dar inveti sa te protejezi, si continui asa, pentru ca pare mai simplu. Dupa un timp, insa, imbatrinesti, si obosesti. Nu mai ai curajul tineretzii, pentru ca esti marcat de suma bunelor si relelor adunate algebric. Adica bunele cu plus, si relele cu minus. Si rezultatul e cam dezamagitor. Apoi incepi sa crezi ca o iubita te poate salva cu partea aceea a sufletului care ti-a ramas foarte vulnerabila. Dar e greu sa o gasesti, pentru ca e greu sa te mai conectezi mental, cu cineva care a luat-o pe drumul ei, asa cum am facut si eu. Afectiv e foarte posibil sa gasesti, dar te gindesti daca e suficient, daca asta nu va fi locul de unde incep sa se propage neintelegerile. Mai ales ca legatura mentala e fragila. Si, totusi, te gindesti ca exista pe lume atitea cupluri. Ei cum reusesc? Cresc si se maturizeaza impreuna, isi fac amintiri comune? Sau poate nu au asteptari prea mari unul de la altul de la inceput, cine stie. Eu am devenit deja prea pretentios, trebuie sa mai cedez, pentru ca asa pot spera ca ceva bun se va intimpla. Sa nu fie prea tirziu, totusi, ca de schimbat la virsta mea nu mai pot. In fine. Plus ca si ea e la fel, nici ea nu se va schimba mai mult ca sigur, chiar daca e femeie, si e mai flexibila la suflet, si mai generoasa, si mai putin orgolioasa. Si ce frumos e sa fii impreuna, macar ca starile de spirit pot fi in opozitie, si, cind unul e in cadere, celalalt poate sa-l prinda din aer, si sa-l tina strins , pina isi revine..Pentru ca ceilalti nu te prind, ci te lasa sa cazi, ca sa poata rinji satisfacuti de asa un show. In fine. Trebuie sa-mi propun mai hotarit ca niciodata sa o gasesc, si sa fiu mai dur cu mine, si cu ceilalti. Azi ma plimb prin toata nava, si ma gindesc la tot felul de strategii. O sa-mi iau si un vis, si o sa interactionez mai profund cu personajele din bus, sa vad ele cum gindesc. Sau, na, cum au gindit programatorii, ca au folosit si ei niste date statistice, si citeva biblioteci de psihologie. Mai trebuie si noroc, dar si sa ma mobilizez, si sa fac ce nu am reusit pina acum.

Ecoul de cuvinte

Turn everything down. Rest all. It is our time. E bine, ca s-au linistit toate nebuniile. Am ramas doar noi, cu noi. I can't make you love if you don't. Esti libera sa nu ma iubesti. Sintem toti liberi sa iubim pe oricine. Sau sa nu..Nu te urasc daca nu ma iubesti. Pentru ca esti libera sa faci ce iti doresti, sau ce crezi ca e mai bine pentru tine. Doar inchide lumina, si opreste vocile din capul meu, care ma tot cearta..Vreau sa fiu doar eu, cu tine. Singuri. Sa ne spunem tot, sa lasam sa curga bucuriile, tristetile, trairile ne-aratate nimanui..Tine-ma in brate, si lasa-ma sa simt ce n-am putut niciodata, in toti anii astia..Sa simt ca nu sint singur, si ca nu-mi e rusine ca sint asa, ca cred, si ca pot sa fiu alaturi de tine..Stiu ca si tu esti asa. Doar ca, din orgoliu, nu vrei sa recunosti. Semanam, vezi? Sintem intr-un joc, unul fara reguli. Punem jos, la cistig sentimente, si trairi de mai demult..Mai bluffam, mai simulam, mai cistigam, mai pierdem, dar jucam in continuare..Tu ce ai mai vazut, sau trait, azi? Poti sa pui pe masa? Si, daca eu cistig, imi povestesti?
Stiu ca nu ma poti iubi dupa citeva cuvinte. Nu vreau asta. Iubirea e complicata. E cu trairi induse de tot felul de iluzii. Si nu sint iluzionist, nu ma pricep sa ascund, si sa arat lucruri, ca sa impresionez. Nu ma pricep la multe. Sint doar asa cum sint. Si tu esti la fel. Stiu deja. Doar ca jucam, fiecare, un rol social, si aratam, ca iluzionistii, ceva, si ascundem altceva. Si speram, cind sintem singuri, ca jocul asta sa fi insemnat ceva, pentru cineva..Acel cineva, care sa vina, si sa ne spuna, in citeva cuvinte ce am vrut sa auzim toti anii astia de singuratate..Citeva cuvinte doar..Pe care le stiam deja..Pentru ca ne reveneau ca un ecou..

Scrisoare catre Mos Craciun

Draga Mosule Craciunule,
Anul asta am fost cel mai cuminte copil din galaxie, asa ca merit sa-mi aduci o masina noua 4x4, o femeie beton, o vila pe malul marii, si bani cit sa nu mai stiu de ei! Am glumit Mosule, nu vreau chiar asa multe, ca nu-s politician, hahaha, vreau doar bani multi, ca ma descurc eu sa-i cheltui. Iar am glumit, nu vreau nici bani asa multi, ca nu vreau sa ma invidieze lumea. Chiar, oare ce vreau eu, de fapt? Pai, nimic altceva decit pe cineva care sa fie cu mine. Suna a clisheu, dar asta chiar vreau, ca am obosit sa fiu singur. Da' sa nu fie pretentioasa, sau cu fitze, fente, si figuri, nu, asa ceva da-le dusmanilor mei, ca sa aiba ei de tras, si sa fie ocupati, si sa ma lase in pace. Eu vreau o tipa draguta, sensibila, placuta, daaaaaar inteligenta, ca sa am ce sa-i spun, si sa ma inteleaga, ca am in cap un miliard de chestii bune, cred eu. Si sa fie buna la scris, sa aiba spirit, si stil, ca sa-i pot dicta o gramada de texte, ca vreau sa incep sa scriu carti multe si interesante. Acuma, intre noi, sa fie si buna gospodina, si buna la pat, ca oameni sintem. Am glumit, la pat nu trebuie sa fie chiar asa de buna, ca, cu asa un talent mi-o fura altii, si ramin iar singur. Daca e inteligenta e super-ultra ce-mi trebuie, ca restul mai invatam si pe traseu, ca nu le stie nimeni pe toate, sa fim seriosi, toti invatam continuu. Bine, acuma mai sint calitati pe care sa zic ca uite, ce bine ar fi daca le-ar avea, dar astea se mai si formeaza, daca exista spirit, adica ratiune, si imaginatie, si rabdare. Cu frumusetea fizica e de discutat, ca si asta e o materie subiectiva, ca exista tipare, si criterii multe, si proportiile fizice incinta doar ochiul, nu si sufletul, pentru ca, daca vrei ceva autentic te uiti la tablouri, sau poze artistice, nu la oameni. Bine, si fizicul conteaza, e adevarat, dar, parca mai important e sa aiba stil, sa fie gratioasa ca o balerina. Glumesc Mosule, ca nu gasesti balerine pe toate drumurile, mai degraba gasesti dansatoare la bara, hahaha. De fapt, daca ma gindesc bine nu vreau sa aiba un miliard de calitati, cit as vrea sa stie sa iubeasca, si sa ma inteleaga. Stiu ca sint dificil, dar, na, cine naiba nu e? Iar cu iubirea treci mai usor peste inconvenientele vietii, nu? Si sa ma iubeasca suficient de mult cit sa ma lase in pace cind n-am chef de nimic, si vreau sa fiu singur, doar eu cu mine. Ca mai am si momente de astea. Ca iubire inseamna sa-l lasi liber pe omul tau, sa se simta linistit, nu sa sari pe el, tot timpul, si sa-i ceri atentie, ca nu e mashina, e om, si are si el momentele lui, nu? Cam atita vreau eu Mosule draga. Unii zic ca nu existi, dar astia is aia circotasi, si care n-au imaginatie suficienta, clar, ca na, mai sint si de astia, dar eu nu ma iau dupa ei. Stiu ca tu esti un dragut, si un vesel, si ai barba si imbracaminte rosie, si esti generos, si aduci cadouri fara sa ceri nimic in schimb. Anul asta nu ma uita, te rog, ca promit sa fiu cuminte si la anul. Si in toti anii, de acum inainte. Multumesc anticipat, si toate bune!
PS Mosule, vreau pe cineva pentru toata viata, nu asa doar pentru sarbatori, ca eu is stabil in amor.

Fragil de lumi

Lumile s-au eliberat de toate trecuturile. Si-au desfasurat aripile si au plecat. Locul a ramas la fel de cald, ca atunci, dar golit de orice traire. Orizonturile s-au stabilizat, si stelele au stralucit la fel. In aer plutea, ca atunci, o mare asteptare.
M-am trezit nauc, ca dupa un vis ciudat. M-am gindit la atitea, si toate mi se amestecau in minte, ca si cind ar fi vrut sa-mi arate ca nimic nu are sens, atita timp cit viata e un vis, si fiintza e trecatoare. Eram pe marginile lumilor, si ma uitam imprejur cautind un reper de care sa imi mai agatz sperantzele. Sufletele parca plecasera si ele, odata cu pasarile calatoare cautatoare de alte orizonturi. Viata trecuse inr-o alta dimensiune. Una a singuratatii absolute, si a durerii, cind totul devine nestiut, si obosit, dupa atitea cautari. Mi-am turnat alcool in paharul meu cel vechi, cu motive stilizate. Mi-am aprins o tigara, si am suflat fumul spre ecranele dreptunghiulare care imi aratau parametrii unor alte lumi. Sint singur, de ce imi trebuie sa stiu despre alte singuratati? Si, de ce toate apar, si dispar, ca si cind ar avea puteri care sa le poata salva? Pe mine de ce nu ma abordeaza cineva care sa imi fie alaturi? De ce trebuie ca, doar eu sa imi caut printre putinele mele resurse ceva, care sa-i salveze pe altii? De ce nu ma cauta pe mine cineva doar ca sa ma salveze? De ce nu imi vorbeste nimeni, in cuvinte simple despre orice, asa, pur si simplu? Ma simt ca si cind as vrea sa fug, si sa uit. Sa zbor, si sa vad, de sus, toate destinele cum se rasucesc imprejurul atitor iluzii. As reincepe numaratoarea inversa oricind, si as fi atit de entuziast la alte, si alte decolari. Nu mai stiu cit e ceasul. A trecut ceva vreme de cind am zburat singur, doar eu cu mine, printre toate stelele. A trecut atita timp de la ultima trecere printre toate cite mi-am promis..Ieri a fost ca o revenire, si miine e ca un vis.. Nu mai promit nimic din ce as fi putut face, mai demult. Pentru ca nu pot sa-mi pun bazele in lumi. E atita fragilitate imprejur..

Atractie

Viata e un sir lung de momente, care incepe din momentul conceptiei, si merge asa, prin nestiut, calcind pe tot felul de drumuri, pina cind se termina. Ne purtam singuri si destul de greu, sau usor, propriul sistem de referintza prin acele picaturi concentrate de timp, pe care unii le-au numit asa cum le-am si spus: momente. Sau clipe. De fapt momentele par sa contina mai multe clipe, totusi. Momentul e segmentul de timp, si clipa e un punct. Matematic pare corect, dar..In realitate un moment e o suma de clipe; finita. Nu contine o infinitate de puncte, cum o face segmentul. Si clipele nu sint puncte fixe, definite cu precizie, pentru ca memoria le aluneca, ba mai sus, ba ma jos pe axa timpului. Ele curg, asa, ca si cind ar fi libere, ca niste picaturi sferice de lichid, in imponderabilitate. In fine, ce mai conteaza. Ele au drumul lor prin minte. Sau prin memorie. Mda, prin memoria cea volatila, ca a computerului. Desi, memoria noastra le pastreaza, doar ca le mai schimba, prin timp, dar le are tot timpul, exista cu noi cit traim. Chiar daca uneori pare ca le uitam, ele revin la suprafatza aduse de vreo senzatie, sau vreo traire mai puternica. In fine. Ploua. Aud cu pica apa pe pamint, incet, fara sa construiasca vreun ritm. Haotic si intimplator, fiecare picatura se izbeste de sol, cu disperare. E gravitatia care le determina destinul. O fortza direct proportionala cu produsul maselor, si invers proportionala cu patratul distan tei dintre centrele de greutate. Toate obiectele fizice din univers se atrag reciproc cu asa o fortza. Nu doar pamintul. El ne trage cel mai tare, dar tot ce ne inconjoara ne atrage. Fizic. Pe mine ma atrag toate femeile de pe planeta. Si eu pe ele, cu aceeasi fortza. Deci sintem atrasi, doar ca foarte slab. Fizic. Psihic, e altceva. Unele persoane ne atrag mai mult, chiar daca sint departe, sau aproape, sau oriunde ar fi. Uneori, chiar daca nu mai sint, ne atrag gindurile lor, ramase scrise, undeva. Sint persoane care ne-ar putea atrage, dar de care nu stim. Poate sint foarte aproape, sau foarte departe. Poate trecem pe linga ele, fara sa le privim..Atractia dintre suflete e o enigma. Un mister. O nedefinibila. Pe linga care aluneca toate incercarile de a o explica. Exista, asta e sigur. Pentru ca o simtim. Ploua. Cad enigme lichide peste tot. Le auzim cum cad. Sint ca picaturile de ploaie. Ploua continuu. A venit iar toamna. O fi toamna aceea. Sau alta. A ratacit drumul spre centru galaxiei. Sau i-a fost prea tare dor de noi. Sau i-a fost mila, ca ne gindim la atractia dintre noi, si ceilalti, si ne-a mai adus aminte de enigme. Cu ploaia. Sau cu picaturile ei.

A-ho!

Compunere: cu uratul de sarbatori. Scena: in cartier. Personaje: toti. Motor, actiune. Acu citiva ani am zis sa iesim cu uratul, ca sa facem bani. Ma lovise subit o dorinta de imbogatire ca citisem top 50 miliardari, si am zis ca sa dau lovitura, sa fac primul milion. Ma visam deja pe un yacht plin cu mincare, bautura, si femei, baaaai, ce fain era, imi facusem in cap deja filmul evenimentelor, cum ma trezesc dimineata, fac doua ture de yacht, sar in apa, inot pina ma plictisesc, pe urma maninc ceva mare si colorat, si beau ceva si mai colorat, si stau la soare, ca e caaaald si gagicile imi fac masaj. Na. Acuma nu e cald, ca e iarna, si yacht nu mai am. Da' o sa, cindva, toata chestia e sa incep sa adun bani. De aia am inceput sa adun trupa de urat, unu' cite unu'. Greu, nene, toti erau dati jos din pat, si nu pareau amatori sa-si miste curu', ca-s sarbatori, si au mincat prea mult, unu a zis ca s-a imbatat, veneau cu scuze de astea de 2 lei, ca la scoala. A trebuit sa-mi bag toata imaginatia in priza, si sa le povestesc ce vroiau sa auda, le promiteam prajituri, sucuri, tigari, bautura, gagici, ca na, cu bani cumperi orice. Parca eram in campania electorala. In fine, i-am adunat, si am plecat sa uram. La primul nene a fost mai greu ca ne-am dat seama ca nu stia niciunul vreun colind, uratura, ceva sa fie acolo, ca nu trebuia sa spui Shakespeare bre, bagai si tu din ce mai auzisesi. Mai jenat parea nenea ala decit noi, dar am scos-o. Ne-a dat mere, covrigi, si cite un pahar de visinata de om. Parca ne-am mai inveselit, ba unii au prins curaj si mi-au zis ca ei vroiau bani nu de mincat, ca de alea aveau si acasa. Le-am zis ca mergem in piata sa le vindem, si ne imbogatim, ca de sarbatori cresc preturile exponential. S-au mai calmat un pic, dar tot incepusera sa bombane si ceilalti, ca ce ba, banu' e banu', de aia s-a inventat ca sa te ajute sa cumperi, nu te duci sa faci troc ca pe vremea lu' dacii si romanii. In fine, le-am zis, ba, care vine cu mine bine, care nu sa moara sarac. Sarac si prost adica, ca nu stie sa foloseasca ce oportunitati are. M-am incurcat la "oportunitati", dar i-am impresionat, ca nu mai auzisera asa ceva. Si, am continuat sa mergem, sa uram, si norocul meu a fost ca am primit dacit bani si bautura. Nu multi, dar era bine ba, ca ne cam imbatasem. Se cam blegisera, unii s-au aruncat in zapada sa doarma, altii cintau, unii vorbeau singuri. Au mai sarit si la bataie, ca si-au amintit nush ce chestii. A trebuit sa le mai dau palme, suturi, sa le bag zapada in chilotzi, dar i-am scos din depresie. La un moment dat unul si-a amintit ca i-a promis ca o colinda pe matush'sa, care era in alt cartier. Am zis hai, ca si asa aveam experienta, ne facusem bine de ris, si nu mai conta. Si am luat-o pe jos spre apartamentul rudelor idiotului. Asta, de beat ce era nu-si mai aducea aminte cum o cheama pe matusha, si nici unde sta, la care altul a zis ca nu conteaza, ca luam busul pina la ea. Altul a zis ca nu mai merge, ca are treaba acasa, si ii e somn oricum, si nu merge cu busul ca n-are bilet, si il cunoaste o tanti ca l-a mai dat jos mai demult, si l-a facut de ris, si el vrea sa-si pastreze reputatia. Fi-v-ar reputatia, baaa mormolocilor, acuma aveti bani, si sinteti smecheri, parca s'teti fotbalisti, falitilor, ca banii sint la mine, si nu va dau nimic daca nu mergem si la rudele maimutoiului. La un moment dat am realizat ca vorbeam singur, ca toti dormeau, care pe unde ii prinsese coma alcoolica. A trebuit sa-i car in spate, cite unul, si sa-i parchez acasa. A doua zi uitasera tot, si daca am vazut asa, am zis ce sa-i mai deranjez, tin banii la mine, si vad eu. Le-am impartit frateste beneficiile, ca sa nu zica ceva, si m-am dus la prima cofetarie. M-am spart in figuri. Am mincat de toti banii. Acasa nu-mi mai era foame. Ai mei se asteptau sa le maninc ce pregatisera, si sa-i laud. Mi s-a facut rau cind am vazut cita mincare aveau. De atunci am zis ca ma fac vegan, ca nu se poate chiar asa, sa omori animale nevinovate, ca sa le maninci, da-o-n pisici. Mai vreau prajituri. Sa vad cum ii conving sa-mi mai dea bani. Sau nu, mai bine merg iar cu uratul. Sa vad daca ii adun iar pe bolovani, ca iar o sa imi faca figuri. Chiar, se ureaza si azi, sau asta era valabil doar ieri?

Impact

Spatiul nostru fizic are 3 dimensiuni: x, y, z. Asa il percepem, si asa il consideram, pentru ca asa ne spune realitatea reala din care si noi sintem parte. Un spatiu cu 2 dimensiuni e planul: x, y. Sagan facea o simulare a vietii unor fiintze care traiesc in plan, pentru ele nu exista z, si atunci, un extraterestru care vine din 3 dimensiuni nu poate comunica cu cei din 2, pentru ca cei din 2 vad doar sectiuni din nava celui din 3, sectiuni ale navei continute in plan. Daca le-ar vorbi, cei din 2 ar auzi, dar nu vor sti niciodata de unde vin sunetele. Facind o analogie, asa si noi cei din 3 dimensiuni, poate vom auzi ce ne spun niste vizitatori din 4 dimensiuni, dar nu vom vedea decit o sectiune a navei lor, o parte mica, si, poate nereprezentativa. Asta se intimpla si cu perceptia unor lucruri inalte, din spirit (cu, sau fara legatura cu religia); vedem doar ce intelegem. Deci spatiul nostru cel 3D e asa, ca in el traim, dar exista spatii cu mai multe dimensiuni, modelate matematic. Cite dimensiuni? Greu de spus. Exista o limita a numarului de dimensiuni ale spatiilor? La fel de greu de spus. Dar timpul, acel concurent major al spatiului sa aiba doar 1 dimensiune, sa fie doar o axa? Nu ar fi mai natural, ca, urmind legea simetriei, sa aiba fix acelasi numar de dimensiuni ca spatiul? Sau mai multe? Aici incepem sa imaginam, si sa construim variante de lumi, dar adevarul poate fi mult mai complicat pentru nivelul nostru de intelegere. Poate timpul are mai multe dimensiuni ca spatiul. Sau nu. In fine. Ma gindesc uneori daca nu cumva spatiul si timpul sint nu asociate ca in stiinta, ci inamice. Si se bat, ca sa isi cucereasca fiecare cit mai mult teritoriu. Se ciocnesc tot timpul, si, din impacturile lor rezulta lumea asta in care traim. Sau poate asta e doar o reprezentare a noastra, cei obisnuiti sa se lupte, ca sa supravietuiasca. Lupta care are ca simbol impactul. In fine, e mult de spus, pentru ca impactul e peste tot, fie ca ne place, sau nu. Pina si intilnirea vietii tale, omul cu care ai vrea sa traiesti alaturi, e tot un impact. Totul e, ca, vorba filosofului Rocky Balboa, sa te poti ridica de jos de fiecare data cind viata ti-o trage. Asta tine de tine, si de cum iti manageriezi energiile.

Visele visurilor

Visele s-au transformat in visuri..Pentru ca visele au plecat de unde erau, si au lasat un gol, ca sa se transforme in visuri, ca asta era visul lor.Si le-au scos pe visuri afara, si s-au instalat ele, asa, pur si simplu. Si fara rusine, sau vreun alt sentiment de vina. Iar visurile s-au retras, si au tot cautat un alt loc, siiii, ce sa crezi, au gasit locul gol de unde plecasera visele, si, pac, s-au fixat in locul ala, care parea la inceput cam larg, ca apoi sa devina prea strimt. Dar, daaaar, ce sa vezi dom'le, ete ca a functionat. Si asa visele si visurile si-au schimbat locul. Asta poate sa para ciudat, cumva, ca asa chestie sa se intimple. Ca nu s-a mai vazut, pina acuma. Cum adica visurile sa ia locul viselor, da' ce e aici tzara vraiste, si fiecare sa schimbe ierarhiile dupa cum i se scoala? In fine, hai sa zicem, ca na, ce mi-e vise, ce mi-e visuri, diferentze mici, ca doar e cu libertate, si na, fiecare e liber sa aleaga intre vise, visuri. Cica, mai demult, a fost un razboi intre vise, si visuri, ca visele vroiau sa ia locul visurilor. Sau invers, nu mai stiu, ma rog, unii vroiau sa fie in locul altora. Si s-a pornit virtejul. Dar n-a fost un razboi in sensul classic, ca nu se luau la ciomege, ca chiorii; era un fel de competitie, in care cistiga ala de zbura mai sus. Fiecare echipa si-a construit niste aparate ultra-super-performante, si si-au dat drumul. Acuma nu mai stiu cine a cistigat, dar cineva sigur a luat premiul, si s-a dat mare. Si de atunci au dominat visele, clar. Sau visurile, ca, iar nu-mi aduc aminte, dar a fost ceva de am sarbatorit 3 zile si 3 nopti, cu mese festive, spectacole de elita, cu o muzica de s-a auzit si prin alte galaxii, ca nu te joci, era un super-eveniment. Dupa ce s-a terminat paranghelia s-au adunat mesenii de sub mese, si s-au dus sa se mai imbete si acasa, ca mai ramasese bautura cacalau. Au venit sa faca curatenie, si sa adune ce mai ramasese destul de multa lume, care nu incapuse de la inceput. A urmat o a doua petrecere, va dati seama, cu aceiasi cintareti, care se imbatasera si ei, si erau tot acolo..Asta era petrecerea plebeilor, mama ce dansuri, ce stripteuze, ce femei, ce curbe care se unduiau ca vintul, si ca valurile marii, cind era furtuna de gradul maxim, oooo..Eu am ramas sa le vad pe toate, si sa ma mai gindesc la oameni, si timp, si la ce ne va aduce viata..Dar ma gindesc mai mult la ce inseamna visurile, sau visele. E vreo diferentza intre ele? Ca cica ar fi, hmmm, trebuie sa fac o analiza mai atenta..

Armonii cristalizate

Timpul s-a oprit, si spatiul a inghetzat. Albul a explodat, si luminile au orbit ochii tuturor speciilor. O lume oarba a devenit eterna. La sfirsitul eternitatii au aparut puncte colorate, care au crescut, si s-au intunecat. Spatiul a incept sa se dezghetze, lasind sferele de timp ramase sa se miste prin el. Sferele au explodat pe rind, construind lumi care s-au extins, si au inceput sa pulseze. Apoi lumile si-au intilnit marginile, si, cind toate s-au conectat, mecanismele au inceput iar sa functioneze. Timpul si-a revenit, si a inceput sa alerge cu viteza lui de la inceput. Universul si-a reluat miscarile de unde le lasase. Ochii au inceput iar sa vada.
Mai visez uneori ca timpul e sferic, sau e format din sfere care se ciocnesc unele de altele ca moleculele unei substantze misterioase. Timpul are si el mai multe dimensiuni, asa ca spatiul. Sau poate ca el insusi. Asta e greu de demonstrat, cel putin cu ce avem acuma.
Ieri m-am plimbat singur prin labirintul de culoare ale navei. Am cautat un alt traseu spre camera de vise. Nu ma mai tenta sa intru iar in lumile lor artificiale, pentru ca eram prea obisnuit cu ele, si-mi lasau un gust de plastic in gura, si o stare de confuzie melancolica. As fi vrut altceva, dar computerul nu avea destula imaginatie, si nici eu nu-l puteam ajuta. Am intirziat intilnirea cit am putut. As fi vrut sa discut cu cineva, sa ma conectez cu o minte reala. Sufletele s-au ratacit, parca, si ele, pe culoare. In fine. Poate ar fi trebuit sa beau ceva, inainte de visul asta, sa vad cum reactionez cind intru iar in lumile acelea cu multe detalii, ale trecutului. Poate blocam masina, hahaha, ii sareau sigurantele cu siguranta. Numai sa nu ma fi pus sa-l platesc de nou, ca nu as fi avut cum, era prea scump. Acuma sint ok. Am ajuns. Mi-am conectat toti senzorii, si m-am lasat dus iar in povestea lui. Sint iar in bus, iar e noapte, si vad dincolo de geamul putin murdar, ca ninge, si orasul e impodobit, cu multe lumini colorate care danseaza. Hm, e de sezon. Eu nu-s de sezon, as fi vrut sa nu-mi mai aduca aminte de zapada, si frig. E frumos. E vreme de povestile cu Craciunul, de mincat pina te ia cu salvarea, de baut pina cazi sub masa, si de admirat linistile care vin calare pe fulgii cei usori, si asa de efemeri. De fapt e mai bine asa, pentru ca pot sa vad cum e lumea mai vesela, si mai optimista, si cum isi imagineaza ca arata fericirea. Ma rog, o felie de fericire, dar pe care toti o savureaza cu disperare. Se aud melodii armonioase si calde. In curind vor adormi toti. Cine stie ce vor visa. Poate-si vor inchipui ca doar ei sint suficient de buni, cit sa poata schimba lumea asta. Sau, poate, toate lumile. Ca sint multe nedescoperite, inca.

Nou construibil

Ai curaj, sau ti-e frica. Viata nu e un drum plat, pe un plan care are (din pacate pentru el), doar doua dimensiuni, ci are si inaltimi mici, medii, sau chiar inalte, urcate asa de sus, ca abia poti vedea pamintul, sau adincimi mici, medii, sau atit de mari ca abia vezi capatul..Si viata mai are si ocolisuri de toate felurile, intoarceri, rasuciri, etc. Asa e viata, si noi sintem asa, pentru ca am trait viata asta asa cum am trait-o. Daca ne-am fi nascut in alta coordonata spatiu-timp, am fi fost altii, poate complet diferiti de cei de acum, pentru ca am fi avut alte experiente, poate complet diferite; eu poate as fi cautat alte adevaruri, plecind de la literatura, sa zicem, sau de la o alta stiinta, care, poate mi-ar fi placut mai mult, pentru ca mi-ar fi placut mai mult de profesoara care mi-a predat-o. Sau poate nu mi-ar fi placut nimic, si as fi lasat viata sa curga intr-o dulce si sublima mediocritate. Orice ar fi fost posibil. Eu si acel om am fi fost straini, si nu ne-am fi recunoscut, daca ne-am fi intilnit. Sau, cine stie, poate ne-am fi imprietenit, daca n-am fi fost un pic arogantzi si prea naivi, sau interiorizati. Cred ca, in orice varianta as fi fost, pina la urma tot m-as fi intrebat lucruri, adica aceleasi lucruri, viata m-ar fi adus poate pe acelasi drum, spre cam aceleasi cautari de raspunsuri la aceleasi intrebari. De fapt, de ce ma intreb, oare, cum ar fi fost, daca ar fi fost altfel? Ca nu ma ajuta in vreun fel, doar mai adauga o alta intrebare fara raspuns, la mormanul adunat pina acum. Mda, probabil ca-s la vreo rascruce de drumuri, si, inainte sa-mi iau curajul sa continui, mai stau un timp sa ma pregatesc psihic, sa ma adun, sa termin unele cicluri de ginduri, si sa inchei glorios cu trecutul. Regrete n-am, tristeti nu, fericiri nici chiar, adica sint impacat. De fapt am de toate, dar vreau sa le las asa, sa se stinga singure, pentru ca asta-i ritualul pentru un nou inceput. Inchizi usa, si sari pe fereastra, sa nu te zareasca nimeni, si o iei la fuga. PEntru ca atunci cind fugi ai nevoie de toata atentia concentrata inainte, nu mai ai timp de altceva. E ca atunci cind incepi un nou proiect, te focusezi strict pe ce date ai, si ce trebuie sa faci, pui ideile in miscare, fara sa te mai gindesti la ce proiecte ai avut, pentru ca ai acum e ceeeeel mai interesant dintre toate, pentru ca e acum. Cuvintele sint ca sa acopere trairile, dar sint cam mici, totusi, pentru ca un nou inceput, ca acolo esti doar tu fata in fata cu miliarde de lumi necunoscute, singur, cu fricile tale, si cu puterea ta de a ti le depasi. Ca sa-ti dai curaj te gindesti ca lumile alea pot fi prietenoase, si te asteapta sa le descoperi, chiar daca la inceput par inchise, si ostile. Sau poate doar oamenii sint asa, rai si anti-nou. In fine, mergem inainte, si vedem cum ne conduce viata, pe ce drumuri. Le acceptam care cum vin, si ne gindim ca ce ni se intimpla este exact ce ne trebuie, ca sa atingem una din fericirile dorite. Una, sau mai multe, dintre cele mici-mijlocii-mari, care sint proprii momentului asta in care ne pozitionam fiintza. Hai sa ne uram success, si tout pour le mieux, dans le meilleur des mondes possibles (cre'ca am scris corect, nu mai corectez daca nu, las sa fie o greseala autentica, ha).

Cautari

Sint inimi care alearga dupa tine, cum sint si inimi dupa care alergi. Sint suflete care se cauta, si suflete care cauta sa se gaseasca. Sint toate, imprejur. Sint atitea suflete care se cauta pe sine, sau pe tine, si cauta sa se regaseasca in tine, asa cum si tu cauti sa te regasesti in ele. In bilciul asta care nu se mai termina, si in care mai apar furtuni de lumi de cautari, si regasiri. Uneori e bine sa te lasi condus, sa te identifici cu tot, sa alergi pentru o cauza, asa cum e bine sa te indepartezi, ca sa vezi mai limpede, totul. Nimic nu e determinat, totul e la o lungime de brat a alegerii, ca sa apuci, si sa incepi sa devii un  altcineva, pe locurile in care ai atitea alegeri dintre toate posibilitatile. Pentru ca lumea e tot, si tu esti un punct al tuturor originilor.
M-am plimbat ieri pe aleile parcurilor din nava. Am vazut un peisaj care imi amintea de atit de multe. Am vazut-o pe Tiana, pe o banca. M-am asezat linga ea, si am intrebat-o ce a mai facut. Nu mi-a raspuns, pentru ca ne certasem urit la ultima intilnire. A fost ok, pentru ca ma asteptam. Ii stiam toate nefericirile. Si, oricum eram straini, pentru ca, fiecare avusese altfel de experientze de viatza..Ea cautase altceva, eu altceva, si eram atit de diferitzi.

No rules

A la guerre, comme a la guerre, et a l'amour comme a l'amour; l'un peut changer l'autre. Adica amorul si razboiul sint inter-schimbabile. Bine, e o egzajerare, ca doar citeva aseman ari nu le fac identice. Din razboi poti sa iesi ranit, infirm, sau anihilat complet, pe cind din amor iesi ranit sufleteste in cel mai rau caz. Si razboiul, s amorul n-au reguli, se fac pe moment, si se continua din aproape in aproape. Pas grand chose. Nimic egzajerat, cum ziceam, amorul e la noroc, tragi un bilet si vezi cit ai cistigat. Sau daca banii investiti i-ai pierdut. Iti pare rau, evident, dar era un risc de la inceput. Chiar daca ti-ai pus sperante ca poti cistiga marele pot. Asta e rar. Cistiga doar norocosii. Ceilalti ramin cu speranta, ca odata, cine stie, or sa-si schimbe in bine, brusc, destinul..Acuma sansele de cistig cresc, daca cumperi multe bilete, bine cresc de la zero la zero virgula zero zero zero zero zero ceva, poate, daca nu mai putin de atita. Si asa, ca in amor, e si cu oamenii, sint sanse mici sa te intelegi cu cineva, pentru ca tu ai atitea chestii specifice, ca si el/ea. E bine cind exista, totusi un minim de acceptare reciproca, o gentilete a comunicarii, chiar daca, de la un nivel, incolo gindim diferit. Bine, depinde cum vede fiecare lucrurile; eu la preferinte individuale sint tolerant (daca nu se exagereaza), pentru ca fiecare le stie pe ale lui. Dar cind e cu ideile, aici sint ultra-suparat cind vad idei gresite. Nu de alea interpretabile zic, ca acolo poti sa te duci pe o ramura a unui adevar, ci pe cele gresite din start. Si e plin de asa lume. Astia ma scot din minti. Prefer lipsa unor idei, decit idei gresite, pentru ca unde e lipsa e posibil sa apara ideea buna, incet-incet, pentru ca omul invata cit traieste. Si cel mai sinistru e sa dai de idioti care sint fixati pe ideile gresite, sau care incearca sa ti le bage in cap cu forta, cum o fac unii parintzi; chestia asta e criminala, ca poate face din copil un handicapat. Mda, pacat ca nu se cere sa dai un examen inainte sa devii parinte, asa cum dai pentru carnetul de conducere, sau pentru o diploma. Ca sa ajung inginer am dat in fiecare an 7 examene mari, nu stiu cite colocvii, proiecte, a trebuit sa invat sa-mi iasa pe nas, pentru ca toate erau super-grele, si nu trecea nimeni pe shpaga, ca azi, sa fim seriosi. Toti profii mei erau sefi de catedre, la Nave. Si asta ca sa nu mai povestesc cit a trebuit sa invat in liceu, ca am vrut mate-fizica. Nu-mi pare rau de ce aforturi am depus in viata asta, pentru ca dupa ce m-am emigrat am luat-o cu invatatul de la capat. Ce e sinistru e ca, in democratia asta libertina, tu, esti respectat fix cit unul care nu s-a dus deloc la scoala, si care iti rinjeste in gingie. Nu-mi trebuie statui, evident, dar nici asa. De fapt lumea e salbatica, si se presupune ca-cunoasterea iti deschide niste drumuri speciale, iar tu tre'sa te lupti, ca sa-ti gasesti mediul tau, ca e evident ca nu te pui cu abrutizatzii..De aia m-am izolat de toti. E nasol singur. Tre'sa ma socializez iar, bai si urasc conflictele, dar na, cum ziceam la inceput: a la guerre comme a la guerre.