Lumilor inalte si adinci, ideilor si simturilor noastre profunde, si atitor lucruri pe care mintea noastra nu le intelegea, noi, toti, le-am dat o aparentza umana..Pentru ca sintem asa..Vrem sa ne raportam la o constiintza care sa adune tot..Vrem sa fie o fiintza vie, cu ochi care ne priveste, cu corp stabil, cu miini care ne ating si ne mingiie..Cu chip frumos, cu proportii artistice ale corpului..Cu intelegerea a tot ce sintem, sau vom fi..Cu vorbe calde, si ritmuri armonice in tonuri..Cu gesturi calme si prietenoase..Cu priviri pline de o intelegere, ce vine de dincolo..De sus..De dincolo de realitatea noastra cea minuscula..Vrem sa fim protejatzi de deasupra, vrem sa nu suferim, sa nu simtim dureri, si sa fim in continuare, asa ca atunci..Cind mama ne apara de tot..Si cind ii vedeam zimbetul constient, ca un raspuns in oglinda, la zimbetul nostru de recunoastere instinctuala..
Astazi, acel zimbet ne lipseste atit de mult..Si ne consolam cu amintirile..Si ne gindim, ca, si noi sintem o parte din fericirea aceea linistita, a fiintelor ce au cunoscut o picatura din infinitul lor atit de real..
No comments:
Post a Comment