E o noapte de vara..Caldura ne mai amorteste si simturile, si vointa, si gindurile..Au incetinit toate miscarile.. Lumea e iar in repaos..Se mai vede lumina reflectata a lunii..Si stelele suflete-ratacite..
Undeva, cineva zimbeste, cineva plinge, cineva spera.. Cineva isi duce universurile cu el, spre alte lumi.. Cineva mai ramine in lumi, si continua..
Sintem atitea miliarde de singuratati neintelese, de ceilalti..Sintem acum, si aici, inca..
Orasul ne mai priveste, indiferent..Poate ca ne-a uitat..
Imi spunea cineva, candva ca indiferent cati prieteni am avea tot singuri ratacitori prin lume suntem....mi-au trebuit ani sa-l inteleg...
ReplyDeleteSint foarte multe si complicate toate..Singuratatea noastra are acelasi numar de dimensiuni cite are sufletul..Cu cit mai complicati sintem, cu atit mai deosebiti, si mai singuri..Dar asta e bine, pentru ca ne da o aura speciala:)
ReplyDelete