Am revenit pe Qua, planeta de sub spectrul eclipsei, pentru ca am vrut sa o revad. Imi era dor de amintirile grele din trecut, si am decis ca e momentul sa le confrunt, si sa semnam un armistitiu. Razboiul cu ele a fost prea lung, si eu am imbatrinit. Primul pas a fost cel mai greu. M-am uitat cu atentie imprejur, ca sa vad daca orizonturile seamana cu cele pe care le stiam. Sint la fel. Acum e doar mai multa lumina. Cimpiile sint netede, pamintul a acoperit toate oasele eroilor razboaielor. Acum e verde si liniste, ca atunci cind stii ca sperantzele revin..
Am vrut sa uit tot, sa sterg tot ce a fost atit de greu. Si am ales iar Qua, cea pe care mintea mea o vedea atit de clar. Locul durerilor eterne, originea nestiuturilor mele, aceeasi eterna Qua ce era martora infernurilor din mine, cele create de ceilalti..Nu am luat armele, pentru ca nu as fi avut cu cine sa lupt. Am venit singur, ca la mormintul unei fiintze dragi, pregatit sa spun in cuvinte ce ascunsesem de atita timp in suflet. Si m-am deschis fara jena si fara rusine. Si ea m-a auzit, asta stiu, pentru ca era soare peste tot, si lumina reflecta verdele viu al vietii..Si am vorbit iar, si am simtit ca iar m-a auzit. Apoi am tacut. Am ramas cu ultimele cuvinte infipte in pamint. Am salutat sufletul invizibil al ei, si am plecat.
Astazi imi pare ca nu mai stiu de ce m-am intors, pentru ca ranile luptelor cu spiritele de atunci s-au cicatrizat. Pare ca aproape am uitat de intilnire. Desi, uneori, cind ma simt singur si ranit ma mai gindesc la Qua. Si mai simt ca primesc prin aer zimbetele celor care au trait demult prin locurile acelea. Le raspund si eu cu zimbete, ca sa stie ca am primit mesajele lor, si ca nu am uitat nimic din tot. Pe ei ii simt alaturi, si cred ca am sa-i simt tot timpul. Iar intilnirea cu Qua a fost ca sa confirme asta. Si am sa ma mai duc acolo ori de cite ori sufletele lor ma vor chema..
No comments:
Post a Comment