Lumile evolutiilor

Lumile se mai duc si dincolo de orizont, ca si cind ar fugi de realitate, aluneca spre spatiile pe care doar ele le cunosc..Fug, ca sa dispara din fata noastra..
Am fost singur, si am trait sa simt asta..Si nu am stiut nimic din tot..Am simtit ca am esuat in orice a fost posibil, si m-a durut sa simt ca asta a fost pentru ca altii au decis asa..Asta doare mai mult ca orice, pentru ca intelegi ca celorlalti nu le pasa absolut deloc de nimic, dar asta e viata..Poate, pe undeva, singuratatea asta a fost modul meu de a ma ascunde, si de a continua sa fiu in parametrii mei, desi, in singuratate iti asumi toate durerile posibile, cele care sint, sau care pot aparea..Si in singuratate esti tu, si nu esti tu, pentru ca ai libertate, dar ai si indiferentza lor profunda, pentru ca singur inseamna ca acceptzi sa nu fii ca ei, si asta inseamna respingere, si o mare cantitate de ura, evidenta..Ca ei vor sa fii neaparat identic cu ei, altfel, dupa mintea lor e absurd..Totul e ca, orice ti s-ar intimpla din cauza mentalitatii lor sa fii constant egal cu tine insuti, si decis sa lupti pina gasesti fiintze rationale si deschise, si care sa aiba nevoie de tine, evident, ca in societate e care pe care intr-un joc al necesitatilor si dependentzelor..
Nu spera, si nu ai teama, ce e val ca valul trece, de te-ndeamna, de te cheama, tu ramii la toate rece. Poetul a vazut mai bine ca noi cum sint toate..Dar sa nu absolutizam raul, pentru ca si el e trecator..Si oricum noua nu ne e mai rau decit le-a fost multor altora inaintea noastra..Nu sintem singurii care am suferit adinc, altii au avut probleme cu mult mai mari, oho..Viata a fost cu mult mai dura pentru foarte multi..
Totul e sa ne pastram optimismul..Sa vedem, sa intelegem, dar sa credem in visurile noastre, pentru ca ele ne poarta inainte..Si sa trecem peste problemele de acum, ca si cind ar fi detalii neplacute, si intimplate, pentru ca asa e firesc, si asa e firesc si ca noi sa rezolvam toate, ca oricine..Nu trebuie sa dramatizam sau teoretizam raul, pentru ca nu e normal, ca lumea are un echilibru intre bine si rau, si noi sintem aici ca sa ne depasim problemele, oricare ar fi ele, si sa ne implinim destinul cel care ne e dat de propria intuitzie..
Noi avem si drepturi, si datorii..Datoriile le platim in timp, si drepturile le folosim ca surse de energie..Si facem asa tot timpul, cautindu-ne continuu drumul in destinul pe care il simtim ca-l avem..
Azi e o zi, miine e o alta..Lumile se intrepatrund, si merg pe o varianta posibila a evolutiei, sau a evolutiilor..

Labirintul variantelor

Lumile se intrepatrund si inter-relationeaza..De fapt sufletele se patrund..Desi, daca stau mai bine sa ma gindesc, sufletele lumilor se intrepatrund..Sau lumile sufletelor..Greu de spus, pentru ca e o matematica a multimilor de pus in ordine aici, ca unele suflete pot ingloba lumi, asa cum unele lumi pot ingloba suflete, functie de amploare si complexitatea entitatilor..Si in ecuatia asta am folosit doar "lumi" si "suflete", ca sa idealizam stiintific lucrurile, pentru ca intr-o ecuatie a unei realitati comensurabile cit de cit, putem folosi "trairi", "sentimente", "ginduri", "destine", etcetc, atit de multe variabile ce tin de mintea umana..Asa ca putem spune ca toate se inter-relationeaza cu toate..Si toate le pot determina pe toate celelalte..Cu reciproca absolut adevarata..Pentru ca toate sint entitati care determinindu-le pe celelalte se determina pe ele insesi.. E complicat..E labirintic de complicat, desi labirintul cel classic pare o joaca de copil pe linga ce poate crea mintea cea umana..
Mie mi-au placut labirinturile, pentru ca erau constructii cu multe variante, in care puteam sa ma ascund de lume, si am realizat asta mai tirziu, pentru ca labirint putea fi orice: un oras, un loc, o traire, un gind care ducea spre o infinitate de variante, absolut orice, chiar si o lume-sentiment-destin-gindire-etc..Si labirintul putea fi pus in ecuatia aceea super-complicata dintre toate, pentru ca se putea identifica-separa-combina in infinite moduri cu orice..Si il puteam folosi ca schelet-cadru pentru orice variante de constructii..In fine..
Stiu ca putem folosi absolut orice ca baza pentru a descoperi si explica ce se intimpla, asa cum ne putem impotmoli in orice cind cautam sa cunoastem, pentru ca lumea asta e atit de relativa, lumea asta a sufletelor schimbatoare..Pe mine ma obosesc toate, recunosc, pentru ca nu inteleg de ce nu poate exista o continuitate..
Am vazut un documentar, despre evolutie, in care se vorbea si despre extinctii ale unor specii care pareau foarte bine adaptate, si acolo se spunea ca lumea noastra e in continua schimbare, una continua si de ne-anticipat vreodata..Si mi-am dat seama ca asta se aplica si in societate; ce a fost ieri e depasit, si ce e azi e realitatea cea in care supravietuiesc cei mai bine adaptati..Suna dur, dar e adevarul, si, pe undeva e ceva ce suna autentic..Pentru ca am avut multe probleme cu multi cretini catarati in pozitii de management care mi-au facut viata un infern..Na, mai vine si vremea scadentzei, si ierarhiile se mai schimba, dar daca esti flexibil poti sa supravietuiesti, oricite probleme ai avut de infruntat..
Viitorul e imprevizibil, e foarte adevarat..Totul e ca noi sa fim pregatiti sa continuam, in contextul asta al furtunilor sociale de tot felul..E si miine o zi, asa ca si azi, e adevarat ca mai altfel, dar e tot o zi, pina la urma.. Si poate ca e cu mai mult soare si optimism..De fapt asta stim deja, doar ca detaliile ce vin ne mai sperie un pic..

Continuum

Sintem suflete derivate din acelasi suflet universal si etern, fie ca sintem barbati, femei, copii, batrini, maturi.. Avem ginduri si idealuri-sperantze proiectate pe cer sub forme de constelatzii, si ne traim vietile sub constiintza unor muritori care cauta sa-si completeze drumul, devenind..Sintem suflete pasagere care sint purtate prin lume ca frunzele toamnei de vintul trecerilor..Suflete simple, care aluneca prin timp cu dorintze sublimate in idei nespuse, dar care se cauta pe sine in acele actiuni care sa elibereze fiintza..
Sintem fundamental perfect identici..Simtim asta..Ce ne separa e nivelul de cunoastere, cel pe care ni-l dezvoltam continuu, cel pornit din preferintze si placeri initiale..
Invatam continuu, invatam tot, din tot..Invatam istoria ca sa intelegem din trecut, ce sintem..Si vedem ca cel mai mult conteaza clipa de acum, eterna clipa de acum in care ne traim fiintza..Ce a fost s-a dus, ce va veni e complet necunoscut, dar ce e acum e ce sintem..Si savuram momentele intr-un fel de extaz al prezentului, pentru ca ne place, si pentru ca il meritam, si o facem pentru noi, pentru propriul egoism al propriului suflet..
Ieri am fost, azi sintem, miine vom fi..Uneori cifram in fraze gindurile nespuse, cu constientza ca ne referim la unele variante posibile din noi..Le spunem ca sa ne acoperim de ceva protector, desi stim exact ca momentul de acum e cel mai valoros pentru fiintza noastra vulnerabila..
Sintem suflete identice si trecatoare..Si ne construim vietile pe variantele posibile de destin..Uneori ne e frica sa mergem inainte, pentru ca constientizam unele pericole, dar invatam sa ne luam curajul de a continua din ceva, ce, odata, a fost atit de frumos..

Extazul posibil

Te mai doare incheietura de la mina dreapta..A mai scazut in intensitate, nu te mai strapunge la fiecare miscare, e o durere care se va duce, dar inca persista..Si durerea asta e o lume construita, pentru ca nu te lasa sa fii liber, iti impune propriile reguli, si tu te supui, si accepti ca nu poti face anumite miscari, si iti impune sa inveti sa folosesti mina stinga, in loc, adica aceea in care nu ai stabilitate si incredere, pentru ca mintea ta e construita asa, ca sa se bazeze pe precizia miinii drepte..Si tu mai incerci sa-ti folosesti mina dreapta desi te doare infernal, si cind chiar nu se poate, sa incerci cu stinga..Dumnezeu, daca exista, e cinic, pentru ca nu asa busheshti un om, oricare ar fi el..In fine..Poate ca nu acel Dumnezeu teoretic e cinic, poate soarta, destinul, sau orice altceva de sus, care decide..Desi, na, poate ca in final nu a decis cineva sau ceva anume, a fost intimplarea ca lucrurile sa se deruleze exact asa..Si oricum, doare al naibii, si eu nu mai vreau sa fiu obligat sa accept ca ceva sa ma doara, ca nu merit asta..
Vorba lui Rocky, filosoful, "nu conteaza cite lovituri incasezi, totul e sa te ridici inapoi in picioare", si asta e important, pina la urma, sa in veti sa primesti loviturile vietii, si sa-ti revii, pe urma..Pentru ca tu esti cel mai important, din viata ta, tu omul care invata sa reziste, si sa continue..
Dar durerea mai trece, pentru ca corpul nostru are mecanisme uimitoare sa-si revina..Totul e sa nu uitam ca avem de dus o lupta continua cu ceilalti, si cu noi, o lupta care trebuie bine gindita..Si asa, pas cu pas, din dureri, invatam cum sa ne schimbam inteligent..
Azi mi-e mai bine ca ieri..Si miine imi va fi mai bine ca azi..Evoluez incet si sigur, oricite probleme trebuie sa infrunt, pentru ca mintea mea e pregatita si deschisa, si eu ma maturizez dupa fiecare incercare aruncata de destin..Totul e sa nu-mi fie frica, si sa fiu lucid, pe cit posibil..
As putea fi pe o plaja tropicala, undeva, dar nu sint, pentru ca sint aici..Dar asta nu ma impiedica sa simt ca sint intr-o vacantza, undeva, si ca fac exact ce mi-as dori..

Bucati de lumi de timp din noi

Lumile se amesteca iar, le vedem cum isi intrepatrund culorile, cum isi armonizeaza contururile si cum se schimba din interactiunile pe care le au..Ele redevin, continuu altele, ca si cum ar avea o proprie inteligentza care invatza sa evolueze..Dupa care toate se separa, stabil, ca si cind ar medita la urmatorii pasi..Iar pasii vin pe masura ce timpul trece..Primul e timid, si nelamurit, ca o incercare de a palpa neantul..Al doilea e mai sigur, al treilea si mai sigur, pina cind traiectoria devine mai stabila..Asta pina cind al n-lea pas se loveste de un obstacol nedetectabil..Atunci sirul pasilor se reia de la inceput..Si toate continua asa, printre poticneli si continuumuri ca sa construiasca, din bucati, traiectoria, cea care, vazuta de sus seamana cu o functie cu multe discontinuitatzi..Dar asa e evolutia, pe intervale, care urcatoare, care coboritoare, toate continuind pe axa timpului..Lumile sint lumi ca ele insele, si continua drumul descoperind, asa  ca un  copil, la inceput.. Lumile seamana cu noi, cumva, desi pare ca au multe de invatzat de la noi in a se descurca in situatii-limita..Dar evident ca nu invatza, si nu ne accepta disponibilitatea de a le arata ce si cum, pentru ca ele sint mult deasupra..Ne privesc arogant de sus..Asa cum oricine care are asa o putere mare ar privi, evident..Asa e creata lumea, are ierarhiile cam blocate..
Oricum, ce mai conteaza, daca vreodata ceva ar fi contat cu adevarat, si asta pentru ca miine e vineri, o alta vineri din viata noastra, o reinoita zi a tuturor evidentzelor, pentru ca reinvatam, a cita oara, sa redevenim ce sintem, de fapt..Sau poate ca ne incalzeste gindul asta, ca ne redobindim libertatea, si ne re-scufundam cu extaz in propria profunda fiintza..Ne refacem intru fiintza cum ar fi spus dl Noica..Si ne intoarcem iar la noi insine, dupa instrainarile zilelor..
Astazi a fost o zi, o alta zi din trecerea noastra, si miine va fi o complet alta, in care vom aborda o alta realitate, cea de miine, care poate fi complet diferita de cea de azi..Dar miine ne va fi mai usor, pentru ca stim ca vor urma zile de eterna disolutzie in calmul universal..Zile care vor fi cvasi-eterne de evaporare a fiintzei in tot ce exista..Zile de moarte psihica, si reinvieri prin alte variante de existentze..Zile de nestiut, si nebanuit, si de plutiri printre tot ce a existat vreodata..Zile mari cit universul cel atit de nedescifrabil..
Astazi e un timp, si miine e un anotimp, nou, pentru ca astazi e o trecere spre alte lumi, lumi care se amesteca iar, ca sa devina ceva la care privim curiosi..Astazi e un timp din timpul vietii noastre..Un timp construit din bucati de noi care se amesteca cu bucati de lumi..

Calatori fara limite

Lumea e o caricatura destul de grotesca..O privim destul de dezgustatzi, si incercam sa o uitam, ca pe un vis nefericit..Si mergem inainte ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat..
Ma mai gindesc la tot ce a fost frumos, pentru ca doar asta ma face sa exist, desi am tenditntza sa alunec in disperari si depresii, pentru ca luciditatea mea vede tot, si vede si cit rau imi pot face ceilalti exact cind sint mai vulnerabil..Constientza lucrurilor astea doare cel mai tare, mai tare chiar decit o durere fizica la mina dreapta..Stiu ca totul tine si de vointza mea de a-mi depasi fricile cele profunde..
Cele mai mari dureri au venit de la lipsa banilor, recunosc, desi in ultimul timp a fost mai bine, pentru ca ma gindeam ce o sa fac daca ma imbolnavesc, pentru ca nu ma poate ajuta nimeni sa-mi platesc datoriile, pentru ca in locurile astea sint absolut singur..Am avut probleme cu masina, pe care le-am cam rezolvat, cumva, dar asta mi-a adaugat la frica initiala..In fine..
Cind nu-mi mergea masina, pentru ca supraincalzea motorul am tras pe dreapta, si am asteptat..I-am vazut pe toti trecind in viteza pe linga mine, si atunci m-am simtit ca sint intr-un univers paralel, in care niciodata, nimeni nu va incerca sa ma ajute in disperarea mea..E cinic si sinistru, dar am trait acea realitate efectiv, pentru ca eram intr-o varianta de adevar care coincidea cu lumea efectiva..Si m-a durut enorm, si am avut tendintza sa spun ca, daca ies cu bine, am sa devin la fel de monstruos cu ce am vazut..
Durerea fizica poate deveni in timp o durere a fiintzei tale care sa te faca un autist si neingaduitor cu orice.. Eu sincer ma mai gindesc daca de exemplu Caligula nu a devenit asa pentru ca societatea l-a transformat..
Depinde si de om, de fiintza interioara..Daca esti bun si ingaduitor e pentru ca fiintza ta e aceea buna si ingaduitoare, si nu pentru ca urmezi nustiu ce variante de idei, chiar daca esti atacat violent de tot felul de barbarisme..In fine, fiecare cu ce are, si cum e, ne urmam drumul inainte printr-un fel de infern al extazurilor..
Zilele vin, si se duc..Si noi calatorim printre repere..Care mai de care, ca sint venite din infern, sau din eden.. Le luam ca atare, si invatam sa luptam ca sa ne mentinem fiintza pe linia de plutire..

Anonimul din noi

Variantele de noi sint in noi, vin din noi, merg in noi, asa cum vin si merg din ceilaltzi, asta ca sa ne arate ca sintem in noi cum sint si ei..Pentru ca sintem in noi la fel de identici cum sint si ei, in ei..Semanam in toate laturile profunde cu toti, de fapt..Ne identificam cu profunzimile ca si cind am fi rude de gradul 1 cu oameni pe care nu-i cunoastem, de fapt..Cu oameni pe care ii vedem pe strada, in trecere.
Sint eu, acum, si sint in trecere..Asa ca un privitor anost si intuitiv..Anonim..

Apropieri

Spatiile au arome de timp, asa cum si timpul are in el arome de spatzii..Spatiul si timpul se combina in entitati alambicate, ca sa dea un tot complicat. Lumea are arome de spatii si timp..Lumea are intricatii de spatiu si timp atit de complicate, pe care noi, de aici, le presupunem doar..
Am calatorit prin spatiu, si timp..Si continuam sa calatorim, asa cum vom continua sa o facem, pentru ca asa ne e datul fiintzei..Sintem eterni ai clipelor celor ce aluneca de-a lungul axelor spatiu-timp..Ne traim un infinit mic asa cum am fi trait un infinit mare..Traim traindu-ne continuu fiintza cea mai probabila dintre toate.. Elaborind toate vietile anterioare, pe care sa ne formam una care sa ne satisfaca spiritul..Una care sa ne implineasca toate aspiratiile pe care le-am avut de cind ne-am nascut..
Incerc sa simt aromele spatiilor si timpurilor, cele care au ramas..Le simt ca venind din trecut, si le simt atit de puternice cit sa ramina si in  spatiile si timpurile ce vor veni, si care imi vor fi alaturi..Imi sint dragi, si imi sint atit de apropiate, parca mai apropiate decit aromele spiritelor venite de la ceilalti..Eu le asociez pe toate cu dorintzele din mine, sau cu dorintzele venite de la altii care mi-au fost atit de alaturi..De la altii care au impartasit dureri si idealuri comune cu mine, cel care sint, inca, acum..
Stiu ca pe harta lumii sint doar un punct, si ca daca te expun si pe tine, vom fi doua puncte simple, dar noi, in micimea noastra am construit repere de care sa se poata agatza si alte suflete-puncte cu care sa construim o posibila lume de puncte reper pentru un viitor posibil..Pentru ca noi putem sti de unde va putea porni lumea, ca sa evolueze spre un viitor deschis..
Sint in mine o lume, ca si tine..Sint un spirit care simte ca poate sa deschida atitea lumi..Imi e bine, inca, pentru ca simt echilibrul lumilor dimprejur..Si ma simt bine pentru ca stiu ca imi poti fi aproape, cu toate lumile dimprejurul tau..Sint inca, pentru ca esti, si tu stii foarte bine asta..

Meditatie in zbor

Ma gindesc. Acum am decis sa zbor, si am sa zbor. Plutesc pe deasupra. Sint in spatiul linistilor. Privesc peisajele de dedesubt cu calm si echilibru. Simt ca sint, pentru ca stiu ca dedesubt e rezultatul unor uriase istorii, si ca eu le pot privi, eu cel de acum, care a trecut prin multe istorii proprii si personale..
In zbor vezi cum trec toate, si parcurgi geografia asa cum ai parcurge istoria..Ti se pare firesc, cumva.. Pentru ca esti un om informat..Desi in tine se intimpla atit de multe intrebari..Oricum nu mai conteaza..
Sint singur, si ma duce-un gind spre locuintele lacustre..Ce bine era cindva, ce multe vise adunate in variante imposibile..
Acuma imi place sa-mi imaginez ca zbor, suficient de sus cit sa nu-m i pese de absolut nimic..Plutesc peste toate, si toate as vrea sa-mi fie indiferente..Sint calm, inca..Am depasit toate mizeriile imaginabile..Nu mai stiu ce a fost. Am  vrut sa uit, si am reusit..
Nu mai stiu cine sint..Asta daca am stiut vreodata..Si n-am stiut, pentru ca ar fi fost absurd sa stiu..Adica cum e asta sa stiu cine sint? De unde sa vina ideea propriului eu, si de ce sa mi-o pun? Ca sa-mi adincesc o eventuala depresie cind eul meu nu ar fi fost cel dorit sau anticipat? Ca sa cad iar intr-o stare ambigua? De ce sa caut sa stiu cine sint, pina la urma? Asa ca mai bine ma limitez la: nu stiu cine sint, si de aici toate variantele de viitor posibile, pentru ca nu conteaza cine sint asa cum ar conta cine as putea fi..Nu ma bag in variante date de astrologi, religiosi, etc, ca ei vor doar sa te suga de bani si sa-ti spuna ce vrei sa auzi..
Asa..Sint intr-o varianta de zbor..Zbor ca sa vad lumea in ansamblu, si ca sa simt ca am toate libertatile promise..E frumos aici..

Placebo life

Am sa-ti raspund la toate intrebarile tale. N u am secrete, si nu am nimic de ascuns, sint exact la fel cu cel care se vede. Mai am momente cind vreau sa fug de lume, si sa ma izolez, dar in rest sint ok, imi plac deschiderile si lumile uriase, de dimensiunile universului. Am venit acum singur, pentru ca asistentii mei toti si-au dat demisia chiar azi.
Poate ca ar fi bine sa incep cu o mica remarca. Sint aici sa raspund la intrebarile decente, deci, va rog sa pastrati un nivel rezonabil cit priveste bunul simtz. Asa, astept intrebari.
Am ascultat tot ce m-ati intrebat. Sincer, nu raspund la ele ca sint stupide. Alte intrebari.
Se pare ca sintem in lumi paralele. Nu e nici o problema. Asa e viata, plina se surprize.
Imi pare rau ca n-am raspuns la intrebari. Sper ca v-au placut sendvisurile si bauturile. Mult success la toate, si tura viitoare sper sa fiti mai bine pregatiti. Urmeaza o vizita in muzeul amintirilor..Va recomand sectiunea septembrie, acolo veti vedea diorame cu tot, si puteti vedea peisaje virtuale cu orasul. Se vor servi specialitati de sezon, realizari ale inginerilor nostri genetici: scrumbie afumata cu aroma de porc,  salata de rosii cu aroma de varza, si placinte placebo. Pofta mare! Oricum e absurd tot, ca intr-o lume simulata, in care totul e un placebo cu nume rasunatoare si de impact. Si noi acceptam. Poate pentru ca ne place mai mult un placebo dragutz decit o lume care mai doare uneori, desi ea ne da si variante inalte de spirit.

Sufletele planetei

Am revenit pe Qua, planeta de sub spectrul eclipsei, pentru ca am vrut sa o revad. Imi era dor de amintirile grele din trecut, si am decis ca e momentul sa le confrunt, si sa semnam un  armistitiu. Razboiul cu ele a fost prea lung, si eu am imbatrinit. Primul pas a fost cel mai greu. M-am uitat cu atentie imprejur, ca sa vad daca orizonturile seamana cu cele pe care le stiam. Sint la fel. Acum e doar mai multa lumina. Cimpiile sint netede, pamintul a acoperit toate oasele eroilor razboaielor. Acum e verde si liniste, ca atunci cind stii ca sperantzele revin..
Am vrut sa uit tot, sa sterg tot ce a fost atit de greu. Si am ales iar Qua, cea pe care mintea mea o vedea atit de clar. Locul durerilor eterne, originea nestiuturilor mele, aceeasi eterna Qua ce era martora infernurilor din mine, cele create de ceilalti..Nu am luat armele, pentru ca nu as fi avut cu cine sa lupt. Am venit singur, ca la mormintul unei fiintze dragi, pregatit sa spun in cuvinte ce ascunsesem de atita timp in suflet. Si m-am deschis fara jena si fara rusine. Si ea m-a auzit, asta stiu, pentru ca era soare peste tot, si lumina reflecta verdele viu al vietii..Si am vorbit iar, si am simtit ca iar m-a auzit. Apoi am tacut. Am ramas cu ultimele cuvinte infipte in pamint. Am salutat sufletul invizibil al ei, si am plecat.
Astazi imi pare ca nu mai stiu de ce m-am intors, pentru ca ranile luptelor cu spiritele de atunci s-au cicatrizat. Pare ca aproape am uitat de intilnire. Desi, uneori, cind ma simt singur si ranit ma mai gindesc la Qua. Si mai simt ca primesc prin aer zimbetele celor care au trait demult prin locurile acelea. Le raspund si eu cu zimbete, ca sa stie ca am primit mesajele lor, si ca nu am uitat nimic din tot. Pe ei ii simt alaturi, si cred ca am sa-i simt tot timpul. Iar intilnirea cu Qua a fost ca sa confirme asta. Si am sa ma mai duc acolo ori de cite ori sufletele lor ma vor chema..

Invizibilul observabil

Lumea e un univers, si universul e o lume..Asa se formulau frazele in almanahul Scinteia pe vremea cind eram eu mic. Era uimitor, si fascinant, as fi putut sa vad reclamele alea de o infinitate de ori, ma inspirau, imi dadeau un optimism de ala venit din adincul fiintzei..Dar sa revenim, ziceam ca lumea e un univers ca are absolut de toate, de la cele mai inalte la cele mai joase, trecind si prin multe chestii seci, sau reci, sau stupide, sau indiferente,  de toate. Si fiecare le poate vedea, dar pentru asta are nevoie de cunoastere..
Te uiti imprejur. Ce poti vedea? Pai, teoretic, tot. Practic foarte putin. Desi ele toate sint acolo sub ochii tai. Uite o iubire mica, o ura patrata, o emotie rosie, un gind albastru, o sperantza verde. Toate sint peste tot perfect vizibile cu ochiul liber, nu-ti trebuie nush ce instrumente sofisticate..Iti trebuie doar o inima si o minte bine antrenate.
Dupa ce observam, si vedem, luam din toate ce simtim ca ni se potriveste, si le bagam in safe-ul mintii, si le pastram acolo, ca sa fie bune si frumoase cind viata ne buseste. Teoretic totul e simplu.

Iubirea ca arta martziala

Iubirile sint fluide ca apele marilor citeodata, asa cum  sint stabile si rezistente ca stincile de granit din inima muntilor, altadata, pentru ca iubirile sint legatura dintre sufletele fluide ca apele marilor, sau ca stincile din inima muntilor..Asa sint ele, iubirile, au in ele amestecate toate universurile sufletelor, care se mai amesteca intre ele, ca sa se separe mai apoi..Sint relative iubirile, la fel de relative ca sufletele..
Iubirea inseamna altceva pentru fiecare, e o lume care e in noi in aceeasi masura in care e noua, si vine spre noi, si de fiecare data ne loveste fix in moalele sufletului, pentru ca asa e ea, dura din exterior si limpede si clara din interior..Iubirea e un oponent subtil si tenace, care, ca in aikido, ne foloseste energia ca sa dea cu noi de pamint..Desi iubirea ar putea fi mai mult decit acel oponent imbracat ca un luptator japonez, pentru ca iubirea, in sine e o arta martiala cu toate regulile dure si motivatiile care o determina:)
Stiu, iubirea ar trebui sa fie dulce, candida, si senina, ca un cer albastru in care dansul norilor se reflecta in albastrul marii, dar asta ar face-o destul de statica, pe cind ea e la fel de dinamica ca noi, pentru ca are si combat cu arme stralucitoare, asa cum are si zone de reflectie si meditatie, adica exact ca in artele martiale..
Stiu ca asta ar presupune ca a iubi e o arta a unei lupte, care s-a dezvoltat in timp, in atitea generatii..Si e asa pentru ca noi sintem asa..E simplu..Noi generam iubirea, si iubirea generata ne seamana..
Pentru fiecare iubirea e altceva..Scriam mai demult despre multe socluri pe care am ridicat statui unor valori, si iubirea e si ea una dintre ele, asta social vorbind, pentru ca asa a fost un anumit drum istoric al evolutiei, ca tot sa fie ierarhizat fix cum cerea un mental arhaic al momentului..Si eram convins ca acel mental era valabil in mintile needucatilor, pentru ca vedeam asta..Eu eram eu, si ei erau ei, in lumi diferite, pentru ca eu gindeam ca mine, iar ei gindeau in lumi paralele mie..
Am  simtit intotdeauna ca in tot ce faceau ei lipsea spiritualitatea, in absolut tot, si asta m-a facut sa ma simt izolat, ca pe un fel de relicva a unui trecut..Azi vedeam doar atitudini, violentza, stupiditate si intuneric, fata de ce stiam eu cind eram tinar: lumini, idei, optimism, si deschidere..Dar asta e poate un fel de varianta de trecere, cumva, care se va evapora la fel de repede cum a aparut..
Iubirea e o arta martziala, totusi, pentru ca e ea insasi identica cu o arta a unor lupte intre doua spirite..Iar noi sintem combatantzi echipatzi cu costume de samurai, care stim sa manevram bine propriile arme..Si ne luptam care pe care, parte in parte, pina obosim..Dupa care luam o pauza bine meritata, ca sa meditam la ce a fost, si la ce va veni..Stam fata in fata, ne privim  atent, si ne vorbim..Folosim de data asta cuvintele, nu ca pe arme, ci ca pe motive ca sa ne apropiem, pentru ca stim ca noi, acum, sintem alaturi..

Viziunile orizonturilor

What is forever, anyway? Ce inseamna infinitul, totusi? Am fost si trist, si vesel, si uitat, si celebru in lumile mele mici, am fost in toate felurile in care am putut fi, ca a fost in adevar, sau inchipuiri..Am fost cum am fost uitind de mine, si crezind ca ma pot atasa de un fel de infinit care a aparut calm, la orizont..Si am fost tot eu, si tot aspirind la acea nemarginire continuu, si tot eu atunci cind mi-am dat seama ca acolo, in nesfirsit e un loc pentru altii, mai inalti, si mai vizionari..Si a fost asa ca sa realizez ca eu, cu mine, pot cauta acele infinituri doar in imaginatie..Si am ramas iar sa ma intreb, What is forever, anyway?
Sint la o nemarginire distantza de acel infinit, stiu..Ca un pion pe o tabla de sah uriasa, in care puterile se joaca cu mine la nesfirsit..Un pion vulnerabil si atit de trist..Si care, ca o ultima rabufnire isi cauta resemnarea intr-o intrebare simpla..Ce e nemarginirea asta, totusi?
Ma simt o varianta de mine printre lumi..Sint acelasi, parca pierdut, si regasit de tot atitea ori..Ma vad la fel, in aceeasi oglinda a lumilor, ca si cind nimic nu s-ar fi schimbat..Imi vad reflexiile din oglinda, cu toate ridurile aduse de timp, si care stiu ca ar fi putut fi sterse..Imi vad expresiile ochilor, si ale gesturilor..Ma simt acolo, desi ma stiu ca, in mine ma simt atit de altfel..Dar ma vad, si continui sa ma observ tacut, si limpede..
Am in mine, ca si atunci, toate variantele de lumi, si am si extazurile pe care ele mi le-au adus..Pentru ca eu, asa cum sint acuma, sint la fel cu cel care am fost atunci, demult..Sint omul adus parca de altcineva ca sa construiasca alte variante de persoane, alte variante de oameni, mai clare, si mai profunde..
Vad, visez, imaginez ce ar fi vreodata posibil..Si asta ma tine inca, in viata..Pentru ca stiu ca, dincolo de orice, totul e inca deschis, si viu..Sint un pion pe o tabla de sah infinita..Sint singur ca un pion, si impreuna cu toate lumile care imi sint atit de apropiate..Mai vad, mai aud in mine ecourile atitor trecuturi..Vad contururile unor viitoruri posibile..Si toate astea ma linistesc..Sint o trecere, si o varianta de destin, pentru ca ramin ce am fost, si pentru ca din locul meu vad atit de bine orizonturile..

Drumul iubirilor

Life's one story is about all love's stories..O poveste de viata care contine toate povestile de amor..De la inceputul nesigur, trecind prin sigurantza de sine a propriilor teorii deduse, ca sa ajunga la un sfirsit mai nesigur ca inceputul..Un drum plin de iubiri de toate felurile si nuantzele, care da momente colorate..
Eu iubesc, tu iubesti, el iubeste..Noi iubim, voi iubiti, ei iubesc..O iubire universala la timpul prezent..Acum, asa cum a fost si atunci, la inceput, cind invatam sa iubim..O iubire care ne vine din infinit, si care ne poarta sperantzele..
Iubim continuu..Iubim oameni, idei, ginduri, trairi, amintiri, iubim orice care ne zdruncina sufletul, ca sa-l arunce in lumini..Iubim chiar si variantele din noi, pe care le vedem, sau in care credem ca ar fi posibile..
Iubim ca sa demonstram ca putem fi atit de prosti, si de vulnerabili..Iubim ca idiotii care ne seamana..Iubim tot, fara prejudecati, sau interese..Pentru ca astia sintem, slabi si pasivi, care se agatza de iubiri ca sa se salveze..Stiu ca au fost atitia filosofi care au teoretizat atit de bine iubirea, si au pus etichete peste tot, dar eu cred ca ei au fost complet frustratzi de iubire, pentru ca daca ar fi trait-o ar fi fost complet incapabili sa o judece..De asta nu o judec, pentru ca ar fi complet absurd, nu pentru ca m-as pretinde unul dintre aceia..
Iubirea e un dans al ideilor prin minte, e o zi cu soare, un cimp verde, un zimbet, o pasiune, o atingere sensibila, e orice, si oricind, pentru ca e din profunzimile fiintzei..Si iubirea poate fi chiar orice, chiar daca contrasteaza masiv cu ce e imprejur, pentru ca e deasupra, pluteste ca un balon cu aer cald..Cald ca sufletul care iubeste..
Chiar daca nu-ti pasa, eu ma las dus de nas de iubire..Stiu ca par patetic..Si tu esti patetic din alte puncte de vedere..Si daca oricum nu-ti pasa, de ce mi-ar pasa mie, atita timp cit stiu ca am atitea iubiri de oferit si de luat..Plus ca mie nu-mi e frica, si, mai mult, nu-mi e frica de penibil..De penibilul meu care nu e atit de ridicol ca al tau..Ma dau mare, stiu, dar am motivele mele..Bine, oricum, intre mine, cel care suporta penibilul asta social de a-si confesa iubirile, si tine, cel atit de corect e o diferentza mai mare ca cea dintre ura, si iubire.. Si oricum, noi avem fiecare propriul drum in viata, atit de diferit, tu printre prejudecatzi, si eu printre atitea iubiri frumos construite si colorate..

Logic acelasi

Logica e un drum al ideilor bine legate, un drum construit cu argumente imbatabile, si in care nu exista alternative subiective..Asa am vazut eu lucrurile dintotdeauna, asa am definit eu ideea asta de logica.. Si asa mi-am construit ideile, si rationamentele, ca sa fie legate intre ele strins si imediat..Stiu ca exista si logici particulare, dar ele au fost pentru mine cazuri particulare din tot..Iar eu am acceptat asta ca pe alternative teoretice ce tineau de anumite interpretari la teoria generala a logicilor mele..Pentru ca teoria mea generaliza absolut orice varianta posibila a lor, si de asta ma si purtam destul de arogant cu ei, toti, pentru ca ii simteam asa de mici si vulnerabili, in toate situatiile in care incercau sa ma anihileze cu tot felul de jucarii ingenioase..
M-am simtit atit de singur tot timpul..Am vazut toata ura din ei, in toate incercarile de a ma distruge..A fost atit de pueril tot..As fi vrut un oponent adevarat, cu care chiar sa ma lupt..Toate s-au sfirsit lamentabil pentru ei..Am intilnit tot felul de oameni care mai de care mai interesant, si mai abil..I-am admirat pentru vointa, si capacitati..Dar a fost atit de stupid, uneori..M-am simtit ca si cind ar fi trebuit sa accept variante de existentze destul de absurde, desi abil construite, iar eu sint sensibil, si desi nu am vrut sa ranesc unele orgolii, nu am avut de ales..Chiar ma intrebam, de multe ori, cu ce sint eu mai bun ca ei. Apoi ma gindeam ca teoriile mele sint cu mult mai profunde si aplicate..Ca om, nu stiu, pe lume sint atit de multi care pot realiza atit de multe..Apoi am incercat sa uit tot, si sa ma concentrez iar pe teoriile mele, pentru ca am simtit ca ceilalti incearca sa ma traga in jos..
Uneori ma intreb cine sint..Teoriile mele au ajuns classice..Sint citat in  toate documentele posibile, am fost invitat sa tin conferintze in toata lumea..Se spune ca sint mai celebru ca Einstein, desi nu stiu de ce, exact.. Pentru ca ecuatiile mele sint de o simplitate debordanta..Pare ca erau perfect normale, doar ca eu am fost norocosul care le-a descoperit..Unii spun ca teoriile mele au generalizat tot, si ca universurile posibile au capatat un sens definitiv..Ba chiar, cu ele unii au demonstrat ceva ce mintea umana a cautat sa demonstreze de demult..Ma mira toate, pentru ca eu am vrut sa arat cit de adevarata e stiinta in intregul ei..
Sint la fel de singur..Un om pierdut printre alti oameni..Un om care simte si iubeste, si care parca e parasit de gindurile care il indeparteaza pe masura ce incearca sa i se apropie..Mai izolat de incercarile disperate de contact..Desi sint acelasi, in aceeasi lume in care traim..

Singur printre roboti

Privirile au ratacit un timp pe deasupra lucrurilor, apoi s-au stabilizat vertical, la nivelul orizontului..Acum baleiaza la 360 de grade..Nu am gasit inca nimic..Incerc sa glumesc cu robotii, dar primesc raspunsuri seci.. E normal, e totul atit de normal cu robotii astia care n-au evoluat de la stadiul de masinarii reci si indiferente..
Ba, robotule, tu esti un bou, ii zic unuia mai apropiat. Sint robot, imi raspunde. Nu esti robot ba, esti un bou, ii zic, ba esti mai prost decit un bou, ca macar ala are coaie, si face ca toti dracii cind vede rosu, sare la tine, sa te ia in coarne. E posibil, raspunde el.. E sigur, zic eu, ma, ala e viu e un organism care are viata, lupta pentru viata lui, ataca si oponenti mai mari ca el, pentru ca el face lucruri, e activ, nu sta pasiv si observa ca un idiot de robot. Sigur, raspunde iar robotul, boul e viu si ataca orbeste, el e o fiintza care nu rationeaza dupa nici o logica..Sigur, raspund, nu rationeaza, dar e miscator, are viata in el, are sentimente, si e mai apropiat de mine care sint la fel de viu decit as fi vreodata eu de un robot care pare doar rational, pentru ca i s-a indus mecanic asta, iar tu n-ai sa intelegi niciodata, vreodata asa ceva. Ce inseamna sa intelegi? m-a intrebat robotul. Am ramas masca. Nu era in intrebarile standard. Nu stiu, am raspuns, e ceva ce mintea accepta, dupa ce face legaturi complexe intre evenimente. Si asta e doar pentru creierul uman, sau poate fi reprodus mecanic pentru un creier electronic? m-a intrebat iar robotul. Asta chiar nu stiu, am raspuns, pentru ca nu sint specialist in creierele electronice, si nu stiu la ce nivel au ajuns..Robotul s-a retras, si a ramas in stand by..In timpul asta m-am gindit si eu ce ar fi putut rationa el..Am multe experiente cu robotii, si niciodata nu m-au intrebat lucruri neconforme, asa ca n-am stiut cum sa reactionez..M-am apropiat de el, si i-am zis: Stii, tu de unde ai vazut ca exista diferentze intre creierul uman si cel electronic? M-a privit ciudat, si mi-a zis ca nu a fost programat pentru asa ceva..
Azi stau la un pahar de apa minerala in cabina mea mica din nava spatiala aterizata pe planeta asta desertica.. Ma gindesc la multe, si parca imi vine sa ma imbat cu un vin rosu, ca sa mai treaca plictiseala.. Sint singur printre roboti..E bine, intr-un fel, ca nu ma inebunesc de cap toti idiotii, dar e rau ca nu e nici macar un om cu care sa pot discuta despre ceva normal, in afara de misiune, si parametri..Dar na, nici o situatie de viata nu e perfecta..

Destine masurabile

Destinul asta despre care se tot vorbeste e de fapt o serie de intimplari intimplatoare care ti s-au intimplat, pentru ca asa ai fost tu in tot contextul ala dimprejur, context cu anumite caracteristici si parametri  in care tu ai avut anumite caracteristici si parametri, nu e nimic divin, sau logic, e ceva ce s-a "legat" intr-un fel sau altul.. Si nu are ceva divin, chiar daca uneori pare gindit asa, ci e legat mai degraba de oameni, de mentalitate, de mediu, de educatie, etcetc, multe componente care se leaga unele de altele si se trag singure pe diverse directii de posibile evolutii..In esentza e foarte simplu si direct, tot, depinde ce oameni pina la urma, ca doar ei complica inutil si stupid totul, ca sa-si dea importantza ca pot alambica lucrurile..Dar, in esentza, totul se reduce la explicatii foarte simple si imediate, asta e adevarul, asta e baza si fundamentul a tot..Oamenii cu ce au in ei bun sau rau, interesele lor, si libertatea asta eterna de a-si permite sa faca orice pentru asta, si includem aici multe orice-uri rele mai degraba..
Sigur, prin faptul ca lumea inconjuratoare arata asa poti sa anticipezi, intr-un fel, cunoscindu-te bine, un fel, o varianta de destin al tau, care e, asa, previzibil, cumva..Sigur, apar aici si multele intimplari bune sau rele, dar ele se invirt pe linga acel previzibil..Pentru ca acele intimplari te pot face sa fii fericit, sau nu..
Ce ma enerveaza e ca desi eu pot gindi in termeni absoluti, viata ma trateaza in termeni relativi..Si cum naiba sa accept asta, cum sa accept sa primesc atitea si atitea mizerii cind eu am construit multe bune, si pe constructia binelui mi-am format felul de a gindi, ha? Pai asta e tot din cauza lipsei de educatie, pentru ca ea cauta sa te traga in jos..Si marea problema e ca lupta dintre educati si needucati e cam intotdeauna cistigata de needucati, asta se probeaza in toata istoria lumii, si am verificat-o si eu pe pielea mea proprie si sensibila.. Este si o vorba, ca cel mai inteligent cedeaza, foarte valabila, pentru ca prostul are mintea odihnita, si te fute grobian cu metode salbatice, metode care tie, ca inteligent iti repugna, si pe care le refuzi categoric, pentru ca iti dai seama de absurdul situatiei..Ei, si prostul profita, si cauta sa te futa in continuare cu aceleasi metode, pentru ca vede ca poate..Tu evident ca te retragi, gindind ca societatea iti va da dreptate..Iar asta nu se intimpla..Si tu te inchizi in tine, in lumea valorilor tale sperind, ca, cumva, undeva, cindva, se va intimpla ceva care sa te readuca pe un drum al evolutiilor tale in lumea asta..Si, intre timp mai filosofezi, mai scrii, te mai gindesti la tine, la lume, si continui sa speri ca va fi bine..

Locul identic

Linistea mai vine peste tine ca un fel de eliberare a spatiilor pe care le cautai..Vine in straturi limpezi, unele, sau neclare, altele, care sa iti arate variante din acele linisti care se aduna aici de deasupra, si care au venit asa impreuna ca sa-ti arate ca au incredere in tine..Si ca se pot baza pe spiritul pe care l-ai creat imprejur, singur, si fara ajutor din partea nimanui..Si linistea vine cu toate linistile adunate de spiritile care au crezut ca-ti pot fi alaturi..Pentru ca linistea asta e tot ce a fost vreodata liniste in lumea nestiuta a nelinistilor umane..
Am vazut in liniste tot ce a insemnat dorintza mea de a fi echilibrat, si am proiectat asta in tot ce am simtit..
Au fost atitea inaintea mea, stiu, sint in mijlocul unor istorii pline de mizerii si dureri, pe care, cu spirit incerc sa le depasesc..Au fost atitea, si, poate, cine stie, vor veni atitea..Eu sint constient ca exist in acest mijloc, din care nu stiu daca ce spun poate deveni un moment al unor ginduri care vor putea elibera lumea..Pentru ca eu sint doar un om, si un spirit care se cauta pe sine asa cum s-au cautat atit de multe, inainte..
Linistea vine catre mine, asa cum eu vin catre ea..Nu ne-am stiut dinainte, si nu ne-am inteles..Eu ma simt ca plutesc, si ca imi doresc sa intilnesc in ceilalti ce mi-am dorit sa intilnesc in mine..
Variantele de noi ramin in noi..Sint un om care a ramas in aceeasi varianta..Care vede la fel tot, care incearca la fel, tot, si care merge pe un drum varianta incercata de altii, cumva, inainte..Sint eu, asa cum am fost inainte, si te vad la fel..Din locul meu..Si cred ca si tu ma vezi din locul tau fix..Sint identic cu mine..

Lumea victoriilor posibile

Vad lumea printre liniile orizontale..O vad in lumina si intuneric, aceeasi..Imi vorbeste in imagini de toate felurile..O vad tot timpul ca sa-mi reamintesc de ea, cum imi reamintesc de mine..Sint cel care priveste totul printre orizontalele realitatzii..Cel la fel de singur care a stiut ca va fi singur, pentru ca a stiut ca nimeni, niciodata nu ar fi avut privilegiul de a-i fi alaturi..Si arogant ca acel cuceritor al galaxiilor nevazute.. Sint cu mine la fel, desi stiu ca nu ma plac, asa cum nu plac pe nimeni..Nu visez si nu mai doresc nimic, cel putin cit sint pe planeta asta..Imi petrec zilele flasc imaginundu-mi ca traiesc aventuri interesante si confuzante..
Vad lumea de dinafara ca si cind chiar ar fi o experienta pe care mi-as dori-o..Dupa care capitulez si ma las in voia momentului..Stiu ca sint un trecator, si un absurd, dupa criteriile lumii de acum..Stiu ca nu contez nicicum, si asta imi aduce o oarece fericire, pentru ca ma face invizibil, visul vietii mele..Si stiu tot, si imi traiesc starea mea, si ma simt ca si cind as fi cucerit toate lumile singur..Si imi e bine ca mai pot sa simt asta..
Am inteles ca viata e un sir de variante care mai de care, si am inteles ca toate sint constructii pe care tu le impui vietii, sau viata ti le impune..e egal, oricum, ca ce va fi se va intimpla intr-o combinatie mai mult sau mai putin inteleasa..Tu te dedici unor variante posibile, si combinatia dintre lumile posibile va decide.. Tu dai tot, si primesti ce e posibil in acel moment, si tu inveti din asta ca, pe viitor, sa dai acelasi lucru, sau altul, ca sa te eliberezi de tine invatind sa evoluezi..Si vezi ca intre tine si lumile celorlalti e o comunicare care poate uneori functiona, ca sa te ajute sa inveti cum e sa mergi inainte..Stii, lumea nu e uneori compatibila cu capacitatea ta de intelegere a ei, si de aceea efortul tau poate fi neinteles, dar daca repeti experienta asta a cautarii ai putea intilni ceva comun cu ceva ce ea, lumea, cauta, si te-ai putea adapta la moment..Si te-ai putea conecta la suflete care sint identice, si atunci ar fi marea ta realizare..Si asta ar fi, dupa toate, peste toate, victoria victoriilor posibile..