Visul Adagio

Adagio incepe cu "nu stiu unde sa te caut", si, m-am gindit sa incerc sa construiesc ceva, plecind cu o tema, ca la scoala, razbunind tot timpul asta cit n-am scris nimic desi as fi avut un miliard de lucruri de spus, dar nu destula energie, si entuziasm, ca na..Sigur am argumente ca o scuza-acuza..
Cum spuneam, Adagio incepe cu o nelamurire intrebatoare..Eu m-as gindi ca nu stiu cine sint, de ce sint, de unde vin, unde ma duc, pentru ca eu nu sint un proiect stiintific, sint doar o fiintza aparuta din intimplare intr-un anumit context spatialo-temporalo-cultural..Ce am simtit de la inceput a fost ca sint singur intr-o lume in care relele si bunele sint destul de elaborate, si in care inveti singur sa supravietuiesti, printre tot felul de creaturi specializate in rele mai degraba..Inveti din greseli nefatale si sa-ti elaborezi propria fiintza, si sa-ti gasesti sursele de energii propulsive care sa te ajute..Sigur, pe traseu mai intilnesti oameni de la care mai inveti multe lucruri interesante..Oameni rari, si pretziosi in acelasi timp..
Viata e o revenire pe culoarele timpului, dupa experientele tale proprii..O revenire in acelasi realism al salbaticiilor si brutalitatilor iminente si irefutabile clare si imediate..Si asta e sanatos pentru fiintza cea luptatoare care esti, pentru ca te motiveaza..Asta pentru ca esti intr-un mediu pe care il simti construit din toti ceilalti, care si ei se lupta identic, ca si tine..Si te face sa te simti simultan si combatant, dar si camarad alaturi de alte suflete, a caror suflare calda o cam simti tot timpul..Pentru ca ei, din mediul ala asa de ostil, iti seamana, sint ca tine, si tinjesc ca tine dupa ceva nedefinit si pur, si care vine din infinitul nostru profund al gindurilor nespuse in eterna lor timiditate..Un nedefinit numit iubire..
Viata e o revenire la zbor, pina la urma..La zborul fiintei launtrice, care se elibereaza de tot..Viata e o plutire intre stari si sentimente, intre un vis orgiastic si o realitate izbitoare si dureroasa..Viata e trairea momentului asta, care are contururi cind alungite si dulci curbate, cind ascutzisuri vinovat-intunecate..Dar ea e reperul a tot, larga ca o mare deschisa spre un cer in care visurile noastre invatza sa zboare..Viata ea, cu tot, toate, si ce va fi vreodata posibil sa fie devenind..
Adagio..Sint, si astept, cautind..