Sensurile fluide

O trecere e o incercare a vietii..Faci pasi mici in infinitatea lor inalta, sau joasa, ca si cind ai cobori, sau urca eternitatzi intregi..Apoi te opresti, intre stari, ca sa poti admira tot ce ai realizat, si iti odihnesti corpul si spiritul, si ca sa poti porni iar..Si linistea iti vine incet, iti inunda corpul, si te lasa plutind, si visind..
Demult, am fost sa vizitez iar orasul, ca sa imi mai iau energie din el..Era in amurg, si am pornit pe jos, incet, ca sa pot inregistra imaginile lui, si sa le asez in minte..Noaptea se lasa, si luminile incepeau sa arate imagini diferite ale locurilor, parca mai artistice si pline de o substantza mult mai clara si adinca..Ce frumos contrast, mi-am zis, ce frumoase sint culorile proiectate in noapte, ce linistite, si pline de adevar..Imi aduceau aminte de tot ce vedeam cind ma plimbam pe strazi, de craciun, cind frigul ii sechestra pe toti in case, si cind doar lumina calda a felinarelor imi mai aducea aminte de lume, si oameni, si de toate amintirile mele..Acum era la fel, tot intuneric,  tot liniste, tot amintiri, era mai cald, mai limpede, si mai deschis, parca, pentru ca puteam sa merg oriunde, sa vad orice, si sa-mi imaginez ca locurile astea sint rupte, si mutate in celalat capat al pamintului, undeva pe o insula tropicala, in care marea cinta ritmurile noptii universurilor..
Ce frumoase sint strazile..Ce frumoase sint culorile, si luminile, si copacii, si cladirile..Ce univers limpede, ce clar se vad toate, si ce liniste inoata imprejur prin fluidul timpului..
S-au adunat norii, si a inceput sa ploua..Am simtit ca renasc din propriile mele ruine..Viata s-a intins peste tot, fluida..Mi-am desfacut bratele, si mi-am indreptat fata catre cer..Picurii cadeau continuu construind parca armonii ce veneau de dincolo, din infiniturile mele..Am ramas asa, sa ascult muzica lor, nemiscat, ca un spectator norocos..Am lasat apa sa-mi curga pe fata, pe corp, sa ma ude complet, ca sa simt ca sint departe de aici in spatiu si timp, dar aproape de mesajul pe care universul mi-l transmitea gradual si discret in sfere mici si fluide..Am stat asa, fix, si docil, cit a durat tot..Am ramas asa pentru ca am iubit enorm starea asta de infinita subtilitate a conectarilor cu lumile cele nevazute..Am ris, am plins, am visat, mi-am dat fiintza si corpul intr-un flux al eternitatzilor deschise  spre alte eternitatzi..Am murit, si renascut iar, ca sa incep alte drumuri, pe care alte vieti mi le aratau..Am simtit iar ca universul se reporneste, si isi reactiveaza toate legile fizicii..
Cind ploaia s-a oprit am ramas sa privesc strazile, si reflexiile luminilor..Eram ud, si la fel de singur..Am mai facut citiva pasi, apoi am vazut un nume de strada, pe un panou albastru..Aha, e bine, acuma stiu unde sint.. Pina acasa mai am timp sa ma gindesc la sensurile vietii..Mai am inca, timp..E bine..