Oameni priviri

N-a fost niciodata nimic, ceva despre ei..A fost totul facut de mine, asa cum vedeam eu lucrurile, atunci, fara sa inteleg, fara sa-mi asum ceva, facut pentru mine, in felul meu, si care ma reprezenta deschis si direct in oglinda propriilor mele valori..Nu am vrut sa demonstrez ceva, sau macar sa las un mesaj, am vrut doar sa simt ca ma contactez cu lumea, si ca ne putem comunica valori, vederi, trairi..Vroiam sa ma conectez cu un spirit social, care mi se parea deschis, si de o eterna puritate..Ce naiv eram, si ce increzator in posibilul meu dialog..Dar asta am vazut mai tirziu cind spiritul asta social a incercat sa calce pe mine, si sa ma izbeasca de toti peretzii pentru ca nu eram conform..Ce ironie, hahaha, cite miliarde de iluzii sfarimate in pulberi care au fost luate de toate vinturile si plimbate in toate punctele cardinale, pina au disparut..
Apoi am inteles ca ce e e despre altceva mult mai real si concret; e despre mine, omul care sint, si despre impactul vietii mele cu ale celorlatzi cu care m-am intersectat efectiv..Ideile si conceptele s-au transformat in trairi traite, si in comunicari si actiuni imediate..Si m-am intors inspre mine, la fiintza mea si capacitatile ei de ratiune, iubire, visare, de a construi lumi din bucati mai mici si imediate, dar atit de reale, si autentice..Si am cautat in mine acel ceva pe care sa ma concentrez, acel ceva care sa imi determine fiintza mea..Am analizat mii de variante de trairi posibile..Am inceput, cum altfel, cu ratiunea, cu gindurile legate de o logica stiintific imbatabila..Dar ele, in sine, unde isi aveau sursa? Si am mers pe firul curentului inapoi, ca sa vad, si sa inteleg ca din iubire derivau toate..Dintr-o iubire universala, mare, care exista in mine, si care imi genera toate pasiunile..Si asa am pornit pe drumul propriilor mele iubiri..Asta mi-a dat trairi absolut incredibile, am simtit ce au simtit toate milioanele de generatii dinainte; o iubire sentiment, o iubire gindire, o iubire fiintza..
Am iubit tot ce e omeneste posibil, dar ce mi-a dat sentimentele acelea ale zborului spre infinit, sau ale caderilor in abis a fost iubirea pentru o fiintza ca mine..O iubire pentru un om, cind real si palpabil, cind iluzoriu si confuzant nedefinit..
De asta ultima mea iubire mi-a dat atitea dureri..Ea, dansatoarea in rosu, care m-a pupat de 3 ori pe obraz, construind asa o poarta triunghiulara pentru toate visurile mele..Si eu am construit iar, si darimat iar atitea iluzii..
De la ultima noastra intilnire am suferit enorm, am retrait parca, iar, toate durerile lumilor..Am fost bolnav, si trist in toate singuratatile mele..Apoi am inteles ca, oricum, asa ar fi fost sa fie, pentru ca eram atit de diferiti in tot ce gindeam si simteam..Si mi-am dus boala mea cronica, pe picioare..Am rezonat cu altii ca mine, care au cintat in cintece ce simteau ei..Nu m-am plins, pentru ca am invatat ca barbatii nu-si exhiba sentimentele, ci le duc cu ei in tacere..Si am plins in tacere, am urlat in tacere, si m-am resemnat in tacere..Am tacut stiind ca toate adevarurile din mine exista, sint acolo, si le pot atinge, si activa cu un gest, si o atitudine simpla..
Je suis malade e ca o amintire acuma, eu sint aparent vindecat de trecutul acela, chiar daca am pe mine cicatricile ranilor de atunci..Uneori nu mai beau, nu mai fumez, si nu ma mai gindesc la tine, asa, ca sa incerc sa-ti fac in ciuda, chiar daca iubirea asta a noastra ar fi putut fi una atit de mare, si adevarata..Stii, viata asta e cum e, nu cum ar fi putut fi..Noi traim ce putem, si cum putem..Si cautam sa ne pastram tot echilibrul de care sintem in stare chiar daca mai sintem loviti cu iubiri, sau uri nestiute..Si, dupa tot, si toate, cred ca ce ramine sint privirile..Pentru ca raminem priviri care cauta, poate, alte priviri..