Geometria realitatilor

Lumea e plina de lumi, care sint si ele pline de lumi, care si ele sint pline de lumi, care. Sigur, asa am putea presupune ca putem spune ca sirul lumilor pline de lumi e infinit, ca lumile nu se mai sfirsesc niciodata, pentru ca, aaaa, asa am putea spune acuma, cind imaginatia ne da voie, pentru ca nu s-a demonstrat altceva, deci avem totala libertate sa ne desfasuram viziunile in voie, atita timp cit nu iesim din perceptiile noastre asupra lumilor intilnite pina acuma. Un sfirsit al sirului diviziunii lumilor exista, totusi, asa ne spune bunul simt, si experientza, macar pentru ca stim ca quarcii nu se pot defini ca lumi infinite. Tot ce se poate, sa nu exageram cu lumile, pentru ca noi ne intoarcem la natura noastra cea umana, care ne defineste in ce sintem, si ce facem. In absolut tot, adica, din momentul cind intram in lumea reala, si pina iesim din ea. Cit traim, traim intre realitati, intre multele realitati dimprejur, care arata ca niste cuburi, sau dodecaedre, sau sfere, sau marginite de suprafetze neregulate, care pot avea marginile fixe, sau mobile. Realitati mai mari, sau mai mici, rosii, verzi, albastre, care se intrepatrund continuu, ca lumile, care se pot imprieteni sau se pot ciocni brutal una de alta atunci cind oamenii din centrul lor se misca pe tot felul de traiectorii. Mai sint cazuri cind uneori cineva iese din propria realitate-bula, si intra in alta, dar asa ceva e foarte rar, pentru ca, in general noi raminem doar in realitatea noastra, cea pe care ne-o construim cu propria minte folosind propriile perceptii a ceva ce vine din realitatea mare, realitatea general acceptata ca fiind cea mai adevarata. Realitatea noastra creste tot timpul, pe masura ce imbatrinim, se mareste, pentru ca invatam continuu, dar subiectivitatea ne ramine, pentru ca semnalele din exterior sint intotdeauna distorsionate cind intra in propria noastra realitate, asa cum am vazut ca lumina isi modifica unghiul traiectoriei cind trece dintr-un mediu in altul, daca exista diferentze de densitati (parca asa am invatat in liceu, la optica). Ei bine, subiectivitatea asta a noastra ne defineste, pentru ca ne arata cum sintem in momentul asta. Ce e interesant e sa descoperim alte subiectivitati, pentru ca asta ne motiveaza sa continuam sa exploram. Noul, si misterul din ceilalti ne da mici fericiri. Sigur, uneori merita, alteori nu, dar drumul cautarilor prin asta e bun, ne tine atentia treaza, si gindul ca vom putea descoperi tot timpul lucruri la care sa ne gindim. Un loc bun de a descoperi subiectivitatile si realitatile e internetul, evident, pentru ca aici se concentreaza cam toata existenta planetei. Vezi cunoastere, idei geniale, prostii de neimaginat, aberatii, imagini, formule, tot; si vezi toate astea incercind sa-ti imaginezi oamenii care le-au creat, si sa-ti imaginezi cum au simtit sau gindit, sau ce i-a motivat sa o faca. Asta te face mai putin singur, mai ales ca poti sa alegi din toate ce ti se potriveste, si poti chiar sa incerci sa comunici cu ei. E frumos asa. Evolutia are partile ei bune. Sigur, azi toate sint complicate, pentru ca s-au adunat atitea, in atita istorie. Totul e sa poti sa te relaxezi, sa te detasezi, si sa incerci sa vezi ansamblul, de mai de sus de undeva. Poti folosi pentru asta un balon, un zeppelin, un avion, un elicopter, o nava spatiala, orice. Sau doar imaginatia.