Am trait intr-o alta lume. Una cu idealuri, iluzii gonflabile, constructii logice, disciplina, duritate brutala si blocanta, si cu ideea aceea de rusine, o rusine superioara, ca un Dumnezeu care exista peste tot, si te urmarea atent sa te umple, daca faceai ceva ce era considerat de societate ca gresit. Cu asta am fost constrinsi sa ne aliniem stilului care ne era impus. Trebuia sa fim altruisti, sa facem bine altora, sa producem fericire ca sa fim noi fericiti. Fericirea avea un traseu exterior ca sa revina la interior. Mie asta mi-a placut, si am cautat sa o aplic cit am putut, pentru ca am crezut-o, si inca o mai cred valabila, pentru ca vine de undeva din adincurile fiintei noastre sociale. Dar, era venita din alte vremuri, si poate parea desueta, invechita, nepractica. Acum se spune ca binele trebuie sa produca fericirea ta interioara mai intii, si apoi, din surplusul asta de fericire se spune ca trebuie sa mai dai la altii mai nefericitzi. Asta dupa ce ti-ai umflat ego-ul pina era gata sa explodeze, si te-ai balacit in mocirla propriilor pareri bune despre tine. In fine, clisheele astea cu ce trebuie sa faci, cum sa devii, ce sa crezi despre tine, ca sa fii fericit sint bune functie de cit de multe stii, si cit de bine poti analiza. Naivii, sau prostii le iau de bune, si cauta sa le aplice pe ei, intr-o mizerabila nepasare fata de ceilalti, pe cind cei normali le iau doar ca pe posibilitati, pentru ca isi dau seama ca omul penduleaza intre tot felul de stari, si nu se poate limita doar la una, ca asa e natura lui. Sint specialisti buni care stiu multe, si care pot explica tot felul de cazuri, dar asta e teoretic, pentru ca practic fiecare isi are interioarele lui, care functioneaza dupa legi ciudate, ca mecanica cuantica. Si eu ce spun acum poate fi adevarat pe jumatate, sau pe sfert, pentru ca nu-s ala care cunoaste toate adevarurile, na, dar le spun ca variante, ca ceva-uri care sa puna in miscare rotitele gindirii din mecanismul mintii. Bine, eu am dreptate 150%, ba chiar mai mult, daca e sa-mi umflu ego-ul si sa ma declar modern, si chiar de viitor. Glumesc. Fericirea e in echilibru, chiar si cind esti aparent nefericit poti avea satisfactii interioare profunde, si care te motiveaza. Acuma si echilibrul asta e cam instabil, pentru ca daca intri in niste profunzimi vezi acolo multe chestii dure, si cam exagerate. Uite-te la societate, si cum isi apreciaza valorile. E asta motiv de fericire? Bine, hai sa zicem ca treci peste asta si iti spui ca, oricum, asa a fost tot timpul, si lumea a supravietuit, si ce conteaza mai mult e sa faci ce faci pentru tine, si pentru cei din jur, pentru prieteni, daca ii ai. Pe mine lumea asta schimbatoare ma obligo-motiveaza sa invat chestii noi, si asta ma face sa caut tot timpul sa inteleg altele, si altele. Bine, nu intru in toate detaliile, ca nu am chiar atita memorie disponibila, dar refac ierarhiile tot timpul, ca-s constient ca se schimba, ca na, lumea e dinamica. Sint multe de spus, poti aduce miliarde de argumente, si poti construi multe structuri posibile. Fiecare e in universul lui paralel, si de acolo priveste la universul asta al realitatilor, la care stie, cumva, ca privesc si ceilalti. Asta e lumea. Plina de lumi.
No comments:
Post a Comment