Intilniri albe

Traim printre lumi, la periferiile lor. Pentru ca nu apartinem nici uneia, pentru ca nu am avea cum, chiar daca cu disperare am vrea. Pentru ca lumea in care traim acum ne propune doar disperari, disperari de care fugim si iar fugim, dar ne mai prind din urma, ca ele merg prin spatiu cu viteza insumata a luminilor. Luminile promise, pe care le cautam folosind una din colectia uriasa a disperarilor valabila azi, oriunde, cum am zis, sau cum am mai zis, ca am tot repetat-o de s-a banalizat. Si asa, fugind de disparari raminem sa ne pastram la distantza de acele lumi. Ne-am nascut intr-o lume, asa ca fiecare. Pentru mine era lumea aia a unei dictaturi sinistre, in  care intunericul intrase adinc in mintea oamenilor. O dictatura mai evoluata, dupa ce trecuse de stagiul-stadiul in care se vinau toti pe toti, in care saracia domina masiva si perfect stabila. O lume in care mai apareau mici puncte de lumina, pe cer, dar care se miscau, si nu le puteai vedea clar. Apoi dictatura a explodat, si in locul ei a ramas sa se construiasca noile lumi din bucati mici de cenusa. Si au venit, toate, una dupa alta. Noi ne adaptasem deja la prima lume, si acum ne luptam cu noi insine sa ne adaptam la toate schimbarile astea descreierate, in care nebunia lua tot felul de forme noi, si inlocuise orice, aproape. In fine, acum traim intr-o alta lume, noua, straina, si foarte rece. Greu pentru suflet. Foarte greu sa ne salvam, dar o facem in fiecare secunda, avem deja destula experientze. Am vazut iar Visul unei nopti de iarna, si ma gindeam ce sa mai cred, pentru ca povestea e arhi-cunoscuta, o stiu pe de rost, dar am zis sa ma joc, si sa pretind ca nu stiu nimic, si o vad pentru prima oara. Ma gindeam la amorul asta misterios, plin de intrebari, si la sansa asta atit de mica ca el sa apara, pentru ca trebuie sa intilnesti omul potrivit la locul potrivit, la momentul potrivit, toate coordonatele trebuie sa coincida, nu doar una, sau doua, sau cite dintre ele vor fi, pentru ca sint multe, si daca doar una lipseste, pac, amorul e invizibil (pentru ca e peste tot, dar na, nu pentru toti). Si daca intilnesti persoana, fix compatibila, atunci discuti de parca ai fi prieten vechi, si te-ai reintilnit, nu e ca incepi de la zero. Spui atunci cuvintele ca sa faci declaratii, nu ca sa comunici pur si simplu, declaratii de amor, evident, pentru orice, ca intr-o poezie pe care o scrii pe loc. E simplu, si toate curg atunci. Asta e valabil si daca intilnesti un suflet compatibil fata de care nu ai putea avea si, sa zicem, interese sexuale, si doar o dorinta de a fi impreuna afectiv, sau inalt spiritual. Na, sint mai multe scenarii, si mai multe povesti posibile, si toate cu final fericit, clar. Dar tot povesti ramin. Pentru ca realitatea e excesiv de brutala, si ne pune sa incercam sa comunicam cu multi idioti. Asta nu inteleg de ce. In fine, probabil ca avem un numar de incercari de trecut, obligatoriu. Azi a nins, si s-a dat valabil la visuri. Sa vedem ce gasim.