Un joc al privirilor

Lumile se intind, si se desfac, ca sa ne primeasca atitudinile. Decontractarile accepta unele contractii ale fiintei, inca, si ajuta eliberarilor. Ceva de ieri se mai regaseste in ce facem azi..Miine va fi altceva.. Ma uit la grimasele mele din oglinda. Pot sa fiu si amuzant, cind mai uit de mine. E mai bine asa, in lumea uitarilor, dupa ce toate s-au terminat de transformat. Singuratatea are frumuseti pe care le tot descopar. Imi lipsesti, si pare ca ai sesizat asta. Ieri am fost prin orasul vechi, sa ma plimb cu busul, si sa vad cum mai e lumea dupa ce au trecut petrecerile. Orasul e ca unul al indragostitilor, ca si unul al despartitilor,  la fel de observator al tot ce e uman, si trecator. E alaturi de fericirile indiferente ale celor ce se iubesc, asa cum e alaturi de dramele existentiale ale celor ce s-au insingurat. Observa tot ca un voyeurist ce stie ca si el ar fi putut trece prin toate astea..Lumile ne observa singuratatile undeva de sus. Mai avem energii cit sa ne gindim la planuri de viitor. Viata e un joc al universului. Sintem atit de legati de toate, cit sintem legati de noi. Cineva, de undeva, inca ne mai iubeste. Altfel ar fi absurd sa continuam. Totul e sa stim sa privim la toate asa cum am invatat sa privim spre noi insine..