Visul de acum

Spatiile curg si decurg unele din altele, deriva pe ramuri existentziale, ca sa devina altele, si altele, ca sa decurga si sa devina iar..Drumurile evolutiilor lor sint infinite, pentru ca si ele sint infinite..Pentru ca infinitul are o libertate absoluta..
Noi sintem finitzi..Noi si tot ce ne inconjoara, pentru ca avem un sfirsit..Si noi admiram infinitul asta pentru ca vedem in el ceva ce nu vom putea fi..E distractiv uneori, deprimant alteori, dar optimist cumva, cred, pentru ca ne face sa credem ca noi, cei finitzi avem access la infinit..Nu la unul real, cit mai degraba la unul subtil, si profund si invizibil..Infinitul din noi, infinitul contzinut intr-un finit..
Viata prin lumea asta doare tare de tot..Iti vine sa te iei pe tine si sa dai cu tine de totzi peretzii vizibili, ca sa scapi de apasarile psihicului, care vin de peste tot, care de afara, care de dinauntru..Si nu poti sa faci asta, ca ai puteri ultra-limitate, si un corp ultra-fragil..Si atunci urli cit poti de tare, la tot, la toti, si la tine, urli a disperare in tot ce faci..Dupa care obosesti..Dupa care te calmezi, te refaci, si cauti altceva in care sa crezi ca nu va mai face sa urli iar..Te intorci la calm, cald, si imaginatzie..Iti revezi viata din bucati, te mai gindesti unde ai gresit, si devii indiferent..Iti dai seama ca suma fericirilor vreodata posibile e in tine..Si te intorci acolo unde a fost frumos, si bine..
Spatiile se intind calm, peste tot..Ai in fata un ocean, si in spate o plaja tropicala..Esti prins intre iluzii..Esti o clipa infinita..Ce e imprejur nu mai conteaza..Acum doar visul e real..