Bilciul sufletelor

Lumea e plina de detalii care nu se potrivesc, de arabescuri artificiale si culori nepotrivite, de multe ori..Ma oboseste lipsa de logica si lipsa de suflet in ceva..Si obosesc usor cind vad lipsa de profunzime..Desi lucruri profunde mai gasesc, dar ele sint aruncate la gramada printre detalii..Lumea nu intelege, si merge pe linia de minima rezistentza, se complace in facilul colorat strident de bilci..Cind eram mic, si ai mei ma duceau la bunici; am fost la bilci, in Tirgu Bujor, un orasel la vreo 60 km de Galati, la bunicii mei materni. Bunicii imi placeau, ca ma recompensau cu tot felul de chestii, dar casa, locul, mediul de acolo mi s-au parut tot timpul primitive si sinistru-agresive..Stiu ca luam cu mine preventiv Pifuri la care ma uitam cind lumea aia incepea sa ma oboseasca, dupa ce imi jignea obsesiv si metodic inteligentza..Bunica lucra la un CAP local, o cooperativa cum era pe vremea aia, in anii 70, care producea legume de toate felurile..In unele zile mergeam cu un nene driver pe o carutza cu 2 cai putere, cu bunica, sa aducem legumele in saci, pe care le descarcam intr-un fel de coshmelie de lemn vopsit verde, unde bunica le vindea..Tin minte mirosurile alea combinate de statut, pamint, si legume vii si vesele, pe care le am si acum in minte, dupa atitia ani..Si dupa ce toate erau aranjate inauntru bunica deschidea oblonul de lemn, care era o placa mare vopsita tot verde, care acoperea deschiderea dintre nivelul tejghelei si tavan..Se vindea orice imaginabil din lumea vegetala: ardei grasi, capia, castraveti, rosii, pastirnac (hahaha), telina (ooo), patrunjel, leushtean  (cred), cartofi, morcovi, fasole pastai, fasole boabe, ceapa, mazare, orice era valabil pe atunci pentru a face orice mincare..Era o feerie de legume pe care le vedeam si le simteam alaturi, parca, intr-un fel de prietenie complice, si de moment, pentru ca stiam ca vor fi vindute unor straini..In fine..
Micul magazin (sa-i zic asa) al bunicii era plasat intr-un spatiu destul de mare, gol, si inconjurat cu un gard, un loc in care venea, din cind in cind, bilciul..Si cind venea era animatie, pentru ca era singura distractie a oamenilor celor din acel spatziu si timp..Era totul de un kitsch absolut si ultra-primitiv, dar era plin de veselie, de zimbete, de urlete de satisfactie, era un spectacol in sine, care era parte, parca din spectacolul lumii asteia, cu toate grobianismele la vedere, mai sincer si mai deschis decit orice manifestare sociala pe care am vazut-o pe urma..Aici se amestecau talentele si prostelile ipocrite cu o nonshalantza fara cusur, pentru ca se intilneau naivitatzile acelea candide de inceput de univers..Toti erau deschisi, veseli, si placut impresionatzi acolo, pentru ca bilciul era, in sine, toata distractia lumii, concentrata..
Eram un pic oripilat de ce vedeam, dar invatam sa accept ca asa e lumea, un bilci..Apoi, cind am mai crescut, am vazut ca lumea poate fi si monstruoasa, dureros de dura, si sinistra, si mi-am mai schimbat parerea despre bilciul din copilaria mea..Acuma bilciul a mai evoluat, se cheama parc de distractii, si are tot felul de technologii prin el..E mai mult, e mai putin, nu stiu, dar e un loc al intilnirilor dintre sufletele care sint acum, si care stiu ca au un timp limitat de a fi..