Ploua linistit..Se aud ritmuri..Chopin a tacut, iar..Imprejur sint picaturi..De apa..Picaturi din lichidul vietii.. Picaturi de spatiu-timp, concentrat..Lumi inchise in membrane..
Oamenii au disparut..La cit sint de schimbatori, le-a fost frica de ploaie, sa nu-i dizolve..S-au ascuns acum, ca intotdeauna..Asteapta..Asteapta sa le treaca viatza..Liniar si monoton..Fara scop..
Ploaia ma pune pe ginduri..E momentul de cautat raspunsuri, la intrebari puse mai demult..Desi, parca nu are nici un rost..Mai bine ma scufund in apatie, si las toate sa se intimple..Le las, asa, pur si simplu..Pentru ca ele oricum se vor intimpla..Asa ca ploaia..
"Orice asemanare cu realitatea subiectiva e intimplatoare"
Acolo e mult..Aici e liniste..Aici e si acum..Sintem inca, impreuna..E mai bine, inca..Aici..
Inca nu s-au inventat nume, aici..Pentru ca, aici e altfel..
Nu mai stiu ce crede orasul despre mine..Nu ne-am mai intilnit de mult..Amintirile nu au mai dat petreceri la care sa ma mai invite..Am trecut pe linga timp mai usor, ca altadata..Poate ne-am ignorat reciproc..Am invatat sa privesc detaliile..Celelalte au trecut pe linga mine lin, usor..Au curs laminar, fara virtejuri..Am avut noroc..
Se spune ca viata e un joc dintre suflet, si realitate..Sintem fiinte care invatam..La inceput punem sufletul la vedere..Si il lasam sa se descurce singur..Inca imi mai aduc aminte de primele deziluzii, si depresii..Ce erou m-am simtit, cind am putut sa trec peste ele..Ce puternic, si curajos..Asa se vedea naivitatea, in oglinzile de atunci..Eram capabil, pentru ca invingeam ceva nebulos, si translucid..Mai ales, ca, era pentru prima data..Si, reusisem..Hahaha..Ce emotii, si trairi, amestecate..Nebulosul ma facuse sa seman, cumva, cu el..
Toate victoriile ne marcheaza definitiv..Avem in noi umbre din inamici..Care ne vor insoti..Mai mult sau mai putin..Daca si noi vrem asta..
Azi lumea e plina de atitea detalii..Si de ratacitzi..Multi merg pe drumuri pe care nu le inteleg..Desi..Cred ca e atit de simplu sa alegi..Daca poti..
Ma gindesc de multe ori ce as fi fost daca m-as fi nascut altundeva..Daca malurile Dunarii ar fi fost alte maluri..Ca malurile oceanului..Care ar fi inconjurat o micuta insula tropicala..O insula cu vegetatii luxuriante, si plaje intinse..Cu oameni simpli si saraci, care traiesc din cultivarea bananelor..Si care toata viata isi uzeaza corpul in tot felul de munci fizice, iar apoi, admira soarele cum apune printre palmieri, si valuri..
Poate as fi fost ca ei, as fi muncit ca ei, mi-as fi gasit prieteni, si o iubita, si mi-as fi facut o familie..Care sa semene cu ale celorlalti..As fi acceptat viata mea, asa cum ar fi fost, cu bune si rele, si as fi trait in liniste, impacat cu mine..Iar cind as fi simtit ca se apropie moartea, m-as fi intrebat, la o discutie intre eu, si mine: ce ar fi fost daca nu m-as fi nascut pe malurile oceanului, ci pe malurile unui fluviu?
Intimplarile vietii, mediul, firea noastra proprie, plus multe altele, au fost ingrediente cu o pondere mai mare, sau mai mica, la ciorba destinului..Cred ca toate au determinat gustul ciorbei..Iar noi, bucatarii cu polonic si boneta, am urmat retzetele..Am mai pus de la noi, uneori si alte spice-uri, dar in cantitati mici..Asa am trait, asa am mers inainte, pe drumurile cu borduri prestabilite..
Ma mai gindesc iar, citeodata, la oras, ca la muzeul trairilor mele de mai demult..Muzeul amintirilor colorate si gustoase, si cu mirosuri exotice, de trecut..Ma gindesc la oamenii de atunci, la atmosfera, la fastul serbarilor unor inceputuri..La ce am simtit, si la ce frumoase si emotionante erau acele momente..Si ma mai gindesc, ca oamenii din acele tablouri s-au mai schimbat, asa cum m-am schimbat si eu..Pentru ca..
Cineva spunea, mai demult, ca, in iubire nu trebuie sa spui niciodata " imi pare rau "..Si eu, nu spun asta, pentru ca, atunci, era multa iubire..O iubire sincera, si profunda..Careia timpul nu i-a schimbat decit detaliile.. Restul a ramas perfect identic..Pentru ca iubirea noastra de atunci seamana cu cea de acum..
O relatie e un compromis, dar nu unul obisnuit..E o comunicare intre 2 universuri infinit indepartate, si infinit apropiate..Simultan..
O iubire e un univers de trairi profunde..Un fel de apropiere de absolut..
O relatie e o suma de 2 iubiri, intre 2 personaje sociale..Complet diferite, la o prima aproximare..Dar, cu capacitati de adaptare, care sa le permita sa ajunga la constructia unei relatii..Simplu..
O relatie se traieste, nu se defineste..E reala..Daca e..Dar si cind e..
Zimbesti, la inceput mai timid, apoi mai tare si apoi rizi cu toata dantura..Iti exprimi fericirea de acum, cit poti de direct..Si asta pentru ca unele lucruri invizibile ti-au devenit translucide, opace-confuze, si apoi atit de clare..Ca o poza cu miliarde de pixeli aranjati atit de bine, cit sa-ti dea mintii tale o satisfactie colosala.. Ce bine e..Iti revine echilibrul, asa, pur si simplu..Impreuna cu o liniste fundamentala..Si tu esti deasupra tuturor lucrurilor, zbori printre ele, si le admiri, acuma cu atit mai mult, cu cit, le-ai inteles..Iti vine sa iesi pe strada, sa te urci pe o lada de bere, si sa vorbesti, cu admiratie, despre ce ti sa intimplat..Si lumea sa se stringa in jurul tau, si sa se bucure, sa te intrebe, sa iti zimbeasca sincer..
Pe lumea asta sint atitea lucruri de care nu stim..Si care chiar merita atentie..Pentru ca avem o minte, care e atit de fabuloasa si pretioasa, si capabila de chestii mari..E adevarat ca trebuie mult exercitiu, si ca vom avea multe nereusite..Dar cind vor aparea victoriile, va fi absolut mirific..Si pentru asta va trebui sa nu ne pierdem in amanunte..Rabdarea e o virtute..
Galaxia s-a mai rotit cu sutimi, sau zecimi de grad..Cui sa-i pese? Timpul nu-l constientizam..Vrem sa nu-l stim ca a trecut..Vrem sa ramina undeva, departe..Ca sa nu ne doara..Vrem sa existam acum, doar..Vrem sa blocam momentele fericite, si sa le retraim intr-un ciclu infinit..
Uneori ochii celorlalti reflecta imaginile asa ca oglinzile deformatoare..Si ne arata ceva ce nu vrem..Vedem detasarile si urile lor atit de clar..Cu detalii, si multe arabescuri..Si atitea curbe nefiresti, si unghiuri ciudate..
Nu stiu, nu inteleg cum judeca lumea..Si nu inteleg de ce judeca..E problema ei..Sa-si care singura urile in spate, pe care le tot aduna, si aduna, pina cind n-o sa mai poata..Noi trebuie sa invatam sa le evitam..
Cea mai buna metoda de detasare e sa-ti imaginezi ca zbori..Ca lasi toate problemele in urma, si urci..Spre o lumina limpede..
Am avut in viata multe perioade de confuzie, in care n-am stiut ce va fi miine..In care, parca, toti ma pocneau din toate partile, si izbeau continuu, metodic, fara mila sau alte sentimente..Ca niste roboti, comandati de un creier robotizat, care are puterea de a se juca cu constiintele oamenilor, si de a-si da libertate instinctelor sadice..S-a intimplat..Apoi au mai venit momente de liniste, cind am incercat sa inteleg..Pe mine, pe ei, situatia..Poate nu era vina cuiva..Poate toti facut, doar, ce au stiut, si nimic mai mult..S-au conformat..
E bun egocentrismul..E bine sa invatam sa ne traim viata, asa cum credem..Sa ne bucuram, si sa ne intristam in felul nostru, propriu..Sa realizam ca meritam, si bune, si rele, si ca ne vin de la ceilalti, care sint diferiti..Sa traim intre valorile proprii, si intre capacitatile noastre de a intelege, cit putem, mediul..Si sa mergem inainte.. E bine sa intelegem cit de important e sa ne conservam energiile, ca sa putem sa mergem inainte..E bine sa nu uitam sa facem pasi..Sa conservam persistentza propriei memorii..Care are in ea toate drumurile de pina acum..Si mai are si originea propriei noastre fiintze..Locul unde sosim, si, de unde plecam, iar..
Science fiction-ul e o literatura mai noua, mai adaptata vremurilor recente..E plina de technicalitati, de posibilitati, de detalii practice ale unor lumi ale viitorului..In care, omul, transformat si el, de mediul pe care si l-a schimbat si adaptat continuu, deci, in care, el omul, cauta raportul intre el si lumea cea noua..Se pare ca am intrat mai devreme decit ne asteptam in science fiction..Explozia technologica e bulversanta..Si totul se schimba imprejur atit de repede, ca ne pierdem..Ne simtim strivitzi pur si simplu de atitea date..Ne transformam si noi..Ne robotizam incetul cu incetul..
Ce frmos e afara..Ce anotimp fascinant..Ce interesante sint fiintele astea bipede..Or fi chiar toti roboti? Sau au mai ramas si din cei reali?
La orizont se amesteca oceanul, cerul, si razele de soare..Acolo, la orizont, e ideea mea de departe, si de reper..Spre acolo merg, fara sa stiu cum, si ce voi intilni..Poate va fi ceva greu de imaginat..Sau poate nu va fi nimic..Poate voi gasi, peste tot, nimicul..Dar voi continua..Pentru ca, un calator are, ca destin, drumul..
Fiecare isi are orizonturile lui..Unii cauta bani, lux, un extaz al propriului corp..Altii cauta idei, ginduri, idealuri.. Avem asteptari, si scari de valori care ne determina traiectoriile..Unii stiu, altii nu..Unii vor reusi, altii nu..
De multe ori idealizam..Si privim doar in alb si negru, tot..Vrem sa avem o relatie perfecta, cu un om absolut deosebit, cu care sa traim o viata echilibrata si profund stabila..Vrem sa gasim armonie in tot ce sintem, ce facem, si ce vrem..Vrem alb..Se pare, insa, ca viata dimprejur a atins un nivel de negru foarte-foarte intens.. Toate au devenit atit de sinistre, ca e greu sa mai accepti, aproape orice..Esti inconjurat de un social care incurajeaza o libertate a descreierarilor si dezaxarilor de tot felul..Esti constrins sa accepti niste porcarii de neinchipuit, doar pentru a supravietui..Esti abuzat, jignit, umilit, de toti..Bine, nu e o umilintza care sa te termine de tot, una clara..Nu, e o umilintza in fata tuturor, impusa..Una care sa-ti reduca fiinta la un infinit mic..Fericiti cei saraci cu duhul, ca ei nu sesizeaza..Si fericiti cei care se cred stapini..Desi..
Se pare ca termenul de "evolutie" e, si el, unul relativ..Pentru ca, acum, technologia ne-a creat alt mediu.. Avem multe avantaje..Avem computere, masini, roboti..Internet, celulare, programe specializate..Avem la dispozitie atitea informatii cit n-a visat nimeni..Dar mai avem multa prostie, simultan..Avem mult absurd in creierul, robotizat cumva si el, al unora care iau decizii, pentru noi..Chiar foarte mult absurd..
Si totusi, noi, daca am fi in locul lor, ce am face? Nu cumva problema e, de fapt, in noi?
De asta, ma gindesc de multe ori, la educatie..Si imi revin multe amintiri din perioada in care si eu invatam, si cautam sa inteleg lumea...Si ma intreb iar..Cine mai sint eu, in oglinda constiintei mele de acum? Oglinda mea de acum, de ce nu reflecta la fel, ca atunci?..Si, oglinzile lor, de fapt, cum reflecta?
Inaltimile au extazul lor..Cind urci, fie real, sau in imaginatie, simti o fericire ca te cuprinde, fara sa intelegi de ce..Contextul iti creeaza starea, de multe ori..Iar zborul e o experienta rara..
Zborul cel metaforic inseamna totusi, o detasare..Un calm..Cind dai drumul unor legaturi, si te eliberezi, si privesti lucrurile de deasupra..Si, cind incepi sa intelegi lucrurile in ansamblul lor..Cind simti formele, si explicatiile lor, dar si logica legaturilor dintre ele..Cind asezi pe o scara, tot, in ordine..Si, cind, iti dai seama ca ai incheiat un capitol important, si esti pregatit sa incepi un altul..
Inceputurile sint intotdeauna pline de emotii..Ce va fi de acum incolo? Oare am sa ma descurc? Cit de greu va fi de data asta? Iar farmecul inceputurilor e ca nu exista un raspuns, atunci..Avem doar experientele celorlalte inceputuri, din trecut..
Cred ca cele mai interesante, si mai pline de continut inceputuri le-am trait in scoala..Orele, tezele, examenele, noul an scolar, toate erau atit de incarcate de ginduri, de trairi, de semnificatii, ca uneori simteam ca ma depasesc..Mi se pareau uriase..Aveam emotii profunde..Cred ca si colegii le aveau, dar, poate ei stiau sa si le ascunda mai bine..Toate, cel putin pentru mine, erau ravasitoare..Asteptam sa se termine, ca sa imi adun, in liniste gindurile..
Drumul spre casa, inapoi, era o cautare de a intelege ce am trait, si cum, atunci..Simteam o liniste, ca dupa o mare furtuna..Iar intelegerea venea, dar la mult timp, pe urma..Si atunci era, intr-adevar, frumos..
Ochii s-au privit..Miinile s-au atins..Dar inimile au ramas izolate..S-a intimplat de miliarde de ori..Am ramas inchisi prizonieri in eu..
Anii au trecut..Destinul ne-a mai incercat..Am trait sa vedem atitea..Am cistigat iubiri, pe care le-am pierdut, ca la un joc de noroc..Am alergat..Am stat, blocati..Am invatat sa..
Imprejururile ne-au adus dansatorii pe raze..Ca sa ne inconjoare cu miscari..Sa ne determine..
Inimile au ramas inchise..Sint cetatzi peste tot..Ne-am baricadat bine..Ne-am ascuns de celelalte lumi..Am fost determinatzi sa invatam sa nu ne stim..Si sa nu ne pese..Chiar si de noi..Trist..
Te stiu..Iti cunosc trairile, momentele, visurile, gindurile..Te stiu, pentru ca te simt..Tu esti altfel..N-ai semanat niciodata cu ei..Ti-ai dus cu demnitate si sinceritate proiectiile terestre ale visurilor..
Lumea si-a ascuns fetzele..Si, eu, nu am stiut unde sa te caut..Inimile au ramas la fel..Invizibile..
Stiu, sint patetic..Cine nu e?
Iubirea e si ea un infinit intre infinituri..Un infinit de trairi, de forme, de senzatii, de fericiri si dureri amestecate precum culorile in tabloul unui pictor..Un infinit de armonii si dezacorduri, cintate de un infinit de simfonii galactice..Un infinit de voci care vorbesc, si cinta, in acelasi timp, si care ne spun esentza lumii in citeva cuvinte..Iubirea e un spatiu mai mare decit tot ce am imaginat vreodata..Si un timp fragmentat de trecerile lumii..Iubirea e tot ce a contat..Cred..
Orizonturile se mai aseaza pe orizontala..Stelele mai apar pe cerurile noastre imaginate..Luminile lor mai arata contururi si culori, ca in visuri..Dar mai arata si umbrele noastre cele trecatoare..
Inca nu mi-am dat seama..Nu stiu cine sint..Nu stiu cine sint ceilalti...Nu stiu cum e lumea..Stiu doar ce cred ca percep, si ce simt..
Din timp, in timp, mai am revelatzii..Care vin neanuntzate, si ma mai tulbura prin tot..Si ma darima, si ma reconstruiesc in alte feluri..Fara ca sa pot face nimic..Sint un privitor si un spectator la propria mea schimbare.. Care, la sfirsit ramine cu priviri uimite, si obosite..Mai am energie cit sa ma intorc pe drumul spre liniste, catre casa..Si sa inregistrez formele strazilor luminate slab..Pasii se intind, si ei, lenesi, si nesiguri.. Trotuare trec..Strazile se plimba singure..Parca stau, si celelalte se misca..Parca cineva ma misca, intr-o masina invizibila..Ce bine e..Vad numele strazilor scrise cu litere pe care le-am uitat..Am uitat si adresele orasului..Nu mai stiu..Toate se amesteca..Sint si eu amestecat..Am in cap un virtej de tot..Sper sa nu se molipseasca si natura de la confuzia mea..
Au mai ramas 33 de pasi si citeva trepte..Intunericul e peste tot..E si in sufletele lor..Poate si in al meu.. Orasului nu-i pasa..El isi are durerile lui..Pe care, ni le mai imprumuta..
Ultimii pasi, o usa deschisa..Luminile strazii printre jaluzele, umbrele patului, si ale mobilelor, care se transforma, se topesc si se dilata..Am uitat tot, vreau sa intru in inconstientza somnului..Luminile dispar, si totul devine o masa amorfa de nestiut..Ma cuprinde linistea, si totul se stinge..Somn usor..
