Of one

 

And one

 

xyzzyx1

 

XYZZYX

 

Variante de noi din noi

Am dacit postat ce am scris pe fb. Scuzatzi ce apare, ca nush de ce e pe fond alb. Oricum mesajul conteaza. 

Azi trebuia sa scriu ceva, ca asa era mo-mentul, si con-cretul. Si pentru asta imi trebuia bere. Inainte de bere imi trebuia ceva comesti-bil. Asa ca m-am dus la maca-zinul cu mincare de unde am luat rosii, ardei um-flatzi, si pe urma mas-line, cola, ceva snacks-uri. Cu, care, evident, am ajuns a-casa. De aici am pornit spre etapa a 2a a pro-cesului, adica spre bere si tzi-gari. Pe drum, un nene m-a speriat, in sensul ca mergea pe o bicicleta electrica, si fix cu 3-4 metri in spatele meu a urlat la mine, ca n-avea claxon. Si asta e o chestie repetata prin zonele astea; e un fel de liniste intrerupta de zgomote infernale si bruste. Ca intr-un film horror repetat continuu. Unii se adapteaza la stilul asta, dar eu cam nu prea. Si na. Tre'sa fii tare cu psihicul, altfel toata adunatura te cam termina. Dar sa zicem ca rezisti. Si io cam da, ca, na, vin din Romanica, tzara lui Dracula si a politicilor anti-orice. Bun. Dupa ce mi-am luat tzi-gari am fost si m-am aprovizionat si cu bere. Am ajuns acasa leoarca de transpirat, dar fericit ca am terminat cu aprovizionarea. Vremea s-a incalzit de n-am avut aer. 27 de grade azi, dupa ce, cu 2 zile in urma au fost minus 10. De aia zic: fitzi adaptatzi ca lumea e schimbatoare. Ce vezi nu e ce pare. Sint multe de care nu stii, si care te pot darima psihic, apoi fizic. Nu considera, nu-ti face iluzii, nu te lasa pacalit. Mergi pe ceva consistent, si ignora orice e fals. Pentru ca asa ai cele mai multe shanse.

Las pentru miine ce am de scris, ca imi trebuie un timp de elaborat. Am multe idei disparate, si la care tre'sa le caut o lo-gica. Lumea cind citeste ce scriu isi zice ca uite ce simplu e, asa ceva puteam sa scriu si io, da' dacit ca n-am vrut. Sa fim seriosi. Ca sa scrii simplu tre'sa elaborezi de sa-ti sara capacele. Pentru ca ce scrii trebuie in primul rind sa aiba sens, apoi sa fie direct, si apoi sa fie legat, si logic. Ori asta cere un efort considerabil. Daca nu ma credetzi, incercatzi sa scrietzi, si vedetzi rezultatele.

Ma uit uimit la ce scrie lumea. Efortul onest e de apreciat, evident. Unii se lanseaza in poezie, altzii in proza. Si unii chiar reusesc niste metafore. Doar ca asta nu face scrisul lor sa fie de vreo valoare anume. Pentru ca scrisul trebuie sa transmita cit se poate de artistic, si firesc, niste mesaje. Trebuie sa iti transmita ceva, cu sens, tie, un cititor foarte bine pus la punct cu toate, din tot ce te inconjoara. Iar asta e infinit dificil. Pentru ca traiesti intr-o lume de perversiuni intricate, in care cam totul s-a spus la nivele destul de inalte. Ca sa depasesti ce e, trebuie sa construiesti ceva mai inalt, atit cit potzi. Sa faci sensuri noi care sa generalizeze, cumva, ce s-a spus de mai demult. sa urci prin valori, pe care sa le expui relativ subtil.

Operele inalte exprima simplu, lucruri fundamentale. Iti vorbesc tie, despre ceva ce exista, si te cauta sa le intzelegi. Si se expun foarte direct. Dar au multe, enorm de multe intzelesuri, si interpretari. Si asta vorbind absolut oricui, din orice cultura ar proveni. Asta numesc eu, autenticul. Pentru ca e o sublimare si esentzializare din infinitele variante construite in trecut. Unele opere ajung celebre, pentru ca sint pe gustul de acum al publicului de acum, cu perceptzia lui proprie. Altele vor fi cunoscute mai bine de oameni ai unui viitor, atunci cind perceptzia va fi cu totul alta. Dar, totul e relativ.

In fine, totul e complicat, pentru ca depinde de foarte multe. Valorile reale se verifica in timp. Asta in ciuda faptului ca modele inca domina ce sintem dispusi sa acceptam. Nu spun lucruri noi. Sint multi care au spus asta din antichitate mult mai bine ca mine. Eu doar le re-vad, si le arat in felul meu, asa cum simt.

Evoluam. Lucrurile se schimba in stilul lor, dat de cum intzelege societatea ce ele chiar reprezinta. Nu e o tragedie ca nu sint intzelese la valoarea lor de autentic in prezentul de aici, si de acum, contemporan, sa zic asa. Vor fi intzelese in viitor. Si asta e bine. Pentru ca viitorul va avea metode infinit mai elaborate de a aprecia ce e autentic. Aici n-am niciun dubiu. Societatea viitorului va fi cu totul diferita de cea de acum. Si asta doar daca te gindesti la ce technologii vor fi peste doar 1000 de ani. Care technologii vor fi o parte a societatzii. Intr-o lume in care toate vor fi evoluat la nivele pe care nu le imaginam, cu puterea de gindire de azi. Noi traim putin, si vedem cit putem, dar asta nu ne face speciali, doar pentru ca vedem un boom uimitor, in toate domeniile. Pentru ca asta ne da doar o idee despre ce va veni. Si e ceva ce ne-ar lasa masca, daca am putea calatori in viitor.

Ce e, ce sintem? Si cine sintem, de fapt? Unora, noi ca fiintze le parem uimitori, iar altora complet anosti, si depasitzi. Si asta pentru ca totul e funcztie de stilul omului care ne percepe, in felul lui. Cind invetzi ceva pornesti de la date. Memorezi, aranjezi in minte, folosesti, dupa care uitzi datele, pentru ca sint prea multe. In schimb retzii metoda, si criteriile folosite. Asa e cu invatzatul. Fie ca tzine de stiintze, arte, etc. Totul e la fel, ca idee. Cei cu adevarat inteligentzi stiu logica unor lucruri, si legaturile intre miliardele de valori implicate. Si cam aici e adevarul mintzii, si valoarea ei. Sint multzi care au memorie fotografica, cu o capacitate uimitoare. Dar asta e cam inutil, azi, cind avem internetul. Pentru ca, serios vorbind, si asta e verificat de practica; nu conteaza cit pot sa memorezi asa cum conteaza ce capacitate ai sa folosesti lucruri memorate anterior, si, pe care le-ai uitat ca date efective, dar pe care stii sa le folosesti, pentru ca stii anvergura lor. E simplu, in idee, dar, ca sa ajungi la experientza folosirii datelor iti trebuie multa metoda, acumulata in multe cautari.

Bun, exista multe variante, multe interpretari despre multe. Uite-te la ce e. Sint actori mari, pentru ca sint buni, dar, daaaaaaaaaar, au jucat in filme mari. Aici e secretul. Constructzia filmului in sine. Poti fi genial, dar daca nu ai filmul care sa te puna in valoare devii rapid uitat. La fel si in muzica. De ce e ABBA inca pe val? Pentru vocea fabuloasa a atistelor? Exista pe lumea asta voci cu mult mai bune. Secretul e in armoniile incredibile construite. In melosul construit care ne atinge in toate adincimile. Artistii mari sint cei care au construit opere mari. Asa ii retzine istoria, prin lucrurile concrete. Cele, care, cum am spus, ne ating fix in adincimile noastre, oricine am fi noi, de oriunde. Sigur, putem analiza, putem spune ca, bai, mie imi place chestia aia, pentru ca, si pentru ca. Dar e ceva ce e dincolo de perceptzia asta imediata. Pentru ca e altfel de tot ce am intilnit in cotidian. E o urcare uriasa spre esentze. Ca intr-un fel de conversatzie cu absolutul. Iar asta e posibil doar cind gindesti in absolut. Eu cred ca vor veni noi generatzii care vor sti mai bine asta, si vor reusi ce nu ne-am imaginat. Mai ales ca vor fi ajutatzi de niste technologii absolut uimitoare. Pe moment admiram ce a fost creat. Aveti un pic de rabdare, si veti vedea niste lumi uimitoare. Pe care, deja, le cam vedem in varianta virtuala.

Inot

 Sintem asediatzi de fluide. Prin care, evident, innotam. Sau innnnnotam. In apa, cind ne aflam, dam din miini & chicioare, si din corp. Facem un balet al supravietzuitorului exersindu-ne capacitatea mo-trica. Cautind sa fim la suprafatza.  Cind sintem pe sol innnotam pe fundul unui ocean de aer. De data asta nu mai sintem la suprafatza, ca suprafatza e undeva prin stratosfera. Si asa traim, agitindu-ne, si dindu-ne importantza cu o maretzie inchipuita. Aproape ca auzim trompetele cum suna, ca sa ne anuntze augusta prezentza. Dacit ca, na, asta e in imaginatzie. Asa cum sint multe. Mai bine ne-am da mari cu un rol de regi ai suprevietzuirii. Desi, si aici sintem co-dashi. In fine, spuneam de fluide, si cum innnotam noi prin ele, care la suprafatza, care la fund. Ma gindeam ca, si spatziul si timpul sint fluide. Doar ca de alt fel. In univers totul e intr-o miscare continua, si chiar daca am sta fixatzi, tot ne aflam pe o planeta care are o miscare complicata prin eter. Asa ca, vrem, nu vrem ne balacim in spatziu si timp. Intrebarea e, ce pozitzie avem in cazul asta. Sintem la suprafatza, in mijloc, sau la fundul fluidului spatzio-temporal? PS Cica nu se scrie innot, sau innnnnot, ca se scrie inot. Na, asa scriem titlul. Bine ca am aflat cum e corect, ca sa putem dormi bine la nnnoapte.

Lumi

 Lumile se intre-patrund. Isi comunica una alteia multe experientze. Isi vorbesc, asa ca oamenii. Si evolueaza. Iar noi le urmam. Ne seamana, asa cum si noi le semanam. Pentru ca, ne pare ca au existat acolo dintotdeauna. Chiar daca pare ca noi le-am creat. Sau poate doar le-am descoperit. Nu stim. Asa cum nu stim nimic. Si e posibil sa nu fi stiut nimic, niciodata. Dar doar sa ne amagim. Si sa pretindem ceva. Ca si cind totul ne-ar fi fost perfect controlabil. Pentru propria amagire de confort, si stabilitate. Oricum, admitem ca totul e o provocare, si ca, noi, ca entitatzi, putem gasi tot ce nu e, inca, descoperit. Ne place rolul asta pe scena lumii. Ne place sa ne uimim cu imaginea din oglinda. Una modificata si re-formulata. Cu alte euri pe fundal, si cu alte contexte care sa ne puna in valoare. Care sa ne arate grandioshi, si de ne-egalat. Asa ca niste zei. Intr-o poveste relativ credibila. Si asta desi ne admitem conditzia modesta de muritori, care au de luptat din greu cu tot felul de monshtri. Care mai de care mai infect, si mai eficient in a darima orice idealuri.

Aici, si acolo

 Lumile au ramas. Le vad ca singure, uneori, pe cer. Transformate. Unele si-au schimbat forma dupa ce au schimbat fluide cu alte lumi. Sint ca oamenii. Seamana cu fiintza biologica. Se nasc, cresc, si uneori mor. Dar ceva ramine din ce au fost. Dupa ce. Poate ca si ele traiesc intr-o jungla proprie. Unde supravietzuieshte cel mai bine adaptat. Sau poate jungla lor are alte reguli. Poate substantza invizibila a legilor care guverneaza e mult mai subtila. Sau poate e totul cit e aparent parte, dintr-o lume cu mult mai mare. Un univers de clustere, de clustere, de clustere. Unde aparentza e construita doar pentru a pacali logicile. E frumos. Sau poate e frumos doar pentru noi, sa ne inchipuim ca e frumos. Stind intr-un spatziu, si un timp, si imaginindu-ne ce e atit de grandios, dincolo.

Sentiment

 Ma schimb cu viteza experientzelor care vin spre mine. Si ele tot vin. Si se amesteca in furtuna vietzii. Si toate curg, cu viteze diferite. Dar sint unele momente, create de unii oameni, care fac sa stea timpul in loc.  Sint magicieni, sau iuzionisti. Sau sint altceva. Unii fac obiecte pictate, altzii obiecte in 3 dimensiuni, iar altzii in cuvinte, sau imagini. Si totul ma face sa ma simt ca depasesc orice, ca ma detasez, ca scap de orice trecut, si ca pot sa zbor in absolut orice directzie. Asta mi se pare cel mai adevarat lucru care a existat vreodata. Sentimentul ca poti sa cauti sa devii ceva ce ti-ai dorit din fiintza ta profunda.

Parte din noi

 Lumile se tranforma continuu. Si ni se transdorma, in minte. Dupa cum putem sa le percepem. Le palpam, cu simtzurile. Dar ele merg pe un drum al lor, propriu. Iar noi le cautam sa le inzelegem. Ca sa ne intzelegem. Si ca sa ne cautam in ele propriile deveniri. Preluam, ca sa ne construim niste sperantze, care sa ne ajute. Avem un spatziu cu anumite dimensiuni. Din care vrem sa evadam, si sa devenim altceva, pentru ca asa ne e fiintza. Vrem sa descoperim, si sa devenim. Vrem sa vedem, sa simtzim ca chiar sintem fiintze care si-au depasit un propriu destin. Un trecut e un trecut. Si lumea e ceva ce ne-a transmis anumite posibilitatzi. Dar totul e ceva ce se transforma. Mastile se schimba. E firesc.

Text

 Nimic nu e usor. Toate se obtzin cautind, si gasind acele cevauri in tine. Te scufunzi prin toate pesterile sufletului, in cautare de comori. Uneori le gasesti, dar, de multe ori nu. Si ramii in acele adincuri cu aceeasi uriasa sperantza. Scrisul e concret. E o asezare a unor ginduri translatate. E un final al explorarilor, unul real. Aratat efectiv. Dar asta e ultima etapa. Pina atunci treci prin multe visuri, si cautari. Totul incepe prin a te elibera de tot, a uita, ca atunci cind dormi, si a lasa imaginatzia sa zboare. Lasi lumile sa-si faca de cap, si sa elibereze cuvintele, care sa inceapa furtuna. Nu stii ce va urma, pentru ca e un haos urias. Un unul al extazului de inceputuri. In care absolut orice e posibil. Si cuvintele se aduna, se lipesc, asa ca substantzele organice care au construit ADN-ul, ca sa apara prima forma de viatza. Si cuvintele, haotice, la inceput, par sa se ordoneze ca dirijate. Fac propozitzii, apoi fraze. Ideile sparg constructziile, la inceput, apoi incep sa le dirijeze. Sentimentele vin si ele, se asociaza cu ideile, si incep sa dirijeze. E o inginerie artistica, pina la urma. Totul se re-aseaza intr-un mod incredibil de complicat, si inexplicabil. Pina cind textul se construieste. Pe masura ce se re-construieste. Ca sa devina suficient de bun cit sa se arate pe sine. Si suficient de bun cit sa ne schimbe fiintza.

Sens

 O silaba se aseaza simplu. O alta ajunge la timp. O ultima intirzie ca sa completeze cuvintul. Asa si momentele se aranjeaza intr-un sir indian, si completeaza o traire. Sau un gind. Ca vagoanele care compun un tren. Sau ca lumile mici care se straduiesc sa construiasca o lume mare. Viatza e o lume de vagoane lumi care merg, uneori, undeva. Sau spre un ceva ce cauta un altceva. Care sa semene cu un sens.

Ca

 Unele vin, altele se duc. Unele vin, ca sa duca. Altele vin ca sa ramina un timp. Traim intre transformari care vin, se duc, si ne transforma. Unele lucruri ramin. Altele lasa in urma doruri. Viatza e limitata, ca un segment pe axa timpului. Care e plin de infinituri mici, dar pe care nu le percepem suficient. Pentru ca nu avem microscoape sufletesti suficient de puternice. Vedem cit putem. Si intzelegem la fel. Ieri eram copii. Azi sintem copii maturi. Nimic nu s-a schimbat, cind toate s-au schimbat. Si toate s-au schimbat cind nimic nu s-a schimbat. E o singuratate care se ascunde bine, undeva. Si care ne priveste si ne fredoneaza tot felul de armonii. Uneori te ascult, si am un deja vu. Care imi repeta, printre cuvinte, ce stiam, dar nu am avut curajul sa-l accept. Vedeam un venind ceva, care plutea, si se reintorcea. Acelasi, ca o materie intunecata care strabate vizibilul si invizibilul. Ca o amintire a altcuiva care a trait demult.

Piese

 Am pus citeva melodii pe fb. N-a fost usor. Sunetele itzi trag fiintza spre ele. E multa emotzie. Te provoaca sa simtzi, sa te lasi condus. Uneori merge, ca atunci cind esti hipnotizat. Alteori te chinui sa ascultzi daca nu esti de acolo. Apoi vine linistea. Si te gindesti la ce ai simtzit. Si daca fatza ta in acea oglinda e reala. Sau e o imagine captata. Ceva din tine regasesti acolo, ca piese adevarate.

Variantele lumii

 Tot ce exista e un dat. Un dat in care si noi sintem un dat. Percepem tot cu propriul eu, si cautam sa inzelegem. Simtzim cumva, cum e lumea. Si simtzim si cum sintem noi. Vedem, gindim, si cautam un ceva anume, care e dincolo. Care e un mister. Care si el e parte dintr-un mister, mai mare. Care, poate si el e parte dintr-unul cu mult mai mare. Care si el cine stie. Intr-un univers de cine stie cite universuri paralele. Sau macar de variante posibile. Intr-o oglinda ma vad simetrizat. In alti oameni ma vad reflectat. Un acelasi eu. Si, poate, asa e si cu lumea. Se reflecta pe ea insashi in ceva. Si ma priveste intr-un fel. Sau intr-un fel reflectat. Cu punctele proprii de vedere asupra mea. E firesc. Pentru ca lumea e pe deasupra. Ea vine din infinit, si se duce in infinit. Pe cind noi avem un timp valabil atit de mic. Si lumea pare ca ne face o favoare, acceptindu-ne. Cumva. Lasindu-ne sa ne dasfashuram pe mica noastra felie. Doare sa constientizam, e adevarat. Dar e frumos ca putem fi.

 Tot ce exista e ca un reper, ca sa ne arate un stil, in ce putem deveni. Habar n-am de ce e posibil. Totul eun potentzial. Un ceva ce ne arata ce ar putea fi. Tu esti, asa ca si cum eu sint. Vad, spun, si arat ceva posibil. Ca si cind  as sti ceva. Ca si cind as avea o viziune asupra a tot ce va, probabil, fi. Sincer sint la fel de naiv ca oricine. Nu stiu nimic din ce e, sau din ce va fi. Sint un mic printre totzi ceilaltzi. Seman cu tine. Sint un cineva care spune ceva. Si ce ma distreaza cel mai mult e ca, uite, eu spun, tu spui, si lumea se uita la noi. Ca si cind le-am putea defini lumea lor. asa, ca si cind noi am sti ce au ei pe suflet. Ca si cind am sti toate, de dincolo. Fara sa le stim. E comic. Su spun, tu spui, el spune, si ne uitam la ce ne vine spe noi, ca si cind am pretinde ca chiar credem ce ni se arata. Stii, tu te uiti in anumite oglinzi, ca e a ochilor mei, sau a altora, si crezi ca, uite, ai descifrat toate secretele. Si asta fara sa stii ce e dincolo de oglinda aia.

Etc

 Poti sa te modifici. Sub un imperiu de factori. Sau poti sa ramii la fel. Sau poti sa apari la fel, neschimbat. Unii te vad intr-un fel, altii in altul. Asa cum vad si realitatea. Subiectiv, si emotiv. Semanam toti cu toti. Oricum ne schimbam continuu, asta e sigur. Ne trecem, ne micsoram, ne marim, devenim tot timpul un altcineva. Devenim. Sintem intre lumi in miscare si transformare, si ne adaptam. Pastram ceva, uitam ceva, invatzam ceva continuu. Ce e sinistru, si schimbat masiv la trecerea asta e ca imprejur a crescut haosul. Inainte era o ordine. Nu-s nostalgic, cit sint un trecator care observa. Daca ne-am fi nascut mai tirziu poate ne-am fi obisnuit cu haosul asta, si ni s-ar fi parut normal. Dar asa cum e, e greu de dus pentru ca a crescut masiv si agresivitatea si impulsivitatea, si lipsa de substantza. Formele s-au diversificat, au devenit mai complexe, si tind sa inlocuiasca fondurile. Contzinutul a devenit desuet. Forma e mai atractiva, si mai tentanta. Mai ales ca e mai accesibila. Chiar foarte. Si te ia pe sus fara sa-tzi dai seama. De asta trebuie atentzie la ne-atentzie. Si mai trebuie si reactzie, dar una bine gindita. In sensul ca e bine sa verificam scenariile, si consecintzele. Si etc.

 Lumile sint. Si continua sa fie. Au in ele o energie universala. Care le vine de nicaieri, si se poate duce oriunde. Sau poate ramine, un timp, in anumite spatzii. E un joc al variantelor in tot. Ce traim e una dintre ele. Care putea sa fie alta. Dar e cum e, pentru ca asa s-au indeplinit conditziile, ca sa fie. Si noi traim in aceste variante. Sintem si noi variante ale unei fiintze posibile.

 Timpul curge, asa ca fluviul. E fluid, si ne duce cu el, si el ramine la fel, in timp ce noi ne transformam. Imbatrinim ireversibil. Am avut, avem, si vom avea niste lumi in noi, care si ele se vor transforma. Mergem, cit traim, pe tot felul de drumuri. Invatzam, uitam, apoi iar invatzam. Ne miscam in cerc. Sau in spirale. Decolam, si aterizam de atitea ori cite experminetam ceva. Ne cautam pe noi. E firesc. Uneori reusim sa ne gasim. Sau sa ne regasim. Alteori esuam. Dar ne intoarcem. Cu anumite dureri in spate. Cu tristezi. Dar ne intoarcem. Si stam sa ne revenim. Ca sa putem pleca in alte locuri.

 Nu am mai scris demult. Sint intimidat. De tot ce s-a schimbat intre timp. Si eu m-am schimbat. Am devenit, continuu, altul. ca oricine. Sint dupa atitea experientze. S-au intimplat multe. Sint lumi prin care am trecut, si, care par sa vrea sa ma acapareze. Ramin pe baricade. Identic cu cel de dinainte. Fraternizez cu tot ce am fost.