Text

 Nimic nu e usor. Toate se obtzin cautind, si gasind acele cevauri in tine. Te scufunzi prin toate pesterile sufletului, in cautare de comori. Uneori le gasesti, dar, de multe ori nu. Si ramii in acele adincuri cu aceeasi uriasa sperantza. Scrisul e concret. E o asezare a unor ginduri translatate. E un final al explorarilor, unul real. Aratat efectiv. Dar asta e ultima etapa. Pina atunci treci prin multe visuri, si cautari. Totul incepe prin a te elibera de tot, a uita, ca atunci cind dormi, si a lasa imaginatzia sa zboare. Lasi lumile sa-si faca de cap, si sa elibereze cuvintele, care sa inceapa furtuna. Nu stii ce va urma, pentru ca e un haos urias. Un unul al extazului de inceputuri. In care absolut orice e posibil. Si cuvintele se aduna, se lipesc, asa ca substantzele organice care au construit ADN-ul, ca sa apara prima forma de viatza. Si cuvintele, haotice, la inceput, par sa se ordoneze ca dirijate. Fac propozitzii, apoi fraze. Ideile sparg constructziile, la inceput, apoi incep sa le dirijeze. Sentimentele vin si ele, se asociaza cu ideile, si incep sa dirijeze. E o inginerie artistica, pina la urma. Totul se re-aseaza intr-un mod incredibil de complicat, si inexplicabil. Pina cind textul se construieste. Pe masura ce se re-construieste. Ca sa devina suficient de bun cit sa se arate pe sine. Si suficient de bun cit sa ne schimbe fiintza.