Variantele lumii

 Tot ce exista e un dat. Un dat in care si noi sintem un dat. Percepem tot cu propriul eu, si cautam sa inzelegem. Simtzim cumva, cum e lumea. Si simtzim si cum sintem noi. Vedem, gindim, si cautam un ceva anume, care e dincolo. Care e un mister. Care si el e parte dintr-un mister, mai mare. Care, poate si el e parte dintr-unul cu mult mai mare. Care si el cine stie. Intr-un univers de cine stie cite universuri paralele. Sau macar de variante posibile. Intr-o oglinda ma vad simetrizat. In alti oameni ma vad reflectat. Un acelasi eu. Si, poate, asa e si cu lumea. Se reflecta pe ea insashi in ceva. Si ma priveste intr-un fel. Sau intr-un fel reflectat. Cu punctele proprii de vedere asupra mea. E firesc. Pentru ca lumea e pe deasupra. Ea vine din infinit, si se duce in infinit. Pe cind noi avem un timp valabil atit de mic. Si lumea pare ca ne face o favoare, acceptindu-ne. Cumva. Lasindu-ne sa ne dasfashuram pe mica noastra felie. Doare sa constientizam, e adevarat. Dar e frumos ca putem fi.