Lumile se duc, si se intorc. Au optiunea asta. Pentru ca ne seamana, cumva, adica au luat si din calitatile, dar si din defectele noastre. Si ele pot fi de acord cu noi, sau pot sa nege orice urma de afirmatie de la noi. Pentru ca sint perfect independente. Si ele transced orice univers, si orice fiintza. Au o putere a lor, proprie, dar, pe care nu pot folosi decit impreuna cu oamenii, parca. Pentru ca ele depind de noi, asa cum si noi depindem de ele. E o echivalentza matematica in aer. Sau in spatziu. Ceva implica altceva, care altceva implica cevaul initzial. Si noi sintem parte din acel ceva. Da. Sintem constiintze care pot cauta sa cuprinda universul. Dar sintem fiintze microscopice, cu vietzi microscopice, care se lupta salbatic, intr-o lume salbatica, pentru supravietzuire. Restul sint vorbe. Ce conteaza e viatza asta pe care o traim acum, printre picaturi. Ieri am fost iar sa cumpar un vis. A fost ok, eu printre amintirile unui alt eu. M-am plimbat prin locuri, am vazut oameni, am discutat cu oameni care aveau amintiri comune. A fost ca intr-o conexiune, doar ca mai superficiala, dar suficienta cit sa ma faca sa ma simt bine. Am schimbat impresii multe. Eu am zis de ale mele, ei au zis de ale lor, si am gasit parti comune la toate. Asta in vis, pentru ca in realitate nu ar fi fost posibil. Dar e bun si un vis, uneori, ca te scoate din mizeria cotidiana, si te face sa mai speri. Oricum, a fost placut, si m-a revigorat. Sint intr-o alta stare. M-a scos din cevaul ala mental care ma ducea spre depresie. Ca e multa depresie potentziala in absolut tot ce ne inconjoara. De multe ori cauti sa te protejezi, dar sar pe tine tot felul de mizerii. Am obosit de la atitea. Sint discontinuu. Sar intre stari, si revin, ca sa ma refac. Bine ca e spatiul continuu, ca si timpul. Toate mor, si renasc. Asa si eu. Sint la fel de copil ca atunci cind ma intrebam de ce noaptea sint stele, si ziua nu.
No comments:
Post a Comment