Rasucirile treceri

Imi vine sa spun lucruri fara sens, haotice, fara vreun inceput sau sfirsit, asa, ca sa fie, nu ca sa am vreo baza in ele, sau in ce spun. Nu ca ce am spus inainte e foarte foarte strins legat, si gindit la detaliul cel mai mic, si cu o logica ultra shlefuita, de sa cazi pe jos cind le citesti. Dar na, te mai gindesti la ceva cind scrii, nu stii la ce, adica nu te gindesti fara vreun drum pre-stabilit, lasi gindurile sa curga unul dupa altul, in sir indian, nestiind unde naiba vor duce, ca duc ele undeva. Treci prin stari ca trenul prin gari, asa, pur si simplu, si nu stii ce vine dupa ce, ca si cind linia ar fi flexibila, si nu ar fi un drum precis. Si toate se intimpla in tine. Rar ai sansa sa spui ceva, cuiva despre ce traiesti, sau ai trait, ca multi nu au experientele tale, si nu le inteleg, decit, asa, vag. Iti traiesti singuratatea pe cont propriu, gindind ca ea e cam tot ce are fiecare. Bine, singuratatea cea plina cu de toate, dar invizibila pentru oameni. Am momente cind nu mai stiu ce sa cred, sau sa imi imaginez, ca sa continuu. Stau in plutire, cautind vreun mesaj, sau semn de ceva care sa imi aduca aminte de ceva bun, sau frumos. E linistea care precede vreo alta liniste, sau vreo mica ploaie de vara, care sa adune tot, si sa spele tot de tot ce a fost, ca sa ramina limpezimi cit mai stabile, sau apucabile. Nu ploua, dar e bine sa simti ca ploua, asa, ca si cind s-ar intimpla. Sa te hipnotizezi singur cu ideea ca ploua, chiar daca nu se vede, dar ploua, uite cum cade apa de sus in sfere mici si instabile, ca sa se duca suvoi in jos in unele, sau altele, in siruri mici si fluide. E timpul pasilor cei mici, sau mari, sau nesiguri, sau avintati, al pasilor de toate formele. Care sa umple locurile, si sa lase urme de treceri care sa le semene. Pasi prin lumi, sau prin amintiri. O plimbare printre simbolurile care declanseaza amintirile. Sintem intr-un spatiu si un timp. Ieri am fost in alt spatiu, pentru ca era un alt timp, si spatiul e si el schimbator. Ploua sec. Nu e nimic lichid. Totul e uscat. Chiar si oamenii. Nu mai au ginduri, trairi, sint rigidizati si blocati intre propriile desherturi. Desherturi cu urme a ce au fost mai demult oaze verzi cu ape, si sensuri. Acum e peste tot ruina unor glorii trecute. Nu s-a mai intimplat nimic care sa mai sune a dorintza. Mai bine ar ploua cu nisip, ca sa fie mai in ton cu vremurile. Sau mai bine mi-as lua amintirile la plimbare prin orasul cu strazi, si cladiri, si copaci, care a ramas fixat in timp.

Entitati clar obscure

Sintem la un concurs de variante. Toate iau startul de la aceasi linie, si alearga umar la umar, pina una din ele invinge. Si noi apoi analizam, ce si cum. Si decidem daca una e mai buna, sau alta, si care a reusit pentru ca a avut noroc, sau pentru ca s-a adaptat mai bine situatiei. Si variantele cistigatoare depind de noi, totusi. Le selectam artificial, pina la urma. Chiar daca in minte le consideram ca au luptat egal. Manipulam rezultatele, ca sa ne convina. Dar ne justificam ca le-am pus pe toate intr-o cursa onesta. Asa e cu alegerile noastre. Pentru ca asa e cu noi. Oricum nu conteaza, ca alegerile gresite ne vor costa, oricum. Si asta vedem dupa ce a trecut un timp, si am vazut unele consecintze. Oricum nu e o tragedie, pentru ca toate se pot repara, in timp. Ca timpul e judecatorul, el ne arata daca ceva a fost bun, prin consecintze. Asta daca si putem sa intelegem. Mai conteaza si ca traim intre multi altii, care, si ei isi fac alegerile lor. Am revazut Silent Running cu tot, si m-am gindit la cum eram eu, cind l-am vazut prima data la cinema. E o melodie acolo, cintata de Joan Baez, care spune "earth between my toes, and a flower in my hair" (aveam pamint intre degetele de la picioare, si o floare in par), ca o imagine a unei intilniri intre doi oameni care au doua suflete. Care s-ar fi posibil intilnit pe o nava spatiala care purta pe ea ultimele urme ale vegetatiei pamintului. Nava care ar urma sa duca plantele spre o planeta terraformabila, sa refaca pamintul sub o alta forma. Sa ne dea o alta posibila casa. Povestea e cutremuratoare. Pentru ca e despre noi, si ce sintem, inca. Si asta ne pune pe multe ginduri. Pentru ca nu stim ce va fi, ca toate s-au schimbat foarte repede in ultimul timp. Am trait mai multe revolutii, si nu mai stim cum ne e drumul de acum inainte. Poate sintem la un cu totul alt inceput. O sa evoluam pe alte drumuri. O sa ne schimbam si ca societate, si noi, ca oameni. Sau poate o sa lincezim intr-o stabilitate ne-dorita de nicina dintre parti. Sanse sint pentru absolut toate variantele. Care alearga sa ne indeplineasca visurile. Sau ca sa ne readuca unele dorintze vechi nespuse. Oricum cine sintem noi, si de ce ne dam atit de importantzi ca noi sintem cei care sa aleaga ce ni se va intimpla? Ca doar si pina acum tot noi am ales, si tot noi am gresit, si tot noi am suportat absolut toate consecintzele alegerilor. Si noi inca stam in locul nostru ales comod, ca sa observam si ca sa dam vina pe altceva, sau altcineva. Stam cu relaxare si credintza in toate capabilitatzile. Si analizam cu toate energiile, si iar analizam, si cautam alte motive de analize. Scotindu-ne permanent din ecuatie. Pentru ca noi sintem cei de deasupra, si nu ne amestecam in noroiul deciziilor care sa se raspindeasca peste o lume din care facem parte, dar de care ne disociem. Altii ca noi sa fie blamabili, si noi sa ne pastram calmi, si sereni, ca si cind sintem o parte din cu totul altceva. Sintem sus, clari, si nepatati pina cind viata ne arunca cu suficient noroi cit sa ne faca sa actionam. Si atunci spunem, facem, dregem, si ne revenim la natura noastra de luptatori salbatici. Ca de fapt, asta sintem, pentru ca asta am fost tot timpul. Oameni cu calitati si defecte, care arunca in eter idei, sau actiuni reale, ca sa demonstreze ca adevarurile sint parte din tot, din noi, din ei, din toti care avem drumul asta impreuna, pe care il urmam, nestiind inca ce va veni.

Ginduri plecari

Note gasite scrise cu creionul, intr-un carnet.

Lumea e intzepenita. Birocratizata pina la a-ti face rau. Ieri am vomat de 2 ori, era ca dupa multe alte experientze traite inainte. Am avut de-a face cu niste tirituri. Asta-i viata. E plina de mizerii, si de atita neprevazut, ca iti depaseste orice cantitate de intelegere ai avea. Esti o frunza in vint, ba mai putin, un fir de praf, un microb, un atom poate, si circuli asa, din loc in loc continuu, si absurd, doar pentru ca sa te misti, ca toate sint in miscare, si tu trebuie sa-i imiti. Plec din locul asta. Plec efectiv, nu doar cu mintea, ma tot duc, naiba stie ce o sa fac, si unde o sa ajung. Am asa doar o idee. Bine, o sa dau tot de oameni, care or sa fie poate mai buni, poate mai rai, oricum o sa fie ceva nou, si asta o sa-mi satisfaca nevoia mea insatziabila de cunoastere. Trebuia sa ma fac cercetator, nu un simplu inginer, dar nu s-a putut, si nici n-am vrut sa mai studiez cine stie cita alta teorie, ca sa am in cap generalizari peste generalizari, si putin concret. Le echilibrez, cita teorie atita practica. Vad ca fac greseli de scris. Nu conteaza, ca scriu pentru mine, n-o sa public vreodata asa ceva, ar fi absurd, ca eu nu contez, si nu scriu cu talent, doar pun niste idei in fraze ca sa nu le uit. Nu sint mare scriitor. Nu sint nici mic scriitor, sint un utilizator de metode de exprimare, sa zic asa. Nu risc sa ajung celebru in vreun fel, si sa-mi citeasca lumea mizgaleile mele. Scriu asta ca sa ma incurajez singur. Ca mi-e frica de plecare, de schimbarea asta brusca a intregului mediu. Si cred ca oricui i-ar fi frica, nu doar mie. Pentru ca asa e omul. Vrea confort cit mai mult, si vrea sa nu faca nimic, daca s-ar putea. Sa fie lenes si atit. Si eu sint lenes, dar nu stau ca idiotul sa-mi contemplez propria prostie proiectata intre oameni. Eu gindesc. Asa e mersul lucrurilor. Si asa sint facut, probabil, sa stau si sa lucrez in minte niste chestii. E posibil sa fie bune, de ce nu, sint niste variante de proiecte. Poate o sa le construiesc, daca cineva ar avea inconstientza sa ma finantzeze, hahaha. Nu e chiar asa, sint bune, dar sint inca mult de lucrat la ele si perfectionat. Mai vedem, trebuie sa iasa ceva, ca doar technologia e in plin avint. Asa ziceau si vechii si anticii romani, hahaha. Acum e chiar altfel. Si chestia cu care plec e o opera de technologie de mare calibru. Asa e acuma, fiecare domeniu s-a dezvoltat enorm, sint uimit. Ai multe de invatat ca sa te specializezi in ceva. Ma gindesc ca eu sint inginer, si scriu de technologie asa cum ar fi scris un inginer in Roma antica, desi ne despart mii de ani. Incredibil ce semanam. Si asa a fost dintotdeauna, doar ca noi cei de acum ne credem mai mari, si mai tai ca cei din trecut. Asa si cei din viitor vor ride de noi cei de acum, ca ei vor sti deja prin ce a trecut societatea asta. Si ei vor fi la fel ca noi, si la fel de arogantzi in a ne privi cum sintem noi fata de cei din trecut. Asa e omul, ce sa-i faci? N-am zis cum ma cheama, ca repet, scriu aici pentru mine, si nu cred sa uit cum o sa continue sa ma cheme. Ar fi totusi bine sa spun numele, poate pe viitor mi-l schimb, si sa ramina documentul cu momentul cind am luat decizia asta. In fine, nu-mi schimb nici-un-nume, il pastrez fix pe ala de dinainte, ca ma caracterizeaza, asa mi-a zis o tipa. Plus ca numele astea sint etichete, eu uit usor numele oamenilor. Bine, retin numele unora care mi-au fost colegi, prieteni, sau iubite. Ca acuma sint fix singur. Fara colegi-prieteni-iubite. E mai bine asa, e mai liniste. E si un mediu rece, e adevarat, dar e stabil, nu e contaminat cu instabilitate psihica. Hahaha, oricum nu-i pasa cuiva de mine, sau de altcineva. Ne ineaca ipocrizia, si nu iesim din asa ceva orice ar fi. Nici din ipocrizie, nici din singuratate. Asta e lumea, asa traim. O vita mi-a dat mai demult lectii de viata. Mi-a zis sa nu mai fiu idealist, si sa ma adaptez, altfel n-o sa reusesc nimic. Am urlat la ea, chit ca era nevasta fostului meu patron, una slaba, batrina, si cred, suficient de rea. I-am zis tot ce cred despre toti. Dupa care mi-am dat demisia. Si eu am plecat, probabil s-au facut niste mici valuri prin companie un timp, dupa care a revenit linistea. Si vita e in continuare convinsa de adevarurile spuselor ei. Na asta e, de asta plec din locul asta, ca mi s-a acrit. Mi-am luat bilet de vapor, uite ce frumos e, scrie pe el mare, numele: Titanic. In curind o sa ajung intr-o alta lume. Asta daca, cine stie, nu se intimpla ceva.

Fezabil-futil-futuristic

Cind scriu pe blog tre'sa-mi adung gindurile de prin toate locurile pe unde le-am lasat, sa le pun in fata, si sa caut sa le leg dupa vreo logica. Ca nu pot sa le arunc asa, haotic, ca e absurd, e ca si cum n-as fi scris eu asta, ci altcineva din miliardele de scriitori care mai de care mai talentat, ca azi e cu talentul cum era altadata cu studiile, le aveai si te dadeai mare cu ele, studiile. Azi oricine poate da un doctorat, e mai simplu ca oricind, mai ales ca ai documentatie multa, ai de unde sa selectezi, daca vrei s-o faci tu, sau platesti, si ti-o face un nene din domeniu, care cunoaste. In fine, nu conteaza. Ca nu conteaza. Nimic nu conteaza, totul e sa fie ceva cit mai amplificat, si stralucitor, si colorat si dinamic, ca sa-ti ia ochii, si esti de success, sau ceva. Lumea asta imbecilizata inghite orice straluceste, ca pelicanii. Nu mai face diferentza, pentru ca nu poate. E spalata pe creier de atitea chestii care i se intimpla, ca nu mai rationeaza, ca nu are conditiile, pentru ca trebuie sa actioneze rapid, la comanda, si sa faca totul scurt, fara sa comenteze, sau ceva. Acuma pentru un lucrator cu fizicul e, na, de inteles, ca ii compari cu niste roboti umani care pot lucra la nesfirsit (asa fac de obicei sefii, esti un numar pentru ei, adica un fizic bun de facut ce i se ordona si atit), dar la chestiile cind trebuie sa gindesti e mai greu. Ca una e sa iti legi ideile ca sa gasesti solutii, si alta e sa raspunzi robotic la comenzi sociale, ca sefii nu fac diferenta intre ingineri si lucratori, ii trateaza fix la fel, desi tipurile de job sint complet diferite. In fine, nu conteaza Jean boxeaza. In ultimul timp incer, cum ziceam la inceput, sa ma adun. Si caut sa ma concentrez, si sa-mi pun ordine in ce am de facut. Doar ca ma scot din sarite unii, si altii. Nu-i inteleg pe astia, de ce nu-si vad de treaba lor. Sint atit de prosti si de rai, ca sint chiar periculosi unii. Bine, exista legi, politie, statul cauta sa te protejeze, dar ai de furca cu ceilalti. O fi si din cauza recesiunii asteia prelungite, si a lipsei de sperantza. Naiba stie. Toti au fost pauperizati intr-un fel sau altul, si nu le convine. Unora le mai merge, unii au avut noroc sa-si pastreze joburile, dar majoritatea au avut ghinion. Sau ceva. Sintem in bataia vintului. Nu contam pentru nimeni, nu conteaza nimic, totul e trecator, si fiecare cauta sa-si smulga din viata asta bucati materiale, halci, cit mai mari, de orice. Oare de ce se chinuie asa? Ca alearga dupa bani de zici ca de asta depinde viata lui. Sau poate ca depinde, dar nu supravietuirea, ci viata lui efectiva, ca sa demonstreze ca e bun, ca poate invinge, si ca poate acumula bani, si putere. Asa sint educati azi, sa invinga fara scrupule. Sau sa nu cedeze, sa continue lupta. Asta e ok, dar depinde si cum lupti, ca nu esti antrenat sa lupti, pentru ca ai nevoie de energie sa te concentrezi pe proiectele tale, nu pe cafteala cu toti abrutizatii. Sint multe clisee care circula, si sint acceptate de idioti ca na, de ce sa nu fie, ca doar sint "inteligente" si-s pe gratis. Pe gratis, nu gratis, ca io asa am invatat, si astia au schimbat niste reguli de scriere/vorbire de parca limba romana e tarlaua lu' ma-sa, ca sa zic asa. Sint multe de zis, si multe de facut, dar in anii astia am fost blocat de dinafara, si ceva de dinauntru, altfel ma luam la lupta cu lumea. Dar mi-au taiat sansele. Nu-i nimic, imi revin. Oamenii sint ostili, si nu unul, doi, ci cam toti. Cu mici exceptii, e adevarat. E atita agresivitate potentiala in jurul tau ca iti vine sa vrei sa schimbi locul, poate schimbi si norocul. Toti probabil sint si speriati de ceilalti, care si, la rindul lor sint speriati. Toti jucam un teatru absolut grotesc, care nu ajuta la nimic. Si ne luptam intre noi, orbeste, pe fleacuri, doar ca sa refulam. As pleca cu cea mai mare, uriasa, galactica placere in pustiu, sau undeva pe o insula, sa am liniste, si sa nu mai trebuiasca sa am de-a face ever, cu cineva. Dacit ca nu e fe-zabil. Nici futil. E futuristic.

Vechi vs nou

Rezumatul unor meciuride fotbal ma impresioneaza. Am vazut unul de prin 2014 in care Germania batea Brazilia cu 7-1. Incredibil ce joc al amindurora. Nemtii mai determinati, brazilienii poate mai timorati. Totul a fost, din ce am vazut, spectaculos. Foarte foarte dinamic, cu faze incredibile, suturi de la distanta, sarituri, driblinguri foarte eficiente. Nemtii au invins, brazilienii au pierdut. Cine ce a cistigat? Cred ca toti. Brazilia e o forta in fotbal, Germania la fel. A contat mai mult locul, momentul, si starea. Ca sa fii campion trebuie sa intri pe teren cu o mentalitate de campion. Simona Halep spunea ca starea conteaza 90%. Totul e sa fii calm si sa te concentrezi. Si ma gindeam si eu cit inseamna sa crezi intr-o reusita, si sa ti-o construiesti. Oare numai starea ta e cea mai importanta? Si eu m-am format sa cistig. Si am cistigat meciuri mari, dar ale mele. Am luat multe examene grele, si am trecut de multe situatii dificile. Dar a mai fost ceva. Un quelque chose dat de starea de fapt. Germania a pornit ww2 pe cai mari. A cistigat niste lupte incredibil de repede. A incercat mult mai mult. Si a fost batuta, cind lumea s-a aliat impotriva raului pe care il promova atunci. A pierdut razboiul, tara a fost distrusa, si lasata in ruine. A fost ocupata, dirijata, si obligata sa se calmeze. A venit planul Marshall, si o dorinta de a-si reveni economic. S-a muncit pe brinci pentru tot. A inceput sa creasca, si sa se dezvolte. Azi e o putere mondiala, din nou. Pentru ca ei au vrut, au stiut, si si-au consumate energiile eficient. Asta e o lectie pentru oricine, de oriunde. Sa faci ce trebuie, sa devii eficient, si sa continui sa lupti. Si ma gindeam pe urma la ce s-a intimplat cu Romania. Noi de ce n-am progresat dupa revolutie? Pentru ca aveam absolut toate datele, eram fara datorii externe, aveam specialisti, si o industrie bine dezvoltata. Daca am fi stiut sa folosim ce avem, si sa muncim am fi reusit absolut fabulos. De ce nu s-a intimplat asta? Din cauza conditiilor, probabil. MEntalitatea era una de ev mediu, si era o imensa conspiratie a mediocrilor. Orice valoare incerca sa se afirme era brutal inlaturata. Au ajuns la conducere tot felul de tirituri smechere, si bune de pacalit mediocritatea generalizata cu minciuni bine ticluite. Si toate a degenerat intr-un jaf masiv, pe fondul unei societati salbaticite, in care valoarea era data de lipsa de scrupule. Acum sintem complet ruinati, cu datorii externe enorme, si incapabili sa gasim vreo solutie. Ce vedem e rezultatul prostiei unor mase, prostie incurajata de tot felul de ticalosi care au putut sa acapareze cam tot. Si ma gindeam, in acelasi context al mentalitatii de invingator, daca e suficienta dorinta de a invinge, pe linga talentul dat. Uneori da, dar, de cele mai multe ori nu. De ce oare exista un singur Beethoven? Pentru ca in istorie sigur au existat mai multi cu aceleasi dotari ca el. Sa fie pentru ca nu avut conditii sa-si dezvolte talentul? Pentru ca nu ca n-au fost sprijiniti, dar chiar au fost blocati in tot? Cam da, cred. Fara o recunoastere, macar, nu realizezi nimic. Oricine ai fi tu, si orice capacitati ai avea. Sa fie asta un deja vu? Am mai intilnit asa cazuri? Si, daca da, cam cum sa se fi intimplat toate de nu au avut un sfirsit fericit, asa ca in filmele americane? Greu de spus. Sau poate ca e o explicatie simpla, si directa. Asocierea mediocrilor anti-orice. PEntru ca tu, singur, nu ai forta lor. Ei te pot inconjura, si reduce la tacere, ca intr-o lupta 1 contra toti cretinii asociati. Ce faci? Continui sa lupti riscindu-ti sanatatea? Sau te calmezi, gindind ca ai doar o viata de trait? Sau iei o pozitie de expectatie? Asteptind la ceva mai bun, gindind ca exista interese economice, si un angajator ar vrea un lucrator eficient, asa ca tine? Asta chiar daca ai un spirit ultra-critic? Tot ce e posibil. Pentru ca lumea are nevoie de valori. Poate ca perioada asta post-pandemie care va veni curind (sa speram) va aduce niste schimbari si in unele mentalitati. Ale celor care au puterea de a lua decizii. Desi lumea imi pare ca se polarizeaza din ce in ce mai mult, si, ca sa reusesti ar cam trebui sa intri in unele cercuri. Sa vedem ce va urma. Desi, omul nu se va misca cu constiinta prea repede. Dar e un inceput al viitorului, pe care il traim chiar acum.

Singuri

La ce te raportezi, ce valori ai ca fixe si de ne-miscat? Ce te face sa te relaxezi, sa iti revii, si sa iti aduci inapoi optimismul cu care sa pornesti iar, la drum? E vreo magie, vreo formula, vreo metoda, sau vreun stil compus din metode, reguli, sau ce naiba o mai fi? Probabil ca este, dar fiecare om si le stie pe ale lui, ca are stilul lui deja format, si metodele astea ar trebui adaptate la el. Spun astea pentru ca raul e peste tot, sub toate formele, de la abrutizant-brutal, pina la eficient elaborat. Si daca-l consideri, te loveste sub centura. E un au indus psihic, obligat sa l accepti ca pe o tortura a unui exterior de razboi, cu lupte, transee, distrugeri si hacuiala. Ce fel sa lupti cu tine, ca sa rezisti la asa ceva, ca nu e genul de lupta pe care s-o accepti? Exista cretini care ori ma injura, ori ma blestema, ori cauta sa mi-o traga cu tot felul de apocaliptice. Sa intru in omor cu ei, sa le-o trag mai subtil, sa-i las, sa-i ingor, habar n-am ce sa fac, ca astia is fixati pe propriile cretineli, si n-am sanse de vreo chestie rezonabila, sau amiabila de niciun fel. De obicei rezist la atacurile lor, dar am momente cind nu mai pot. Unul a fost ieri, cind efectiv mi-a fost un rau de credeam ca dau in primire. Nu-s slab, dar se mai intimpla. Cind mi se acumuleaza prea multe pic psihic, si e nasol. Bine, nu mor, dar imi e un rau de ma tavalesc pe jos. Nu am vreo boala, am doar niste sensibilitati care se manifesta crunt uneori. Cind ma apuca nu mai pot face nimic ca nu imi mai functioneaza mintea, doar durerea ma ia pe sus. E ca o criza, cae apare din timp in timp. E probabil un fel de pauza, ca sa regindesc unele lucruri, o revolutie facuta din tot felul de acumulari apocaliptice indese, cum spuneam. Am vazut un lucru deprimant. Eu am cautat tot timpul sa-mi fac prieteni. Toata viata asta am avut ca un scop nespus. Si am intrat in dialog cu unii si cu altii. Toti, fara exceptie m-au dezamagit cu ceva important. Dupa care iar am cautat si iar am acumulat dezamagiri. Bine, nu am vrut prietenii de duzina, sau prostesti, sau bazate pe cumetrii, sau interese mai mici, sau mai mari, desi au mai fost si de astea. Am facut si compromisuri, nu mari, dar unele necesare, cred, ca sa am un partener de dialog. Poate am fost si eu prea idealist, sau pretentios, sau exigent. E posibil. Pentru ca plecam de la un fel de prietenii locale, comunicam bine un timp, dupa care totul se iremediabil prabusea. Si ma gindeam ca asta o fi un esec de situatie, sau de context. Dar era unul de continuitate, sa zic asa. Pentru ca parea ca nimic din ce ar fi putut fi o relatie nu are substantza. Totul evolueaza pina la un anumit nivel, dupa care se opreste. Si se opreste atunci si timpul, si iluziile, si sperantzele, si orice ar fi fost bun pina atunci. Totul e un moment de cadere in abis, ca sa fie apoi o revenire de la zero. E normal sa fie chiar asa? Nu cred. Oamenii nu sint facuti sa suporte abisurile. Iar eu le traiesc constant. Si continuu. Sar de la un abis la altul ca broasca pe frunzele plutitoare. Si sint constient de asta. Si n-am luat-o razna. Probabil m-am tocit de la esecuri, si nu mai am asteptari. Asta pina la urmatoarea varianta de iluzie. M-am facut mai dur.
Sau mai rezistent, mai adaptat. Am pastrat constanta aceeasi fixa nefericire, ca sa fiu stabil. Si am pastrat fericirea ca notiune teoretica, una la care sa aspir. Nu mai am asteptari. Adica am, dar ele sint dincolo de real, ca nu pare concretizabile. Ca toti avem dreptul la asteptari. De asta nu se realizeaza nimic, ca toti vrem fericiri aduse de la altii, si nu construite cu o munca de sclav. Si toti vor ceva al lor fix construit pentru ei, fara ca sa depuna vreun efort de intzelegere. Sigur, sigur, sa intelegi e greu. Pentru multi e practic imposibil. Si astia cer, cit mai mult, si orice, fara sa dea nimic la schimb. A, poate dau sfaturi stupide, sau infecte, sau niciodata aplicabile, dar le dau. Nu accepta sfaturi, ca e sub demnitatea lor. Ei sint cu singe albastru, nu ca ceilalti. Si asa toti ceilalti ca ei. Toti care fac un ocean de suflete. Care te mira, si te fac sa te intrebi, ca Beatlesii: de unde vin toti oamenii astia singuri?

Decolare cu suspans

Grigore si sefu' in capsula, inainte de decolare.

Grigoreeee! Da sefu. Nu-mi mai zice sefu, ca nu vreau sa ma simpt azi superior, vreau sa fim egali. Bine sefu. Grigore, ma baiatule, ce mai faci mai baiatule? Bine sefu, ma pregateam de decolare. Lasa decolarea ca mai e timp. Bai Grigore, ia zi tu, cu cine tii, cu Superman, cu Batman, sau cu Spiderman? Cu toti sefu. Cum ba, cu toti, si daca e sa se cafteasca, pe cine pariezi? Pe cistigator sefu. Care ba, esti senil? De unde stii tu care e cistigator, ca sa pariezi fix cu el? Ghicesc sefu. I'auzi esti si ghicitor acuma, ba Nostradame baaa, nu poti ba, ca e aleatoriu. Ce e sefu? E aleatoriu ba, e ca nu se stie cine o sa cistige, ca sint chestii de moment, ca unii pot sa isi foloseasca puterile mai eficient in anumite situatii, capisci? Da sefu, da si aleatoriul asta nu e asa, o chestie care sa fie bagata in niste formule, ceva? Ca cu formule bag computerul la lucru si pac, iese rezultatul. Nu e ba, nici computerul nu le ghiceste ca nu e Nostradame. Ba, da daca se bate James Bond cu tine, cine o sa cistige? Cine seful? Baa, Bond ala care bea shaken, si ii omoara pe villains. PE cine? Pe aia naspa. Zi, ai vazut vreun film cu Bond? Da sefu, toate, pina la 100. PE toate? Aha. L-ai vazut pe ala cind o futea el pe aia buna de tot? Care din ele, ca-s mai multe. Pe aia ba, nu pe alelalte, aia tare, care voia sa il omoare ca era mina in mina cu ala nashpa. Sefu, in toate filmele e una naspa care vrea sa-l omoare. Du-te ba, ca mai sint si d'alea bune care se aliaza. Da sefu, da alea nu-s asa sexy. Ce vorbesti ba, da de unde stii tu ba cine e sexy, ce esti Nostradame? LE vad sefu. Da ba, le vezi, da tu ai gusturi artistice ca sa le apreciezi? Mai am sefu, ca si io-s om, da nu tot timpu. Zi ba, stii filmu ala sau vorbesc aicisha singur ca televizoru? Stiu sefu daca-mi dai detalii. Ete na, acuma vrei sa-ti zic si numele filmului, ba, tre'sa ghicesti. Si daca ghicesc ce cistig sefu? Cistigi stima noastra si mindria. Hai sefu, ceva mai bun de halit, sau beut, sau de cheltuit, asa pe vorbe nu ma joc. N-am bre, ca iti dadeam, hahaha, una peste ochi iti dadeam ba gigolo de extraterestre ce esti. Bine sefu, hai sa ne concentram pe decolare. Lasa decolarea, ba Grigore, ca ma ocup io de asta ca stiu pe ce butoane sa apas. Tu stai calm ca te pun sef la aterizare. Bine sefu, da la aterizare trebe dacit sa dashchidem parashutili. Nu ba, ca alea sa deschid automat. Bine sefu. Ba, sa fii atent la scutu termic, sa nu sa incalzeasca. Pai si ce sa-i fac sefu? Sa-l racesti ba, vezi tu cum, te descurci. Bine sefu, il racesc da daca sa raceste prea tare? Lasa ba ca e calibrat, e nava dashteapta ba, stie cit sa sa raceasca maxim si face chestii ca sa nu sa blocheze, e dashteapta nava ba, nu e ca tine proasta si agramata. Bine sefu. Grigore fa-mi o poza in costum de astronaut. Sefu, am uitat aparatu la statie. Ba ce prost esti, ti-am mai zis ca esti prost, cum ba sa uiti aparatu, da costumu de cosmonaut de ce nu l-ai uitat? Ca l-am pus pe mine sefu. Ba, bine. Sefu, ti-a placut ce frumos se vedea din tunel de sus? Lasa ba ca o sa urcam si mai sus, sa vezi de acolo priveliste. Bine sefu. Grigore, tu ce crezi pamintu e rotund, sau e plat? E sferic sefu. Ba, sferic, da e rotund? E geoid sefu. Ba, ce te intreb io si ce-mi raspunzi tu. E rotund sefu. Bravo, ai ghicit, e rotund, ba, esti bun la geografie. Ia sa te intreb de istorie. Intreaba sefu. Ba, tu stii cine a fost Alexandru Macedon? Stiu sefu, da nu spun. Cum ba, stii si nu spui, ce e secret de shtat? Nu sefu, da iar o sa ma iei cu detalii d'alea exclusiviste. Nu te iau. Bine seful, atunci MAcedon a fost Alexandru. Hahaha, bravo Grigore, esti mai prost ca un virus. Sefu, hai sa decolam ca a trecut numaratoarea inversa. Cum a trecut ba? A tecut de fo 5 minute, da a zis ca e ok ca amina decolarea. Cum ba sa amine? A zis ca ploua si nu se risca. Bine ba, atunci hai sa mergem la statie si sa ne imbatam prashtie. Mergem sefu, da platesti tu beutura. Bine io platesc. Da daca ne mai amina, tura viitoare tu platesti.