Deschis

Unele lucruri e bine sa ramina deschise. Care, nu stiu, ca e discutie lunga. Cit de deschise, iar nu stiu, deschise la maxim. De exemplu, un film. Te uiti la el. Vezi cum incepe, vezi personajele, legaturile dintre ele, si locul si timpul actiunii. Urmeaza cuprinsul, cu actiuni, re-actiuni, legaturi, comunicari, acte, etc, si incheierea, cind toate se termina intr-un fel, placut sau ne-placut, dar se termina, si totul devine la timpul trecut, adica se cam sterge din minte, pentru ca ciclul s-a inchis. Era mai bine ca filmul sa se fi terminat in timpul actiunii, si sa lase totul deschis imaginatiei tale. Fara un final care sa faca totul uitabil. Bine, orice opera trebuie sa fie completa, deci finalul trebuie adaugat, dar el e facut ca sa fie totul rotund, nu pentru ca e necesar. Mie imi plac inceputurile, si un pic din desfasurari, si restul sa ramina fix asa. Eu rareori tin minte cum s-a terminat ceva, decit, na, in anumite cazuri, in rest las totul deschis, ca asa mi se pare mai sanatos si optimist. Ca asa functioneaza si mintea, cu strategii continue, ce sa faci, cum, ce variante sint, care sint posibilele urmari, etc. Mintea nu construieste finaluri, asa cum o fac filmele, sau cum o face viatza in general. Ea e in activitate continua, un sir infinit de ginduri care vin dintr-un infinit, si se duc spre alt infinit, in siruri curbe, care mai simple, care mai inodate, care legate intre ele, etc. Mintea functioneaza doar cu elemente de stari, actiuni, reflectii pozitive. Unii insa baga in pozitivul asta elemente negative, ba chiar apocaliptice pentru a soca, sau a impresiona, ceea ce e aiurea, dar na, salbaticia isi spune cuvintul. Lipsa de idei valabile conduce la dorintza asta de a ataca prin limbaj. Un educat vede lucrurile altfel si vorbeste altfel, comunica ceva cu mult mai important in sine, care nu are nevoie ca filmele slabe, de multe efecte speciale, care sa compenseze. Multi care nu inteleg ideile se lasa impresionatzi de cuvinte, de sonoritatea lor, si de asocierile interesante de sonoritatzi. Sigur, asta are un efect artistic, ca o scena de actiune dintr-un film, dar e prea ieftina doar folosirea lor, care e tentanta, recunosc, si mie mi-a placut intr-un timp sa o ultra-uzez, mai ales ca nu-s multi carora le reusesc asociatiile interesante de cuvinte, ca cele din articolele despre stiinta si technologie. In fine, e o discutie lunga, mai usor de vorbit, decit de scris, si si mai usor de discutat tema asta cu amici, la o bere, cind mintea e mai imaginativa. In ultimul timp ma gindeam la Print si Cersetor a lui Twain, citita demult, cind cei doi copii, unul print, altul cersetor, isi schimba locurile intre ei, pentru ca semanau fizic. Si mie mi se pare ca am schimbat locul de dinainte cu cineva, care imi seamana, doar ca nu stiu cine. Poate cele doua personaje sint jucate tot de mine. Nu eram printz, eram inginer, hahaha. Bine, mai sint, inca, ca asa gindesc, nu m-am schimbat. Doar ca societatea asta mi-a dat, ca si altora, multe suturi. Dar imi revin. Presimt ca o sa fie curind o cerere uriasa de designeri, hahaha, si atunci va reveni raiul pe pamint. Desi multe joburi sint pe duca, de cind cu Covid-19, si multe businessuri sint falimentare. Na, boieria e cu rindul, cum se spune, fiecare are momentele lui de glorie, dar si de cadere, ca asa e viata. Treci prin etape de tot felul, care mai bune, care mai rele. Totul e sa nu pici psihic, ca in rest lucrurile sint rezolvabile. Trebuie sa inveti sa nu te lasi dus prin locuri urite, de tot felul de mizerabili. Sa stai calm, si sa fii cu mintea limpede. Si sa lasi gindurile deschise. Asa ca intr-un film fara final.

Lumea dintre lumi

M-am facut pragmatic. Adica unul care a depasit perioada teoretica si e practic. Adica ego-centrist spre egoist. Ca na, cit sa mai fii altfel? Ca azi lumea e asa, si tre'sa te conformezi, altfel esti depasit, si, depasitii, conform Darwin, dispar. Deci na, deci tot ce fac o sa fie dacit pentru binele meu, de acum, sau din viitor. Suna idiot, clar, dar fac asta de nevoie. E ca pe vremea lui ceasca. Atunci ti se cerea brutal sa te dedublezi. Adica sa te imparti in 2 personaje, unul social, si unul intim. Acum e la fel, ca nu poti fi la fel in situatii diferite, dar 2 personaje sint suficiente, tot pe stilul unul social, mai luptator, si dur, si unul intim, care poate fi prietenos, atunci cind nu-l vede nimeni. Oricum, nu conteaza, ca fiecare face chestia asta, dar in felul lui. Ma uit acum la reactiile celorlalti in fata epidemiei asteia de Coronavirus. Multi nu inteleg pe ce lume traiesc, am impresia, pentru ca au atitudini cvasi-dictatoriale, de dobitoci sinistri. Societatea pe ansamblu e mult mai rationala, si inteligenta in ce face, si asta e super-bine, pentru ca vedem cum socialul cauta sa se ajute, ajutind si oamenii. Invatzam traind ce sa facem, ca nu am mai experimentat asa ceva. E ca un scenariu de film, parca: un virus care se raspindeste, si care nu are inca un tratament. Acuma, na, virusul ca virusul, starea de fapt ca starea de fapt, dar eu sint pe drumul spre pragmatism. E relativ usor sa fii egoist, ca ai mai putine date de gestionat, daca te doare in basca de ce e in afara. Si esti si mai liber in actiuni, nu te mai constring atitea chestii, ca esti doar tu, si ceilalti, eventual universul. E simplu si direct, si iti ramine multa putere de calcul pentru chestiile tale. Inveti sa gindesti ca la sah, cu citeva mutari inainte. Si evaluezi toate situatiile posibile, si alegi scenariul care iti aduce cele mai multe avantaje. Si in rest stai calm, nu te agitzi, si e mai bine, ca esti in apele tale; nu mai navighezi prin teritorii straine. Desi, acuma, naiba stie daca o sa fiu si capabil sa aplic chestia asta cu pragmatismul, ca n-am fost educat asa. Si trebuie sa ma intorc la memoria profunda, sa fac acolo niste modificari. In fine, vedem ce si cum. Deocamdata e calm si echilibru, si e linisteeeeeeeee. Pare buna situatia asta cu pandemia, ca poate pune omenirea la lucru, sa elaboreze metode noi de comunicare, si sa-i mai domoleasca pe unii, care in numele libertatii se manifesta ultra-salbatic. Sa vedem. Oricum un vaccin o sa apara curind, ca avem technologii ultra-avansate. Am vazut citeva documentare cu virusi, ca sa am idee despre cum actioneaza. La nivele atit de mici lucrurile sint complicate rau. Ce e acolo e de studiat pentru mai multe generatzii. Poate cu ocazia asta avanseaza si cercetarile pentru tratamentul cancerului, ca ala chiar e periculos, si omoara multa lume. Au descoperit ceva, dar e inca scump de aplicat. Poate pe durata vietii mele sa se gaseasca tratamentul asta, ca nu as vrea sa mor de cancer, ca, na, nimeni n-ar vrea. Vedem ce se mai intimpla. Isi termina si Elon Musk nava pentru Marte pina atunci, si iese lumea mai dezinvolt in shpatziu.

Stare de fapt

E o stare de fapt, e o stare de fapt, e o stare de fapt. Asa imi suna in cap ce spusese nenea ala, facind un gest a scirba. El a zis asta doar o data, dar in minte mi se derula scena in loop. Nu stiu de ce incepea sa devina, incet, o mica obsesie. Poate pentru ca stiu ca are multe directii pe care nu le-am cautat suficient cit sa le gasesc. Pentru ca se refera la tot, ca totul e o stare de fapt. Adica e o realitate care e rezultatul mai mult saumai putin logic al realitatii de dinainte. Sau de cu ceva timp inainte. Timp care e relativ, deci na, ar putea fi o pico-secunda, sau un Googol de miliarde de ani. E o diferentza uriasa, recunosc, intre cele 2, ca, oricit de relativ ar fi totul, schimbarile realitatzii intre 2 intervale ca cele 2 au magnitudini compleeeet diferite. Si e vizibil totul, cu ochii, si perceptibil cu celelalte organe de simtz. Oricum, nu conteaza. Am mai zis asta. Adica nu conteaza pentru o multime de oameni, care au alte preocupari. Si, ca ei ar trebui sa fac si eu. Sa ma ocup de ale mele, si restul sa nu conteze. Dar, cind ma gindesc ajung inevitabil la probleme, la rele, la alte rele, la unii rai, iar ma copleseste psihic raul, iar mi se face frica, si iar ma blochez. Imi trebuie ceva bun din realitate, adica mai multe, pe care sa le am ca baraj in calea involburatului rau. Si alea bune exista, in amintiri, sint suficiente, dar mintea e construita pervers, parca, si trece prea usor pe linga ele, poate pentru ca nu i se par suficient de interesante. Auto-control. Adica sa-ti impui ca chestiile bune sa fie stabile. Trebuie o metoda sa le fixez de peretele mintzii, si, orice tendintza de deviere de la realul pozitiv sa fie directzionata catre ce e impus. Trebuie impus cu fortza binele asta si asupra mea, se pare. In fine. E o stare de fapt. Hahaha, starea asta m-a acaparat. E buna ca exista, si e ca un punct de plecare spre cam orice. Mai sint si alte fraze bune. De fapt sint o gramada, dar tre'sa fie si suficient de generoase in posibilitatzi, dar si construite pe o stabilitate a realului. Bine, inspiratzie sa fie, ca puncte de pornire mai gasesti. Adica fraze bune de re-echilibrat starile de fapt mentale. Ma intreb de ce divaghez iar. Habar n-am. E ca sa eliberez ceva, probabil, si sa intru in starile alea de entuziasm. Nu conteaza. Oricum lumea de dinafara o influentzeaza pe cea de dinauntru, ca reciproca e mai greu de obtzinut. Si lumea e complicata, ca are multe alte lumi complicate, care si ele au alte multe lumi complicate. Iar nu conteaza. Pentru ca asta e starea de fapt. Sau poate nu e, dar atit timp cit realitatea e cea pe care o percepem, asta e, totusi, starea de fapt. Am zis ca poate nu e, asa, ca sa las deschise toate posibilitatzile. Am avut niste viziuni de stari de fapt, ceva amestecat, imagini cu cuvinte, ca niste scene dintr-un film SF. Ca eram pe o nava, si acolo era o realitate asemanatoare cu cea de pe Terra. Si ca acolo iti puteai cumpara vise (cam scump, ce-i drept) cu scenarii incluse, ale tale, sau construite de computer. Si ca erau multi roboti, si putini oameni. Doar plantele si animalele erau reale, ca erau multe clone, dar reuseau sa para diferite. Asta poate si pentru ca computerul mare inducea senzatii si stari cind si cind, dar doar oamenilor, ceva asemanator cu visul, doar ca erau gratuite, si te surprindeau. Aveai sansa sa te trezesti cu o gramada de amintiri noi, fara sa fi avut nicio experientza inainte. Acuma ma intreb de unde viziunile astea ale mele daca ele erau ca o realitate arhicunoscuta. A, bun, or fi fost niste alte feluri de a o vedea, sugerate probabil de computer. Care, probabil o fi crezut ca aveam nevoie de asa ceva. E bine, ca am pe cine sa dau vina pentru viziuni: fix pe computer, care e o masina, si nu are sentimente reale, are doar programe de simulat sentimentele, si compasiunea, si prietenia, si alte chestii pozitive. In fine. Cum o fi, oare, peste 100k de ani? O fi mai bine, sau natura umana o sa implodeze de atita raceala technologica? Sau or fi mai multi oameni educati, si prietenosi, si mai doritori sa te ajute? Greu de zis, ca pornirile din firea fiecaruia pot fi diferite. Pacat ca nu pot calatori in viitor, si n-am nici macar o luneta magica cu care macar sa privesc acolo. Ramin captiv in felia asta de timp. Macar stiu ce a fost in trecut, si tot e ceva. Iar imi vine in cap ca m-am nascut prea devreme. E ciudat, dar asta e starea de fapt. PS Inca-citeva chestii care mi-au trecut prin cap si nu vreau sa le uit: un text bun nu are doar idei, stil, cursivitate, logica, simplitate, ci are ceva fabulos: deschide foarte multe directii de gindire; asta face diferentza, asta e un bun punct de analiza a unui text. Apoi ma gindeam sa fac pozuletze si filmuletze, sa vad daca-s inspirat sa scot din realitate ceva abstract, dar care sa fie subtil, ceva cum a facut Brincusi, dar cu metode foto sau video.

Stilul de a fi al eului

Timpul e umbra noastra. Asa era titlul unei povestiri SF. E probabil asa, vazut din anumite puncte de vedere, poate pentru ca ne insoteste tot timpul, si ne imbatrineste. Asa si spatziul e tot un fel de umbra, ca traim intr-un spatziu care e imprejur. Toate ne sint umbre, ca toate le simtzim cum ne schimba. Dar, asa cum pot fi umbre, asa pot fi si lumini, de ce nu. Pentru ca ele pot fi si generatoare de energii, care mai bune, care mai nasoale. Oricum traim intre spatziu si timp, asta e limpede. Si sintem conditzionatzi de amindoua. Fiecare in felul lui. Poate ca si spatiul e umbra timpului. Sau invers. Poate ca si noi conditionam spatiul, si timpul, desi e mai greu de crezut. Oricum sintem impreuna. Facem un trio formidabil, vorba cintecului. Ieri am fost intr-un vis special. Eram ca intr-o discutie cu fostii mei colegi, si profesori. Fiecare isi expunea punctul propriu de vedere. A fost inteesant, pentru ca, dupa atitia ani i-am vazut cum gindesc, si de ce faceau ce faceau. MA asteptam la asta, pentru ca intuiam cam tot. Nu a fost ceva sa-mi depaseasca asteptarile. Ei aveau ratiunile lor, asa cum si eu le aveam pe ale mele. Dar, acum, pentru prima oara, comunicam liber. A fost o disputa, pentru ca le-am reprosat multora multe din toate. Iar ei mi-au justificat logic, multe lucruri cu care nu puteam decit sa fiu de acord, pentru ca, ca in poveste, toti aveau dreptatea lor. Iar eu dreptatea mea. Toate s-ar fi intimplat asa, oricum. Toate erau parte dintr-un proces care avea acelasi mers. Chiar daca eu, sau oricine altcineva ar fi cautat sa faca altceva, sa incerce sa influentzeze mersul lucrurilor. Era totul inevitabil, pentru ca asa era stilul social care deteermina asta. Dupa schimbarile de dupa lucrurile au fost altele. S-a degradat tot. Binele, ca intentzie, a disparut. Au ramas doar alternativele de dupa trecere. Si toate s-au pus in acord cu o lume care se ducea la vale, pe o panta a desfacerii intregurilor in componente. Asa ca, tot ce ar fi avut un sens, inainte, a scapat din orice logica. Au ramas, din toata ahitectura, doar componentele care sa mai dea realitatii o varianta probabila. Jocul substantzelor s-a transformat incet si sigur in jocul aparentzelor. Nu mai conta nimic din ce fusese, pentru ca, acum, totul devenise o forma slaba si rotunda, si intens colorata. Asta ca sa raspunda unei evolutzii care cerea o trecere spre altceva. Un tot se restructura. Toate se refaceau, si reorganizau dupa legi noi. Ce urma nu ar fi putut nimeni sa spuna. Ce vedeam erau darimaturi de foste structuri, si incercari vagi si timide de repuneri pe eventuale viitoare scari de valori. Un om inteligent ti-ar fi spus de la inceput ce se intimpla. Doar ca, in tumultul asta haotic nu mai asculta nimeni pe nimeni, cu atit mai putin pe cei inteligentzi. Pentru ca era un vacarm general, si toti urlau. Iar inteligentzii se feresc de haos, si se protejeaza de violentze. Drumul era, oricum, conturat. Si noi nu am fi facut altceva decit sa-l urmam. Dar viatza din noi a ramas aceeasi. Si noi, la fel, am ramas aceiasi. Si mergem inainte la fel, pe aceleasi drumuri conturate. Asa sintem, si asa ne face tot ca sa fim. Chiar daca mai exista in aer tot felul de variante.

Un eu de demult

Oamenii sint de tot felul de feluri, si ei creeaza diferite medii. Medii care sint ceva-uri, sau altceva-uri. Si noi traim intre mediile astea. Traim in ceva-uri, sau altceva-uri. Si uneori acceptam unele lucruri din ele, alteori ne schimbam mediile, cind putem. ca sa fim in acord cu ce sintem. E si bun, si rau, peste tot, si prin toate mediile. Si fiintza noastra are amestecat in ea bun si rau. Asa ca si celelalte fiintze. La partea biologica semanam. Diferim prin felul cum gindim, si simtzim, dar si aici mai avem asemanari. Macar semanam ca avem de impatzit intre noi o aceeasi lume.Sau lumi, ca e complicat, si sint partzi din lumi care par dintr-o lume, dar care sint separate. Traim cum putem printre altii, care, si ei, traiesc cum pot. Chiar daca unii sint saraci, sau ultra-bogati, lumea dimprejur e aceeasi, si spatiile ei sint aceleasi pentru absolut toti. Plus ca nu s-a gasit o varianta de a prelungi viatza, deci si bogatzii mor democratic. Oricum nu conteaza nimic mai mult decit ce insemnam pentru cei care sint acum. Ca viitorul ne va sterge lejer din baza de date. Sintem exclusiv ai prezentului asta tumultos. Lumea e o mare transformare, si noi sintem o mica parte din ea. Ieri am fost intr-un alt vis. Unul de amintire. Ca o intoacere la un eu trecut.

Zbor deasupra patratzilor

Uneori nu-mi mai vine sa scriu absolut nimic. Mi se pare un nonsens sa te gindesti la ce ai trait, si sa lasi ceva scris despre asta. Mai bine traiesti ce ai, asezi experientele in ierarhii de tot felul, iti separi valorile, si le tii pentru tine. Ca oricum nu inteeseaza pe absolut nimeni ce crezi tu, sau ce valori ai. E sinistru, dar absolut adevarat. Toti sint bagati in experientele lor, si sint complet absorbiti de asta. Poate si chiar daca ar vrea, nu ar putea intelege ceva ce nu au trait. Uite, sint drame traite de oamenii din trecut, pe care, daca numai un pic le constientizezi poti sa ajungi la nebuni.Bine, sint dramele altora, si, na, taim alte vremuri, desi natura umana e aceeasi, si, in aceleasi conditii ar reactiona la fel, daca am da timpul inapoi. Noi ne raportam la ce e acum, ca acum traim, si in lumea asta ne facem drumul prin societate. Lumea e sub presiune. Cum apare ceva nou, sau ciudat, cum explodeaza media, ca sa re-prezica apocalipsa. De fapt lumea se tansforma, si, ca la orice tansformare de asta de substantza, sint suisuri, si coborisuri. Technologia a sarit masiv, si lumea cauta sa se adapteze. Desi, daca, sa zicem ca ar veni un om din viitor, care a trait in cu totul alta realitate, si ar vedea ce e acum, poate ar ride privind la ce este. Desi e constient ca societatea din viitor a ajuns la un asa nivel trecind prin ce trece acum. Poate ca pasii astia sint necesari, si toate asa trebuie sa se intimple. E o batalie mare intre mentalitati vechi, si noi. Cei vechi se agatza de ce stiu, si vor ca toate sa fie asa cum erau, pe cind cei noi vor sa schimbe lumea, asa cum voiam si noi, la virsta lor. Si toti au adevarurile lor. Acum istoria e accelerata, lucrurile la nivel social se intimpla in viteza. Problema cea mai mare e cu educatia. Toti se cred ultra-destepti, si ced ca ce stiu ei e maximul ce poate fi cunoscut. Desi multe cunostinte cunoscute de ei, sau de ceilalti sint de detaliu, locale. Nu depasesc un anumit nivel. Cineva spunea ca a invata e ca si cind te-ai ridica de la sol, si ai privi lucrurile mai de sus. unii se pot ridica mai sus, altii pot chiar sa zboare. Dar nu sint multi. In timp se vor gasi metode pentru a-i face pe oameni sa zboare, ca sa nu mai stea lipiti de sol, si sa se lupte intre ei. Dar va lua ceva timp. Acum poate ca sintem la inceput, cind acumulam datele, pentru ca sa le analizam, si aranjam pe nivele mai tirziu. Si acum ne luptam inte noi, care cu care, care pe care, cu propriile metode de lupta. Si asta e naspa, ca unul mai prost, desi nu prea vazut bine de societate poate sa-l bata pe unul mai destept, dar care nu are experienta batailor. Si societatea ii lasa pe toti liberi, nu impune restrictii de metode de lupta, lovituri, etc. Sintem toti in acelasi ring. Asta e o metafora, dar luptele exista, ca asa e in natura. Cel mai adaptat rezista, desi adaptarea asta se refera la mediu. Un om din viitor, adaptat la mediul din viitor poate n-ar rezista la mediul de acum. Asa cum, poate, unul de acum n-ar rezista daca l-ai trimite in trecut. Te uiti la societatea romaneasca, cea condusa de fostii securisti. Ei au fost mai adaptati pentru lumea de dupa revolutie, au stiut ce sa faca ca sa reuseasca. Dar societatea s-a mai schimbat, si ei, dupa ce jaf masiv au facut, inca incearca sa se mai agatze de scaune. Trebuie alta mentalitate a conducatorilor. Desi e greu, pentru ca societatea de azi e complicata. Poate a trebui folosite computerele pentru a conduce. Care sa fie asistate de oameni, dar in competitie cu ei, pentru ca computerele calculeaza sigur lucrurile, pe cind oamenii sint sucitzi. Asta e. Acuma technologia ne da un mare spectacol. Si noi ne holbam la el, ne miram, ne place, dar nu prea vrem sa ne schimbam. Ca asa e omul, in general. Mai sint si exceptii de oameni care invata tot timpul. Astora le pun piedici multe capetele patrate. Frinarii.

Hidden bests

E un miros care nu stiu daca exista, e intre ceva vegetal, floral-aromat, si comestibil, un miros complicat care nu are nume, dar care ar fi ce simt acuma prin tot aerul dimprejur. Asta e senzatia de dupa, tansformata intr-un miros. Asa scriam acum citeva zile, dupa ce m-am mutat. A fost un efort supra-omenesc, si ma mir ca am supravietzuit. Dupa toate nu era nici liniste, cum ar fi fost normal, sau oboseala, sau vreun sentiment al victoriei, dupa atita efort. Era un miros pe care-l simteam doar eu. Asa mi se intimpla la examene, atunci aveam in cap peisaje, le vedeam foarte clar, dar nu ca amintiri, ci ca reprezentari. In peisajul ala detaliile erau formule, sau diagrame, sau idei, sau logici, sau detalii technice mai mari, sau mai mici. A fost un timp care a trecut. Si atunci, si acum. S-au mai dus si niste griji. De acum incolo focus pe pasii urmatori. E o energie de consumat in ce va veni. Do the best and expect the worst. Asa zice intr-un cintec, dar in worst sint multe alte best-uri ascunse, trebuie doar cautate cu atentie.