Mi-e liniste, mi-e acea liniste care mi-a venit din mine..Mi-e linistea aceea in care pot sa te privesc si sa simt ca pot sa spun orice, pentru ca orice as spune, stiu ca m-ai intelege..Mi-e linistea de dincolo de mine..Cea in care tu esti o proiectie a unui eu insumi in lumea asta etern posibila..
Mai vad ce inca simt ca e o varianta a fiintzei eu..Sint o relicva a vremurilor ce au fost atit de determinate, cea in care am putut fi autentic..Si cea in care stiu ca ma privesti la fel..Pentru ca mi-am pastrat trecerile..
Mi-e o liniste ca un tot..Sint la fel de acelasi..Mi-ai adus linistea cea de dincolo de atitea nebunii pe care inca le mai vad..
Ma mai plimb printre toti, ca sa incerc sa simt, dupa toate, cit a mai ramas din mine, aici, ca sa-mi controleze fiintza..Sint la fel de singur, si de preocupat de a gasi un drum care sa ma elibereze..Si stiu ca si tu cauti acelasi lucru..De aia fac efortul asta, pentru ca stiu ca si tu..
Mai zi-mi ce crezi despre mine, pentru ca ma ajuta sa ma descopar..Simt ca am timpul prieten, si totul e o varianta posibila..
Sint acuma, aici, si privesc la toate..Cit iti e familiar? Cit din mine se mai regaseste in tine?
Pai Florine, articolul asta si cel de mai sus sunt contradictorii..
ReplyDeleteAm cautat sa inteleg. Si voi ati petrecut mult timp impreuna si ati impreumutat mult(e)... Asta a schimbat ceea ce numesti aici - in aceasta postare - "autentic" la tine..
A schimbat foarte mult din acel TU.
Aproape 50%.
"am putut fi autentic". De ce n-ai mai vrut sa fi autentic? Asta e intrebarea mea.