Dupa ce M imi facuse confidentzele care m-au socat, am ramas un pic privind in gol, dupa care ne-am despartit, urmind sa ne intilnim a doua zi. M-am gindit mult, si am rasucit lucrurile pe toate fetzele, ca sa inteleg de ce totul s-a intimplat asa..Am trecut prin toate starile, de la furie si ura, (pentru ca, dupa mine, ea, sau oricine altcineva, nu ar fi avut dreptul sa se joace cu sentimentele cuiva), pina la nostalgii, regrete dupa iubirile ratate, sperantze pentru cele ce poate vor veni, dar si o anumita incredere, un confort al unei legaturi posibile, data de toata discutia..Dupa furtuna de trairi ajunsesem la o oboseala psihica, si la o dorinta de calm, si liniste. Noaptea care a urmat am dormit adinc, un somn fara vise. Dimineata m-am trezit greu, m-am dus la baie, si mi s-a parut ciudat sa ma vad in oglinda un om matur, cind era mai nimerit sa ma vad adolescent, iar..In fine, mi-am facut programul de dimineata, si m-am pregatit de intilnirea cu M..M-am imbracat elegant, dar simplu, sa n-o sperii pe M, si sa nu-i incurc naratiunea vietii, dar imbracat ca de spectacol, ca eram sigur ca ce-mi va spune ea e o poveste interesanta..
Ne-am intilnit la locul stabilit, si am mers sa ne plimbam prin locurile prin care ne plimbasem si atunci cind ne cunoscusem, urmind ca apoi sa ne imbatam intr-un restaurant cochet, cu vedere la Dunare..
Stii, a spus ea, eu eram constienta de atunci, de fapt nu pe deplin, dar destul de constienta de lumea in care traim, lume care nu s-a schimbat deloc..O lume urita, rea, plina de minciuni, manipulari, si mizerii..O lume de care am fugit, si m-am ascuns, cit si cum am putut..Dar nu a fost suficient, si, atunci am incercat sa o dizolv in indiferenta pe toata, sa uit, si sa-mi construiesc eu singura fericirea, din ce puteam, si din ce gaseam..Si, atunci, a aparut el. Mi-am dat seama de la inceput ca nu era nici pe departe ce visasem, dar era un prieten, si un suflet deschis, si sensibil..M-am agatzat cu tot ce puteam de relatia asta posibila, am facut tot ce a depins de mine ca sa fim impreuna..L-am lasat sa se simta liber, nu i-am ingradit nici o pornire, am vorbit tot timpul despre noi, lume, visuri, viitor..A fost singura poveste a vietii mele care mi s-a parut atit de vie, si de reala, de ca si cum as fi visat un vis care n-as fi vrut sa se termine niciodata. Stiu, suna ca un cliseu, sau ca Disney, dar chiar asa era..Traiam ceva impreuna alaturi de un alt suflet..Mi se parea incredibil, ca eu, cea timida, si trista, sa am norocul asta..Am inventat tot felul de situatii, sau jocuri, ca sa ne mentinem relatia, poate pentru ca simteam, ca, incet incet lucrurile alunecau, si ne instrainam unul de altul..Iar unul din jocurile astea a fost sa demonstram ca avem putere de seductie..Si de aici a inceput aventura celor 10 inimi, sa le zicem asa..
Am intilnit tot felul de oameni intre cei 10, tot felul de firi, caractere, temperamente, cu care m-am legat prin tot felul de fire sufletesti..Chiar am reusit sa-mi compun, in minte, o fiinta ideala, asa cum o vedeam eu, atunci, din calitati si defecte ale lor. Seara ma intilneam cu prietenul meu, si discutam despre intimplarile de peste zi..Uneori rideam de cadeam pe jos, alteori deveneam tristi, pentru ca povestile astea aveau si dimensiuni foarte profunde..Dar treceam peste toate, si ne continuam jocul..Asta a fost pina sa te intilnesc pe tine..Prima data mi-ai parut cam distant, sceptic, si inchis, si asta m-a provocat, pentru ca erai ultimul din cei 10, si cercul trebuia inchis..Erai foarte dificil de abordat, imi vorbeai despre stiinte, cunoastere, adevar, natura umana, ori asa ceva mi se parea ca nu le poti discuta in ceea ce era, pentru noi, o posibila cunoastere romantica..Dar, vezi, feminina de mine a intrat in joc, simtindu-te in latura ta umana, si sensibila, cea pe care o protejai foarte foarte bine..Ti-am invatat limbajul, variantele, si ti-am raspuns cu cuvintele pe care am simtit ca le asteptai..La inceput te-am vazut contrariat, apoi din ce in ce mai energic, pentru ca am simtit ca ma vedeai ca un partener de conversatii..Si sa stii ca mi-ai dat multe dureri de cap, ca din cauza asta a trebuit sa studiez destul de multe, ca cu tine nu o scoteam la capat asa usor..Dar, pina la urma, te-am invins, asa credeam atunci, pentru ca te puteam determina sa te conformezi adevarurilor MELE..Acuma imi dau seama ca atunci nu invinsese, de fapt, nimeni, pentru ca eram doi combatantzi pe un front deschis contra lumii, eram, de fapt, alaturi. Ce a urmat a fost, cum stii, un fel de retragere de pe pozitii..Am incheiat armistitziul, si ne-am despartit prieteni..Si, pe urma eu m-am intors la prietenul meu, m-am casatorit cu el, dupa un timp ne-am despartit, si asta a fost..Dar povestea celor 10 a ramas povestea vietii mele, de care, intr-un fel, mi-a parut rau, pentru ca m-am gindit cum ar fi fost sa fiu eu in locul lor, de aceea m-am reintilnit cu ei, si m-am spovedit, ca in fata unui preot..
Am stat un timp pe ginduri, pentru ca m-a nedumerit ce mi-a spus ea..Apoi i-am zis: Bun, asa a fost, si acuma? Acuma, a continuat ea, povestea e deschisa, ca in romanele adevarate. Mergem sa ne imbatam, si sa-mi povestesti si tu despre tine. Mergem asa, tinindu-ne de mina, ca doi vechi prieteni, sa stam la o masa, sa privim Dunarea, si sa ne eliberam sufletele..
Si chiar asa am facut..Ne-am privit direct in ochi si ne-am lasat vietile sa curga, ca si cind am fi fost singuri, pe o barca, dusi de marele fluviu al Timpului..
No comments:
Post a Comment