Am trait printre atitea lumi, ca am decis, ca azi sa pornesc de la ideea de cum evolueaza iubirea, adica de unde incepe, cum incepe, cum evolueaza, si, cum, eventual, inevitabil, se sfirseste..
Buuun..Cum incepe o iubire? Fundamentala intrebare, pentru ca are atitea variante de raspuns..Probabil ca incepe cu un video..O imagine in 3D a fiintei care ne amesteca gindurile, fie ca este efectiv-reala, sau ca doar e o plasmuire imaginata, si pe care, inca, o asteptam, ca in Adagio..Ea e in ce ne dorim, si ca simtim ca ne-ar incalzi tristetile..O vedem in tot ce ne inconjoara..Un zimbet fugitiv, un gest tandru si discret, o miscare, o trasatura fizica, sau de caracter, o tresarire autentica la ceva, un tot al unei fiinte pe care o asteptam pregatiti, cu toata fiinta..Aici, acum, si pentru tot restul vietii..Si ea apare in parti, care reale, care imaginate de dorintele noastre atit de aprinse..Exact ca in Adagio..Iubirea e o constructie a mintii..Si toate devin asteptare si dorinta..O dorinta atit de fireasca a fiintei de a-si gasi sufletul in care sa-si oglindeasca toate..Si adagio continua incet si linistit, pina cind viata descopera varianta de noi, din noi..Pina cind ne simtim calmi in regasirile care ne vin incet, si ne inconjoara toate fiintele..
Apoi vine iubirea adevarata, cea care ne apropie de divin..Cea tacuta si eliberatoare de toate cite ne-au legat de tot ce am fost..Si cea care ne face sa decolam, efectiv, si sa ne stabilim intre stele..Ardem, si ne consumam fiintza cum nu am facut-o niciodata, pentru ca iubirea adevarata, cea cintata in atitea opere are dimensiuni nestiute, si trairile ei sint tacute..E in noi doar..Simtim ca sintem conectati cu divinul in feluri nestiute ne nimeni, niciodata..Explodam in mii de fragmente, ca sa ne recompunem imediat..Vibram in infinituri, plutim in spatii nestiute, revenim, decolam iar, plutim printre enigmele lumilor, pina cind simtim ca toate din noi revin la fiinta dintii..
No comments:
Post a Comment