Poezia vietii

Poezia e, cred, cea care ne misca apele adinci ale sufletului, care ne face sa ridem, sau sa plingem, sau ne plimba printre amintiri..Daca e scrisa in versuri e ok, desi  ritmul unei poezii clasice parca ne obliga sa dansam pe repetitivitatea  tonurilor si semitonurilor, pe rimele obligatorii cumva, ale clasicului..Mie poezia imi inspira mai mult gindurile libere ale esentzelor gindurilor si trairilor concentrate..Poate fi si poezie  eliberata, alba, atita timp cit spune cit mai multe cu cit mai putine cuvinte..Asa cred..Nu am talent de versificator, si formele impuse, spun iar, simt ca incearca sa constringa substantza a ce vreau sa spun..Bine, atita timp cit scrisul merge direct la suflet, e ok..Si spun asta pentru ca azi se scrie o literatura diluata, slaba in idei autentice, plina doar de efecte speciale, chestii monstruos-socante, care mai degraba provoaca voma decit ceea ce ar trebui..Na, au evoluat toate de au ajuns asa de cum sint..Probabil ca lumea cere asa ceva, de moment ce se vinde..Si asta ca sa nu mai spun ca mesajele sint in mare majoritate sexualizate si materialiste, vorba lui Vlad Mirita..Bine, mai sint si valori autentice, pentru ca  mai e si lume educata care vrea sa citeasca ceva adevarat..Dar e adevarat ca lumea de azi e atit de vie si schimbatoare, ca aproape bate
orice fictiune:)) Eu, sincer sa fiu, nu am gasit cam nimic pe gustul meu (poate nici nu am cautat suficient), si de asta am zis sa scriu cam ce as vrea sa citesc..Pentru mine, repet, ca sint si eu subiectiv, ba chiar pretentios si cu chestii doar ale mele..Dar, acuma, sincer, un text adevarat e cel care ma face sa pling, sau sa rid in hohote, ca sa simt ca traiesc, sau ca am trait adinc citind..
Restul de texte sint doar pacaleli, si, na, in epoca asta a vitezei, cind avem constiinta faptului ca viata e atit de scurta, cine mai are timp de pierdut cu mediocritati, oricit ar fi de frumos expuse?