Cit contam

Cum ziceam, fiecare iubim altfel, dupa cum ne e sufletul..Altfel iubim la virsta naivitatii, si altfel cind ne mai vine mintea la cap..Desi ne mai pierdem capul si la maturitate, uneori, dar pastram echilibrul, totusi, si ne redresam mai usor dupa esecuri..Pentru ca vedem mai usor diferentele dintre esentze, si aparentze..
De multe ori am avut impresia ca as putea iubi atit de mult  aproape orice, si fara limita..Dupa care, in urma unor multe neplaceri, sa le zic diplomatic asa, am fost nevoit sa renunt..Si asta doare mai tare cu cit si virsta, si asteptarile sint mai  mari..Dar se intimpla..Pentru ca toate, in timp, par ca au alta forma..Chiar daca o naivitate a maturitatii e diferita de aceea a tineretii..
Oamenii sint la fel..Barbati, femei, tineri, batrini, pare ca seamana intre ei..Isi duc, fiecare, propria singuratate, inainte..Ce mult semanam cu toti, si ce mult sintem de diferiti..
Ma gindesc, uneori cit de mult am gindit, si simtit, si cit de putin conteaza asta..

Adevarul iubirilor

Iubirea e atasata de fiinta noastra profunda..E in noi, si in tot ce sintem..Avem capacitatea  de a iubi continuu, si neconditionat..Avem resurse infinite de a iubi..Cel mai autentic e sa iubim o alta fiinta cu sufletul compatibil..Dar nu e usor de gasit, poate..Si atunci ne ducem iubirea in alte locuri..Desi, in adinc tot cautam, si vom cauta tot un suflet..Un om cu care sa impartim tot ce sintem..
Viata e iubire..Cu cit mai pura, cu atit mai bine..Pentru ca iubirea e adevar..Cind nu iubesti te minti singur..Si daca  te complaci cu jumatati de iubire, tot te minti singur..Pentru ca asa e..Iubirea e geloasa si posesiva:)) Si e firesc..
Poti iubi toamna, sau amintirile frumoase, sau unele idei..Dar nu la fel de intens cum poti iubi un om, cred..  O  iubire adevarata e intre 2 oameni..Orice ar spune oricine..Sufletele care se intreaba, si isi raspund..

Sansele iubirilor neincercate

A iubi e o capacitate..Nu toti pot iubi, pentru ca a iubi inseamna sa te eliberezi de tine..A iubi e un talent, in lumea asta plina de egoisme, si de ura..Sa iubesti inseamna sa poti sa sa te atasezi profund de ceva, sau cineva care iti arata o ostilitate  reala ..Si asta pare impotriva firii..Desi, atasarea asta a ta e pentru legatura dintre lucruri pe care tu le vezi profunde in acel ceva, sau cineva..N u iubesti totul, ci anumite laturi, si pe acelea le proiectezi deasupra tuturor..Iubesti ideal , adica, cum o fac idealistii, sau poetii, idealizind caracteristici ale fiintei celuilalt..Construind socluri, in asteptarea cui ar putea sa escaladeze acea mica constructie mentala..
Ce e pacat, e ca aproape nimeni nu are curajul sa se transforme intr-o fiinta iubibila..Pentru ca raminind blocata intr-o imagine destul de fada si slaba nu stie ca poate pierde sansa de a deveni ce chiar ar merita..Poate..O lumina pentru o alta lumina timida..

Clipa de absolut

Iubirile ne seamana..Sint la fel de infinite cum sintem si noi..
Cind am imaginat titlul blogului, ca fiind un infinit intre infinituri, m-am gindit la fiintza noastra, cea care e atit de complicata in ea insasi, ca e un infinit in sine aflat intre infiniturile celorlalti..
Dar cum iubirile ne seamana, pare ca si  ele sint infinituri intre infiniturile iubirilor celorlalti..Pentru ca ne urmeaza destinele..E mult de spus, atit de mult ca ne depaseste..Si stim asta, si ne pare rau, dar ne bucuram cind intelegem unele sensuri ale vietii..Si traim acele momente atit de adinc, ca  avem impresia ca universul, cu toate adincimile lui ne e cel mai bun prieten..
Si, uite asa, si noi, ca si ceilalti, ca si toti cei care au trait vreodata, simtind asa cum am putut, avem senzatia ca am atins un absolut care e doar al nostru..Parte din absoluturile care au existat, parca, dintotdeauna..

Continuarile stadiilor iubirii

Si sentimentul evolueaza..Urca continuu adaugind noi, si noi armonii la concertul dintii..Pina cind ajunge sa strige strident tot ce a fost, si, poate, va fi, din propria noastra fiintza..Urletele devin explozii, si lumini, ca intr-un film..Energiile universului se aduna ca sa  restarteze fiintza..Spatiile se compacteza, amintirile devin relative, si fiintza se renaste, din cenusile trecuturilor..Totul redevine prezent, si un nou inceput se deschide..Sintem in acelasi timp, dar pe alte coordonate..Aceiasi noi, cei dintotdeauna..
E liniste..Ce armonii, si ce calm..Sintem singuri..Stiu ca singuratatea ne-a fost imprejur tot timpul, si atit de adevarata, ca parca o puteam atinge..Dar acum singuratatea e aceea inalta..Aceea a unei trairi proprii si atit de egoist-unice, cum e iubirea..Si toate revin , si redevin, si se reconfigureaza in minte continuu cit timp iubirea ne dirijeaza..Pentru ca traim intr-o alta dimensiune, in care lumea, si ea, ne apare in alte, si alte ipostaze..Pentru ca noi, cei transformati percepem altfel..
Si, asa, ne traim extazurile proprii unele dupa altele..Pentru ca iubirea noastra e o transformare a eului care cauta sa isi traiasca transformarile cu aceeasi voluptate egoista..
Si toate evolueaza iar, si proiectiile propriilor iubiri se transforma..Pina cind, din tot acel univers de sperantze ramine ceva infinit mic, si nelamurit..
O iubire e o lumina, pina la urma..Care ne-a construit fiintza, continuu, si care inca o construieste, pentru ca iubim continuu, si iubirile se transforma si ele..Si noi iubim ceva sau altceva, dar nu ne oprim niciodata..Pentru ca asta sintem, fiinte care vor iubiri..
Daca ma indragostesc azi de ceva sau cineva e pentru ca asta imi cere fiintza..Si asta imi e natura mea profunda..Iubesc pentru ca sint, si tu la fel..Sintem rezultatul iubirii, si vom fi pina cind vom muri..Si poate ca daruind iubire,  vom primi cit sa simtim ca  viata asta pe care am trait-o a fost un dar al unui zeu suprem al iubirii..Daca exista..
Dar, pentru ca am iubit, si am fost iubiti am dat un sens vietii..Si asta ne-a facut sa fim atit de speciali pentru tot, si toti cei care, intr-un fel, sau altul, ne-au fost alaturi..Cei cu care am schimbat, amical, sentimente atit de frumoase..

Stadiile iubirii

Am trait printre atitea lumi, ca am decis, ca azi sa pornesc de la ideea de cum evolueaza iubirea, adica de unde incepe, cum incepe, cum evolueaza, si, cum, eventual, inevitabil, se sfirseste..
Buuun..Cum incepe o iubire? Fundamentala intrebare, pentru ca are atitea variante de raspuns..Probabil ca incepe cu un video..O imagine in 3D a fiintei care ne amesteca gindurile, fie ca este efectiv-reala, sau ca doar e o plasmuire imaginata, si pe care, inca, o asteptam, ca in Adagio..Ea e in ce ne dorim, si ca simtim ca ne-ar incalzi tristetile..O vedem in tot ce ne inconjoara..Un zimbet fugitiv, un gest tandru si discret, o miscare, o trasatura fizica, sau de caracter, o tresarire autentica la ceva, un tot al unei fiinte pe care o asteptam pregatiti, cu toata fiinta..Aici, acum, si pentru tot restul vietii..Si ea apare in parti, care reale, care imaginate de dorintele noastre atit de aprinse..Exact ca in Adagio..Iubirea e o constructie  a mintii..Si toate devin asteptare si dorinta..O dorinta atit de fireasca a fiintei de a-si gasi sufletul in care sa-si oglindeasca toate..Si adagio continua incet si linistit, pina cind viata descopera varianta de noi, din noi..Pina cind ne simtim calmi in regasirile care ne vin incet, si ne inconjoara toate fiintele..
Apoi vine iubirea adevarata, cea care ne apropie de divin..Cea tacuta si eliberatoare de toate cite ne-au legat de tot ce am fost..Si cea care ne face sa decolam, efectiv, si sa ne stabilim intre stele..Ardem, si ne consumam fiintza cum nu am facut-o niciodata, pentru ca iubirea adevarata, cea cintata in atitea opere are dimensiuni nestiute, si trairile ei sint tacute..E in noi doar..Simtim ca sintem conectati cu divinul in  feluri nestiute ne nimeni,  niciodata..Explodam in mii de fragmente, ca sa ne recompunem imediat..Vibram in infinituri, plutim in spatii nestiute, revenim, decolam iar, plutim printre enigmele lumilor, pina cind simtim ca toate din noi revin la fiinta dintii..

Poezia vietii

Poezia e, cred, cea care ne misca apele adinci ale sufletului, care ne face sa ridem, sau sa plingem, sau ne plimba printre amintiri..Daca e scrisa in versuri e ok, desi  ritmul unei poezii clasice parca ne obliga sa dansam pe repetitivitatea  tonurilor si semitonurilor, pe rimele obligatorii cumva, ale clasicului..Mie poezia imi inspira mai mult gindurile libere ale esentzelor gindurilor si trairilor concentrate..Poate fi si poezie  eliberata, alba, atita timp cit spune cit mai multe cu cit mai putine cuvinte..Asa cred..Nu am talent de versificator, si formele impuse, spun iar, simt ca incearca sa constringa substantza a ce vreau sa spun..Bine, atita timp cit scrisul merge direct la suflet, e ok..Si spun asta pentru ca azi se scrie o literatura diluata, slaba in idei autentice, plina doar de efecte speciale, chestii monstruos-socante, care mai degraba provoaca voma decit ceea ce ar trebui..Na, au evoluat toate de au ajuns asa de cum sint..Probabil ca lumea cere asa ceva, de moment ce se vinde..Si asta ca sa nu mai spun ca mesajele sint in mare majoritate sexualizate si materialiste, vorba lui Vlad Mirita..Bine, mai sint si valori autentice, pentru ca  mai e si lume educata care vrea sa citeasca ceva adevarat..Dar e adevarat ca lumea de azi e atit de vie si schimbatoare, ca aproape bate
orice fictiune:)) Eu, sincer sa fiu, nu am gasit cam nimic pe gustul meu (poate nici nu am cautat suficient), si de asta am zis sa scriu cam ce as vrea sa citesc..Pentru mine, repet, ca sint si eu subiectiv, ba chiar pretentios si cu chestii doar ale mele..Dar, acuma, sincer, un text adevarat e cel care ma face sa pling, sau sa rid in hohote, ca sa simt ca traiesc, sau ca am trait adinc citind..
Restul de texte sint doar pacaleli, si, na, in epoca asta a vitezei, cind avem constiinta faptului ca viata e atit de scurta, cine mai are timp de pierdut cu mediocritati, oricit ar fi de frumos expuse?

Actualitate

Idealurile se construiesc din simboluri..Cevauri cautate se pun, din bucati, impreuna, ca sa fie, asa, drumuri posibile ale constiintei..
Eu, cel putin, sint singur..Si tu, cred,  la fel..Toti avem o varianta aparent comuna de destin pe anumite segmente..Avem singuratatile proprii, mai mult, sau mai putin compatibile cu alte singuratati..Si asta ne da capacitatea fiintei..Ca propria singuratate e autentica..Avem un unic in noi care e asa de adevarat, ca , daca am fi suficient de prosti, ne-ar face arogantzi..Sau, daca am fi suficient de deschisi, ne-ar face asa de curiosi, si deschisi, cum sint copiii..
Na, nu mai conteaza, cine simte stie deja..Nu e nimic prea simplu, sau complicat..
Uneori mi se pare ca spun banalitati..Pentru ca e evident tot..Nu? Pare stupid tot ce zic..Pentru ca realitatea azi a depasit orice limita..Enormitatile debitate au mult mai mult farmec decit orice e imaginat..Prostia surpinde prin tot..e un spectacol uluitor..

Iubirile cuvintelor

Intotdeauna a fost o intrebare care a pus problema intietatii, sau a superioritatii..Ce a fost inainte de ceva..Adica inainte de acel ceva ce era..Inainte de zgomot ce a fost? Si dupa armonii, ce a fost? Sa fi fost tacerea? Si ce a urmat dupa?
In biblie se spune ca inainte de orice a fost cuvintul..Care cuvint? Sau era doar vorba ca inainte de orice activitate umana a fost esentializarea si analiza printr-o definitie cit mai clara data de o constructie mentala denumita cuvint? Si ce insemnatate avea monumentul asta  adus in fata unor adunari de oameni care incercau sa se construiasca spre civilizatii? Cum aduceai adevarul, si viata spiritului, condensata in cuvinte, celor ce se zbateau sa supravietuiasca intr-o societate esentialmente brutala si salbatica? Cum ii aratai unei fiintze ca poate sa se elibereze spiritual, si sa traiasca altfel, atunci cind doar supravietuirea ii consuma toate energiile?
Prin cuvint..Buna alegere, totusi..Cuvintul, ca metoda de sublimare a adevarului, pina la urma ne elibereaza de toate..Doar el ne face sa ne aducem fiinta pe drumul ei..Cu cuvintul cel bun redevenim ce am fost dintotdeauna, fiintele care vor sa aduca iubire iubind..
Pina la urma totul e intre noi..Si noi toti stiam asta..Demult..

Evolutiile variantelor

Variantele de noi, din noi, ne mai vin dinafara, ca atunci cind ascultam glasul marii intr-o scoica, sau cind cautam sa descifram posibile intimplari viitoare in tot felul de chestii carora le dam semnificatii nemeritate..
Bine, daca e sa fim corecti, variantele de noi din noi sint compozite complicate construite din piese care vin de peste tot..
De cind e lumea a fost asa..Noi doar am luat la cunoshtintza, care cind, si cum am reusit..Si am crezut ca doar noi am stiut asta..Toate vechi, si noua toate, vorba poetului..Sub soare nimic nou..A, poate unele forme se inoiesc, ca sa dea impresia de ceva schimbare..Dar nu mai pacalesc pe nimeni..Na..
Ma gindesc de ce mai scriu eu chestiile astea, ca le stie toata lumea..Nu stiu..Poate ca simt ca vreau sa revin la viata aia fundamentala si profunda, unde sa simt ce bine e, cind e asa cum ar trebui..Asa cind te intorci la tinele sine adinc, unde iti poti reface in liniste fiintele..
Bine, amintirile alea datatoare de energii vitale arata diferit pentru fiecare, si sint legate de copilarie, poate adolescentza, cind ai avut primele trairi care ti-au cutremurat sufletul suficient de tare, cit sa te puna pe traiectoriile pe care le simteai mai apropiate de firea, si fiintza ta..
E mult de spus, si poate ca trairile proprii sint mai greu generalizabile, dar e un ceva care e la fel in fiinta ta, cum e in orice alta fiinta, acel ceva ce odata spus e palpabilo-valabil pe mai multe nivele, indiferent de stari, sau de experiente..E cevaul ala c are pluteste discret si limpede, si pe care il cautam tot timpul cind, dupa un soc, cautam sa ne regasim..
Nu mai stiu ce sa mai spun, pentru ca si eu nu am in cap decit controverse..Pina mai ajung la certitudini e un drum al naibii de lung..Dar e bine asa, ca imi da de gindit..Si mai bine o viata plina de cautari decit una plictisitoare, si nereusita..Lumea a cam uitat valoarea evolutiva a idealurilor..

Coordonate

Coordonatele sint umplute..In stinga e o traire-amintire a unor trecuturi..In dreapta e un gind..De fapt, daca e sa vorbim exact, intr-un est e unul din variantele posibile de ginduri generate de o stare temporal determinata.. Vestul e, cum ziceam, o traire amintire generata de aducerile aminte ale momentului..In sud sint regretele si nostalgiile care ne-au colorat fiintele cu un curcubeu atit de plin de sentimente legate de ce a fost, atit de demult, cind si noi eram altii..In nord e o speranta mare cit tot viitorul..
Dar astea sint coordonate in 2D, pentru ca, daca ne ridicam de pe suprafata vedem atit de multe posibilitati, ca sintem in cartezian, sau sferic..functie de cum definim..Si aici e poate o privire nu doar in spatiu, cit intr-un spatiu indepartat..Si intr-un alt timp, cel al stelelor care erau, cind lumina starii lor de atunci a ajuns la noi..
Lumea are o infinitate de dimensiuni..Iar noi avem o finitate, pentru ca sintem finiti..Evident..Ce e frumos e ca sperantele ne vin din gindul ca sintem infiniti, si ca, in infinitatea noastra posibila sintem la fel ca lumea..
Ne traim vietile intre disperari si extazuri..Intre nimicul suprem al nimicurilor infinite, si supremul infiniturilor..Ca si cind am fi ori plus infinit, ori minus infinit, cu nimic intre ele..Asta ne face fiinta sa ne fie ce este..Sau ce ne este, printre ceilalti..
Traim umplindu-ne coordonatele..Cu ce gasim prin spiritul propriu, sau prin cel al celorlalti..Cit timp simtim ca traim, e ok..Prea putine mai au importanta in vremurile astea, totusi..

Asteptarile sensurilor

Sintem ce determinarea ne construieste imprejur..Avem propria geometrie definita intr-o geometrie a mediului..Stam comod in propriul spatiu, si ne traim viata monoton, asa, ca intr-un acvariu de forme si dimensiuni adaptate momentelor..Mergem pe traiectorii limitate de suprafetze relativ definite de constiinta noastra, cea care mai aluneca pe suprafetele definite de ceilalti..Asa, ca intr-un joc de-a hotii si vardistii pe terenul unui bilci colorat de prost gust..
Cind luminile se mai sting, si linistea se lasa peste zgomotele de peste zi, cerul revine cu beculetele lui..
Sufletele au ramas la fel..Singure, si tacute..Ne privim, ne admiram, sau ne urim, fara sa stim de ce..Stam blocati ca intr-o asteptare infinita, care sa ne acopere zilele cu ceva sens din ce simtim ca ne e imprejur..

Geometriile fiintei

Sintem forme geometrice in spatiu..Forme pure definite matematic, in aparentza..Azi sint un cilindru, tu o sfera, iar ea o piramida..Sint un cilindru infinit, conectat la tot ce e, cind inaltzator, cind degradant..Tu esti o sfera concentrica, de raza inca nedefinita..Ea e o piramida colturoasa si fixa..Ei sint intersectii si reuniuni combinate de forme si culori, care ideale, care reale si tacute..Iar noi, toti, pe ansamblu, probabil ca sintem un joc al intimplarii..
Miine am sa fiu o sfera, si eu..Sau poate ca nu..Desi poate mi-as dori, asa, ca sa ma schimb in altceva mai interesant..Oricum, daca e si altcineva o sfera, asta e treaba lui, ca eu am drumul propriu al schimbarilor geometrice..Si oricum sfera mea e altfel decit sfera lui..Oho, cu totul altfel..
Na, trecerea de la o forma la alta e destul de ciudata, cumva, pentru ca e radicala si brusca..Dar se intimpla, pentru ca ni se intimpla sa ne metamorfozam fiintele..Asta ne e natura..
Imi propun sa incerc si starea de cub..E cam patratos, da trebuie incercat, asa, ca chestie..Poate e mai comod, cine stie..
In 3D e mai complex..In 2D era mai la indemina, dar, na, lumea noastra e al naibii de 3D..Oare cum o fi intr-o lume cu mai multe dimensiuni?

Spatiu curb

Se spune ca un corp fizic curbeaza spatiul dimprejurul lui, si cu cit e mai mare masa lui cu atit si curbura e mai ampla..De aceea razele de lumina, cele care merg doar pe un drum drept, in apropiere de mase mari, cum ar fi a soarelui, sa zicem, isi schimba directia..
Ieri a plouat, a fost un cer inchis si jos toata ziua, si am avut impresia ca picaturile au traiectorii elicoidale, ca se rotesc in translatia spre pamint, ca si cind ar aluneca pe suprafata unui cilindru..Ma gindeam ca poate am eu impresia asta, sau poate vreun virtej le dirija miscarea..Sau poate ca miscarea rotita a gindurilor din capul meu distorsiona spatiul, hahaha..Na, ce ar fi fost, picaturile isi pastrau traiectoriile, si cadeau pe pamint in cercuri concentrice..Oricum, cine stie ce ar fi fost, ceva sigur a rasucit spatiul pe care eu cu uimire, il descopeream..
Uneori ma gindesc daca nu cumva lumile alea de sus, care se rotesc continuu dirijeaza si ploaia..Lumile alea de dimensiuni galactice, care sint ori concentrice, ori spirale, si care ne determina fiinta prin ce ne trimit ca trairi, sentimente, sau ginduri..
Ploua iar, si azi, ca si ieri..Si noi traim, prin, si printre ploi, intimplari pe care timpul le transforma din drepte, in curbe..Traim rasucit, dupa cum e spatiul dimprejur, mergem pe traiectorii pe care doar noi le vedem rectilinii..Lumea e o varianta posibila dintre cele imaginabile..Inca..

Acelasi Septembrie

Linistea s-a asezat printre straturile de intuneric..A aterizat direct din cosmos pe mica nostra planeta..E linistea nostalgiilor..A venit toamna, si gindurile ni s-au inodat iar..Iar o sa avem destul frig, ca sa stam in casa, si sa ne gindim la toate..
E iar septembrie..Ne e iar septembrie, asa cum ne-a mai fost..Visele noastre verzi odata or sa se faca oranj, si ruginii, si or sa cada iar pe pamintul asta al indiferentzelor noastre..Asta e mersul lumii..Anotimpurile vin si se duc si ele, planeta isi continua rotatia, iar universul mai moare un pic..
Linistea e in straturi..Mai vedem, mai auzim..In aer au ramas ecourile cintecelor vesele ale verii..

Realitatea iluziilor

N-a plouat iar..A cita oara oare? Aerul e cald, si static..Aer static..Aer statut, blocat, intre propriile lui bariere..Sau limite..Nu mai simt miscarea browniana..Poate s-au plictisit si moleculele de atita miscare.. Atomii s-au oprit, ca la o comanda..Au inghetzat si electronii, pe orbite..E frig la ei, probabil..Mai frig ca afara..Poate ca asa e in cuantica, in micro-micimea aia a lumilor lor, unde fizica e alta..Cine sa mai stie, si cui sa-i mai pese de ce e acolo?
Ploaia s-o fi oprit pe drum, de nu a mai venit..Imprejur e doar aer..Aerul ramas..Se spune ca daca vrei sa se intimple ceva, atunci se intimpla..Chiar daca doar in tine..Eu vreau sa ploua mult..Atita doar..Sa fie lichid dizolvat in aer, si ritm in sunete..De fapt ploua..Inauntru..Afara e doar o iluzie de ploaie, care cade pe o iluzie de traiectorie verticala, si face o iluzie de zgomot..Iar iluziile de oameni fug sa se adaposteasca sub iluziile unor copaci..E  frumos..Amestecul asta de iluzii ma face sa simt ca e mai bine ca in realitate..Ma rog, iluzia aia pe care toti o numesc realitate..In fine..
Am ramas singur printre iluzii..Pentru ca iluzia ta iar n-a venit la intilnire..Nu e prima oara..Data viitoare nu mai vin..O sa-mi trimit iluzia in locul meu..