Fericirea e o stare infinit mica pe scara timpului, si infinit mare pe scara sufletului, e ca in cazul matematic nedeterminat de produs intre zero si infinit, atunci cind cautam sa trecem la limita sirurile..Asa e fericirea, e o nedeterminare pina la urma, pentru ca nu e previzibila, nu e detectabila, si e o traire perfect subiectiva, iesita parca total din contextul asta social al fiintzei..In fine, poate ca e o timpenie sa ma gindesc la fericire, in loc sa incerc sa o traiesc..Dar e si aici o sperantza, ca gindindu-te la ea, poate se gindeste si ea la tine si te mai viziteaza:)) E posibil ca fericirea sa fie o chestie perfect egoista, chiar daca uneori poate parea legata de altruism, bunatate, generozitate, etcetc, pentru ca e a ta, o ai pentru tine, o traiesti tu, si n-ai imparti-o ever cu cineva:)) Bine, ai mai da, asa, din cind in cind un pic si la alta lume, ca sa nu te creada zgirciob:)) Glumesc, fericirea e impartibila cu sufletele care simt ca tine, asta da..
Acuma o sa ma contrazic singur, asa cum fac 99% din oameni, adica o sa zic ca fericirea cea autentica o traiesti impreuna, ca singur e aiurea, pentru ca omul e o fiinta sociala, totusi..
Uneori fericirea e in detalii, in realitati, sau in alcool, totul e sa fie descoperibila, desi e, pentru ca fiecare simte locul exact unde e, cred..Totul e sa fie adevar, si deschidere, si sa avem noroc sa intilnim acele locuri, si acei oameni de care avem nevoie..
No comments:
Post a Comment